Bisturiul inteligenţei nu face politică

În 1942, cînd războiul împotriva Rusiei sovietice bătea zdravăn din toate aripile, apare la Casa Şcoalelor, volumul lui Şerban Cioculescu „Aspecte lirice contemporane“. Marele critic a cunoscut sub stalinism deșertul tăcerii publice. Preţul plătit pentru curajoasele sale articole din Dreptatea lui 1947. Un nou deşert al ignorării s-a întins peste opera sa după decembrie 1989. Preţul plătit de marii scriitori capitalismului sălbatic, de ferocitate dîmboviţeană.

Dacă mai găsim azi timp de aşa ceva, cartea din 1942 ar merita o lectură. Ne-ar surprinde astfel neutralitatea criticului faţă de duşmanul cu care România se afla în război. Formaţi la şcoala propagandei comuniste, ne-am aştepta ca Şerban Cioculescu să se zburlească la Esenin, cetăţean al unui imperiu etern ameninţător pentru români, imperiu atacat la noi nu numai cu sabia, dar şi cu peniţa. Marele critic ne surprinde. El manifestă o bunăvoinţă ieşită din comun nu numai faţă de Esenin, dar şi faţă de Revoluţia bolşevică.

Regăsim în asta pragmatismul adevăratei inteligenţe. Ca şi bisturiul chirurgului, condeiul criticului n-are culoare politică. Umblă prin măruntaie pentru a despărţi ce-i bine de ce-i rău, ce-i sănătos, de ce-i bolnav, fără a se întreba cărui partid, cărei ţări sau cărei tabere aparţine trupul deschis pe masa de spital. Acest principiu l-a călăuzit pe Şerban Cioculescu şi în anii imediat postbelici. Sub pretextul literaturii angajate social, cîntînd mulţimile şi alintînd pacea, maculatura literară atinsese cantităţi alarmante. Retras la oficiosul PNŢ, Dreptatea, ziar obligat prin politică să cultive „arta pentru artă“, criticul face operă de ecarisaj. Fără a ţine cont de context, ca şi sub regimul Antonescu, el se străduie a judeca textul literar numai şi numai după criteriul valorii.

Că un literat, Şerban Cioculescu, a iscălit o carte binevoitoare faţă de literatura duşmanului nu trebuie să ne mire. Proprietarii de condei sînt capabili de zburdălnicii nebănuite. Mirare ar trebui să ne stîrnească tipărirea cărţii în plin război antonescian. Comunismul ne-a vîrît în cap imaginea unei dictaturi sîngeroase a Mareşalului. Trăitori ai unei alte dictaturi, cea a socialismului real, am împrumutat războiului antonescian trăsăturilor vremii noastre:

Propagandă insuportabilă, cenzură drastică, sperieri zilnice ale gîndului îndrăzneţ.

„Aspecte lirice contemporane“ nu se dedă la pamflete antisovietice sau ruseşti. Mai mult, cartea exprimă o indiscutabilă simpatie faţă de literatura poporului cu care ne aflam, în 1942, în reciprocă măcelărire.

Cum a putut să apară un asemenea volum?
Foarte bine.

Dictatura antonesciană nu era chiar o dictatură.
Cel puţin sub înfăţişarea cunoscută de noi în dictatura comunistă!