Liderii Azerbaidjanului și Armeniei s-au certat deschis în fața președintelui rus Vladimir Putin în cadrul unor schimburi de replici „acide”, ori nucleare/bombă, că tot sunt la modă, care au evidențiat amploarea divergențelor lor cu privire la teritoriul Nagorno-Karabah.
În cadrul unei întâlniri, la Moscova, premierul armean Nikol Pashinyan a abordat problema coridorului Lachin, drumul care leagă Armenia de enclava Nagorno-Karabah, populată de armeni și aflată în interiorul Azerbaidjanului. La jumătatea lunii decembrie, activiștii azeri au început să obstrucționeze drumul, despre care Pashinyan a menționat că ar trebui să se afle sub controlul forțelor de menținere a păcii rusești, iar administrația de la Baku a ridicat ulterior un punct de control de-a lungul acestuia. „Azerbaidjanul, din păcate, a blocat acest coridor”, a declarat Pashinyan la o masă rotundă a Consiliului Economic Eurasiatic de la Moscova. Președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, a răspuns: „Azerbaidjanul nu a blocat niciun coridor… Nu este nevoie să folosiți această platformă pentru a lansa acuzații nefondate”.
Cei doi lideri au continuat să se certe timp de câteva minute înainte ca Putin să închidă conversația, menționând că subiectul era sensibil. El urma să găzduiască mai târziu discuții în trei cu Aliyev și Pashinyan. „Vom avea acum ocazia, așa cum am convenit, să discutăm despre toate cu calm, într-o manieră de afaceri (Putin a devenit capitalist occidental-nota. aut), într-un format trilateral, și sper să ajungem la niște acorduri care să pună situația nu doar între Armenia și Azerbaidjan, ci și în regiune, pe calea unei dezvoltări constructive”, a declarat Putin. „Pot să vă asigur că toată lumea de aici are un interes în acest sens, absolut toată lumea”, s-a mai auzit la masă.
Armenia și Azerbaidjanul sunt în conflict de trei decenii, ducând două războaie pentru Nagorno-Karabah. În ultimele luni, ambele părți și-au exprimat din ce în ce mai mult dorința de a semna un acord de pace permanent, chiar dacă au continuat să se desfășoare periodic încăierări. Cu câteva minute înainte de schimburile tensionate cu Pashinyan, Aliyev a declarat că există: „motive serioase pentru normalizarea relațiilor dintre Azerbaidjan și Armenia pe baza recunoașterii reciproce a integrității teritoriale și a suveranității”.
Videoclip: Armenia, Azerbaijan leaders argue in front of Putin at Moscow meeting
Videoclipuri interesante despre armata eșuată a Republicii Moldova: Armata cu ZERO lei alocați pentru achiziționarea tehnicii militare în ultimul deceniu –
și: Armata de care fug recruții. „Din cauza fricii am plecat din unitate”
Lasă un răspuns