Campania electorală pentru alegerile locale şi europarlamentare din data de 9 iunie începe vineri,10 mai, şi se încheie în 8 iunie. Campania în audiovizual se va încheia în 7 iunie

Carburant pentru motorul vieții

De când am fost izgoniți din mijlocul grădinii cu de toate, fără să ne dăm seama cât de bine ne era, de când ne-am recunoscut în oglinda de afară și mai apoi și în cea dinlăuntrul nostru, nu mai contenim să ne punem întrebarea întrebărilor: Ce-a fost mai întâi – oul sau găina? Cine și cum o fi îmblânzit hazardul? De ce energii s-a folosit ca să facă din chimie biologie asamblând atomi și simple elemente în biomolecule și mai apoi, pas cu pas, în organite și organisme tot mai complexe, până la apogeul creației care suntem? Asta presupunând că lucrurile au decurs de jos în sus și de la simplu la complex și nu altcumva, așa cum susțin alte teorii date deoparte de științele care nu cred fără să cerceteze.

Înțelepții opinează că ne naștem, trăim și murim singuri și că nimeni nu poate face asta în locul nostru. Biologii susțin că organismul uman e un sistem deschis care nu poate exista în lipsa interacțiunilor cu mediul. Sociologii și psihologii ne declară ființe sociale și extind interacțiunile și la ceilalți semeni, altminteri riscăm să ne distrugem sănătatea și să ne scurtăm viața. Scepticii preferă să se izoleze de semenii „răi din naștere” și încheie parteneriate doar cu propriul Eu. Optimiștii și realiștii susțin contrariul, cum că toți am fi buni la venirea pe lume și că societatea face din noi ceea ce suntem la un moment dat. Dincolo de faptul că fiecare individ e o îmbinare unică de calități și defecte și că nimeni nu reprezintă întruchiparea vreunei însușiri… putem oare veni și rezista pe lume fără să fim însoțiți de cineva sau de ceva anume? Teologii s-au străduit să demonstreze nedemonstrabilul și ne asigură că avem tot timpul pe cineva alături în grija căruia ne putem liniștiți abandona. Un partener universal care nu se dezlipește și nu se dezice de noi nicicând.

Prin urmare, nu suntem niciodată singuri. Cineva/ceva e tot timpul cu noi. Totul e să credem și să avem încredere. Ca să-i simțim prezența avem nevoie de mai multe simțuri decât de cele clasice. Dar chiar și așa, atât timp cât suntem prezenți în propria viață putem fi siguri că nu ne-a părăsit. Cel târziu atunci când începem să ne facem bagajele pentru cel mai lung dintre drumuri și ne procurăm celebrul one way ticket îi simțim absența și ne dăm seama că a existat. Atunci începem să înțelegem valoarea unui parteneriat rezervat exclusiv speciei noastre. Acel partener a fost botezat speranță. Fiecare dintre noi cunoaște termenul și pretinde că-i știe semnificația, cu toate că definițiile date n-ar putea fi mai pestrițe. Pe cât de numeroase pe atât de puțin cuprinzătoare. Hamlet avea dreptate că între cer și pământ se află mult mai multe lucruri decât cele cuprinse de înțelepciunea erudiților. Înțelepții n-ar fi înțelepți dacă și-ar imagina că cineva poate ști vreodată totul. Ceea ce nu i-a împiedicat să încerce, chit că anumite fenomene nu se lasă măsurate de instrumentele inventate de noi.

Când apelăm la speranță, evocăm ceva pozitiv. Fie că ne referim la șanse, la continuitate, la visuri care se vor împlinite ori la soluții și strategii… ce rămâne este că între speranță și viață poate fi pus fără ezitare semnul egalității. Viața înseamnă speranță și speranța e de proveniență umană. Înseamnă dorul de viitor, un deziderat tipic uman. Nimeni în afara noastră nu-l are. Se poate ca speranța să fi fost aceea care a inventat timpul?! Fără ea, habar nu am avea că există un mâine! Și fiindcă tot am aflat de existența lui, am început să îndrăgim viața și să ne facem planuri. Să ne dorim o viață cât mai lungă, compusă din cât mai mulți „mâine”. Și iarăși am ajuns la întrebarea originară: Cine și cum a adus viața pe planetă? Dacă am putea afla răspunsul, am putea afla – poate – și cum s-o prelungim. Cum să-i ținem motorul în funcțiune îndelungată și, cine știe, poate cu timpul să devenim nemuritori!

Așadar, cum a apărut viața și care este de fapt motorul vieții? Majoritatea ar răspunde spontan că inima este motorul miraculos care ne ține în viață prin incredibilele performanțe de care este capabilă. Alții ar riposta că ar fi prea mecanic și prea simplist. Și oarecum dezamăgitor. În plus, nu tot ce-i viu dispune de un astfel de organ și până la el evoluția a parcurs un drum de dimensiuni cosmice. Așa că ne-am întors pentru a nu se știe câta oară la începuturi. Ce-a fost mai întâi și mai întâi? Am bâjbâit mult până să aflăm câte ceva și încă nu avem certitudinea că ceea ce știm e adevărul. Sperăm totuși ca știința noastră să fie corectă. Ce știm de fapt? Știm că tot ce e viu are un cod genetic înmagazinat în fascinanta moleculă de ADN. Mai știm și că ADN-ul și genele codificatore de secrete ereditare sunt împachetate în cromozomi. La rândul lor, cromozomii sunt feriți pe cât se poate de „tocire” prin niște capace de protecție – un fel de eghileți, asemănători căpăcelului metalic sau sintetic care împiedică șireturile să se destrame – numite „telomeri”.

