Boema. Cronica unor întâlniri memorabile

Cum a rămas Garufa Florăreasa cu un pol minus în gestiune

O lege nescrisă și, tocmai de aceea, imbatabilă, a cafenelei „Tosca’’ prevedea aceea că orice membru activ al confreriei venea încă de la primele ore de program, adică pe la 8 și ceva dimineață, își comanda cafeaua și coniacul aferent, după care aștepta să apară un binevoitor care să îl ajute la descărcarea de gestiune. Aici, la București, le ziceam, unor asemenea oameni cu baierele pungii deschise, binevoitori, dar, peste câțiva ani, jurnalist cu acte în regulă fiind, am aflat că la Timișoara li se spunea mai frumos:donatori.

Prin excelență, acela care, în acea vreme romantică a studenției noastre, anii 1965-1971, s-a remarcat ca fiind un brav și statornic practicant al acestei îndeletniciri, a fost George Țărnea, neîntrecutul baladist, romanticul împătimit și fratele meu de bohemă. Care, la orele 8 fix trecute se înființa la masa de lucru din cafine, își comanda cafeaua, coniacul și citronada, după care se apuca de scris. Și, cum există un geniu protector al … toscanezilor, nu se putea ca nota de consumație să nu fie achitată. Dacă nu pe loc, oricum, în termeni rezonabili, adică atunci când luam banii de la revistele la care începusem să colaborăm câțiva dintre cadrele de nădejde al cafe-barului „Tosca”. Puteau,însă,să existe și zile mai puțin norocoase și atunci nu ne rămânea decât să contăm pe înțelegerea frumoaselor ospătărițe – Any mică și Any mare, Silvia și Ica, ca și a celor doi responsabili ai unității, nenea Beca și nenea Papari.

Într-o asemenea zi mai neguroasă, s-a întâmplat să intru în Tosca, dar nu singur, ci dimpreună cu colega mea de la revista „Universitas’’, Zoia Elena, studentă în anul III la matematică. Nici nu am apucat să ne așezăm la masa de lângă vitrină că doamna Silvia mi-a transmis să merg la garderobă unde mă așteaptă „tovarășul George, poetul’’.

— Frate-meu, m-a luat din scurt George, dă-mi și mie zece lei până când luăm banii de la „Viața Românească’’.

Ușor de zis, dar greu de făcut, fiindcă nici eu nu stăteam prea bine la capitolul finanțe, fiind invitatul Zoiei. Ceea ce i-am și comunicat lui George.

— Atunci, cere-i ei…
— Ești nebun? i-am răspuns, cum o să-i cer bani fetei lui Ceaușescu?

Nu trecuseră nici cinci minute și pe ușă a intrat Garufa, florăreasa. George a chemat-o aproape și i-a șoptit ceva arătând cu degetul spre masa noastră, iar Garufa a venit glonț și a pupat-o pe Zoia pe obraz.

— Haoleoooo, s-o pupe Garufa de frumoasă, mânca-i-aș ochii ei! Ia colea de la Garufa florile astea și să îi spui că îi mulțumește lu’ tăticu tău de cum l-a smartoit pe Brejnev ăla de i-au mers fulgii! (Pentru corecta informare, mai ales a tinerilor noștri cititori, precizez că scena se petrecea prim martie 1969, adică la numai câteva luni după ce, în acea zi de miercuri, 21 august 1968, Nicolae Ceaușescu a ținut fulminantul discurs în care a condamnat public invadarea Cehoslovaciei de către trupele celor cinci state membre ale Tratatului de la Varșovia. Gest care i-a adus un uriaș capital de încredere atât aici, acasă, cât și peste hotare.)

Nu vă mai spun ce eforturi am depus ca să opresc Niagara de elogii ale Garufei, dar ți-ai găsit?! Până la urmă, mai de voie mai de nevoie, tot a plecat, nu însă înainte de a o mai pupa pe amândoi obrajii pe fiica celui mai iubit fiu al partidului și al poporului. Bineînțeles, fără să vrea să ia nici-un ban pentru flori. În vremea asta, toată clientela cafe-barului era cu ochii fixați spre noi, iar, la masa lui, George zâmbea satisfăcut.
Am mai stat ce am mai stat, iar, după ce am condus-o pe Zoia până la ieșirea din cafenea, m-am întors la masă. Nici n-am apucat să mă așez bine că, hop!, s-a și înființat:

— Dom’ Beppy, să-mi dai polul! (Din nou, deschid o paranteză, de fapt corect era Petty, diminutivul cu care cei apropiați mi se adresau de vreme ce, în acte, sunt și Petru)
— Ce pol, Garufo, ai înnebunit?
— Păi florile lu’ Ceaușica e de gratis?
— Care Ceaușica, Garufo?
— Cum care? Ochioasa aia care fuse aici la masă cu alde matale?
— Garufo, tu prinzi muște? Cine ți-a spus că e fata lui Nea Nicu?
— Cum cine, tovarășu’  George, poetul!
— Hai sifon, fraiero. Te-a luat George la mișto. Care fata lu’ Nea Nicu? E o colegă de la limbi germanice, stă aici, la căminul 6 martie, peste drum.

Glonț s-a dus Garufa, de data asta la masa lui George:
— Dom’  George, dom’ Beppy zice că aia nu e fata lu’ Nea Nicu, așa cum mi-ai zis matale. Să-mi dai polul pe buchet că e florile din gestiune. Io stau aici, la masa lu’  matale și nu plec până îmi dai polu’, să știi!

Mare noroc a avut George cu domnul Beca, gestionarul de serviciu, pe tură, care a achitat pe loc suma cerută, așa încât suava Mihaela de la limbi germanice, atunci când a ajuns la întâlnirea fixată a găsit totul așa cum trebuie. În schimb, Zoia , când i-am povestit isprava, a ținut musai să îi plătească ea datoria către „nenea Beca’’, plus cafeaua, coniacul, citronada și pachetul de țigări aferent.
Adică drepturile de autor ale lui George!


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Marius Tucă Show. Ion Cristoiu: Când au venit democrații la putere ne-au arătat ei ce e aceea dictatură

Invitat în cadrul emisiunii Marius Tucă Show, joi, 7 noiembrie 2019, transmisă pe Mediafax

Comandă online „Prizonier în închisoarea cărților”:



Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi