Ciolacu se va strădui să preia tot mai mult din discursul lui George Simion

Călătoria făcută de Ciolacu cu metroul a reprezentat un gest de imagine? Categoric. Dar, în final, ce e rău în asta? Nu eram noi aceia care apreciam simplitatea?
Nu știu cine îl consiliază pe Ciolacu, cine se ocupă de partea de comunicare publică, dar e clar că vorbim de specialiști, de o echipă care are un plan foarte bine structurat. Și nu e vorba doar de plimbarea cu metroul (asta e o strategie pe cât de rudimentară, pe atât de eficientă), ci de întreaga campanie de a-l portretiza pe noul premier ca fiind om simplu, din popor.
„E de-al nostru”, ăsta pare laitmotivul campaniei de PR, operațiune ce a demarat în trombă încă din prima zi în care Ciolacu a preluat guvernarea.
Sigur, adevărul e că pe Ciolacu îl ajută și fața, și atitudinea. Nu e arogant precum Klaun, flegmatic precum Ciucă, infatuat cum era Orban sau scârbos precum tripoteorul ăla de Cîțu.
Apropo, vă mai amintiți fața lui Cîțu din vremea când era prim-sinistru? Avea alura aia care te făcea, în rarele momente când nu-ți venea să-l plesnești peste ceafă, să vrei să-i tragi un șut direct în dos. Știu asta pentru că, în câteva situații, am stat față în față cu el și m-am abținut cu greu, asta fiindcă eram în sediul guvernului și discutam în interes profesional. Dacă ne întâlneam prin Vamă, nu știu dacă mai aveam aceeași stăpânire de sine. Era pur și simplu scârnav. Odios și scabros.
Trecând peste această digresiune, interesant la Ciolacu e faptul că, în răspăr cu majoritatea politicienilor, nu se străduiește să pară ce nu e: Rafinat, gomos, cult. Spre deosebire de Dragnea, el nu pare a avea complexe de inferioritate, nici țâfne. Nu e paranoic, nu răspunde ironic, iar când e confruntat, zâmbește afabil și joacă întodeauna pe cartea diplomației.
Nu s-a omorât el cu studiul la viața lui, dar nu e deloc prost. Incult, da, nu e genul de om cu care, la o bere, să poți discuta despre nihilismul lui Cioran în raport cu existențialismul lui Nietzsche, ori despre influența realismului balzacian în opera lui Camil Petrescu. Oricum, asta e irelevant când ești om politic în era (de)generației contemporane. Însă are inteligență nativă, completată de o capacitate de analiză și sinteză care îl plasează deasupra majorității.
Ciolacu compensează. Ascultă când i se spune, întreabă fără jenă când nu știe, pleacă ușor capul dacă simte că te deranjează să fii privit ochi în ochi, zâmbește blând (nu hâtru), nu bate cu pumnul în masă decât dacă e ultima soluție (și oricum o face teatral, căci nu are un tipar coleric, fiind mai degrabă apatic, adept al non-reacției în situații tensionate).
Sigur că toate ideile despre „patriotismul economic” le-a furat din programul de guvernare scris de Vîlcov pentru Liviu Dragnea, concepte pe care le-a mai poleit cu câteva teme preluate fățiș de la AUR, de unde s-a inspirat și pentru postarea aia cu (mult) PreaFericitu’ Daniel.
În majoritatea sondajelor interne (care nu ajung la presă), PSD și AUR se află umăr la umăr. Practic, Ciolacu știe că singurul partid parlamentar care poate mușca din electoratul PSD e AUR, nu PNL, în niciun caz USR. Iar electoratul clasic al PSD oricum este profund dezamăgit de acest așa zis „nou PSD”, căci oamenii de stânga se regăseau mai repede în viziunea lui Dragnea, decât în gargara lui Marcel.
Prin urmare, este evident că, de acum înainte, Ciolacu se va strădui să preia tot mai mult din discursul lui George Simion, asigurându-se totuși să evite tușele care au potențialul de a stârni îngrijorări prin birourile ambasadelor, căci ăsta ar fi ultimul lucru pe care și l-ar dori.
Pentru mine, este evident că Ciolacu, sub sacou, cămașă și maiou, poartă (discret, ce-i drept) ecusonul ăla cu „Garantat SRI” (deci „garantat SUA”). Sincer, văzând cât de repede echipa sa a preluat din strategiile de PR folosite de Maia Sandu, nu m-ar mira ca, în 2024, să vedem o finală prezidențială între George și Marcel.
Pe de altă parte, revenind la călătoria cu metroul, gest populist sau nu, consider că ar fi util pentru orice politician aflat la putere să mai schimbe, măcar o dată la câteva luni, bancheta BMW-ului Seria 7, pentru a merge cu autobuzul, cu metroul sau cu trenul.
Să lase puțin deoparte aerul ăla rarefiat din birourile somptuoase și din vilele RAPPS, pentru a privi ochi în ochi România reală.
Să se urce în autobuzul cu care pensionarii merg la piață în căutarea celor mai ieftine legume, în metroul cu care părinții își duc copiii la spital, să-i privească în ochi pe cei care câștigă sau suferă din cauza fiecărei legi, a măsurilor promovate de el.
Da, politicienilor le-ar face bine să ia contact măcar cu o parte din cei peste 34% dintre români care sunt expuși riscului de sărăcie și excluziune socială (cel mai mare procent din UE). Să lase cinismul și securismele deoparte și să aibă curajul, când mai merg la negocieri cu „partenerul strategic” sau cu birocrații de la Bruxelles, să bată cu ambii pumni în masă și să spună ferm „in Romania, Romania FIRST!” – Interesul național înainte de orice.
Dar, desigur, ar fi naiv să ne așteptăm la asta de la oameni precum Klaun sau Ciolacu. Pentru că, deși unul merge doar cu limuzina și avionul privat, în vreme ce celălalt nu se ferește din a se pogorî și a se amesteca prin vulg, amândoi au ceva în comun: Oportunismul și jemanfișismul față de România și de români, laolaltă cu servilismul față de Înalta Poartă de la Washington.
Așadar, nu vă lăsați amăgiți de astfel de artificii de comunicare, de petardele de PR. România cu Ciolacu premier va arăta fix la fel cum a fost cu Ciucă premier, cu Cîțu premier, cu Orban premier și cu Dăncilă premier. Pentru că, pe aici, toate merg bine. Mai puțin țara.

(Sursa: Facebook Dinu Popescu)