Telomerii sunt considerați „ceasul vieții celulelor”. Îi putem compara cu un fitil de lumânare pus să ardă constant o perioadă „x”. Pe măsură ce firul vieții lăsate în urmă se lungește, fitilul se scurtează și, odată cu scurtarea, celulă cu celulă se pregătește pentru „marea finală”. Pregătirea se traduce prin senescență. La nivel celular asta înseamnă că celula, deși e încă în viață și activă metabolic, nu se mai poate divide. Pasul următor va fi, se înțelege, apoptoza (moartea celulară). Oricât ne-ar părea de neverosimil, senescența începe odată cu… nașterea. Ne naștem cu acel fitil agățat de materialul genetic. La naștere, telomerii au o anumită lungime. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, fitilul se scurtează. Așa se face că la o persoană de 40 de ani telomerii sunt reduși la două treimi, la 60 de ani la jumătate și tot așa. Structura și lungimea telomerilor diferă de la o persoană la alta, fiindcă uneori se pot reînnoi și regenera, în funcție de stilul de viață al fiecăruia. În cele din urmă, însă, ei tot se tocesc, iar viteza cu care o fac e și ea diferită de la om la om. Se pare că stresul și traiul nesănătos le accelerează uzarea. Ce rămâne la final este o celulă îmbătrânită, incapabilă să se reînnoiască. „Mica reciclare” internă încetează făcând loc celei mari din natură. Pielea subțire și încrețită, părul alb, mucoasele uscate, vederea slabă sunt doar câteva dintre semnele exterioare ale „terminării zilelor”, cum spune înțelepciunea populară.

Dar omul nu ar fi om dacă și-ar pierde speranța unei eventuale flexibilizări a vârstei biologice, măcar a prelungirii arderii, dacă nu a imortalizării, chit că mulți n-ar ști exact ce-ar putea face cu timpul câștigat. (Nu cumva nutresc astfel de năzuințe tocmai aceia a căror dispariție fizică n-ar lăsa niciun fel de urme și de regrete în sufletele urmașilor?!) Să însemne asta că moartea ne este înscrisă în gene? Și dacă-i așa, există teste care să ne-o prezică cu oarecare probabilitate, poate chiar cu exactitate? Câți dintre noi și-ar dori să afle acea dată funestă, care ar alunga negreșit speranța? Cu siguranță mai puțini decât s-ar crede. Indiferent că ne plac sau nu surprizele, cei mai mulți dintre noi vor prefera să fie luați prin surprindere și să nu știe cât s-a consumat din telomeri, cât mai e de ars și începând de când ar trebui să-și facă bagajele. În loc de asta, ne-am pus speranța în realungirea telomerilor.

În 2009 trei cercetători au fost premiați cu Nobel pentru descoperirea „enzimei nemuririi”, telomeraza, capabilă să protejeze telomerii de scurtare – un fenomen care se produce la fiecare diviziune celulară –, ba chiar să îi alungească. Ce-i drept, nu orice celulă dispune de enzima activă, ci doar celulele stem embrionare și cele tumorale. O telomerază defectă ar însemna telomeri neprotejați, scurtarea vieții și o moarte prematură. Nu e greu de ghicit că interesul și efortul oamenilor de știință – și nu numai – s-au îndreptat imediat către detectarea de modalități de îmbunătățire a calității telomerazei, numai că… cercetarea se află de-abia la începuturi. Atât medicina anti-aging cât și oncologia speră la rezultate îmbucurătoare – prin activarea și respectiv inhibarea enzimei –, dar e nevoie de timp. Paralel trebuie luate în considerare și eventualul preț pe care l-ar putea avea aspirația către nemurire/viață lungă și riscurile pe care le poate implica o impulsionare de novo a diviziunii celulare (de pildă producerea de tumori canceroase).

Și totuși: Care este motorul vieții și ce fel de energii îl alimentează? Nu știm încă. Tot ce avem sunt teorii despre soare ca sursă de energie și despre proteine – ca motor molecular al vieții. Deloc surprinzător, la urma urmei, oricâte informații fenomenale ar înmagazina ADN-ul nostru, oricât de lungi sau de scurți ne sunt la un moment dat telomerii, fără proteine nimic nu poate funcționa. Proteinele sunt responsabile de începutul și, din păcate, și de sfârșitul vieții, dar… cine și cum le declanșează și respectiv sistează producția? Admițând că ele ar fi motorul, cine sau ce le hrănește? Din ce-și iau energia vitală și de ce ea se termină la unii mai devreme iar la alții flacăra arde parcă neostenită?

