Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă
Condiții de pace în conflictul din Ucraina și arhitectura de securitate est-europeană
Războiul din Ucraina avea, la prima vedere, caracteristicile unui război local. S-a dovedit, însă, că problema ucraineană sintetizează întreaga criză a ordinii mondiale post-bipolare sau, mai exact, a dezordinii mondiale consecutive ordinii unipolare instalate spontan după dispariția bipolarismului.
PANDEMIA RĂZBOIULUI ECONOMIC
SUA, NATO și UE au intervenit indirect în conflict, furnizând tehnică și asistență militară Ucrainei, precum și direct, pornind un război economic care s-a extins imediat la scară planetară și a generat o nouă criză economică mondială.
Faptul contaminării nu a fost consecința dificultăților în care au fost împinse economia rusă, din cauza sancțiunilor, și economia ucraineană din cauza distrugerilor provocate de război, ci a două alte împrejurări.
Pe de o parte, este vorba despre punerea în sarcina UE a unor cheltuieli aberante pentru acoperirea unui ajutor direct (militar) și indirect (comercial) acordat Ucrainei, precum și a suportării pierderilor rezultate din renunțarea la furnitura de energie ieftină de pe piața rusă, înlocuită cu energie scumpă cumpărată din SUA. Acestea veneau după ce UE suportase pierderi economice masive de pe urma politicilor eronate practicate pentru combaterea pandemiei Covid 19, fără ca anterior să fi putut amortiza integral impactul crizei economice din 2008. Punerea la pământ a UE, într-un moment în care în special Franța, dar și Germania vorbeau despre înființarea unei armate europene și afirmarea autonomiei strategice a UE, pare a fi fost obiectivul accesoriu al înfrângerii Rusiei și transformării Ucrainei în avanpost NATO pe „frontul de răsărit”.
Pe de altă parte, toate statele care, în considerarea intereselor lor naționale, au refuzat să intre în războiul economic cu Rusia, au suferit fie sancțiuni din partea SUA și UE, fie au fost puse sub presiuni politice, economice și chiar militare greu de suportat. Pe principiul „cine nu este cu noi este împotriva noastră”, SUA a atras în război de o parte sau de alta a baricadei, în calitate de co-beligeranți sau ca inamici pe mai toate statele lumii. Războiul din Ucraina a devenit, astfel, mondial, iar criza ucraineană a devenit globală.
În perioada următoare, când se va pune problema definirii unei noi ordini mondiale și a unor noi norme de drept internațional, va rămâne de văzut în ce măsură poate fi permis unui stat să aplice unor state cu care nu are nici un conflict și care nu au avut nici o atitudine neprietenoasă față de el, sancțiuni economice sau politice, de fapt acte de agresiune economico-politică, în măsura în care nu se asociază războiului dus de el cu state terțe. De asemenea, va trebui stabilit cine, în ce condiții și sub ce control internațional poate impune unor state sancțiuni economice. Sancțiunile care nu vor respecta asemenea reguli vor trebui calificate și tratate de comunitatea internațională drept ceea ce sunt: acte de agresiune sau acte de război.
Criza economică indusă artificial, a lovit în primul rând, prin efect de recul, așa cum am spus deja, UE, și totodată a determinat apariția și extinderea unor grupuri de interese economice suverane, precum BRICS. Promovarea acestor interese impune o organizare politică specifică. Piața și puterea constituie un tandem legic.
Prin acțiunea sa, dar și prin reacția la el, procesul de asociere a unor interese economice comune cu instrumente politice adecvate promovării acestora, determină apariția unei noi ordini mondiale, care, în mod necesar pune în discuție și revizuirea arhitecturii europene de securitate. Aceasta va fi o ordine post-americană; deci una multipolară.
UN RĂZBOI LOCAL ÎNTR-O DEZORDINE GLOBALĂ
Războiul din Ucraina a început, de fapt, în 2014, odată cu lovitura de stat, impulsionată de SUA, care a răsturnat înțelegerile, facilitate de UE, dintre guvernul legitim ucrainean și opoziția politică ucraineană, urmată de anexarea Crimeii de către Rusia și declanșarea mișcărilor secesioniste din Dombas, desigur, cu încurajarea Moscovei.
Anul 2022 a marcat doar implicarea militară formală a Rusiei în acest conflict intern ucrainean. Astfel s-a internaționalizat în mod explicit ceea ce până atunci avea aparența unui război civil.
Războiul hibrid deja în desfășurare și-a mutat accentul în anul 2022 pe latura convențională, cu perspectiva de neexclus ca să i se integreze la un moment dat și o dimensiune nucleară. La un astfel de deznodământ se va ajunge dacă unica ieșire rămasă uneia dintre părțile implicate care deține arsenal nuclear va fi capitularea.
Părțile în războiul din Ucraina nu sunt Ucraina și Rusia, ci Rusia și Occidentul colectiv condus de SUA (NATO și UE). Negocierile de pace trebuie să le implice în primul rând pe acestea.
