Cine se teme de Diana Woolf?

În 1967, filosoful marxist sau de influență marxistă Guy Debord, un circumstanțial, a publicat volumul Societatea spectacolului. Debord explica fenomenul iluzionismului de gândire. Oamenii, și am văzut că a fost posibil, s-au plictisit să-și trăiască întâmplările vieții și și le-au mutat în iluzie, ducându-și viața pe Facebook, pe telefonul mobil, transformând sudoarea muncii cinstite în câteva click-uri de calculator, remunerate. Tehnica a progresat, omul și firava sa conștiință au stat pe loc. Urnirea, mult mai anevoioasă decât recapitularea sisifiană, conștiinței umane va fi un proces dureros, dar absolut necesar. Pe rețelele sociale omul s-a pictat așa cum ar fi vrut el să-l vadă ceilalți: bun, șmecher sau măscărici. De muncit s-a prefăcut că muncește și rezultatele se văd. Iluziile însă nu țin de foame, nu repară caloriferul și nu citesc cărți. Au mimat, însă, tot ce s-a putut mima. Gates nu a fost decât un alt nemernic care și-a vândut produsele după ce foamea de putere l-a lovit rău la iluzionism. De ce o societate a spectacolului? Pentru că tot tâmpitul vrea putere și faimă. A zis Dumnezeu: nu vă faceți chipuri cioplite nici vouă înșivă, nici altora, căci acolo își face dracul cuib … și așa s-au născut monștrii. Până și cântecul popular românesc, smerit și cu frică de Dumnezeu, i-a spus unuia Constantin să aibă grijă ce face la oraș că pe acolo iluziile umblă cu coada ridicată, de au ajuns covrigii să se ferească de lătrat ca de dracul. În 2012, Mario Vargas Llosa, un cetățean Nobelard, a publicat niște Note ale amenințării cu moartea a culturii, cu subtitlul: Eseuri despre Spectacol și Societate. Llosa a fost un admirator al lui Margaret Thatcher, așa că nu putea admite influența unui marxist, ci a trecut la inspirație eseurile lui T.S. Eliot, un alt Nobelard, despre cultură și educație. Și Eliot, cu care mă întâlnesc cam prea des, trebuie carevasăzică să răresc până la mai deloc flirturile de idei literare manipulator-misogine, și Eliot, după cum ziceam, și-a trecut la influențe cetățeni ca Baudelaire, Dante și Laforgue când, de fapt, imașurile copilăriei sale miroseau a Whitman, iar tinerețea i s-a impacientat la o azvârlitură de băț de Tennyson. E drept că și-a dat ceva aere și pe la Paris.

Am avut (e pe terminate, ce mai vedeți sunt doar vibrații de orgoliu sinucis) război-spectacol, gen joc de calculator, politică spectacol, gen povestea prostului, dar și a porcului. Porcul din poveste n-a știut să-și apere pielea poleită și, din păcate, lipsa lui de mărinimie i-a eliminat șansele de a va găsi vreo Frosă care să bată câmpii pentru 100 de grame de șorici. Am avut spectacol în sistemul de sănătate, spectacol în învățământ, spectacol în loc de muncă cinstită. Încă mai sunt medici care dau consultații la telefon sau pe site. Încă mai sunt profesori care dau meditații propriilor elevi, pe bani și pe zoom. S-au cerut măriri de salarii pe iluzia muncii. În parlament s-a aprobat cumulul de venituri financiare din probe de iluzionism de foarte proastă calitate morală. Cei ce au votat pentru sunt indivizi ai căror părinți le-au plătit diplomele și masteratele. Pe lângă spectacolul descărnat al mizeriei morale am mai avut și un spectacol de misoginie și mârlănie așa cum numai prin spelunci și prin bătăturile parveniților s-au mai întâlnit. Zgonea, Șerban Nicolae, Simonis, Ciolacu, useriști, liberali, pesediști, auriști s-au întrecut în invective și înjurături și trimitere a unor colege de parlament pe centură. Au fost dați afară din politică? Au fost promovați, nu-i așa? Misoginia dublată de superficialitate și de prostie de dobitoc a ținut loc de scară socială. Dar să-i lăsăm pe cei ce nu s-au putut desprinde de condiția de animal să ragă a pustiu și să ne întoarcem, pentru raționament, la o delimitare a subiectului pentru a putea extrapola în general. Pentru că oamenii s-au iluzionat în raport cu ei înșiși și nu cu eternitatea, vom porni de la o vecinătate finită, pentru ca prin intermediul unei piruete a absurdului să vedem ce se întâmplă, de fapt, cu adevărat.