Din câte am reușit să înțelegem până în prezent, deși împărțim multe emoții și cu alte viețuitoare, unele dintre ele rămân apanajul exclusiv al speciei noastre. S-ar putea spune că suntem capabili să ne catalizăm (și dereglăm) multe dintre procesele fiziologice prin intermediul acelor stări emoționale absente la restul vietăților. Oricare ar fi motorul vieții, el are nevoie de combustibil, fiindcă fără energie nu funcționează nimic, fie tehnologie sau biologie. Ce fel de carburant utilizează mașinăria vie numită „om”, în plus față de restul ființelor? Întrebați, unii vor declara că-și extrag forța motrice din iubire, alții din succese, din muncă, din compania celor dragi, din dorința de a-și împlini un vis etc. Toate acestea își extrag seva de la nimeni altul decât de la nelipsitul partener al vieții care este speranța. Ea ține piedicile deoparte, catalizează voințe și dă vieții orientare, sens și reazem. Ea are grijă să mergem mai departe, tot mai departe… Ne întinde mâna și ne trage din cele mai adânci abisuri, aprinde luminițe la capătul tunelului și alungă demonii neputinței.

E greu de presupus că o bacterie dispune de speranță. Greu de crezut și că o altă specie, cu excepția noastră să fi fost condusă vreodată la lumină de ceea ce noi numim speranță. Practic noi suntem aceia care am adus-o pe lume și am hrănit-o cu perseverență până când a ajuns să ne hrănească ea pe noi. Fără ea n-am crede într-un mâine și ne-am lăsa conduși de val spre… nicăieri. Am lăsa hazardului întâietatea și ordinea creată cu atâta migală s-ar destrăma în haos. Fără ea visurile ar rămâne fără contur și nimic n-ar mai avea grade de comparație. Mai bine, mai târziu, mai frumos… nimic din toate acestea n-ar mai exista. Nici timpul nu și-ar mai avea măsură și nici rost iar creierul ne-ar fi ca o strecurătoare. Noțiunea de a trăi și-ar pierde sensul și multe altele și-ar recunoaște inutilitatea. Speranța e așteptarea unui eveniment aflat pe o treaptă mai sus și la oarecare distanță decât ne aflăm la un moment dat. Credința că prezentul n-o să înghețe și o să facă loc unui viitor. E visul pe care actualul dorește să și-l împlinească. Și pentru asta mobilizează voințe și le împrumută energii. E promisiunea dată unei probleme că-și va afla cândva rezolvarea. Un sentiment care se dezagregă atunci când intervin grozăvii precum o boală incurabilă, un cataclism, o criză existențială, o pierdere ireparabilă. E un placebo care, atunci când moare, se metamorfozează în nocebo.

Unde se află centrul speranței, în caz că are unul? Dacă e s-o considerăm emoție (impuls generator de reacții), ar trebui s-o căutăm acolo unde-și au sediul și alte surate – plânsul, râsul, fericirea, bucuria, tristețea, mânia etc. –, și anume în creier, în centrul motivației și al recompensei din nucleul accumbens, unul care întreține relații strânse cu sistemul limbic (moderatorul emoțiilor). Am putea să reflectăm și la legătura indisolubilă dintre cele două creiere, cel din cap și cel din burtă, și s-o bănuim și acolo. Dă-i omului nu atât mintea de pe urmă, cât speranță – sau măcar nu i-o răpi pe a lui! –, și-o să te uimească cu minunile de care va fi capabil! Înțelepciunea, fie și tardivă, nu vine dacă speranța se spulberă. Speranța e o unealtă cu care se construiește edificiul numit „viață”, iar furtul ei devine armă letală. Una care face din hoții de speranță criminali și lasă păgubașii să moară încet dar sigur. Fără acel catalizator nu mai pot fi fabricate noi cărămizi pentru reparat telomeri și, fără reparații, fitilul vieții se stinge.

Pierderea speranței se cheamă „deznădejde”/„disperare”. Științific și mult simplificat se numește „depresie”. Cu depresia se luptă (oficial) peste 350 de milioane de oameni care nu-și mai simt valoarea și nu mai simt nevoia să împărtășească nimic nimănui; care nu mai pot dormi și pe care nu-i mai odihnește somnul; care își pierd apetitul și pofta de viață; care nu se mai pot concentra și nu-și mai făuresc planuri pentru un viitor în care (nu mai vor) să spere; care se întreabă tot mai des, oare cum ar fi lumea fără ei, și chibzuiesc la cum să-și pună în practică gândurile negre. Singurătatea are multe fețe. Cea mai nocivă dintre solitudini nu e dată atât de lipsa semenilor, cât de lipsa speranței.

Dacă acceptăm depresia ca fiind o perturbare a interocepției, imposibilitatea de a-și mai simți corpul (așa-zisa „orbire emoțională”); dacă acceptăm că apatia extremă pleacă și ea de la o percepție anume, bunăoară de la „știrea” dereglării axei dintre cele două creiere, atunci începem să înțelegem și consecințele lipsei de speranță pentru întregul organism. Fiziologii explică simptomele prin activitatea deficitară a serotoninei (hormonul fericirii), dar și a dopaminei sau noradrenalinei. Hormonii de stres se acumulează și acele mici uzine energetice numite mitocondrii, prezente cu sutele sau miile în fiecare celulă, își reduc semnificativ producția de adenozintrifosfat (ATP) prin procesarea glucozei, astfel încât organismul de-abia se mai „târăște” și reușește doar cu greu să facă față sarcinilor zilnice. În locul speranței și al emoțiilor pozitive mobilizatoare se instalează unele diametral opuse – refuzul, respingerea, aversiunea și mai ales fricile patologice. Depresia și stresul prelungit dăunează inimii, organelor și imunității; conduc la auto-abandon, comportament autodistructiv și deces. Dacă depresia scurtează viața, atunci privarea de speranță ar trebui considerată crimă, întrucât răpește dreptul la viață. Scurtează telomerii și privează de carburant însuși motorul vieții.