Implicarea SUA în războiul cu Rusia este paradoxală întrucât principalul rival strategic al SUA la nivel global este China, iar nu Rusia. Explicația stă în aceea că, prin victoria în război SUA a sperat să evite formarea unei alianțe ruso-chineze care să i se opună direct în Oceanul Pacific, pe de o parte, precum și a unei alianțe ruso-germane (ruso-UE), care să se emancipeze de sub tutela americană în Oceanul Atlantic, pe de altă parte. Până în prezent, SUA pare să își fi atins cel de al doilea obiectiv într-o mare măsură, dar l-a ratat complet pe primul.
Un obiectiv secundar al SUA poate fi și acela de a împiedica parteneriatul dintre UE și China, prin legarea mai strânsă a statelor membre ale UE de strategia regională și globală americană.
În aceste condiții apare clar că rezolvarea crizei ucrainene nu poate avea loc decât în contextul negocierii și convenirii unei noi ordini globale. De aceea, negocierile de pace vor trebui să includă și actori cu relevanță globală de pe alte continente. În acest sens gândul duce în primul rând la China, care este și membru permanent al Consiliului de Securitate ONU.
Războiul din Ucraina nu a fost nici imprevizibil, nici inevitabil. Rusia a avertizat încă de la începutul anilor 2000, și în mod extrem de clar în 2008, că trecerea unor linii roșii, printre care atragerea Ucrainei în alianțele politico-militare occidentale (NATO), va însemna războiul, eventual dus până la dispariția statului ucrainean. În consecință, chiar dacă nu a primit formal Ucraina în NATO, atunci când a făcut din ea un membru de facto al respectivei alianțe, SUA știa că astfel se declanșează războiul.
UN RĂZBOI AMÂNAT
Războiul din Ucraina este, totodată, un „război amânat”. În mod normal trebuia să înceapă în anul 1991, odată cu destrămarea URSS.
În 1991, Ucraina s-a desprins din URSS, dar nu ca stat național ucrainean, ci ca stat sovietic, cu un teritoriu compus prin efectul unor diferite acte de putere (putere militară sau putere politică) concepute în logica administrativă, geopolitică și geoeconomică a imperiului sovietic. Ucraina cu hotarele din 1991 este fosta Republică Socialistă Sovietică Ucraineană. De atunci și până în prezent ea nu s-a desovietizat.
La desprinderea din URSS, permisă potrivit Constituției acesteia, Ucraina a plecat cu frontierele internaționale sovietice, care erau deja recunoscute de comunitatea internațională (și în special de vecinii Ucrainei, printre care și România), dar și cu frontierele interne sovietice. Recunoscând Republica Sovietică Socialistă Ucraineană desprinsă din URSS ca stat independent și suveran, Rusia i-a recunoscut, implicit și teritoriul pe care s-a autodeterminat, dar explicit nu a încheiat nici un tratat prin care să recunoască frontiera dintre ea și Ucraina. Normal era ca atunci (în 1991) să fie ridicată și problema Crimeii și Dombasului.
În timpul existenței URSS, Rusia sovietică a acceptat să transfere o parte a teritoriilor sale Ucrainei sovietice întrucât nu s-a gândit că vreodată aceasta se va rupe de Uniune și totodată pentru a optimiza administrarea teritoriului sovietic integral.
După dispariția URSS, Rusia post-sovietică a permis Ucrainei să își păstreze configurația teritorială sovietică pornind de la premisa și cu condiția implicită că teritoriile rusești transferate ei în logica sovietică nu vor ajunge sub controlul NATO sau nu vor fi puse la dispoziția NATO / SUA. Când această premisă a fost infirmată și această condiție a fost încălcată, Rusia și-a cerut înapoi teritoriile, prin diferite mijloace și sub diferite forme, „operațiunea militară specială” lansată în 2022 fiind ultimul recurs.
România a recunoscut Ucraina (și implicit frontierele cu care s-a desprins din URSS) în anul 1992. Frontiera româno-ucraineană a fost confirmată, în 2003, printr-un tratat de frontieră care, în conformitate cu dispozițiile Convenției internaționale privind succesiunea statelor la tratate, a recunoscut dreptul de succesiune al Ucrainei în raport cu URSS.
Principiile pentru tratarea problemelor teritoriale și de frontieră între România și Ucraina au fost convenite prin tratatul de cooperare și bună vecinătate din 1997 (tratatul politic de bază româno-ucrainean). Potrivit acestuia părțile au exclus explicit rezolvarea problemelor amintite prin violență, dar, prin referire la Actul final al Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa de la Helsinki (11975), au convenit că modificarea frontierelor poate avea loc prin mijloace politice.
Ca succesori ai URSS, atât Rusia cât și Ucraina sunt parte la Actul final de la Helsinki. Prin urmare, modificarea frontierelor dintre ele prin negocieri politice este posibilă în conformitate cu dreptul internațional actual.
