Cea mai mare coadă la îngheţată din lume

În crîncena bătălie planetară pentru a atrage cît mai mulţi turişti, oraşele se mîndresc cu cel (cea) mai mare, din lume. Moscova are la Kremlin cel mai mare clopot din lume. O inscripţie în bronz te avertizează că te-ai oprit să-ţi sufli nasul lîngă un record mondial. Barcelona se făleşte cu cea mai aglomerată stradă din lume, Rambla, în timp ce Parisul, cu cea mai luxoasă, Rue de Rivoli. Inscripţii, ghizi şi ghiduri, pliante, clipuri publicitare – o întreagă maşinărie – duduie zi şi noapte pentru a te convinge că merită să-ţi cheltui salariul pe un secol pentru a vedea cu ochii tăi pe cel mai mare, pe cel mai înalt sau pe cea mai lată din lume.

La ora călătoriei mele în Cuba, stăpînea socialismul cîndva atotbiruitor. Chiar dacă interesaţi de a avea cît mai mulţi turişti străini, deosebiţi de cubanezi şi prin faptul că nu-şi drămuiesc dolarii, mai marii insulei refuză şiretlicul cu cel şi cu cea mai…. Altfel nu-mi explic de ce în nici un ghid tipărit al Havanei n-am dat peste îndemnul de vizita neapărat un record de care un alt oraş al planetei ar fi făcut mare caz: Cea mai mare coadă din lume la îngheţată. Şi nu la orice fel de îngheţată, ci la îngheţată subvenţionată. Momentul crucial al întîlnirii cu acest lucru extraordinar, atît de ieşit din comun, atît de deosebit încît şi acum, la cîţiva ani de la aventura mea în Cuba, simt umflîndu-mi-se pieptul de mîndrie că mă număr printre cei care l-au văzut, s-a petrecut în dimineaţa zilei de după aterizarea pe aeroportul internaţional José Marti. Ieşind din Hotelul Havana Libre, în căutarea autocarului care să mă ducă la Sala Congreselor, am zărit peste drum, într-un mic părculeţ, o coadă pe cinci rînduri. Venea de undeva din adîncurile străzii paralele cu hotelul, înconjura părculeţul şi îşi înfigea capul turtit, de şarpe boa, în verdeaţa parcului. Acolo se dă ceva! A fost primul gînd care mi-a trecut prin cap, dată fiind inestimabila mea experienţă de cetăţean al unei foste republici socialiste. Autocarul a plecat din faţa hotelului, aşezat cuminte în convoiul condus de maşina poliţiei (măsură inutilă, deoarece la Havana maşinile particulare sînt puţine) a făcut la stînga şi s-a înscris pe strada din tainele căreia izvora coada. Privind pasionat pe fereastră, am observat că inşii de la coada interminabilă (mergea cale de cîteva staţii, după care începuturile rămîneau ascunse într-o stradă perpendiculară) nu păreau deloc stresaţi de gîndul că s-au aşezat acolo de dimineaţă şi vor pleca abia noaptea tîrziu. June răpitor de zvelte, cu fusta strîmtă şi picioarele de top model vîrîte în tenişi de second hand, se lăsau curtate de juni cu înfăţişare de lăutari mexicani. Din viteza maşinii am zărit şi un grup care dansa pe ritmurile unei chitare. Atmosfera m-a făcut şi mai curios. Nu părea a fi o coadă la pui congelaţi, cum se putea întîlni la noi pe vremea lui Ceauşescu. Nici coadă la bilete pentru concertul Beatlesilor; respectivii morţi fiind, nu mai pot da spectacole nici măcar în Cuba, ţara Caraibelor cu întîmplări paranormale. Şedinţa inaugurală a durat peste aşteptări. Deşi potrivit cunoscătorilor, a fost mai scurt ca niciodată, Fidel Castro a vorbit vreo două ore. Adăugînd şi timpul de la recepţia oferită de şeful statului cubanez, explicabil de ce ne-am întors la hotel pe la 11 noaptea. Normal, coada dispăruse. Judecînd după proporţiile de peste zi, mai mult ca sigur primele embrioane apăruseră deja în departare străzilor neluminate. Toată noaptea m-a chinuit întrebarea: la ce e coada aia? Am luat la rînd broşurile primite pe gratis la şedinţa inaugurală a Conferinţei Interpalamentae. N-aveau cum să vorbească despre coadă. Erau broşuri de preamărire a regimului socialist. Pentru un asemenea regim, cozile nu sînt recunoscute oficial. Sînt recunoscute: producţia de oţel, creşterea a nivelului de conştiinţă revoluţionară a maselor, lupta împotriva imperialismului american. Cozile, cozile însă nu există. Din pozele paginilor lucioase îmi rîdeau cu gura pînă la urechi oameni ai muncii, fericiţi că-şi fac concediul în staţiunile care pînă nu demult fuseseră apanajul burgheziei. N-am întîlnit însă nici un chip surprins în plină fericire de a sta la coadă.


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Pagini: 1 2 3

Un comentariu pentru articolul „Cea mai mare coadă la îngheţată din lume”