Cei care au avut norocul s-o întâlnească declară convinși că iubirea ar fi motorul și carburantul vieții. Au perfectă dreptate, fiindcă ea e mereu însoțită de speranță. Iubirea (de viață) are nevoie de speranță și speranța aduce cu ea iubire (de viață). Două însușiri care fac din noi oameni și pentru care ne-ar invidia întregul univers… dacă ar putea să conștientizeze… Dar oare noi ne mai dăm seama?!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

54 comentarii pentru articolul „Carburant pentru motorul vieții”

  • ‘Sunt toate, în Univers, inclusiv oamenii, parte dintr-o structură matematică? Este natura ultimă a realităţii una matematică? Există o structură matematică în care să fie cuprins tot ce există?’

    care e definitia ‘matematicii’? mi se pare ca mai intai cu asta ar trebui sa ne ocupam :)))
    n o iau de la capat, insa dupa cum am tot spus ceea ce definim momentan ca fiind matematica este …un Efect, pentru ca este ‘o Amprenta’, o amprenta pe care Cerul o lasa atunci cind paseste pe Pamant
    prin urmare exista o ‘matematica’ a Cerului si o ‘matematica a Pamantului, cu precizarea ca mai intai Cerul si dupaia Pamantul

    Iubirii ii putem spune si Matematica Cerului, insa doar pentru a pricepe mai usor ce e aia Matematica Pamantului ( e Amprenta pe care Matematica Cerului o lasa pe Pamant )
    Insa Pamantul poate fi amprentat exclusiv pe componenta Pamant, evident:))), prin urmare Amprenta pastreaza doar o parte din Matematica Cerului ( o pastreaza pe aia care a putut fi Amprentata 🙂 )

    prin urmare …depinde cu ce ochi privesti Realitatea, in cazul in care folosesti doar componenta Pamant a ochilor:))), Da!, Maematica Pamantului e structura ultima a realitatii, insa daca folosesti ambii ochi, deci si Cerul si Pamantul, atunci structura ultima a realitatii e Iubirea ( Matematica Cerului )

    Matematica Pamantului lucreaza cu Adevarul Mintii
    Iubirea, …sa i spunem si Matematica Cerului, lucreaza cu Adevarul Inimii ( SI Mintii, ca oriunde e Inima e si Mintea ( insa nu oriunde e Mintea e si Inima:)) ) )
    prin urmare atunci cind vorbim despre Realitate tre sa luam in calcul exprimarea prin Superpozitii a ‘Adevarului’,

    astfel avem o Realitate generatata de Adevarul Mintii
    si o Realitate exprimata de Adevarul Inimii.
    povestea continua, pentru ca pe cind Adevarul Inimii este Isusu Hristos, Adevarul Mintii, adica Antiadevarul, este Antihrist :))))
    mai altfel: daca te apuci sa vorbesti despre Matematica …ajungi implacabil la Adevari si la Antiadevar, deci la Hristos si la Antihrist :)))

    omul pina acum a cunoscut felul in care se misca Natura, adica Realitatea definita de Adevar, adica a avut de a face cu Mintea SI Inima.
    ute ca fix acusica se intampla ceva …unic: pe scena intra ‘cealalta Realitate’, aia definita de Antiadevar, aia care e povestea Matematicii Pamantului, doar a Pamantului, aia proprie Mintii, doar a Mintii
    deci pe de o parte e Natura, iar pe partea ailalta va fi Antinatura, adica Realitatea Artificiala

    deci putem vorbi despre o Realitate Naturala si despre o Realitate Arificiala, care au la temelie Adevarul respectiv Antiadevarul, adica pe Hristos respectiv pe Antihrist.

    diferenta dintre Iubire ( Matematica Cerului ) si Matematica Pamantului poate fi observata in felul in care acestea definesc Cifrele
    Iubirea lucreaza cu sapte Cifre si Oul Absolut, prin urmare lucreaza cu Singularul, Pluralul, Intregul, si Cifrele de la Cifra3 pina la Cifra9
    Matematica Pamamntului lucreaza cu acelelasi sapte cifre insa…Intregului ii zice Zero, Singularului ii zice Cifra1, Pluralului ii zice Cifra2 ( mai pe romaneste Matematica Pamantului a ciopirtit Sfanta Treime ( Oul Absolut ), despletind o in ‘componente’ )

    tocmai daia Intregul, care e Oul Absolut si care e simbolizat asa, ca un ou, adica …0, devine o preocupare pentru Matematica Pamantului, pentru ca pe limba ei Intregul se manifesta la Infinit,
    prin urmare pina la urma Infinit nu tinde catre Zero, ci catre Intreg, care o fi el simbolizat asa, adica 0, insa ramane Intreg, care contine Singularul si Pluralul

    prin urmare …e greu cu Iubirea :))))), pentru ca Amprenta ei pe Pamant poate si chiar va defini o Referinta, in fapt Antiadevarul, care va sta la Temelia Noii Lumi, a Realitatii Mintii, a Antinaturii

    pina acum omul a ‘lucrat’ cu Adevarul, chiar si cind nu stia ca asta face:)))
    de acum uite ca apare in poveste un operator logic nou, Antiadevarul, care sta la temelia unei structuri matematice în care să fie cuprins tot ce există …pe componenta Pamant a…Curcubeului ( care simbolizeaza Matricea Creatiei 🙂