PLANUL DE PACE CHINEZ
China a avansat un „plan de pace” pentru soluționarea conflictului din Ucraina. De fapt, acela este o listă de principii pe care cu greu le-ar putea respinge cineva. Drumul de la principii la un acord concret este, însă, foarte lung. De altfel și Președintele Xi a precizat că acele principii nu pot funcționa decât dacă sunt coborâte de la nivelul abstracțiunii la cel al realității concrete și adaptate la specificul situației de fapt.
Unul dintre principiile evocate de China și care este și un principiu de drept internațional, este principiul integrității teritoriale.
În cazul Chinei, acest principiu își găsește pe deplin aplicarea. Taiwanul este și a fost o parte a Chinei, pe care s-au refugiat armatele învinse la Kuomintangului, la finele războiului civil din anii 1946-1950, pentru a-și organiza acolo, în mod unilateral dar cu sprijinul SUA, acordat din interese geopolitice, propriul regim politic. Principiul unei singure Chine, unanim recunoscut, implică și respectarea integrității teritoriale a Chinei, ceea ce înseamnă acceptarea exercițiului suveranității statului chinez și asupra Taiwanului.
Desigur, și în acest caz, de dorit este ca problema să fie soluționată prin mijloace pașnice. Aceasta presupune ca rezolvarea să fie lăsată la dispoziția chinezilor fără implicarea unor forțe străine, problema fiind eminamente chineză.
Cazul Ucrainei este diferit. Teritoriul Ucrainei sovietice s-a constituit inclusiv prin desprindere de teritorii ale altor state, teritorii care, în baza unor acte de autoritate cu caracter geopolitic, au fost incluse în componența statului sovietic ucrainean, fără a se ține seama de principiul naționalității. Aceasta a însemnat încălcarea principiului autodeterminării, care este tot un principiu de drept internațional.
Istoria ne oferă exemplul similar al Ungariei care, la finele Primului Război Mondial a cerut desprinderea din Imperiul Habsburgic dualist pentru a se întemeia ca stat național, pe deplin independent și suveran. În cadrul imperiului, Ungariei i se alocaseră pentru administrare teritorii locuite în majoritate de comunități umane cu identități etno-culturale diferite de cea maghiară. Ungaria a dorit să le păstreze în componența statului național maghiar, care ar fi fost astfel nu un stat națiune, ci o fracțiune de imperiu habsburgic. Această cerere a fost refuzată, maghiarii fiind invitați să își constituie propriul stat exclusiv pe teritoriul pe care erau majoritari.
Nu se poate acorda Ucrainei ceea ce i s-a refuzat Ungariei. Aceasta ar reprezenta o discriminare inadmisibilă care ar bulversa cu totul dreptul internațional.
INTEGRITATEA TERIRORIALĂ ÎN CONCURS CU AUTODETERMINAREA
Ucraina și-ar fi putut păstra teritoriile cu care s-a desprins din URSS în anul 1991, cu condiția ca ea să fi reprezentat un element de rezistență al arhitecturii de securitate din Europa centrală și de est.
Pentru aceasta era necesar ca Ucraina să fie neutră din punct de vedere militar – adică să nu fie nici avanpost al Rusiei nici avanpost al SUA / NATO pe frontul despărțitor al spațiului euro-atlantic de spațiul euro-asiatic. De asemenea, ea ar fi trebuit să adopte o organizare internă de tip federal care să țină seama de diversitatea etno-culturală a societății ucrainene, rezultată din felul în care s-a compus teritoriul ucrainean.
De îndată ce aceste condiții au fost respinse, și Ucraina, organizată ca republică prezidențială caracterizată de un centralism birocratic (cvasi)autoritar, a devenit membru de fapt al NATO, echilibrul arhitecturii de securitate din Europa de est s-a rupt. Războiul a devenit astfel o opțiune firească.
Pentru revenirea la echilibru în formele rămase posibile după consumarea conflictului militar, principiul integrității teritoriale va trebui conciliat cu principiul autodeterminării. În acest sens, comunitățile etno-culturale diferite de cea ucraineană care trăiesc pe teritoriile lor istorice, aduse în componența statului ucrainean fără respectarea principiului autodeterminării, vor trebui să își primească dreptul de a-și decide viitorul referitor la formula statală în care se integrează (inclusiv revenirea la statele din care au fost desprinse).
În același timp trebuie recunoscut dreptul poporului ucrainean de a-și avea propriul stat național, suveran și independent. Acesta trebuie să fie totodată un stat viabil din punct de vedere (geo)politic și economic, de preferință neutru, cu garanții de securitate din partea vecinilor, precum și a principalilor actori globali, statali și nestatali.
