Arhiva Afectivă Stanislavski* și motorul de căutare

Știu că la ceas de pandemie despre orice e bine să povestești, mai puțin despre autori ruși. De când a căzut zidul Berlinului, numele cu rezonanțe rusești sau chiar franceze, sunt agreate cu greu în cultura Mall-Graffitti-Șelari. Într-o accepțiune scurtă cât un like-dislike, rușii = Stalin, francezii = Sartre, care era comunist. Deci nu avem ce discuta, conchid unii dintre apărătorii artei postmoderne și a zonei libere de comunism din fața fântânii de lângă Arhitectură. Recent, într-un dialog la distanță purtat între George Banu și Peter Stein**, evocând un spectacol cu „Trei surori” realizat de Stein la Moscova, George Banu aduce în discuție metoda Stanislavski.

Dar cine o cunoaște cu adevărat?, se întreabă regizorul. Nici chiar băștinașii. Știu ei, cei din Rusia lui Stanislavski, cum făcea el teatru? Că el a gândit ca tine care zici că faci ca el? Bune întrebări, am adăuga noi, spune Doina Papp, autoarea articolului.
Aha, ar gândi cineva crezând că a prins șpilul arhivei afective. Se ia o temă la întâmplare și apoi se îmbobinează alte povești în jurul ei. Ar fi simplu, ar fi chiar foarte ușoară doar descrierea unor întâmplări dacă lucrurile ar sta chiar așa. Și fiind atât de simplu și atât de ușor, absolut oricine ar putea născoci zeci, sute de întâmplări într-un timp relativ scurt. Editurile nu ar prididi cu lansările de cărți, librăriile s-ar transforma în hangare, bibliotecile ar deveni stadioane și tot așa. De când cu ebook-ul însă, totul e sub control, difuzarea și depozitarea materialului în format digital simplificând mult lucrurile, nu doar în ceea ce privește lumea cărții, dar mai ales privitor la cărțile lumii.

Revenind la Stanislavski, curiozitatea mea era una singură: când s-a vorbit recent de Stanislavski și în ce context? Scriu în Google întrebarea și aflu: George Banu în dialog cu Peter Stein. Dar să nu deranjăm acum acel dialog și să revenim în planul modest al cărților de căpătâi. De unde a pornit totul, urmează să aflați îndată. Am descoperit, făcând ordine printre cărți că am două exemplare ale faimosului volum „Viața mea în artă”, editat în 1931 la Moscova. Unul îl primisem cadou de Crăciun, în studenție când frecventam cursurile de actorie ale lui Cătălin Naum***, la Pod, altul îl adusese cineva mamei cu rugămintea să facă traduceri în germană după o serie de selecțiuni. După ce cărțile mamei și ale mele s-au reunit într-o singură bibliotecă, am văzut ca am un Stanislavski – ediția a doua revăzută, Cartea Rusă 1951, și un altul al aceleiași edituri datat 1958. Ce sare în ochi în aceste ediții ce se succed la distanță de timp relativ mică? Felul în care textul original primește sau pierde nuanțe. Într-atât de puternică era obsesia pentru corectitudine politică în acei ani, ca și astăzi dealtfel, încât se ajungea la ridicole înfierări.
Și acum textele :
Ediția 1951. M-am născut la Moscova în anul 1863, pe hotarul dintre două epoci. Îmi aduc aminte de rămășițele iobăgiei, de lumânările de seu, de lămpile cu gaz de rădvane, de trăsuri, de ștafete, de puști cu cremene și tunuri micuțe ca niște jucării. Sub ochii mei au apărut în Rusia căile ferate și trenurile exprese, vapoarele, reflectoarele electrice, automobilele, avioanele, dreadnoughturile, submarinele, telefoanele, telegrafia fără fir, radiotelegrafia și tunurile de 12 țoli. Astfel am trecut de la lumânarea de seu, la reflectoarele electrice; de la rădvan la avion; de la corăbiile cu pânze la submarin; de la ștafetă la radiotelegrafie; de la puștile cu cremene la tunul Berta, și de la iobăgie la bolșevism și comunism. A fost într-adevăr o viață variată și adeseori schimbătoare în rosturile ei. Tatăl meu, Serghei Vladimirovici Alexeev, rus get beget de fel din Moscova, era industriaș, mama mea Elisabeta Vasilievna Alexeev, rusoaică după tată și franțuzoaică după mamă, era fiica artistei pariziene Valery, bine cunoscută în vremea ei, venită în turneu la Petersburg. Valery se căsătorise cu un bogat proprietar de cariere de piatră din Finlanda, Vasile Abramovici Iacovlev, prin sârguința căruia a fost ridicată coloana Aleksandrovskaia din fosta Piață A Palatului. După scurtă vreme, artista Valery a divorțat, lăsând în seama soțului său două fete: pe mama și pe mătușa mea.