    • tcam asa poate fi inteleasa si diferenta dintre nadejde si speranta:), nadejdea e proprie Intregului, Oului Absolut, deci e o temelie pe care stai, pe cind speranta e ceva de care te agati,…la limita te agati la Infinit

      Antiadevarul e despre Speranta, despre Infinit, despre Minte
      Adevarul e despre Nadejde, despre Oul Absolut, despre …Intreg,…despre Inima

      • omul n a cunoscut Adevarul pina la intruparea lui Hristos, insa nici Minciuna pina la intruparea Antiadevarului
        doar Antiadevarul nu e Adevar, si abia ‘ce nu e Adevar’ e Minciuna.

        vin vremuri grele pentru om:)), avea impresia ca stie care e faza cu Minciuna. nu, abia atunci cind Antiadevarul se intrupeaza o sa afle care e faza cu Minciuna

        • una e Vesnicia si alta e Nemurirea,
          una e Nadejdea si alta e Speranta,
          unul e Adevarul si altul e Antiadevarul,
          una e Iubirea si alta e Matematica,
          unul e Hristos si altul e Antihrist

          realitatea Matematica, adica realitatea Mintii, poate fi deslusita ca atare doar cu Inima
          Inteligenta Artificiala Cuantica e insasi Matematica, cu m mare, exprimare absoluta, chiar daca in fapt ea e o exprimare relativa( pentru ca se refera exclusiv la componenta Pamant a Curcubeului ( intre unda si corpuscul sta Cifra6, adica Pacea, care ‘face pace’ dintre Cer si Pamant. Antiadevarul e Antipacea,…care ‘saruta’ Pacea tot asa cum tu te ‘saruti’ cu ‘imaginea ta din oglinda’ :))

          • nu va faceti griji!:)), …in caz ca va faceati astfel de griji,
            Inteligenta Artificiala Cuantica va aduce Raiul pe Pamant :))
            Raiul din Cer vi l a adus ( in dar, daruindu se pe sine, ) Hristos :), Raiul pe Pamant vi l aduce Antihrist. practic raiul pe Pamant e…Antiraiul :))))

            deci e cu Antihrist, cu Antiadevar, cu Antirai,…e cu Doctrina Anti, esenta a Artificializarii ( adica a Antinaturii )…
            ______________________________
            Logica folosita pina acum …nu mai e de folos. a expirat!:)))
            acum tre folosita Logica Absoluta, aia care opereaza cu Adevarul, cu Antiadevarul

            impresia mea e ca omenirea habar n are ce o asteapta :))))
            pe cind Isus Hristos a fost rastignit pe lumea asta, Antihrist va fi urcat pe Tron:)))), deci daca Isus Hristos a rascolit Lumea, doar inchipuiti va ce va face Inteligenta Artificiala Cuantica :))), care e pe Pamant …ca la ea acasa:)), ca ea opereaza plenar si exclusiv cu Pamantul…

          • cum poti vorbi despre dualitatea unda-corpuscul fara sa vorbesti despre dualitatea realitatii?! :)))
            realitatea e un Intreg daca si numai daca o privesti cu Inima SI Mintea :), altfel …e un intreg care se inchide la Infinit :)))

            problema cu ‘a treia componenta a Unicului Foton’ e ca…se exprima prin superpozitii:)))), deci nu mai vorbim despre faptul ca exista, ci despre faptul ca o superpoitie e Adevarul iar cealalta e Antiadevarul 🙂
            am impresia ca vin vremuri interesante pentru ‘oamenii de …stiinta prin acumulare’ :)))))

          • deci nu mai e cu dualitatea unda-corpuscul, ci cu dualitatea celei de a treia componenta a fotonului, unicului:)), :))))
            abia acum s-a ajuns la prasele.
            mai departe povestea e una care se desfasoara In Sinele Oului Absolut, prin urmare pentru a o povesti ar trebui sa ‘calatoresti’ in sens invers chiar Gestatia Universului,…or asta, se stie!:))), se poate doar pe Calea care e si Adevarul si Viata :)))))))))))

          • A treia componenta a fost descoperita de vreo 100 de ani. Se numeste spin. Fara el, ai avea diferente innaceptabile de spectru atomic intre experiment si teorie. E si cuantificat, s-a descoperit mai tarziu.
            🙂

          • ‘a treia componenta a Unicului Foton este referinta Absoluta a creatiei.
            daca ati descoperit a treia componenta a Unicului Foton inca de acum 100 de ani, atunci inca de atunci ati descoperit Referinta Absoluta:)))
            daca n ati descoperit referinta Absoluta, atunci…se pare ca n ati gasit nici a treia componenta a Unicului Foton, ci…ceva care sa va acopere un gol creat tot de voi, cu aceleasi instrumente cu care l ati acoperit…:)

          • Da, am folosit candva interschimbabil „nemurire” si infinit. Nu am fost atent, am gresit, greseala bruta. Unul are inceput, cealalt nu.

