După România educată și România climatizată, se prefigurează un nou Proiect de țară: Schimbarea becurilor (Ion Cristoiu)

„Charles, Prințul Balivernelor”, de Christopher Hitchens

Christopher Eric Hitchens, scriitor și jurnalist britanic interesat de literatură, cultură, în general, și politică, a scris acest articol ca reacție la un discurs susținut de pe atunci încă Prințul Charles, în 2010, la Oxford. Un an mai târziu, ziaristul avea să moară de cancer, dar nu de socialism. Și opiniile actualului rege, și cele ce transpar din articolul lui Hitchens sunt un pic exagerate, adevărul, ca întotdeauna, fiind pe undeva pe la mijloc. Articolul însă punctează probleme care nu au dispărut din societate și e scris de un mare profesionist, cu șarm și luciditate. Un regal pentru cititorii care își alocă timp și pentru clipa de meditație de după. (În Bibliografie găsiți articolul original, variantele scris și audio, și pagina de Wikipedia a autorului)

Iacătă la ce se poate ajunge dacă îți bazezi întreg stabilimentul politic pe valorile morale ale lui Henric al VIII-lea! La un moment dat, în viitorul nu prea îndepărtat, până și încăpățânata inimă a Reginei Elisabeta a II-a va înceta să mai bată. La acea dată, primul ei născut va deveni șef de stat, comandantul forțelor armate și capul Bisericii Anglicane. Strict în termeni constituționali, chestiile astea nu înseamnă mare lucru. După cum umblă vorba: monarhia domnește, dar nu stăpânește. Din punct de vedere al percepției estetice va conta însă un pic, pentru că perspectiva de a fi reprezentați de un boșorogit înainte de vreme, posac, cu niște urechi care parcă își iau zborul și o bărbie suprimată de la detalii, care pe deasupra a dovedit și un gust cel puțin ciudat în materie de consoarte, nu este una care să ne înnobileze. Un rege poate însă să joace un rol activ în ajustarea climatului politic și în felul în care hotărârile care afectează viitorul țării sunt puse în discuție. (Regina însăși a dovedit, chiar și prin felul ei subtil de a atrage atenția prin discurs, că parte a măsurilor de politică externă ale Margaretei Thatcher nu o încântau peste măsură).

Ca urmare, discursul ținut de Prințul Charles la Oxford săptămâna trecută merită un pic disecat. Aducând în discuție unul din subiectele sale preferate, mediul înconjurător, el a declarat că marea problemă vine dintr-o „criză profundă a sufletului” și că pierderea empatiei a început de undeva de pe vremea lui Galileo Galilei. În opinia sa, materialismul și consumerismul au cauzat un dezechilibru, dând ocazia „gândirii mecanice (n. papagalicești) să predomine” în societate, dezechilibru căruia „i-a dat probabil tonul afirmația lui Galileo cum că în natură nu există decât valoare materială și mișcare”. El a descris viziunea științifică asupra universului drept un afront la adresa credințelor lumii. Apoi a trecut la punctul culminant:

“În consecință, Natura a fost redusă la un obiect, cea care fusese o Ea a devenit ceva, iar noi ne-am lăsat convinși să ne concentrăm atenția pe aspectul material al realității, aspect care se asortează cu teza lui Galileo.”

Ne-am convins de ceva vreme că orice briză, fie ea oricât de vremelnică, poate pune în mișcare pânzele peticite ale corăbiilor gândirii prințului. A căzut până și în capcana falsului antropolog Laurens van der Post. S-a simțit mai apoi atras de medicina homeopată. Ne-a ajuns la urechi, din surse credibile, că a fost auzit spunând că plantele își revin din letargie dacă le vorbești drăgăstos, încurajându-le. Totuși, ultimele sale găselnițe trec de la verzi și uscate la un pozitivism de-a dreptul sinistru.

Îi suntem datori lui Galileo, pentru că ne-a scos din egoismul de a crede că Pământul sau chiar omul ar fi buricul Universului, ca să nu mai vorbim de poziția lui Dumnezeu. Galileo ne-a arătat de fapt unde ne e locul, permițându-ne astfel să ne perfecționăm modul de a gândi. Niciuna dintre aceste deprinderi eliberatoare nu se bazează pe emoție, pe suflet. Credința este, în cel mai bun caz, o opțiune personală [Și în niciun caz natura nu are cum să devină un obiect doar pentru că i-am altera pronumele. Nici numind-o Mămică (n. Mama-Natură, Charles se adresa și reginei, în discursuri, cu „mummy”, mămico, care de altfel mai înseamnă și mumie) nu înseamnă că o însuflețim.]

