La cîţiva ani după aceea apărură pe marginea şoselei Vidra-Floreşti şi staţiile de autobuz. Nişte stîlpi de fier, vopsiţi în mai multe culori, cu o tablă rotundă la capăt, pe care scria, cu litere de tipar, după cum se potrivea, locul staţiei.
De la un capăt la celălalt al satului erau cinci staţii mari şi late.
Și anume:
LA MOARĂ, LA SFAT LA MAGAZIN, LA CULAI CALIŢA, LA CĂMIN şi LA MAT.
Curînd, oamenii se obişnuiră şi cu noutatea asta, ba chiar se obişnuiră prea mult, făceau abuz, adică, şi dacă la început unii se temeau că autobuzele vor circula goale, acum, aceeaşi (la fel de înţelepţi ca şi prima dată), descoperiră că vintiliştenii nici nu-şi mai imaginau viaţa altfel decît cu şi în autobuz. Aşa se face că dacă înainte vreme, gospodarul mergea la Floreşti, cale de 25 kilometri pe jos, acum, ca să ajungă la vărul Barbarică C. Tudose, cîteva sute de metri mai încolo, luau neapărat autobuzul, şi atunci cătrănit dacă nu găsea loc pe scaun şi înjurînd mocanii urcaţi mai din sus, de la Vidra, care, aveau – n-aveau treabă, călăreau drumurile pînă la Floreşti. Ca şoferi erau tot inşi din sat. Oameni cam la 35 de ani, harnici şi de treabă gospodari pînă atunci, care fură trimişi la şcoala de şoferi din Floreşti, luară, cu chiu cu vai, punctele carnetului de şoferi şi se întoarseră la Vintileasa pe scaunul din faţă al autobuzului. În noua lor meserie, ajunseră de nerecunoscut. Nu se lăsau strigaţi pe nume, nu făceau nici o concesie, mamă, tată, soră, toţi trebuiau să se urce pe uşa din spate, să-şi ia bilet de la taxatoare ( nişte fetişcane din sat care nu mai erau ţărănci doar prin faptul că acum purtau pe cap nişte cipilici de lînă) şi să ocupe loc (dacă era vreunul). Curînd, autobuzul deveni celor din Vintileasa atît de familiar încît oamenii se urcau să meargă dintr-o parte într-alta a satului nu numai în zilele de sărbătoare, dar şi în cele de lucru:
Cu sape, coase, seceri şi furci, după treburile anotimpului, bineînţeles, punînd furcile şi sapele şi hîrleţe în portbagajul de deasupra, pentru că şoferii nu făceau nici o concesie deciziei de a nu lăsa pe nimeni în autobuz cu ele.
Tot autobuzului i se datoră şi un mare scandal în sat, cînd un şofer nou, din alt sat, începu să oprească şi să nu oprească în staţii, după voia lui, ba chiar, la un moment dat, furios că lumea protesta, coborî şi luă staţia cu el.
Un comentariu pentru articolul „Autobuzul care oprea în staţia LA CULAI CALIŢA”