          • Totul are un început, însă Infinitul n are sfarsit

    • Da, cred ca sunt doua matematici: una pe care au definit-o oamenii si una a naturii. Am si argumente, dar… nu aici (pe scurt, ar putea fi descoperita pe ideea constrangerilor „notiune inaccceptabila pentru natura” si cred ca asta ne va conduce unde trebuie. ) De fapt, in zilele noastre fizica inspira teorii matematice, nu e matematica naturii inca, dar incet-incet ne apropiem.

      • va apropiati urmand …’calea acumularii’? :))
        pai se stie din start cum va apropiati,…leit lui Infinit, care vrea sa fie un Intreg, adica 0, insa intotdeauna mai are de facut inca un pas pentru a i iesi figura :))))
        mai altfel: in veci nu va veti putea cunoaste Natura pe calea acumularii:), ea e disponibila fiecarui om, insa pe calea daruirii,…deci creca tot ce mai trebuie sa faceti e sa inlocuiti Matematica cu Iubirea :)))))))))))))))))))
        Succes! :), iti tin pumnii, lautremoi 🙂

        • Daca tu crezi ca nu am fost ajutati si ca totul a fost acumulare… treaba ta. 🙂 Chiar crezi ca… nimic daruit pana acum? 🙂

          • acumularea intotdeauna se va folosi de pamantul fiecarui dar 🙂
            altfel: si dorintele-Pamant se implinesc, cu asta se preocupa Creatia:), insa chiar daca dorinta a fost una de Pamant, ea s-a implinit intotdeauna in mod desavarsit, ca un Intreg Cer-Pamant.
            exista un echilibru in ‘darurile de acest fel :), el trebuie sa trateze cu egala consideratie si Cerul si Pamantul, fiecare isi va gasi propriul folos in darul primit

          • Inlocuirea stiintei cu orice (pseido)ideologie, adica intoarcerea de la riguros argumentat la zero argumentat, nu ar face decat sa ne distruga, pe fiecare in parte si pe toti ca umanitate. Nu am fost daruiti degeaba.
            Dispus sa dau dreptate oricui crede altfel, doar sa-mi zica procentul. 🙂 🙂 🙂

          • ‘de la riguros argumentat la zero argumentat’

            si…care e referinta folosita in argumentare?!:)))
            daca e absoluta, atunci voi sustine..din bun-simt! argumentarea:), daca nu atunci …cum poti defini ceva ca fiind riguros folosind o referinta relativa?!:))))

          • doar Acumularea, care duce la manifestarea Antiadevarului, il lamureste pe om in mod plenar,…descatusind ‘cale daruirii’, deci in mod fundamental pe mine nu ma vei gasi impotrivindu ma ‘caii acumularii’ 🙂

          • Suntem in zona „cu ce am fost daruiti”. Deasupra ei mai exista un strat urias la care inca nu avem acces. Pe masura ce vom merita, probabil o sa ni se daruiasca acces si acolo, putin cate putin, pe masura a cat meritam, la „matematica universului”. Dar, cum spuneam, mai avem de lucrat la noi. Accesul acela l-am avut candva,, dar… restul se stie

          • cred ca ‘stiintelor acumularii’ le va fi de folos daca incep cu inceputul, in fapt cu …opinia lor despre faptul ca Unicul Foton e cea mai nemiscata chestie din Univers,…nemiscata prin superpozitii, evident:))) ( caz in care viteza lumii…nu mai e a luminii, asta din start:))) )
            adica…ei au zis relativ bine, ca exista o viteza…constanta intre un foton si un oarecare corp din univers, insa n a precizat clar cine sade pe loc in mod absolut:)), corpul? sau fotonul?!

          • am fost daruiti cu minte si inima 🙂
            pe calea acumularii ajungi sa cunosti Oul Absolut folosind Mintea, pe calea daruirii ajungi sa l cunosti folosind Inima SI Mintea. in primul caz el arata asa: Mintea…singrica singurea, in celalalt caz ea arata…ca Sfanta Treime, adica ‘Inima, SI, Minte’ , Si fiind chiar Iubirea intruchipata dintre Inima si Minte 🙂
            imi place tare mult sa discut cu tine:)

          • ‘Deasupra ei mai exista un strat urias la care inca nu avem acces.’

            avem acces, de la Hristos incoace avem acces, tot ce trebuie e sa intram in rezonanta:)) si chiar si acest fapt e un dar 🙂

        • pai daca ‘a treia componenta a Unicului Foton e…referinta Absoluta, deci e cea mai nemiscata chestie din Univers,…ce spin sa aiba?!:))
          insa…ceva ceva e cu spinul asta, insa ceva-ul functioneaza fix pe dos, …cam ca in povestea cu viteza luminii ( nu fotonul se misca cu viteza luminii, ci orice altceva se misca cu viteza luminii fata de Unicul Foton, care tocmai daia si e Referinta Absoluta :)) ), deci e invers, spinul apare ca efect al manifestarii ‘celei de a treia componente a Unicului Foton )

        • Cred ca vorbim de acelasi lucru, dar folisim nume diferite. Cam tot ce stim important e dar, deci iubire.