CONDIȚIILE / PRINCIPIILE PĂCII
Lipsa oricărui progres al armatei ucrainene în recuperarea teritoriilor ocupate de armata rusă, cumulată cu marile pierderi de oameni și irosirea echipamentelor militare furnizate de un Occident afectat de o tot mai profundă „fatigue ukrainienne / Ukrainean fatigue” („oboseală ucraineană”), ceea ce reprezintă tot atâtea încurajări la adresa Rusiei, pe de o parte, și subminarea încrederii acesteia în puterile occidentale după ce Angela Merkel și Francois Hollande au recunoscut că acordurile de la Minsk au fost încheiate numai cu scopul de a-i înșela pe ruși și a câștiga timp pentru înarmarea Ucrainei, fac ca o încetare a focului înainte de convenirea condițiilor păcii, deși, din punctul meu de vedere, dezirabilă, să fie, practic imposibilă. De aceea pacea nu are cum fi negociată altfel decât în paralel cu continuarea războiului, pe baza principiului potrivit căruia nimic nu este convenit până când totul nu este convenit. Îmbinând pragmatismul (care face pacea fezabilă) cu principialitatea (care face pacea justă și durabilă), pacea trebuie să plece de la realitatea aliniamentelor militare actuale (nimic în plus) și de la aplicarea principiului naționalității / majorității etno-culturale. Să se dea puterii ceea ce este al puterii și adevărului istoric ceea ce este al adevărului istoric, la intersecția celor două acceptându-se compromisul geopolitic care nu va face pe nimeni fericit, dar cu care toți vor putea trăi decent și demn. În acest sens, cu titlul de principiu, nimeni nu trebuie să treacă Niprul. Să trecem Rubiconul, dar să nu trecem Niprul! Statul național ucrainean care va rezulta va trebui să rămână neutru – nici avanpost rus, nici avanpost SUA / NATO, dar va trebui să primească atât din partea Rusiei, cât și a SUA, precum și a actor actori locali, regionali și globali relevanți, toate garanțiile de securitate imaginabile, plus un program concret de ajutor pentru reconstrucție. Toată lumea are numai de câștigat dintr-o asemenea soluție. Pentru perioada de tranziție de la război la implementarea deplină a condițiilor păcii, Ucraina ar trebui să își formeze un guvern de uniune națională, din care să facă parte reprezentanții tuturor mișcărilor politice ale țării. Alegerea conducerii politice a Ucrainei trebuie să fie dreptul exclusiv al poporului ucrainean, însă, Ucraina trebuie să garanteze că aceia care ajung să o conducă nu vor promova politici agresive la adresa vecinilor, revizionismul și iredentismul. Integrarea europeană a unei asemenea Ucraine ar urma să rămână pe agendă, ea devenind realitate pe măsura atingerii tuturor standardelor generale fixate în acest sens. România este obligată să își formuleze, la rândul ei, propriile exigențe cu privire la viitorul acord de pace din Ucraina. Acestea vor trebui comunicate atât SUA, partenerul său strategic, cât și Rusiei. După toate sacrificiile făcute de națiunea română în acest război, la cererea aliaților săi occidentali, dar și după auto-reținerea, fie ea și foarte discretă, dovedită în relația cu Rusia, aspirațiile legitime ale României au tot dreptul să se găsească pe masa negocierilor. Ele includ printre altele, în afara problemei românilor din Ucraina, și reconsiderarea schimburilor teritoriale operate de regimul sovietic care au dus la amputarea actualei Republici Moldova, cu implicarea ei ulterioară în nesfârșitul conflict transnistrean. Întru aceasta sunt convins că este imperativă, pentru diplomația română, constituirea unui grup de lucru împuternicit cu definirea și promovarea poziției României în cadrul negocierilor menite a aduce pacea în Ucraina. În grupul respectiv ar trebui cooptate toate personalitățile române și străine care au canale de comunicare cu părțile interesate și implicate în respectivele negocieri. În fine, putem socoti că realizarea păcii în Ucraina va elibera energii globale și va crea condiții favorabile inclusiv pentru oprirea confruntărilor militare sângeroase din Gaza, readucerea stabilității în Orientul Mijlociu și trecerea imediată, concretă și eficientă la rezolvarea pe fond a conflictului cronicizat israeliano-palestinian, în respectul deplin al intereselor ambelor popoare.
Comentarii
20 comentarii pentru articolul „Condiții de pace în conflictul din Ucraina și arhitectura de securitate est-europeană”
Lasă un răspuns
Invitații cristoiublog
Tineti in contiuare cu Imperiul Raului. De ce oare? Va avantajaza asta? Sa fie secretul lui Polichnelle?
Mai clar și mai pe înteles nu putea fi explicata realitatea.Continuați sa ne călăuziti cu astfel de articole pe drumul anevoios al cunoașterii și descoperirii adevărurilor din vremurile pe care le trăim .Respect!
‘cineva care sa aiba simultan, patriotism, inteligenta, constienta si curaj (in special de a se opune presiunilor americane)’
–
nu sint suficiente.
de data asta e vorba despre Noua Lume,
despre ceva unic,
daca ‘incurci’… zbori de nu te vezi!
