Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă

CM Qatar 2022 – Cea mai controversată competiție de fotbal

Stăm cu ochii pe ceas și așteptăm să treacă orele, minutele, secundele până la startul Campionatului Mondial de fotbal, ediția 2022 din Qatar. Este cel mai important eveniment din sportul rege și fanii din întreaga lume se pregătesc să privească cel mai mare spectacol, să se bucure de el. Fiecare victorie va fi sărbătorită în centrul orașului cu bucurie nemăsurată, iar suporterii campioanei mondiale vor fi, la final de decembrie, cei mai fericiți pământeni din totalul celor 8 miliarde, cifră consemnată în urmă cu câteva zile de statisticieni.
Dar, ce se ascunde în spatele Campionatului Mondial actual? Cele mai mari controverse din istoria sportului rege – fotbalul. Astfel, turneul final din Qatar a fost boicotat de la federații naționale, la simpli suporteri de pretutindeni.

Prima acuzație este legată de numărul mare de decese de pe șantierele în care au fost construite stadioanele. A doua se referă la condițiile inumane în care au fost obligați să muncească și să locuiască străinii care au ajuns în Qatar. Apoi, oamenii urăsc aceasta ediție pentru că și conducătorii Qatarului disprețuiesc oamenii simpli. Ascunderea a mii de accidente de muncă din timpul construirii stadioanelor este doar o mica dovadă. Politica internă referitoare la femei ar fi alta. Apoi, organizarea acestei competiții doar pentru că șeicii au bani este contrara spiritului sportului în general și fotbalului în particular, care este un sport popular, simplu și ușor de practicat tocmai în rândul oamenilor simpli, fără prea mulți bani. Este ca si cum bogații, doar pentru că își permit, nu ca ar avea vreo legătura cu spiritul acestui sport, au încercat și au reușit să-l cumpere efectiv.

Se știe că în acea zonă vara este o căldură insuportabilă. Pentru asta a fost mutat turneul final în noiembrie – decembrie. Dar această mutare părea imposibilă din cauza calendarului internațional, dar și a programului campionatelor interne în țări cu fotbal de valoare.
Practic, prin mutarea Mondialului în sezonul de toamnă-iarnă a fost dat peste cap tot calendarul competițional (de la campionatele interne, până la cupele europene și meciurile naționalelor).

Pauza jucătorilor în vară a fost mai scurtă, meciurile s-au jucat în această toamnă pe repede înainte (faza grupelor din Champions League s-a încheiat cu o lună mai devreme decât era în mod normal), iar accidentările au fost multe la număr.

S-au jucat meciuri oficiale importante în campionatele de top ale Europei până doar cu câteva zile înainte de debutul Mondialului de fotbal. Este pentru prima dată în istoria fotbalului când echipele naționale au avut la dispoziție doar o săptămână pentru pregătirea turneului final mondial. În mod tradițional, era mai lungă de o lună de zile.

Mulți dintre fotbaliști au ajuns obosiți la turneul final, iar alții vor vedea competiția de la televizor din cauza accidentărilor. De asemenea, la doar câteva zeci de ore după finala Mondialului (care este programată pe 18 decembrie) în Anglia se vor juca meciuri oficiale.
Rămâne de văzut ce se va întâmpla dacă jucătorii englezi vor disputa ultimul act din Qatar.

Dar șirul acuzațiilor este foarte lung și are o istorie îndelungată.
În 2011, la scurt timp după ce Qatar primea organizarea Campionatului Mondial, a apărut prima acuzație publică. Phaedra Almajid, o femeie ce a făcut parte din echipa media care a lucrat pentru dosarul trimis de Qatar la UEFA, arunca marea bombă: „S-a oferit mită de 1,5 milioane de dolari pentru mai mulți oficiali din țările africane pentru a vota pentru organizarea World Cup 2022 în Qatar”. De atunci, scandalurile s-au ținut lanț, dar puterea banilor a mușamalizat totul. Astfel s-a ajuns la cea mai scumpă ediție a Cupei Mondială – ea costă 200 miliarde dolari.
Asta este însă istoria, prezentul este acum dominat de spectacol. Să înceapă!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *