Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

Când corabia se scufundă, cei mai mulți cântă și dansează. Lor nu li se poate întâmpla așa ceva

Notă- Deși v-am promis doar povești și istorisiri din călătorii, astăzi mă întorc la a scrie din actualitate. Sper într-o serie de texte, dacă timpul și evenimentele îmi vor permite.

Dar primul text este o dedicație pentru colegii mei stomatologi.

Așa cum unele furtuni se formează mai întâi pe fundul oceanului, de nu le vede și nu le știe nimeni, decât atunci când este prea târziu, așa și viața mea izolată de medic stomatolog de la țară, în zi de luni, pe la prânz a fost zdruncinată în adâncuri de un telefon.

Un coleg mă anunța, că pe un grup de Facebook, ar fi niște discuții, despre ceva ce pare halucinant și imposibil. Competențele pe care noi le-am câștigat prin susținerea examenului de licență și în urma a 6 ani de studiu plus un an de stagiu, se pierd în mare parte, prin niște decizii publicate deja în Monitorul Oficial, devenind pasibili de procese penale în cazul în care încălcăm legea.

M-am înscris și eu în grupul respectiv să îmi pot aduna informații. Să înțeleg ce se întâmplă. Să îmi pot crea o imagine clară cu privire la subiect.

De la sine înțeles că în presă sau pe canalele oficiale prin care suntem de obicei informați cu privire la chestiuni legislative nu era nici măcar un punct, darămite vreun cuvânt despre problematica în cauză.

Așadar, m-am apucat să-mi fac temele. Am căutat deciziile respective, nr. 4/2CN/2023 și nr.5/2CN/2023,  în Monitorul Oficial numărul 556/ din 21.06.2023. Și citind cu atenție am înțeles un singur lucru; din punctul de vedere al profesiei, de îngropat ne îngroapă sigur. O dată cu noi și pe pacienții noștri. Mai ales că, după 20 de ani de lucru în mediul rural, deja avem familii întregi care ne vin la tratament. Acum trebuie să le explicăm, eu și colega mea, că, ceea ce s-a putut face timp de 20 de ani din punct de vedere terapeutic, dintr-o dată, brusc, peste noapte, devine imposibil. Și aici fac o paranteză. După ce am pierdut ani de zile cu explicații să-i învățăm pe pacienți să meargă la radiografii, să își facă analize generale sau să meargă la anumite controale medicale, acum trebuie să le explicăm că nu prea mai avem voie să le lucrăm și le recomandăm să meargă în oraș în goana după „specialiști”. (când folosesc pluralul este vorba despre mine și colega mea, nu despre mine și multiplele mele personalități)

Prin urmare, minuscula șansă de supraviețuire este riposta.

Odată luată hotărârea de a-mi depăși zona de confort, au început să mi se deschidă ușile. Un prieten bun, consilier în Parlament, m-a ajutat să depun o Scrisoare către Ministrul Sănătății. Un altul, producător de documentare la TVR, mi-a recomandat o avocată și mi-a promis că vorbește la televiziuni. Colegii din țară au început să mă contacteze.

Până aici, entuziasmul meu începuse să înflorească.

Plină de avânt încep să-mi contactez foștii colegi de facultate  și pe cei câțiva colegi din Iași cu care mai colaborez. Eeei, dar ce să vezi?! În marea lor majoritate nici nu știau de noile restricții, iar cei care știau nu credeau că se vor aplica.

Prin urmare, cu toată strădania mea de a-i alerta m-am cam trezit cu ușa în nas. Cel mult, am primit niște mesaje în privat de genul :„ eu nu reacționez de frică”, „eu aș face ceva, dar dacă tot fac alții”, „da, înțeleg că e grav, dar acum plec la mare”, iar exemplele de acest fel pot continua la nesfârșit. Probabil mulți mai cred că ”frica păzește bostănăria” și „capul plecat sabia îl ocolește”. Numai că, ceea ce nu vor ei să înțeleagă este că ei sunt deja în moarte clinică profesională. Urmează a fi deconectați cu totul de la aparate. Și că exact acesta este atitudinea pe care se bazează toți decidenții politici când dau legi și iau hotărâri aberante.

Și cireașa, de fapt, bomboana de pe coliva dorinței de implicare, a fost sărbătoarea de 20 de ani a „Promoției 2003” a Facultății de Somatologie Iași, promoție din care am făcut și eu parte. Mi-am anunțat colegii pe grupul anului despre ceea ce se întâmplă, ceea ce ni se pregătește și ce am început eu să fac.