–
singura sansa e …sa si aduca aportul la nasterea Noii Lumi,
chiar daca face asta ‘facand Pace’ intre Noua Lume si Natura.
deci doar cistigandu si locul la masa se poate
–
Marea Revolutie e un proces unic, irepetabil in dinamica civilizatiilor, …e ceva plenar complex, orice ‘ajutor’ oferit in acest sens fiind prin definitie fundamental, indiferent de unde vine el,
cei care conduc lumea, azi, stiind clar-cristal ca asta e asa si altfel nu e.
–
deci solutia e doar una, consistenta opiniilor fata de ‘mersul vremurilor’. iar asta … ori e ori nu e, n ai cum sa joci teatru,
deci in rezumat se poate spune ca locul la masa aia e al lui daca si numai daca il cistiga …barbateste, ‘pe terenul de joc’
“….este imperativă, pentru diplomația română, constituirea unui grup de lucru împuternicit cu definirea și promovarea poziției României în cadrul negocierilor menite a aduce pacea în Ucraina. În grupul respectiv ar trebui cooptate toate personalitățile române și străine care au canale de comunicare cu părțile interesate și implicate în respectivele negocieri.”
1- Romania, nu mai are de multa vreme o diplomatie demna de acest nume, atat direct, cat si indirect prin intermediul CE, fiind in totalitate subordonata intereselor SUA. Prezenta reprezentantilor romaniei la o aventuala masa a negocierilor in vederea incheierii pacii din Ucraina, va fi, daca va fi, aidoma prezentei slugilor acceptate la vreo mare sarbatoare, la masa stapanilor. Doar prezenta, fara dreptul de a comenta ceva.
2- Desi in Romania mai exista cativa dintre adevaratii vechi diplomati, pentru a-I coopta intr-o asemenea intreprindere, ar trebui sa existe la nivelul decidentilor romani, cineva care sa aiba simultan, patriotism, inteligenta, constienta si curaj (in special de a se opune presiunilor americane) ori, a cauta asa ceva printre decidentii romani, e ca si cum cineva s-ar apuca sa caute gaina care sa-I explice bazele matematice ale teoriei expansiunii universului! In plus, acel “cineva”, ar trebui sa fie si total nesantajabil, altfel americanii l-ar face praf cu o singura privire!
3- In conditiile in care simpla exprimare a respectului pentru opera lui Tolstoi, a lui Dostoievski sau a altui rus, e considerata la noi a fi o crima de lez-majestate, hai sa-l vedem pe diplomatul ala roman care sa mai aiba curajul sa recunoasca IN ROMANIA, ca si-a pastrat nealterate canalele de comunicatie cu decidentii rusi, Rusia fiind una dinte partile al naibii de interesata si implicata in respectivele negocieri!
Stiu, mi se va replica ca sigur, mai sunt si oameni intregi la conducerea romaniei, ca mai exista cativa care au si macar un pic de inteligenta, ca sa nu generalizam, etc. La naiba, mai usor cu “corectitudinea politica” pe scari, ca printre multe altele, si asta ne-a adus unde suntem azi! Realitatea e ca daca aveam printre decidentii romani macar UN SINGUR om care sa indeplineasca conditiile minime de la pct. 2 de mai sus, ori se arunca in cap de pe cladirea guvernului pana acum, vazand in ce ocean de cretini si ticalosi trebuie sa-si desfasoare activitatea, fie se tampea si el, ajungand la acelasi nivel cu cei din jurul lui. Evident, teoretic ar mai fi fost si posibilitatea sa-I destepte el pe cei din jur dar realitatea obiectiva, ne arata ca n-a fost si nu este cazul de asa ceva…
Legat de restul articolului, nu pot zice decat ca e primul articol pe care-l citesc in ultimii ani, scris de un roman in viata si (inca) liber, in prezentul asta de rahat, care sa exprime realitatea, necoafata, asa cum e ea
La cat mai multe!
Diplomația este tot o emanație,o continuare a unei politici de stat impusă de președinte,guvern,de partidele aflate la conducere sau impusă de alte terțe tari ,in cazul nostru.A fi diplomat înseamnă sa ai multiple calități,cunoaștere,studii de specialitate,abilitați de comunicare,patriotism și nu in ultimul rând carisma.Dintre cei aflați la conducere nu e nici unul cu aceste calități,nu mai e necesară nici o abilitate nici o diplomatie ,totul e pe fata incompetenta,furtul,minciuna,coruptia ,servilismul.Pe străzi pe chipurile foarte multor oameni se citește resemnarea,tristetea ,o stare inerta de care profita din plin clasa politica.