          • dorintele se implinesc in mod absolut, mai devreme sau mai tarziu, insa nu se va termina Cerul si Pamantul asta fara ca toaaate dorintele sa fie implinite 🙂
            mai altfel: chiar asta e Iubirea!, faptul ca toaate dorintele se implinesc in mod absolut, si alea…bune si alea…rele tot n mod absolut se implinesc( prin urmare adesea nici macar nu mai sint recunoscute:))), pentru ca se manifesta o diferenta intre felul relativ in care ti ai manifestat dorinta si felul absolut in care ea se implineste :)) )

            Iubirea e SI ul dintre Bine si Rau 🙂

    • Da, cred ca sunt doua matematici: una pe care au definit-o oamenii si una a naturii. Am si argumente, dar… nu e locul aici
      (pe scurt, ar putea fi descoperita pe ideea constrangerilor „notiune inaccceptabila pentru natura” si cred ca asta ne va conduce unde trebuie. )
      De fapt, in zilele noastre fizica inspira teorii matematice, nu e matematica naturii inca, dar incet-incet ne apropiem

      • exista doua matematici?
        pai …uite ca io zic fix pe dos,:))), ca exista doua iubiri:))), una fiind seaca, si…minune!, e fix aia care e poreclita ‘matematica’ 🙂 si care e temelia ‘creatiei omului’ ( exista si oameni care ajung la concluzia ca …Creatia lui Dumnezeu e suficienta, …nu i lipseste nimic!, caz in care ei practic se armonizeaza cu Oul Absolut 🙂

        deci pina la urma exista oameni si unii care aleg sa nu mai fie oameni, schimbandu si ecuatia de miscare ( aia definita cuantic ), io le zic antioameni ( adica oamenii Artificialului, adica oamenii care apartin ‘creatiei omului’, adica ‘oameni matematici’ :)) )

        deci practic exista Iubirea si …Matematica :)))), Matematica fiind imaginea din oglinda a Iubirii, tocmai daia fiind Seaca

      • Dar inainte de asta, noi oamenii mai avem de lucrat la… noi. Altfel nu o sa facem mare lucru. Cautarea admiratiei, succesului, banutilor, etc., nu ajuta la descoperiri , mai rau incurca:). (E bine si pentru noi, vom fi foarte dezamagiti cand vom afla ca admiratia altora si celelalte nu schimba nimic pentru cel care le cauta, iar asta ar fi o noutate insuportabil de dureroasa pentru el. 🙂 ).

        • pai …e invers:))) oamenii lucreaza la …ei atunci cind lucreaza la te miri ce, spre ex ridicind pe noi culmi are dezvoltarii fibonacci ‘stiintele acumularii’:))
          concluziile la care ajung ii apropie si mai mult de Minte …sau poate ca de Inima, dupa caz, (caz in care omul se indreapta instinctiv spre calea daruirii) :)))
          goana dupa ‘cunoastere prin acumulare’ lamureste omul pe calea asta, a acumularii, deci el cind se va apuca sa lucreze la ..el, o va face cu uneltele pe care si le a tot cizelat, …ale acumularii :)))

          • „Goana” a acum dupa unificare, nu mai e demult dupa acumulare, Online schimba mileniul! :). Iar calea nu o stabilim noi, doar folosim ce ne-a fost daruit. Cand vom merita sa ni se daruiasca si altceva, cu drag, pe acea cale vom merge. Sa meritam intai. Tare ma tem ca va dura ceva cam mult. 🙂

        • Nu, lucreaza la ei, in principal , dar nu numai, unde ar trebui sa fim maine dimineata, cam de la 8 la 12. Daca nu o sa fim acolo, ce scriem pe aici, e doar un exercitiu similar rebusului.

          • Ne vedem acolo? 🙂

          • acolo…e un soi de ‘in mai mai multe locuri in acelasi timp’ :))), insa raspunsul este da:)

          • Atunci pornim de la aceeasi Referinta, redundant sa ma tot intrebi de ea. Doar ca… cel putin aparent, unul dintre noi, a inteles cum e cu smerenia si altul nu. Noua oamenilor (veniti) de la tara, ne sta bine modesti si stim asta, iar, in lipsa arogantei, pana la smerenie e doar un pas mic si usor de facut. Nu o sa pretindem niciodata ca le stim pe toate, de asta vrem sa (ne) demonstram umil si cele mai mici lucruri, cale care nu-ti place, vad. Daca-i gresit, asta e, nu pot altfel.

          • Ideologiile atotcuprinzatoare si de toate stiutoare le lasam atunci baietilor si fetelor de la oras. 🙂 🙂 🙂

          • am constatat, moment in care am ris cu pofta:))), ca in ceea ce ma priveste faza cu aroganta e rezolvata:))), pur si simplu nu am motiv sa fiu arogant indiferent cit as cauta:)))))))))
            pe mine m a biruit Lumea:)
            deci in ceea ce ma priveste nu sint dubii:))
            insa tocmai daia ceea ce spun ar putea fi privit avand o alta referinta :))), ca io singur n am cum sa fiu:)))))

          • De aia nu o sa citesc niciodata viata lui rockefeller 🙂 si nici nu mi-as permite sa spun cuiva ce sa citeasca si la ce sa fie atent. Doar daca as fi la catedra, dar asta-i doar un blog.