Un singur telefon am primit, de la o colegă, și 3 colegi au comentat ceva pe grup. Apoi, s-a lăsat tăcerea. Și după tăcere, au deschis șampaniile și au trecut la dans. Se bucurau de revedere și sărbătoreau cei 20 de ani de competențe și multe realizări profesionale ce s-au clădit pe baza diplomei de „Doctor-Medic- profil Medicină- specializarea Stomatologie”.

Diplomă care de pe 21.06.2023 nu prea mai valorează mare lucru, pentru că un Colegiu Național, fără atribuții în domeniu, a dat două decizii criminale, încălcând recunoașterea  de către Ministerul Sănătății și cel al Educației și Cercetării, a ceea ce am obținut prin muncă și ani de studiu.

Colegii mei au chefuit și s-au bucurat.

Eu am ales să nu particip, căci nu aveam nimic de sărbătorit.

Dar le-am privit pozele și filmulețele.

Și tot ceea ce îmi răsuna în minte era: „Când corabia se scufundă, ei cântă și dansează, pentru că lor nu li se poate întâmpla așa ceva.”

În schimb, eu am ales să lupt pentru supraviețuire profesională, dar și pentru pacienții noștri, având alături pe cele două prietene și colege, Lavinia și Mihaela, prieteni medici care, deși plecați în străinătate, mă susțin și mă încurajează și pe toți oamenii minunați din diverse profesii care mi-au deschis numeroase uși.

Și în lupta mea pentru supraviețuire am cunoscut medici grozavi de pe tot cuprinsul țării, cărora le pasă. Nu doar de ei, ci și de cei pe care i-au tratat în ani de zile și pe care acum se văd obligați a-i refuza.

Dar, din păcate, cum spuneam deja, cei mai mulți nu cred că viața lor profesională se scufundă. Merg la mare, la soare, în străinătate și postează pe Facebook și Tik-Tok. Atât.

~ Va urma~


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

14 comentarii pentru articolul „Când corabia se scufundă, cei mai mulți cântă și dansează. Lor nu li se poate întâmpla așa ceva”

    • Paul, cei de la Colegiu mint. Doar se ascund după „directive” UE care nu există. Există în schimb directivele unor mari corporații, care vor monopol pe piața medicală. Atât.

    • @Paul: George Simion a gresit. Deciziile acelea sunt luate de un colegiu al medicilor, rezolvarea trebuia sa ramana intre medici, sunt colegi si ar fi gasit impreuna solutia, pentru ca e o problema uriasa, intr-adevar.
      Altfel, daca lucrurile vor parea rezolvate politic si nu pe ratiuni exclusiv medicale, o sa apara probleme de incredere si chiar de reputatie. Iar asta ar fi o nedreptate la fel de mare si ar fi pacat. Exista si un patronat al medicilor stomatologi, vad ca e foarte activ pe acest subiect, e mai bine totusi sa se discute intre colegi, macar intr-o prima etapa. De data aceasta, ministrul sanatatii este tot colegul lor.

  • orice corabie se scufunda atunci cind devine ‘singurul taler al balantei’

    disparitia rectiunilor povesteste despre Armonie, insa pot povesti despre Lipsa Armoniei.
    nonactiunile sint rezultatul manifestarii unei balante plenare
    Anti(nonactiunile), proprii Antiadevarului, Adevarul fiind propriu nonctiunilor, sint rezultatul ‘Lipsei Balantei’

    Lumea Mare tinde sa devina taler, iar faptul ca el e polarizat …doar lasa impresia Echilibrului, chiar daca impresia poate deveni realitate …la Infinit.

    orice corabie se scufunda in lipsa reactiunilor ( prima care dispare e flotabilitatea )
    si isi vede de drum in prezenta nonactiunilor.
    nonactiunile definite prin ‘lipsa reactiunilor’ sint in fapt Anti(nonactiuni)
    Nonactiunile sint definite prin lipsa Actiunilor, spre fundamentala diferenta.