Este o imensa diferenta intre „politica”, ca stiinta si „politica”, ca activitate a unui partid. Diferenta asta, NU ESTE CUNOSCUTA la nevelul decidentilor romani, de foarte multa vreme! Ca exemplu, cretinul de crin antonescu (mult ridicat in slavi de alti tembeli, pentru „inteligenta” si pentru „calitatile lui de om politic”), a sustinut repetat si sustine ca democratia, nu poate exista in afara existentei partidelor politice. Atat a inteles el, „eruditul istoric”, din modul in care ar trebui sa functioneze societatea, in ansamblul ei.
.
De ce afirm cele de mai sus: „Diplomația este tot o emanație,o continuare a unei politici de stat…”. Pai, da! Dar ca diplomatia sa existe, trebuie intai de tot, sa existe o POLITICA DE STAT! Adica, sa existe cunosterea STIINTEI POLITICII, adaptarea acesteia la conditiile particulare ale unui stat, definirea scopurilor urmarite pe termen lung, elaborarea liniilor directoare si strategiilor de urmat, pe termen scurt si mediu, pentru atingerea acelor scopuri indepartate si abia apoi aplicarea rezultatelor in practica statului respectiv!
.
In Romania insa, de la Ceausescu, care avea o politica de stat clar elaborata si esalonata pe planuri anuale, bianuale, cincinale, decenale, etc, cu scopuri si teluri bine definite si determinate (nu neaparat si realiste, unele dintre ele), nu a mai existat o politica de stat ci doar politici de partid, asa incat dupa decembrie 1989, decidentii romaniei au fost si sunt doar servii unor interese ale grupurilor din care fac parte, interese in care si-au inclus si propriile interese personale, interesul national fiind complet ignorat. Este motivul principal pentru care statul roman a ajuns astazi aproape de disolutie, pentru ca oricat si-ar dori cineva asta, un stat nu poate exista la infinit si nici nu se poate intari cu trecerea vremii, de pe o zi pe alta, fara sa aiba permanent un tel din ce in ce mai inalt de atins. Ceea ce clar, nu e cazul tarii noastre!
.
In aceste conditii, presupunand, prin reducere la absurd, ca s-ar gasi niste diplomati romani care sa reprezinte Romania in fata unor state straine, prin forta lucrurilor, in absenta totala a unei politici de stat, ei n-ar putea reprezenta decat interesele de partid ale celor care i-au trimis acolo, neavand nici o posibilitate de a negocia in folosul romaniei, ceva mai mult decat cele pentru care au fost mandatati. Adica, oricat de buni si de inteligenti si de patrioti ar fi ei, in final, tot rahatul praf ar face!
.
Vorbiti de resemnarea, tristetea si inertia romanilor. Toate acestea sunt absolut firesti, pentru ca neexistand nici un fel de politica de stat (chiar si una proasta ar fi preferabila inexistentei ei!), statul nu are nici o perspectiva, nici un tel, nici un orizont, nici o predictibilitate. Si daca statul e lipsit de asa ceva, si cetateanul e la fel, el neavand obiectiv, cum sti ce-l asteapta maine sau peste un an, sau peste 10 ani! Un stat care exista de pe o zi pe alta, din imprumuturi oneroase si sub nici o forma pe propriile picioare, care nici nu si-a propus sa depaseasca o atare conditie, nu are cum forma decat cetateni aidoma lui.
.
O alta problema a statului roman, este ca TOT ce se aplica aici, provine din EXEMPLE EXTENE. Nimic in Romania post 1990, nu este original, nimic preluat din afara nu e adaptat conditiilor locale specifice, toata tara a ajuns sa fie o aplicare a exemplelor, mai mult sau mai putin de succes (la ei), luate de la altii. Cand te incapatanezi sa respingi tot ce e autohton si insisti sa imbini „exemplul sudez” cu cel italian, cu cel belgian, cu cel american, cu cel namibian, cu cel reptilian, cu cel… etc, n-are cum iesi altceva decat un caca-maca fara sens si fara consistenta si fara vreo valabilitate pentru viitor si ai exact ce se vede: o Romania esuata, in deriva, asteptand sa fie prealuata de cineva concret din afara ei, care sa-i dea o directie. Si pana la urma, orice directie, chiar si una complet gresita, e mai buna decat deriva! Dar asta va veni cu un pret: disparitia totala a romaniei ca stat si in timp, si ca natiune.
.
Cand nu exista o politica de stat „batuta-n cuie” si care sa-si subordoneze orice alte politici private, administrarea tarii este una haotica, condusa de furt, minciuna, coruptie si servilism. Pentru ca asa se manifesta firesc, dorinta de satisfacere a intereselor personale, in cadrul unui grup de interese! ori partidele, oricare-ar fi ele, asta sunt, niste grupuri de interese, la fel ca si sindicatele sau organizatiile profesionale! Iar cand o tara e condusa de grupuri cu interese proprii, de cele mai multe ori antagonice intre ele, ce rezulta este fragmentarea si lipsa generala de coerenta la nivel de stat. Si nu este adevarat ca exista incompetenta la nivelul conducerii de stat din Romania! Din contra, TOTI sunt inalt competenti pentru a fi manipulati in sensurile dorite de cei care i-au pus acolo unde sunt! TOTI sunt competenti sa serveasca scopurilor si intereselor particulare ale celor care-si urmaresc DOAR propriile interese, pe termen scurt, mediu si lung.