Cel mai fervent apărător al prințului, în ciuda unor astfel de remarci, mai mult decât controversate, a fost profesorul John Taylor, un cărturar ale cărui laude la adresa capacităților psihocinetice (sau ce naiba credea el c-or fi fost) ale celebrului scamator israelian Uri Geller nu au trecut neobservate. Moștenitorul tronului pare să posede abilitatea de a se înconjura – poate datorită unor misterioase atracții magnetice? – de tot felul de strigători la lună ocupați cu levitația lingurițelor și de închinători la ploaie.

Dar nimic din toate acestea nu ar conta dacă nu ți-ar cădea ochii pe tribuna de la care Charles a fost invitat să dea drumul la baliverne. Pacostea a căzut pe un public reunit la Centrul de Studii Islamice al Universității Oxford, instituție pe care o patronează. Nu că aceasta ar fi singura lui legătură cu islamismul. Cot la cot cu familia regală saudită, s-a numărat printre susținătorii moscheii din nordul Londrei din care au ieșit la lumină, ca dintr-un incubator, Richard „Aruncătorul de papuci” Reid, de-mână-încârligatul Abu Hamza al-Masri și alte personaje la fel de detestabile. În fișa de post a viitorului rege se precizează că el este apărătorul credinței neamului, noțiune care nu face decât să arunce în derizoriu finanțarea de la stat a Bisericii Anglicane; pe de altă parte, prințul a susținut în nenumărate rânduri că și-ar dori să fie numit apărătorul tuturor credințelor lumii – un semn clar de narcisism pe care l-a dezvoltat probabil în cele șase decenii în care nu i s-a permis, de către cutumele regale,  decât să aștepte, răbdător, ca maică-sa ’să expire’.

Un șef de stat moștenit, și nu ales, este după cum foarte clar s-a exprimat Thomas Paine, o absurditate, ca și cum s-ar putea moșteni titluri de fizicieni sau de astronomi. La ditai absurditatea mai adaugă și prințul propriile sale tâmpenii. Și totuși, în timp ce prințul îi dădea înainte cu bla-bla-urile trebuie să se fi ițit în mulțime și niște rânjete de lup. Citez dintr-un document publicat recent de Forumul Islamic al Europei, un grup dedicat restaurării Califatului Islamic, guvernat de sharia, care s-a infiltrat în multe moschei londoneze și în conducerile filialelor locale de partid: obiectivul forumului “privește Europa pentru că în pofida marilor realizări, acest continent a înregistrat un vacuum spiritual și moral”.

Așadar, înspre acolo s-ar putea îndrepta toate bazaconiile astea cu “sufletul universului”. Odată ce redutele rațiunii și ale științei, atât de greu câștigate, ar ajunge să fie discreditate, lumea nu ar ajunge, de fapt, în mâinile unor ierbivore placide care-și atârnă cristale cu puteri vindecătoare la gât și lăcrimează la poemele lui Khalil Gibran. Ceea ce ei consideră a fi un vid disponibil ar putea fi invadat de fundamentaliști de toate culorile, care-și bazează strategiile pe revelații trecute dar care ar putea să pună mâna pe puterea prezentului. Nu poți să nu simți durerea unor oameni de știință britanici, care ne-au dat la o parte ceața de pe ochi, de la Isaac Newton la Joseph Priestley, de la Charles Darwin la Ernest Rutherford, de la Alan Turing la Francis Crick, a căror muncă s-a sprijinit pe umerii unui Galileo și ai unui Nikolaus Copernicus, și să nu te revolți la dovezile de slăbiciune morală și intelectuală ale uzurpatoarei Case de Hanovra. Britanicii vor fi făcuți de rușine dacă nu se declară adepți ai unei republici bazate pe legi și principii realiste, atât din punct de vedere politic cât și științific.

(Traducere și adaptare Liliana Widocks)

Bibliografie:

 

https://slate.com/news-and-politics/2010/06/prince-charles-sinister-speech-attacks-science-and-good-sense.html

 

 

https://en.wikipedia.org/wiki/Christopher_Hitchens

 

 


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Crunta exploatare a sînului Julietei

Fiecare poveste de călătorie scrisă de Ion Cristoiu aduce ceva ce nu te aștepți, pentru că ochiul versat surprinde amănuntul pe lângă care ceilalți trec fără să-l vadă.
Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Mediafax
Invitații cristoiublog