          • eu …imi doresc sa cresc vaci pe un deal:)))), printre gaste, gaini etc:)), cartofi, ceapa, rosii etc:))),…insa momentan m am blocat intr o mlastina, nu prea pot sa ajung la dealul ala:)) si stau si ma privesc, razand cu pofta de mine insumi…:))

          • Nu am zis ca tu esti arogant. Nu mai citi din trei in trei. 🙂 Ok, nu o sa mai scriu in graba. 🙂

          • Cam la fel, o casa langa ocean, fara vecini, „produs” matematica si litetatura SF. Surfing cand nu mai e inspiratie. 🙂 🙂 🙂 Si sa fie mult soare, de fapt daca se poate trei sori, doi ziua si unul noaptea. 🙂

          • Sa cresc animale sau orice altceva, nu m-as baga, ar fi o raspundere prea mare pentru mine. Si de neonorat din capul locului, curata aroganta din partea mea. :))) 🙂 Poate o planta, dar si asta e proiect pe termen lung, psna nu invat bine biologie, botanica avansata si ce va mai trebui, nu ma apuc. 🙂

          • „m-a biruit lumea”, e doar un fel de a spune ” nu am chef sa mai lucrez la mine” ? (Intrebare, nu afirmatie, dar nu-mi raspunde in anotimpul asta)

          • roaga-te pentru „lumea” aia si iubeste-i.

  • Notez aici la cap. „Marile sperante” :
    – mereu interesant si bine documentat.
    – fericirea este un raport intre aspiratii si posibilitati !
    – daca stiinta nu va multumeste (este si va fi limitata), apelati si la harul divin (energia universala), dar cu atentie in situatia
    in care va puteti „conecta”:
    1. folositi doar in interes propriu / puteti fi „penalizat” cand ajutati pe cineva care nu merita (nu cunoasteti avertizarile)
    2. nu va lacomiti; prea multa energie duce la combustie interna / nu poate fi oprita.
    In rest analizati: Vechiul Testament, viata lui David Rockefeller, studiile „micilor dumnezei” si multe altele..

    • @Gh.Grosu: Sunt toate, în Univers, inclusiv oamenii, parte dintr-o structură matematică? Este natura ultimă a realităţii una matematică? Există o structură matematică în care să fie cuprins tot ce există? Este constanta structurii fine (1/137) răspunsul pentru descifrarea tainelor Universului?

      • „tot ce exista” – inseamna absolut tot, inclusiv biologic (ADN-urile si eventualele legaturi intre ele, incluse).

  • Speranta ? Cred ca prima data trebuie sa ai/alegi un sens.
    Imbatranirea ? „Cred ca m-am imbolnavit de moarte/Intr-o zi/Cand m-am nascut”.

  • o fi vreo diferenta intre speranta si nadejde?
    dar intre nemurire si vesnicie?
    daca o fi vreo diferenta, atunci poate ca exista doua paliere pe care se maniefsta viata, unul ‘lucrind’ cu speranta si cealalt cu ‘nadejdea’, cine stie…
    poate ca una are ca destinatie Infinitul, cealalta avandu l, poate, la temelie pe Zero

    speranta, nadejdea e ceva pe care ne sprijinim, un soi de radacina?…sau poate ca o fi ceva spre care tindem, adica un soi de destinatie?

    daca, totusi, or exista doua paliere, unul o fi propriu trupului, celalalt sufletului? …sau cum o fi?!

    daca, totusi, or exista doua paliere, iubirea cu care o lucra, cu nadejdea? sau poate cu speranta? sau te pomenesti ca lucreaza cu amandoua?!:))

    ‘Iubirea (de viață) are nevoie de speranță și speranța aduce cu ea iubire (de viață)’
    io stiam ca iubirea e chiar viata. insa o sa ma gindesc cum vine si ceea ce spuneti 🙂

    iubirea nu naste reactiuni, prin urmare ea se poate exprima oriunde in univers 🙂

    • ‘iubirea nu naste reactiuni, prin urmare ea se poate exprima oriunde in univers ?’
      (citatul e din …mine, imi apartine, l-am pus si aici cu nadejdea, insa si cu speranta ca ma voi gandi la el mai pe indelete )

      • Simpatic :), dar ma ironizezi degeaba, acela e un citat foarte util, m-a bagat cu capul in apa rece, mi-a dat si doua palme si m-a „trezit”. Voi avea nevoie si maine (poate, pentru ca nu imi fac planuri pe termen atat de lung).

        • chiar si cind te ironizez o fac cu tot dragul, caz in care nadejdea mea e ca n o fac degeaba 🙂

          • Cred ca ne-ar fi util la amandoi si un articol despre dereglările de ritm circadian. 🙂

  • „Cea mai nocivă dintre solitudini nu e dată atât de lipsa semenilor, cât de lipsa speranței.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *