Ce-ar fi scris Armand Călinescu în Jurnal dacă n-ar fi fost asasinat

Editura Humanitas a tipărit sub titlul Însemnări politice, jurnalul ținut de Armand Călinescu între 1916 și 1939. Ce șochează la lectura volumului? Chiar și după ce ajunge prim-ministru, Armand Călinescu găsește răgaz sufletesc și energie pentru a scrie mai departe în jurnal. Cine a ținut vreodată în viață, între falange, spada numită condei, nu poate fi decît uimit. Acela știe cît de greu e să te apuci de scris. Așezatul în fața hîrtiei albe, schițarea primei fraze, chiar și luarea stiloului pentru a-l deșuruba și a-l pune să brăzdeze cu penița cer uneori un efort uriaș. Unii cred că imboldul de a scrie vine automat și imperios, ca găinii găinațul. Că la un moment dat, oriunde te-ai afla, în pat, pe stradă sau chiar la toaletă, te apucă o irezistibilă nevoie de scris și că, întrerupîndu-te, fugi, cu pantalonii în vine, pînă la masa de lucru și gîfîind de o plăcere atingînd intensitatea celei sexuale, te apuci să înșirui rînduri, rînduri pe hîrtie. În realitate așezatul la masa de scris presupune un imens efort. Dumnezeu nu l-a făcut pe om ca să-și pună gîndurile pe hîrtie. De aceea, scrisul e o rupere din ritmul obișnuit al vieții, o abatere a mașinăriei umane de la comanda inițială. Asta înseamnă că orice intrat în scris cere un efort extraordinar, o strîngere în pumn a tuturor energiilor, o concentrare dureroasă, asemenea unei nașteri.

Dificultatea de a scrie e recunoscută chiar de literații profesioniști. Jurnalele de creație ale unora poartă impresionante cantități de lamentații despre chinul de a se apuca de lucru sau de a-l duce pînă la capăt. „Simt perfect că fraza o să mă chinuie. O să vină o zi cînd n-am să mai pot scrie un cuvînt” – notează Jules Renard în Jurnal. Și drept dovadă că așezatul la masa de scris implică deseori un efort supraomenesc, marele prozator sintetizează aforistic la un moment dat:

„Talentul e o chestiune de cantitate. Talent nu-i să scrii o pagină, ci trei sute. Nu există roman pe care o inteligență obișnuită să nu-l poată concepe, nici frază, oricît de frumoasă, pe care un începătăro să n-o poată construi. Rămîne să iei tocul, să-ți așezi hîrtia și să ai răbdare s-o umpli. Cei vrednici nu stau la îndoială. Se așază la masă și încep să asude. Și-o scot la capăt. Își termină cerneala și înnegresc toată hîrtia. Numai asta îi deosebește pe oamenii de talent de leneșii care nu se țin niciodată de treabă. În literatură nu sînt decît boi de tras la plug. Genii sînt cei mai mari dintre ei, cei care trudesc optsprezece ore pe zi fără să le pese. Gloria este o strădanie fără răgaz”.

Știind acest adevăr, nu ne poate decît ului tăria lui Armand Călinescu de a scrie mai departe, în jurnal, și după numirea sa ca prim-ministru. E ușor de imaginat cîte treburi avea de făcut de dimineață pînă seara. Și cu toate acestea, la capătul unei zile de hărțuieli obositoare, de ședințe, de auidențe la Rege, de manevre interne și externe, el găsea acele clipe, puține, e drept, pentru a rămîne față în față cu hîrtia albă.

Armand Călinescu a fost asasinat în 21 septembrie 1939. Ultimele însemnări din jurnal aparțin serii de 20 septembrie. În seara dinaintea tragediei, el își consemnează conștiincios gîndurile. Ar fi făcut la fel și în seara lui 21 septembrie dacă scăpa cu viață. Și am putea glosa la infinit pe seama acestor ultime rînduri. În seara lui 20 septembrie omul scria netulburat. Nu știa că e ultima pagină nu numai a jurnalului, dar și a vieții. Am putea, de asemenea, să facem mare caz de faptul că autorul nu presimte nimic. Oricît am întoarce pe o parte și pe alta ultimele sale rînduri, nu vom descoperi venind dinspre tragedia de a doua zi nici măcar o adiere. Nu asta ne impresionează la însemnările lui Armand Călinescu. Ne impresionează că omul a scris și în seara lui 20 septembrie. Presupunem că ar fi făcut-o și în seara lui 21. Atît de încăpățînat era în ceea ce întreprindea, încît, dacă gloanțele l-ar fi rănit doar și nu l-ar fi ucis, el ar fi fost în stare să-și țină mațele cu o mînă și cu cealaltă să treacă în jurnal: Tentativă de asasinat. Se pare că sînt legionari. De luat măsuri.