Campionatul de minte

Cu toată veselia politică și leapșa sanitară din jur, România a ajuns pe locul 8 în Campionatul european de șah pe echipe, cu trei victorii, un egal și o înfrângere (cu Polonia lui Duda, la mustață și enervant). Azi joacă cu Spania (deci probabil o să vedem un Deac-Shirov), iar un egal ar asigura un loc onorabil și un aer mai respirabil în ultimele trei runde. Normal, la vârf se bat azerii (cu Radjabov pacifist-ghinionist, altfel nu-i mai prindea nimeni), ucrainenii (cu Korobov nu tocmai în formă) și rușii (cu un Grișciuk super-pacifist, dar simpatic, ca de obicei), strâns talonați de unguri, armeni și olandezi (avantajați de norocul din runda a doua cu Țara Galilor – 4-0, normal). Spectaculosul Bogdan Deac (singurul român din top 100, dacă facem abstracție de Nisipeanu, care joacă pentru Germania) a mai făcut un pas spre cota 2700 în meciul de ieri seară cu neamțul Donchenko. O surpriză mi se pare locul 10 ocupat de Franța (dar mai sunt patru etape și sistemul elvețian o să-i avantajeze, oarecum), deși joacă cu Firouzja și Vachier-Lagrave, adică locul 3 și locul 11 la nivel mondial. Cu două echipe, gazdele slovene se agață cu greu de top 20. Ce să-i faci, la șah nu e ca la ciclism! (Doar Wout van Aert are loc între doi sloveni pe podiumul ciclismului mondial de șosea.)

Întâmplarea face să trec relativ des prin două parcuri unde sunt mese pe care se poate juca șah. Unul e chiar celebru și are și un indicator pe care scrie „La șahiști”. Șahul a devenit foarte rar. Remiul și tablele fac legea (nu că ar fi ceva în neregulă cu asta). Dar nu degeaba este numit șahul „sportul minții“. Din păcate, în ultimele decenii apariția computerelor cu o capacitate de calcul uriașă a alterat jocul profesioniștilor, care nu își mai permit atitudinile „poetice“ de altădată, fiindcă riscă să dea peste un adversar care a învățat pe de rost o variantă descoperită de computer și să ajungă la poziții care sfidează rațiunea umană, în care e nevoie de mutări aparent absurde, chit că sunt foarte logice într-o secvență uriașă de mutări. Nimic din toate astea nu ar trebui să ne împiedice să ne bucurăm de acest joc ca amatori. Regulile sunt simple, iar numărul de exerciții de tactică și strategie pe care le putem face e practic nelimitat. Putem juca mai bine sau mai prost, putem face greșeli care ne „rod“, dar, odată deprinși cu bucuria unei combinații reușite, singurul risc care ne paște e acela de a deveni suporteri împătimiți ai jocului.

Totuși, deși se numește „sportul minții“ și ne oferă ocazia de a ne antrena multe funcții mentale – gândirea spațială, memoria și capacitatea de calcul, puterea deductivă, imaginația și intuiția, capacitățile de concentrare și analiză –, îl trecem cu ușurință la „alte activități”. Jocul frecvent limpezește gândurile și ne poate ajuta în alte eforturi de natură intelectuală: rezolvarea problemelor de matematică sau fizică, deslușirea unui text complicat ori compoziția literară sau muzicală. Dar, bineînțeles, școala noastră e mai ocupată să le explice copiilor că nu e bine să se uite la persoane de același sex (ori că e – ambele variante sunt la fel de stupide). Șahul, goul, soma și puzzle-urile fizice ori mentale sunt tabu pentru majoritatea elevilor. Doamne ferește, poate învață să gândească!

Vineri, 26 noiembrie, începe cel mai puternic meci din istorie pentru titlul de campion mondial: Carlsen-Nepomniașcii (sau Nepomniachtchi, cum scriu – greșit – anglo-sextonii). Sigur, se poate spune că cel mai bine cotat candidat a fost Caruana, dar tocilarul italian născut la Miami n-a vorbit niciodată cu adevărat limba de la cota 2800+, deși s-a plimbat pe-acolo multă vreme (tempi passati). Deși Nepo n-a atins niciodată cota 2800, istoricul le dă ceva speranțe rușilor, care încearcă iar (după eșecul usturător al lui Kariakin) să înhațe titlul după o secetă umilitoare de 14 ani. La juniori, Nepo a avut statistica de partea lui în disputele directe cu Carlsen. Totuși, la seniori s-a „pierdut” oarecum, devenind deja celebru pentru „nerăbdare”. Ocupă un meritoriu loc 5 mondial (și la clasic și la rapid) și când e în toane bune poate să facă ravagii pe eșichier. Să ne bucurăm, așadar! Mai sunt lucruri de savurat în penibilele vremuri ale ciumei minții.