.
Unde este interesul national in toate astea? Ce-i ala, cine a zis ca exista asa ceva in Romania?
interesul national inca se manifesta:))
l au pitit Batranii neamului printre datini, traditii si obiceiuri, care, atita vreme cit n au fost metamorfozate total, …ingineria sociala fragmentara fix cu metamorfoza asta se preocupa, …el mai exista 🙂
–
natia asta , ca orice natie, are si ea ingerul ei cazut
‘ingerul cazut’ al natiei noastre si a facut cuib in ‘serviciile de securitate’, adica fix in … nepretuitul bun al natiei.
–
renasterea …tot aici trebuie cautata.
tre sa existe o entitate care opereaza cu Anotimpurile, superioara prin definitie celor care opereaza cu timpul ( intre care cele dintai sint entitatile in care ‘ingerul cazut’ si a facut cuib…
renasterea va incepe cu aceasta entitate, aceasta entitate se va coagula atunci cind ‘sorocul’ va incepe sa se ‘nasca’ prin neam…
🙂
–
inteleptii au propovaduit, din generatie in genereatie si dincolo de ele, dorinte care rasar pe ogor fix pe ‘Vremurile Anti’
ce insamanteaza Inteleptii, si au insamantat!, rasare la soroc, atunci cind vine primavara, chiar daca ea vine si dupa …sute sau mii de ani 🙂
cumvaaa, cine mai stie cum, aceasta entitate se! va asambla, la un moment dat, in mod …pur natural
🙂
:)))
acel moment va fi …cind mai ca se atinge limita. adica atunci cind va deveni clar-cristal ca Totul, natia cu totul se va duce pe copca …fara doar si poate.
pe yang in gasesti in cel mai adinc ungher al lui yin
abia atunci cind Totul se intuneca, rasare Lumina 🙂 :))))
pina n a jungem la prasele cu intunericul …n avem cum sa renastem
cita vreme vor exista doua sau mai multe variante …va fi aleasa ‘cealalta’, pe motiv ca …e mai credibila.
abia cind se va ajunge la prasele si dincolo de ele …va mai ramane o singura solutie pe masa, …aia incredibila:)))), care abia ea e solutia :)))))))
pare ceva …de basm. pai …pare asa pentru ca asa si e :))))
actualul sistem politic e depasit, a expirat …de curind
e nevoie de …noi sisteme sociale, de un nou sistem politic, pe masura Vremurilor
–
insa …acest sistem politic se exprima prin superpozitii, nimic nu e mai complicat pe lumea asta, chiar daca pe lumea ailalta nimic nu e mai simplu :))))
in Ungaria, din cite inteleg, se vor produce masini chinezesti
–
asta se intampla ‘pe vremea Insularizarii’
–
…
‘În aceste condiții apare clar că rezolvarea crizei ucrainene nu poate avea loc decât în contextul negocierii și convenirii unei noi ordini globale.’
–
pai da, asa e, asa am si zis mai sus
‘Implicarea SUA în războiul cu Rusia este paradoxală întrucât principalul rival strategic al SUA la nivel global este China, iar nu Rusia. Explicația stă în aceea că, prin victoria în război SUA a sperat să evite formarea unei alianțe ruso-chineze care să i se opună direct în Oceanul Pacific, pe de o parte, precum și a unei alianțe ruso-germane (ruso-UE),’
–
asa o fi
insa io zic ca e altfel: americanii s au implicat pentru a si consolida semilumea unipolara, cea vizata fiind ue, ei tot timpul au avut ca referinta Noua Lume, deci ‘semilumea lor’, ca asta va fi …’lumea lor’
‘Părțile în războiul din Ucraina nu sunt Ucraina și Rusia, ci Rusia și Occidentul colectiv condus de SUA (NATO și UE). Negocierile de pace trebuie să le implice în primul rând pe acestea.’
–
partile sint trei, Rusia, China, SUA
ue e in barca SUA ( ce o mai ramane din ue, asta e adevarat, insa pina una alta vorbim despre ue asa cum e ea acum )
–
pentru ca povestea s a pandemizat, generind crize pandemice, in naratiune a mai intrat un jucator, China, si a iesit ue
adica a inceput conturarea celor doua semilumi,
aia unipolara, a americanilor
si aia multipolara, care acum se numeste brics
–
prin urmare partile in razboiul din ucr sint …cele doua semilumi.
pentru ca cele doua semilumi, parti ale Noii Lumi, inca nu si au definitivat conturul, ‘razboiul din ucr’ va continua.
pacea in ucr va fi …un efect.
adica …se naste Noua Lume si …ce sa vezi, dispare si conflictul asta, ba char si cel din gaza, de fapt dispar toate ( insa abia atunci apare cel acre conteaza cu adevarat in Marele Joc )
‘Războiul din Ucraina a început, de fapt, în 2014, odată cu lovitura de stat, impulsionată de SUA, care a răsturnat înțelegerile, facilitate de UE, dintre guvernul legitim ucrainean și opoziția politică ucraineană, urmată de anexarea Crimeii de către Rusia și declanșarea mișcărilor secesioniste din Dombas, desigur, cu încurajarea Moscovei.’