Editia 1958.
M-am născut la Moscova în anul 1863, la hotarul dintre două epoci. Rămășițele iobăgiei, lumânările de seu, lămpile Karsel, rădvanele, caleștile, curierul, puștile cu cremene și tunurile micuțe ca de jucărie îmi sunt încă vii în minte. În Rusia, căile ferate și trenurile rapide, vapoarele, reflectoarele electrice, automobilele, avioanele, cuirasatele, submarinele, telefoanele, telegrafele, radiotelegrafele și tunurile de 12 țoli au apărut sub ochii mei Așa s-a întâmplat că de la lumânarea de seu am trecut la reflectoarele electrice, de la rădvan la avion, de la barca cu pânze la submarin, de la curier la radiotelegraf, de la pușca cu cremene la tunul Berta, și de la iobăgie la bolșevism și comunism. Mi-a fost dat să am o viață într-adevăr variată, ale cărei rosturi s-au schimbat adesea. Tatăl meu, Serghei Vladimirovici Alexeev, rus neaoș, de fel din Moscova, era industriaș, proprietar de fabrică. Mama mea Elisaveta Vasilievna Alexeeva rusoaică după tată și franțuzoaică după mamă era fiica bine cunoscutei artiste pariziene Valery care venise la Petersburg în turneu. Valery se căsătorise cu un om bogat proprietar de carieră de piatră din Finlanda, Vasili Abramovici Iakovlev, prin sârguința căruia a fost ridicată coloana Aleksandrovskaia din fosta Piață a Palatului. După scurtă vreme artista Valery s-a despărțit de soțul ei lăsând în grijă două fete pe mama și pe mătușa mea.
Ediția din 1951 vorbește despre dreadnoughturi, ediția din 1958 le numește simplu, cuirasate. Lămpile cu gaz din ediția mai veche sunt lămpile Karsel în ediția 1958, iar tatăl lui Stanislavski este în ediția veche – Serghei Vladimirovici Alexeev rus get beget de fel din Moscova, industriaș, însă în ediția 1958 este rus neaoș, de fel din Moscova, industriaș, proprietar de fabrică. Pe bună dreptate vă veți întreba și ce-i cu asta? Ce vrei să spui? N-aș vrea să mă lansez în plicticoase discuții despre traducerile care deformează sensuri, emoții și definiri, nici să devin vajnică apărătoare a celor ce susțin că cititor adevărat este numai cel care citește textul în original (chiar dacă aici avem de-a face cu un adevăr incontestabil.) Ceea ce pare important la textul în sine, indiferent de micile diferențe de nuanță, este sinceritatea prezentării. Cu șase ani mai în vârstă decât Țarul Nicolae al II lea, cu șapte ani mai în vârstă decât Lenin și cu șaisprezece ani mai în vârstă decât Stalin, Stanislavski a reușit să convingă. A reușit să comunice cu puterea în tot acest timp – atât în cel de dinaintea Revoluției din 1917, cât și în cel al Rusiei devenită apoi URSS, prin arta sa, prin profesionalismul său și prin metoda sa de a educa oamenii prin teatru.
Sistemul lui Stanislavski se bazează pe trei secțiuni, pe trei cărți, dintre care două au fost publicate postum din eseurile, articolele și notele sale.
„Un actor se pregătește” (1937) – explică modul în care actorul trebuie să se pregătească psihologic și emoțional pentru un rol creat. Odată ce rolul este creat, actorul trebuie să-l dezvolte personal până când se simte confortabil în pielea personajului. Actorii trebuie să se întrebe „Ce aș face dacă…?” în funcție de circumstanțele în care se află caracterul lor. Sistemul descrie acest lucru ca pe o realitate personală.
„Construirea unui personaj” (1949) – se ocupă de pregătirea în care un actor se angajează în intenția comunicării diferitelor aspecte ale unui rol. Accentul se pune pe abordarea fizică și vocală a rolului, urmărind cât de mult se pot schimba aceste aspecte în timp ce caracterul rămâne neschimbat.
„Crearea unui rol” (1961) – oferă exemple detaliate ale modului în care sistemul poate fi aplicat diferitelor roluri. Actorul trebuie să facă rolul potrivit textului, dar numai după asumarea rolului atât fizic cât și vocal. Actorul trebuie să ia în considerare în mod eficient și să abordeze fiecare linie și fiecare pauză din perspectiva personajului. Acest lucru ajută actorul să acceseze eficient subtextul.

Constantin_Stanislavski

stanislavschi-viata-mea-in-arta-cartea-rusa-1951

stanislavski-viata-mea-in-arta_1958

*Konstantin Sergeievich Stanislavski a fost actor și director de teatru rus. Metoda omonimă a lui Stanislavski, sau pur și simplu „metodă de acțiune”, a avut o influență omniprezentă, mai ales în perioada de după cel de-al doilea război mondial. Stanislavski a tratat teatrul ca o încercare serioasă care necesită dedicație, disciplină și integritate. De-a lungul vieții sale, el și-a supus propria acțiune într-un proces de auto-analiză și reflecție artistică riguroasă. Dezvoltarea unei practici teoretice – în care practica este folosită ca mod de cercetare și teorie ca un catalizator pentru dezvoltarea creativă – îl identifică ca fiind unul dintre marii practicanți de teatru modern. https://educalingo.com/ro/dic-en/stanislavsky
** https://yorick.ro/peter-stein-conceptia-mea-despre-regie-nu-mai-exista/
*** https://ro.wikipedia.org/wiki/Cătălin_Naum
https://adevarul.ro/cultura/teatru/un-fermecator-dialog-distanta-george-banu-peter-stein-izolare-fits-2020-1_5ee8f4e15163ec4271eecec3/index.html
https://ro.wikipedia.org/wiki/Konstantin_Stanislavski
https://anaudienceprepares.wordpress.com/concentration/stanislavski-stalin-meyerhold-a-tale-of-two-or-three-russians/
https://russiapedia.rt.com/prominent-russians/cinema-and-theater/konstantin-stanislavsky/