Cînd Che Guevara e rentabil în dolari!

14. „Hasta siempre, comandante, Che Guevara!”

În drum spre Floridita, străbatem pe jos Obispo, o arteră îngustă, tipică Havanei Vechi. Tipică însă şi Havanei de azi: un muzeu în aer liber, scufundîndu-se încetul cu încetul în ruină. Clădiri splendide atinse de cancerul igrasiei, arătînd lumii pereţi scorojiţi. Strada e plină de cubanezi interesaţi în a-şi petrece timpul în chip cît mai inutil. Unii se fac că lucrează. Nu le reuşeşte, deoarece dintre toate rolurile pe care i le-a distribuit Revoluţia cel de lucrător nu-l prinde deloc pe cubanez. Alţii se zgîiesc la turişti. Cei mai mulţi însă te abordează fără menajamente, aşa cum strămoşii lor, corsarii, se legau netam-nesam de vapoarele care treceau pe mări. Te întreabă de unde eşti, îţi cer o ţigară, ba chiar şi un foc, moment ales pentru a încerca să-ţi propună, pe şoptite, o sticlă de rom, un restaurant cu zaiafet, trabuce şterpelite din fabrică, dar mai ales domnişoare de companie.
Nu numai frumoase, zic ei, cu subînţeles, dar şi poliglote.

La Floridita, în aşteptarea primului fel, după ce am epuizat momentul Daiquiri, ne-am pus temeinic pe o tăcere ştraşnică, stînjenitoare. Grupul nostru se înfiinţase vreo oră şi va dura încă două. Nu va fi timp să se transforme într-o gaşcă. Nu s-au putut încropi nici cuplurile sexuale, obişnuite călătorilor în grupuri de oameni şi alcătuite din oameni ce se văd atunci întîia oară. Ne salvează o formaţie de trei inşi. Se lipesc de noi şi, nitam-nisam, prind a cînta Hasta siempre, comandante, Che Guevara! E o bucată pe care n-o aud întîia oară. Am luat cunoştinţă de ea la complexul Las Terrazas, mai precis în pridvorul Casei Ţăranului. O cîntase juna scundă, cu aspect de ţigăncuşă, potrivit pliantului cumpărat o dată cu CD-ul. Cum mi se făcuse milă de ea, m-am dat admirator al lui Che şi i-am cerut să-mi scrie prima stofă în carneţel.
S-a executat (nu de dragul bravului guerillo, ci al dolarilor pe care îi mirosise) şi astfel m-am pricopsit cu un soi de autograf:
„Aqui se queda la clara/ La entraniable transparencia/ De tu querida presencia/ Comandante Che Gevara”
Semnat: Zahari.

Mai tîrziu, în călătoriile mele prin Europa Occidentală, am auzit deseori cîntecul ăsta despre Che Guevara, de faimă în toată lumea. Cîntecul a fost compus şi cîntat prima dată de cantautorul Carlos Pueblo, în mai 1967, la Întîlnirea Cîntecului de Protest de la Varadero. Scris cu un an înainte, devine faimos după moartea lui Che. A fost inclus pe banda sonoro a filmului lui Costa Gavras, Stare de asediu.

Cîntecul are multe versiuni de interpretare: Buena Vista Social Club, Soledad Brava, Carlos Pueblo, Oscar Chavez şi Nathalie Cardone.
Nathalie Cardnes (născută în 1967, dintr-un tată sicilian şi o mamă spaniolă).
În 1997, Nathlaie Cardone acceptă oferta lui Laurent Boutannat de a cînta „Hasta Siempre” în spaniolă.
Succesul e uriaş şi o lansează. Nathalie Cardone vinde 500 000 de exemplare din Hasta Siempre în Franţa obţinînd Discul de Platină. Videoclipul ebutează cu cîntăreaţa intrînd în clădirea din Las Higuena, unde a fost expus cadavrul lui Che.
Ea pleacă de aici cu un copil la sîn şi o puşcă mitralieră în spate.
Bărbaţii, ce se vor a fi ţărani bolivieni, care nu l-au urmat pe Che, întorc privirile.
O urmează, în schimb, femeile.
Cu acestea dansează în final Santeria.

Cîntăreţei de la Las Terrazas îi dădusem bacşiş cinci dolari. Pentru că momentul ei nu era inclus în preţ. Ea şi formaţia ţineau sub observaţie, din depărtare, Casa Ţăranului, şi cînd vedeau în pridvor un nou grup consumator de pui cubanez, se puneau în mişcare.
Acum, la barul Floridita, trudeam la căsăpirea unui peşte. Deşi formaţia e inclusă în preţ, ne scotocim fiecare după un dolar.