L-am ales ca punct de plecare pe cetățeanul Cristian Tudor Popescu. Doi ziariști am admirat și eu în tinerețile mele: Ion Cristoiu și Cristian Tudor Popescu. Am scris pe platforma Republica, mi s-a dat posibilitatea să scriu de fapt. O platformă creată de un grup de ziariști în jurul unui alt creator de ziare și tendințe – CTP-ul. Mi s-a dat posibilitatea, dar nu mi s-a dat de mâncare, spun aceasta pentru javrele care se vor grăbi să spună că m-aș iluziona să mușc mâna unuia care m-a hrănit. Nu m-a hrănit. De manipulare aș fi putut să mă ofilesc un pic. CTP este absolventul uneia dintre cele mai prestigioase facultăți din Politehnică. Și una dintre cele mai grele. Școala a făcut-o pe bune, drept pentru care este posesorul unei minți ascuțite, șlefuite prin lectură și raționament, și nu frecată numai de vecinătatea amnarului. Se spune despre CTP că ar fi luat parte la spiralități, și nu la spiritualități, ale unui guru pișărcos; dacă a fost așa, socotesc că faptul poate fi pus în cârca hormoniadei sau poate că mințile domniei sale, exploatate crâncen în câmpul muncii, s-or fi aflat în grevă pentru o perioadă de timp, până li s-a justificat un pic de concediu cu aer curat și un salariu nu pe bază de ironie, ci pe virtuțile acesteia. CTP a scris la un moment dat un articol despre autocenzura bunului simț, imediat după atacul de la Charlie caricaturistul. Același CTP a prestat însă un atac furibund la adresa Vioricăi Dăncilă și a întregului ei guvern de cuconet mămos. Și de aici voi trece la o altă doamnă, pe care sunt convinsă că CTP o adoră – Diana Șoșoacă. Deși par să se situeze la poli opuși, CTP și Diana Șoșoacă au foarte multe lucruri în comun. Și nu o spun cu ironie. Au făcut școală pe bune, au avut rezultate bune la școală, sunt tranșanți și nu se tem de un pic de vulgaritate. E drept că mi-aș dori ca Diana să se poarte mai fin, mai elegant, după cum zic ipocriții. Dar cine ar auzi-o? Hoții de la guvernare? Poți cu asemenea specimene să te porți ca o doamnă? Te-ar călca în picioare. Am mai spus și nu mă dezic: PSD și PNL, toți parlamentarii corupți lucrează în folosul Dianei Șoșoacă. Ei îi netezesc drumul spre câștigarea alegerilor, în timp ce AUR, PSD, PNL, USR, UDMR nu vor trece de 8%. De ce? Toate partidele parlamentare sunt pline de securiști. Activi sau latenți precum ultimele adaosuri la AUR. Diana e înconjurată de masoni. Activi și latenți. Există o profeție care o desemnează câștigătoare, iar masonii cred în profeții. Diana trebuie însă să se distanțeze de masoni, să gândească cu sufletul și mintea ei și să nu mai plece urechea la glumițe gen fluierul de la Cucuteni sau dacii care au fost buricul pământului. Masonii și-au cam scos la înaintare meritocrațiile. Ca să faci dreptate, însă, trebuie să lupți pentru obiectivitate, astfel alți hoți, acum deghizați în prisăcari, vor sta cu limbile scoase la putere. M-aș bucura și ca Diana Șoșoacă să renunțe la limbajul golănesc impus de anturaj, unele expresii ar face și centuristele să se rușineze. Mai aproape de biserică înseamnă mai puțin narcisism și mai multă rușine. Diana Șoșoacă va găsi calmul necesar când va înceta să mai citească mesajele agitatorilor, securiști sau masoni, care sunt plătiți ca s-o compromită și s-o umilească. Masonii știu însă că profețiile nu le fac întotdeauna pe plac.

De ce s-a degradat societatea? Pentru că s-a degradat învățământul. Chinezii, care au extins învățământul la toate nivelurile societății, s-au ridicat din mizerie. Vesticii au încercat să păstreze cunoașterea doar în mâinile unei elite. Elitele financiare și IT-iste au însă o educație săracă. Râdeați de omul multilateral dezvoltat al lui Ceaușescu, dar azi doar aceia care au luat în serios conceptul și munca cu sine își mai permit să râdă liber, restul sunt doar niște măscărici. Facebook-ul a creat trenduri prin umilirea oamenilor simpli, gen florărese și știrbi. Politicienii au apărut ca orcii, nu din abilități și meserii. Intelectualii au tăcut. Au scris cărți, dar nu au acționat. Au ținut discursuri în vânt. Toți intelectualii secolelor XX și XXI au fost niște lași și niște ticăloși. Au minimalizat lupta binelui cu răul pentru a nu cădea în ridicol. Au acceptat ca prostul să se creadă și să-i trateze și pe ei ca pe niște zei. De afacerile bisericești nici nu mai vorbesc, unii l-au dat afară pe Dumnezeu din propria biserică și s-au făcut frate cu dracul. Vă place lumea în care trăiți? Toți suntem vinovați, prin narcisismul și prin puturoșenia noastră, prin lașitate și prin ipocrizie.

Notă. Mă uit și eu la câteva podcast-uri; puțini jurnaliști mai au lucruri interesante de zis și mai țin legătura cu adevărul. E drept că și pe acolo își mai bagă netrebnicul coada. Printre invitați foarte mulți analiști. Ce, Doamne iartă-mă, mai sunt și ăia? Unii sunt capabili de asemenea nerozii și scuipă tot ce le trece prin cap cu o așa dezinvoltură, că te întrebi dacă o fi de la aerul condiționat. S-au scris atâtea milioane de cărți, s-au descoperit atât de multe secrete ale firii, dar prostul tot crede că lui i se datorează, că-l poate păcăli pe Dumnezeu și că red bull o să-i dea aripi. Decât să mai invitați cozi de topor mai bine faceți emisiuni cu voi înșivă.

Interesant și antrenant dialogul ziaristului Ion Cristoiu cu artistul tinichigiu Jean Dobrescu. Bunul simț al cetățenilor cu drept de vot îmi dă speranțe.

„Cu adevărat scandaloase în zilele noastre nu sunt atacurile la valorile morale, ci atacurile la principiul realității” -Jean Baudrillard.