–
asemenea lui Obama, vad ca si dumneavoastra folositi notiunea de ‘intregul adevar’
pina mai ieri oficial se repeta in stil papagal ca razboiul din ucr a inceput odata cu ‘operatiunea speciala’ …
uite ca se pare ca a inceput prin 2014!…
tare!
( faza ca unii au tot insistat ca nu e asa, folosind un flentic din adevar, va avea consecinte fundamentale )
‘Aceasta va fi o ordine post-americană; deci una multipolară.’
–
nu prea cred.
americanii nu vor renunta cu niciun chip la ‘semilumea unipolara’
nu vom mai avea o lume unipolara, insa vom avea o semilume unipolara
‘unipolaritatea’ nu dispare, ci …devine mai densa, chiar
‘va rămâne de văzut în ce măsură poate fi permis unui stat să aplice unor state cu care nu are nici un conflict și care nu au avut nici o atitudine neprietenoasă față de el, sancțiuni economice sau politice’
–
nu va fi cazul.
in semilumea unipolara …unu nu va iesi din front,
iar in semilumea multipolara ‘nu exista conflict’ prin definitie, la nevoie nu exista …cu japca.
deci …’nu va fi permis’ si cu asta basta
‘Războiul din Ucraina a devenit, astfel, mondial, iar criza ucraineană a devenit globală.’
–
‘razboiul mondial’ si a pierdut definitia. am tot spus paici de ce, nu mai repet…
prin urmare as zice asa:
‘operatiunea speciala’ a ramas fix ce era, o exprimare locala, insa reactiunile plenar disproportionate manifestate in fata ei s au pandemizat, generind o griza pandemica ( caz in care ‘beneficiaza’ de toaaate definitiile care opereaza cu dinamicile pandemice, cu dinamicile ‘in Intreg’ )
‘Acestea veneau după ce UE suportase pierderi economice masive de pe urma politicilor eronate practicate pentru combaterea pandemiei Covid 19’
–
‘dinamica pandemica’ aferenta Covid19 a fost generata tot de o reactiune plenar disproportionata manifestata in fata unui ‘stimul local’
–
prima dinamica pandemica a fost cea legata de reactiunile plenar disproportionate manifestate in fata Covid
urmatoarea a fost cea legata de reatiunile plenar disproportionate legate de ‘operatiunea speciala’
iar acusica asistam la urmatoarea dinamica pandemica, cea legata de ‘noul razboi’, asta din gaza. adica asistam la reactiuni plenar disproportionate ( …sint in constructie momentan ) care se vor adauga celorlalte crize pandemice,
toate! participind la autodemolarea actualei Lumi si, concomitent la nasterea Noii Lumi
–
toate dinamicile pandemice de mai sus ( si altele mai maruntele, conexe ), impletite , asambleaza Marea Revolutie
‘SUA, NATO și UE au intervenit indirect în conflict, furnizând tehnică și asistență militară Ucrainei, precum și direct, pornind un război economic care s-a extins imediat la scară planetară și a generat o nouă criză economică mondială.’
–
as ramane la SUA si UE
SUA a avut motivele ei, care acopereau si UE, UE …inca nu m am prins ce motive a avut, cele care se vad astazi sint exclusiv ‘motivele SUA care acopereau si UE
–
tinta a fost ‘pandemizarea dinamicii’
ea se putea obtine prin reactiuni plenar disproportionate manifestate in fata ‘stimulului local’ numit ‘operatiunea speciala’
fix astea s au si intimplat, dinamica s a pandemizat ( deci se va inchide prin cel care a reactionat plenar disproportionat, adica prin ‘sistemul politic’, ca el,…intrat intr o armonie nebuneasca, a reactionat …ca un Intreg!, in cor!, plenar disproportionat )
–
‘a generat o nouă criză economică mondială’
deja ..s.e cade a folosi alti termeni, asa ca io ii zic: criza pandemica
pentru ca ‘toatele becurile din Bord incep sa clipocesca disperate cind, pe Vremurile astea, aud de o ‘dinamica pandemica’ ( pentru ca ceea ce urmeaza, la final, e ca ‘inca un sistem social’ sa pice, el fiind ‘cel care a reactionat plenar disproportionat generind dinamica pandemica, …nici nu conteaza, in faza asta, la ce anume se refera dinamica pandemica )