    • atunci cind Lumea devine un taler, el in mod natural are aceasta definitie: e insasi Antinatura

      o Lume care a devenit taler e o lume Artificiala, prin definitie.

      o lume Artificiala e definita printr una dintre Superpozitii, doar.

      o lume care, digitalizata fiind, isi face din Taramul Cuantic …trup e o lume proprie uneia dintre Superpozitii, aceasta fiind proprie Mintii, Stiinta Suprema cu care opereaza Mintea fiind Matematica ( ea fiind Imaginea din Oglinda a ‘celelilalte matematici’, care e Iubirea, adica Matematica proprie Mintii coborata in Inima )

      • Matematica tinde sa fie Iubire tot asa cum Infinit tinde catre Zero, tot asa cum Antiadevarul tinde sa fie Adevar.

        Matematica e …Secatura Creatiei, e plenar lipsita de Seva. la temelia Civilizatiei, adica a Antinaturii, adica a Noii Lumi e chiar Matematica, stiinta devenita intre timp …Zeu.

        • Civilizatia …s a facut Mare, poate pune chiar Natura la indoiala ( devenind o Antinatura, Artificializindu se, cu ‘om’ul ei cu tot ( care in fapt e Antiomul ) )

  • o descalecare a IA pe taramul Medicinei are nevoie de o redefinire a actualelor rinduieli ale acestui spatiu avand ca referinta chiar IA, pentru ca sa se maximizeze ‘intersectia’, deci aria de acoperire a IA.

    atunci cind absolventilor de Medicina li se acorda drept de libera practica fara rezidentiat, asta …va fi cum va fi, insa mie imi suna a decizie care are ca referinta IA,
    pentru ca incurind o IA va fi chiar mai desteapta decit oricare absolvent de Medicina care nu are rezidentiatul, deci …si e fara experienta ‘practica’ relevanta.

    acordarea dreptului de practica in Medicina, fie el si limitat la competente profesionale clar definite, are darul de a pava intrarea pe .piata Medicinei’ a Inteligentei Artificiale.
    va fi chiar ilogic sa i interzici unei Inteigente Artificiale dreptul de ‘practica’ in Medicina daca realitatea dovedeste fara tagada ca ea se dovedeste capabila sa treaca cu brio toate examenele teoretice ale oricarei universitati de Medicina de pe planeta asta.

    prin urmare ‘mai putina Medicina’ va aduce cu sine ‘mai multa prezenta a IA in Medicina’, pentru inceput, iar mai apoi din ce in ce mai putina medicina practicata de oameni, in favoarea celei practicata de IA.

    corabiile sint si ele …acoperite de alte corabii, in final cea mai acoperitoare definind dinamica celor pe care le infasoara, asa ca dincolo de orice alta corabie, cea care mi se pare mie ca e definitorie e fix asta: ‘medicina practicata de medici-oameni’

    e deja de notorietate opinia mea, in cazul Medicinei ea fiind doar un caz particular.
    de bun-simt a devenit manifestarea Medicinei prin superpozitii. oricum altfel taramul Medicinei va fi invadat si ulterior cucerit de IA, oficial.

    comentariul meu sustine plenar articolul autorului, pentru ca in final pledeza pentru Medicina practicata de oameni , abia aceasta fiind cea care nu va avea nimic impotriva Medicinei practicate de IA
    ( Medicina care are ca referinta IA va avea …din nastere tendinta de a exclude, la limita de a exclude plenar, manifestarea Medicinei practicata de oameni pe motiv ca e …expirata )

    • pe de alta parte o analiza completa a unui pacient om va fi suficienta prin definitie daca si numai daca e facuta de un alt om, pentru ca, prin definitie, o IA va opera exclusiv Matematic, adica fara sa tina seama de Intregul Minte-Inima, care defineste orice om, dincolo de orice dubiu.

