Nicolae Ciucă: Vom negocia cu toate forțele responsabile, astfel încât, într-o perioadă de timp cât mai scurtă, să reușim să alcătuim guvernul și să poată să fie aprobat în Parlament

Buchetul de ghiocei

Din clipa în care ne-am privit, am știut că ea va fi femeia mea. M-am îndrăgostit instantaneu. Avea cei mai senzuali umeri, rotunzi și catifelați, iar gleznele purtau pecetea vechii aristocrații răsăritene. Da, da „umărul drept și mai jos – unde începe o minunată curbă incalculabilă – e dezvelit”[1] și de acea goliciune, ce mi se dezvăluise ca o taină nepătrunsă până atunci, m-am amorezat cu o pasiune nestinsă vreodată. Chemarea cărnii, ispita căreia nu-i rezistă nimeni, ca un cântec de sirenă ce te îmbie să dai năvală fie în Paradis, fie în Infern. Era veselă și inteligentă, plină de energie și de optimism, una dintre acele făpturi rare trimise pe pământ ca să aducă fericire celor din jur. De atunci nu ne-am mai despărțit, zi de zi am fost împreună și ne-am bucurat din plin de grația unei iubiri desprinsă parcă din romanele de dragoste cu happy-end. Dimineață de dimineață mă scăldam în surâsul ei azuriu și-i culegeam, în buchete aurii, razele de soare din păr, zău că nu mă săturam mângâindu-i trupul de amforă. „Cu fruntea pe sânii ei, te despământenești cu tot pământul”[2] și te trezești zburând, ce miracol ! Nu ne mai trebuia nimeni altcineva în jur, ne ajungeam unul altuia. Colindam îmbrățișați prin lumea asta largă și visam să ne cumpărăm, la bătrânețe, o insuliță în cel mai îndepărtat loc, unde să fim numai noi doi și unde să nu mai existe alt anotimp decât vara. Îi scriam pe piele, cu degetele, cele mai înflăcărate versuri și ne furișam printre stelele clipocinde în căutarea infinitului. Să nu râzi, însă de câteva ori l-am găsit și ni l-am ascuns în sân, ca doi copii care au nimerit comoara și vor s-o ia cu ei. „Înviere și iar înviere!” ne închinam din centrul Universului și invocam zeii să ne ocrotească. Te aștepți acum să-ți spun că orice iubire devine toxică, însă te voi dezamăgi. Iubirea, ori este, ori nu este, cum să fie ea toxică? Habar n-am cum s-a scurs timpul, au apărut prichindeii și, deși părinți, ne doream, ne căutam și mai fierbinte ca înainte. Le predam celor mici cea mai grozavă lecție de viață fiindcă doar înconjurat de dragoste omul rămâne întreg și frumos. Le născoceam povești în care eroii erau neapărat generoși în sentimente, încercând astfel să-i învățăm să conjuge toate verbele la plural. Nici nu ne-am dat seama de trecerea anilor și iată-ne bunici. Astăzi este întâiul 8 Martie când nu este lângă mine, fiind plecată la unul dintre copii, în America. Așa că îi voi dărui primei femei care va trece pe lângă noi ghioceii pe care îi vezi, la o oră anume, fiindcă astfel am convenit cu cea care îmi este pereche și prin care respir, trăiesc. Într-un cuvânt, prin ea mi-am împlinit rostul !

Bărbatul din fața mea, septuagenar deja acum, însă sprinten și șarmant, cu un chip distins, îmi face ștrengărește cu ochiul, își verifică încă o dată ceasul și se ridică de pe scaun. Cu o eleganță rafinată se apropie de o doamnă neveștejită de vârstă și-i oferă mănunchiul de ghiocei, după care îi sărută mâna și se întoarce la masă, unde continuăm taifasul. Deodată, îl aud citând din memorie, ca o rugăciune: Mergeam în doi – ca unul singur. Undeva departe, prin ceaţă, abia auzit cânta soarele, totul începea să prindă contur elastic, perlat, auriu, trandafiriu, roșu. Întreaga lume e o femeie unică și necuprinsă, și noi ne aflăm în pântecul ei, încă nu ne-am născut, ne bucurăm în faza maturizării. Şi simt clar, cu o claritate de nezdruncinat – totul e pentru mine: soarele, ceața, trandafiriul, auriul – totul e pentru mine…”[3] Și pentru ea, și pentru noi doi, altminteri cerul s-ar surpa! îmi șoptește complice de parcă mi-ar împărtăși secretul nemuririi…


[1] Evgheni Zamiatin, Noi

[2] Emil Cioran

[3] Evgheni Zamiatin, Noi


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Buchetul de ghiocei”

  • Foarte frumos. Sigur că o persoană sensibilă ca Marian Nazat nu ar fi putut rămâne procuror.

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog