Cînd condamnaţii la moarte scoteau limba

Ori de cîte ori am citit despre execuţiile din Vremea Terorii Franceze, m-am întrebat de ce era nevoie de un întreg spectacol public?
Potrivit mărturiilor, era mai întîi drumul de la Conciergerie – sediul Tribunalului Revoluţionar şi al ceea ce am putea numi azi Arestul preventiv, pînă în piaţa Ludovic XV, numită în prezent Place de la Concorde. Cine a fost la Paris, dacă a avut cît de cît interes pentru Revoluţia franceză, îşi dă seama de traseul Conciergerie – Place de la Concorde.

Condamnaţii, cu părul strîns la ceafă, cu mîinile legate la spate, sînt urcaţi în şarete trase de cai.
Mărimea şaretelor depinde de numărul celor transportaţi:
10, 20, 30 ba chiar şi 40 de persoane.

Dat fiind că ghilotina taie gîturi non-stop, concepută pentru execuţii pe bandă rulantă, convoiul morţii e alcătuit din mai multe şarete.
Drumul durează de la trei sferturi de oră la o oră şi jumătate, sau chiar două ore, cum s-a întîmplat în cazul lui Ludovic al XVI-lea.

Nu e un convoi pur şi simplu.
E un convoi cu huruit, pentru a stîrni senzaţie. Şaretele sînt escortate de jandarmi călări şi de membri ai Gărzii Naţionale. Condamnaţii stau în picioare în şaretă, înghesuiţi.

Convoiul e urmărit de parizieni, de-a lungul traseului, de la ferestre, unele închiriate pe bani grei.
De ce?
Cei din şarete nu sînt oameni obişnuiţi.
Nu sînt nici criminali, nici bandiţi.
Sînt pînă nu demult persoane sus-puse. Regele, Regina, Madam Roland, Danton, Robespierre.
Poporul moare să-i vadă pe cei mari într-o situație umilitoare.

Eşafodul e instalat în Place de la Concorde, în faţa intrării de azi de la Grădina Tuilleries.
Dacă pe traseu, condamnatul n-avea ce să facă, obligat să stea în picioare şi cu mîinile la spate, o dată urcat pe eşafod, înainte de a vîrî gîtul sub cuţit, avea libertatea să-şi compună un comportament.
Maria Antoaneta a rămas celebră, deoarece, călcîndu-l pe picior din greşeală pe călăul Samson, i-a zis: „Vă rog să mă scuza-ţi domnule călău, n-am vrut”.
Charlot Cordey, asasina lui Marat, a cerut să i se arate ghilotina. A fost una dintre prestaţiile cele mai impresionante.
Danton i-a zis Călăului să-i ridice ţeasta şi să o arate mulţimii, că merită să arate ţeasta.
Mulţimea aştepta aţîţată momentul cînd Samson lua ţeasta de chică şi o arăta Poporului.

Între Sistem şi condamnaţi să desfăşura astfel o bătălie de imagine.
Pînă la ghilotină, Sistemul biruia, oblingîndu-i la o ţinută umilitoare.
În faţa ghilotinei, altfel spus, în faţa morţii, condamnaţii îşi luau revanşa asupra Sistemului.
Sfidînd Sistemul, ei scoteau limba la cei care-i trimiseseră la moarte.