Ce serial s-ar face din Căderea Constantinopolului!

Realitate. Înainte de a pica în somn, citesc din seria Veteranii pe drumul onoarei și al jertfei, volumul De la Nistru la Marea de Azov iulie 1941 – iulie 1943, amintirile celor care au trecut Nistru și s-au îndreptat spre Bug mai întîi, și spre Nipru, mai apoi. Le citesc de parcă ar fi pagini de roman. Îmi dau seama a nu știu cîta oară de tragedia românilor duși să se bată cu rușii la Mama Dracului, la Bug, la Nipru, în Crimeea, în Kuban, în Caucaz. Amintirile descriu lupte înverșunate, absente din reportajele triumfaliste din presa Războiului Sfînt. Abia acum știu c-ar trebui să reiau reportajele din Sentinela anului 1942, care descriu confruntări – chiar dacă eroice – în teritorii mult depărtate de țară. Am scanat și trimis la bătut o poezie din Sentinela despre Caucaz, în care rimele ies aiurea, pentru că numele locurilor sînt ciudate, greu de pronunțat de ai noștri.

*

Din nou despre Constantinopol. Cazul Giovanni Giustiniani mă obligă să recitesc documentele parcurse cu ani în urmă, cînd m-a interesat Căderea Constantinopolului, sub puternica impresie lăsată de Zidurile lui Teodosiu, legendarele Ziduri ale Constantinopolului. Au rezistat asediilor timp de o mie de ani, pînă la 29 mai 1454, zisă și Marțea Neagră. Multe lucruri le-am uitat din această epopee mondială care a fost asediul Bizanțului. La relectură, mi le amintesc și, odată cu ele îmi amintesc și lucruri despre care n-am recitit încă. Asediul a durat 57 de zile. Așa cum am mai scris, despre el avem aproape în exclusivitate punctul de vedere al Apărătorilor. Una dintre strategiile de părtinire constă în exagerarea îngrijorărilor Sultanului în fața vitejiei, dîrzeniei, eroismului celor de pe Ziduri. În realitate Asediul a durat atîta nu pentru că Mehmet a eșuat în mai multe rînduri, ci pentru că așa a vrut el. Deși sînt folosite cu eficiență, tunurile, cele care vor duce la încheierea Evului Mediu – artileria va veni de hac zidurilor și prin asta cetăților și prin asta Evului Mediu – sînt departe de puterea dobîndită mai tîrziu. Apărătorul numărul unu al Bizanțului sînt Zidurile. Pentru a le slăbi, Sultanul are nevoie de timp. Asediul durează atîta pentru că Mehmet vrea să fie sigur că Zidurile cedează și mai ales pentru a zdrobi rezistența celor de dincolo de Ziduri. Ca mulți conducători de oști celebri – Ginghis Han, Saladin- Mehmet se preocupă să nu-și sacrifice oamenii inutil, cea mai prețioasă armă la vremea respectivă.

Cele 57 de zile ale Asediului cuprind în hotarele lor multe momente în care Istoria face proză:
Venirea genovezilor, conduși de Giustiniani, spargerea blocadei de către cele patru corăbii cu grîne, trecerea vaselor turcești peste dealul Galatei pentru a ajunge în Cornul de Aur, apărat de lanț, ivirea Heliopolelor, războiul cîrtițelor care sapă tuneluri, cele două oferte de predare făcute de Mehmet Împăratului. Fiecare dintre aceste momente e înfățișat de istoriografia proBizanț ca eșec pentru otomani. Aprecierea se ivește din confundarea voită a unor pregătiri cu asaltul propriu-zis. Oricum, prin caracterul lor, toate aceste momente fac din Asediul Constantinopolului unul dintre cele mai spectaculoase seriale tv din istorie. Nu m-am interesat pe Internet, sînt însă sigur că nu s-a făcut un asemenea serial, deși prin toate notele sale, el ar fi meritat să fie dat gata înaintea Vikingilor sau a lui Marco Polo. Nu pun la socoteală Fatih, serial turcesc de succes prin intriga bine țesută, minat însă de propaganda neo- otomanistă. Acest serial ar avea înainte de toate evenimentele izvorîtoare de tensiune și prin asta de rating. E suficient să ne reamintim Bătălia navală, comentată de mine într-un eseu ca o finală de campionat mondial de fotbal, sau războiul Cîrtițelor – e vorba de încercarea otomanilor de a face tunele pe sub Zid ca să pătrundă în Cetate – pentru a ne da seama ce izvor de ațîțare sînt evenimentele. Ar veni apoi chiar pe același plan de interes televizionistic personajele Asediului:
Împăratul Constantinos, Giovanni Giustiniani, megaducele Notaras, Mehmet, transilvăneanul Orban, făuritorul tunului, Vizirul care cocheta cu bizantinii.

Acestora li s-ar adăuga atmosfera istorică de excepție atît din Constantinopol, cît și din afara acestuia, una dintre cele mai puternice atmosfere, dominate în cazul orașului de confruntarea dintre ortodocșii fanatici și adepții Uniunii celor două biserici, iar în cazul turcilor, de conflictul dintre consilierii pro-război și consilierii pro-pace ai Sultanului. Pentru mine rămîne un mare mister faptul că pînă acum nu avem nici un serial gen Netflix sau HBO despre Căderea Constantinopolului. Să fie probleme cu turcii, cărora trebuie să le ceri voie să filmezi Zidurile, deoarece fără Ziduri nu există film? Sau Occidentalii nu îndrăznesc să se apuce de vreun serial care le-ar cere obiectivitate.? Ar trebui să ia exemplu de la Ridley Scott cu al său faimos Regat al Cerurilor, dedicat și el unui asediu, cel al Ierusalimului, de Saladin.