  • Smarandita , uite , mie îmi pare rau ca nu ne- am văzut la întâlnirea noastră de 20 de ani , chiar nu înțeleg de ce nu ai venit…. Este un timp de dansat și de cântat și unul de luptat . La ora 3 dimineața , ma pregătesc sa plec spre aeroport și am avut doar 3 zile și cam tot atâtea nopți nedormite săptămâna aceasta sa schimb avioane , sa- mi văd prietenii și familia și sa particip la întâlnirea despre care vorbești . Și sa știi ca a fost frumos și emoționant și ca ar fi fost un bun prilej sa- ți afirmi părerea și sa constați ca suntem mai mulți care te susținem și care te înțelegem .Eu personal sunt total in asentimentul tău: acum 19 ani renunțam la primul rezidențiat de Stomatologie generală aflând ca s- a desființat ( in capul meu ce rost ar fi avut sa- l fac dacă nu mai exista ) , am promovat al 2- lea examen de rezidențiat si am ales chirurgie maxilo- faciala și in primul an s- a dat legea aceea care spunea ca am nevoie de o dubla licența ( adică si medicina generală in paralel cu rezidențiatul .Daca ma intrebi pe mine este imposibil sa fii prezent in doua locuri odată , nu știu alții cum fac ) in consecință după 3 ani mi- am schimbat specializarea in chirurgie dento – alveolara si am si emigrat !Mai nou, am aflat ca rezidențiatul de Stomatologie generală s- a reintrodus : noaptea minții !!!Pot înțelege cum niște decizii politice îți pot schimba viata si pot înțelege frustrarea si nemulțumirea ta , de aceea ti- am spus aici povestea mea . Dacă ai fi fost prezenta as fi putut sa- ti spun toate astea si te- as fi întrebat daca eu, desi nu fac parte din Colegiul medicilor dentisti din România ma mai pot angaja in vreun fel . Pe tine te înțeleg si te susțin si am întâlnit mai mulți oameni nemulțumiți de “sistem “,așa ca nu te supara pe noi .In alta ordine de idei , este imposibil sa- ti ia cineva competentele obținute acum 20 de ani !Cred ca avem nevoie de un pic de timp sa digeram “ veștile “.Așa ca hai sa ne gândim la solutii, ținem legatura , fug la aeroport pentru ca îmbarcarea la Iași e o aventura … Te îmbrățișez, Ionela .

    • Draga mea, te îmbrățișez și eu!??
      Numai că joi, în loc să vin la cursul festiv să consum timp și energie în încercarea de a motiva colegii dezinteresați, am preferat să scriu email-uri cu avocați și să stau în telefoane cu colegii din țară implicați și dedicați cauzei. Noi acum suntem într-o cursă contracronometru.
      Restul poveștii o găsești în mesaj privat.

  • De la lockdown ul hotărât de aceeași conducere încoace nu s-a mai întâmplat nimic important in mintea colegilor, deși au mai apărut nenumărate aberații legislative.
    Se pare că suntem într-o hibernare continuă, dacă suntem lăsați să câștigăm doi lei in plus azi față de ieri.
    Inerția și mâncătoria sunt la ordinea zilei, dorința de luptă pentru pacient și ceilalți colegi nu există, iar pentru propria persoană a fost pierdută demult, în negura amintirilor.
    Dragi colegi, dacă vă mai amintiți de fervoarea primilor ani de facultate sau practică și de curiozitatea nemărginită de a mai afla ceva nou și de a învăța de la viață câte o mica lecție vă așteptăm cu drag in Patronatul Medicilor Stomatologi, să deveniți împreună cu noi forța care să apere profesia de toate aberațiile celor ce nu practică, dar care vor să se erijeze in atotcunoscători și puternici.

    • Draga mea colega
      Recunosc cu mâna pe inima ca m-a întristat sa aud ce se întâmpla in viața ta profesională, însă la fel de mult sau poate mai mult m-a întristat faptul ca unii iubiți “colegi” încearcă sa-și renege trecutul…( fără trecut nu poți construit viitor)
      Pentru cititori , trebuie sa clarificam anumite aspecte ale acestei postări : noi nu aniversăm 20 de ani de la terminarea facultății ci pe cei 6 de facultate , amintirile lor, bucurii, supărări, dezamăgiri (din dragoste/am picat examenul deși învățasem) etc
      Este evident ca aproximative 100 de oameni/ colegi vor forma relații diferite, afinități diferite, dar cel puțin acel minim respect al cuvântului COLEG se impune in orce situație.
      Pentru mine personal și poate pentru alți colegi care am făcut sacrificii sa venim de la distante mari ,sa ne închidem zile la cabinete, sa punem pe pauza lupta noastră acolo unde suntem (care exista … in străinătate nu sunt câini cu colaci in coada) faptul ca nu v-am văzut pe cei rămași local a fost o DEZAMAGIRE.
      Fiecare avem bătăliile noastre personale/profesionale dar prin aceste întâlniri sărbătorim VIAȚA , care uneori poate fi scurta și neasteptata, dar cu respect și durere ne aducem aminte și de cei care nu mai sunt printre noi (Catalin)
      Închei aceasta recenzie prin a multumi celor doua colege care s-au sacrificat in organizarea acestui eveniment și prin speranța ca l-a următoarea întâlnire ne vom revedea intr-un numar mai mare…dacă vom mai fi pe aici
      Va pup colegi și va urez “ succesuri” profesionale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *