Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă
Consultații cu amănuntul
Pentru fiecare organ și părticică a corpului există un specialist. Când ne doare ceva, trebuie să știm exact ce ne doare, ca să știm cărui specialist să ne adresăm. Sigur, există o stație inițială, un fel de triaj, care este medicul de familie, dar dacă vrem să scurtăm drumurile, ne adresăm direct unui specialist. Probleme cu dinții, e știut: e treabă de stomatolog. Probleme cu nasul sau cu urechile? Și asta e destul de limpede: mergem la medicul orelist. Tot așa și cu ochii, inima, stomacul, plămânii, rinichii, mâinile, picioarele sau coloana vertebrală. Acolo unde nu avem suficiente cunoștințe de anatomie, ne ajută atotcuprinzătorul internet. De la el aflăm că splina e pe stânga, ficatul pe dreapta, rinichii undeva în spate și tot așa. Științele și specializarea progresează și se diferențiază continuu, astfel încât nu mai e mult și se vor forma ultraspecialiști de stânga, ori de dreapta… Nu, nu e vorba de orientarea politică, ci de poziția în corp a componentelor duble precum rinichii, plămânii, genunchii, urechile ș.a.m.d.
Ce face specialistul respectiv? Exact ceea ce a fost instruit să facă la cursul de perfecționare. Își pune ochelarii de cal, delimitează strict porțiunea respectivă de restul corpului – asemenea criminaliștilor cu creta – și se pune pe analizat. Ieși de acolo mândru nevoie mare că ți s-au făcut analize aprofundate de, să spunem, ficat, de la cele de sânge și până la biopsie și rezonanță magnetică nucleară, convins fiind că nimeni nu a dat vreodată atâta atenție ficatului tău, de când te știi, cu excepția maestrului hepatolog. (Mai cu seamă dacă are și un titlu de profesor și anticamera plină de diplome iar prețul „consultației” e unul piperat!) Dacă parcela scanată e în ordine, te întorci la ale tale și-ți spui ușurat că te-ai speriat degeaba. Dacă se descoperă ceva care se abate fie și minimal de la „normalitatea” stabilită prin statistici, e simplu: încerci să corectezi totul prin diete și medicamente și să muți virgula din buletinul de analize acolo unde trebuie.
Uneori, după ce ți-ai absolvit seria investigațiilor serologice/sonografice/radiologice/tomografice etc. (mai puțin statul de vorbă cu medicul, ori consultul clasic prin palpare, auscultare, percuție etc., fiindcă pentru asta nu rămâne timp!), e posibil să ți se recomande continuarea pelerinajului către un alt specialist, fiindcă fie primul e de părere că nu-i de competența și responsabilitatea lui (și nici nu e plătit pentru asta!), fie tu însuți ești sâcâit în continuare de neplăcerile care nu vor să dispară, în ciuda teancului de analize impecabile. „O dată la medic, mereu la medic!” spune o înțelepciune populară extrasă din amara realitate. Și astfel, expert după expert aruncă priviri cunoscătoare parcelă cu parcelă, și-și exprimă apoi verdictul.
Precis că vă întrebați ce vreau să vă comunic și unde-i problema, că doar trebuie să ne căutăm de sănătate și e musai să știm cui să ne adresăm, cu ce probleme. Orice copil știe că nu te poți duce la dentist dacă te doare spatele ori ai diaree, dacă te doare burta sau ai probleme cu inima. Te-ai face de râs și dentistul te-ar da pe ușă afară. Așa să fie? Pentru toate problemele menționate și încă multe altele – aparent fără legătură cu cavitatea bucală – poate fi de vină dantura, și un stomatolog bun știe asta. Defectele danturii pot avea răsunet până-n tălpi. Deviații de doar câțiva milimetri pot să-ți cauzeze dureri insuportabile de ceafă sau de spate. O masticație deficitară ori un antibiotic cu spectru larg prescris de stomatolog în scop „profilactic” poate constitui cauza durerilor de burtă și a diareii. Nu mai vorbim de faptul că infecții severe ale inimii (endocardite), care conduc la operații de înlocuire a valvelor cardiace, pot pleca de la o simplă carie/parodontoză netratată ori extracție dentară efectuată impropriu.
Și atunci? La ce ne-ar folosi mersul la ortoped, internist, gastroenterolog ori cardiolog și avalanșa de investigații, dacă sursa disconfortului se află altundeva? La ce bun fizioterapia, împachetările cu nămol, antibioticele și calmantele, intervențiile chirurgicale etc., dacă răul rămâne cuibărit tot acolo unde a fost de la început? Singura pe care-o facem fericită tratând simptome/boli și nu oameni bolnavi, deci umblând la efecte și nu la cauză, e industria farmaceutică. Dacă așa stau lucrurile cu dentistul, atunci cum rămâne cu ceilalți specialiști, cărora noi ne adresăm cu ferma convingere că unul mai bun nu găsim?
Răspunsul este unul trist: Chiar nu (mai) găsim. Deoarece corpul uman a încetat să mai fie un întreg, atât pentru doctori, cât și pentru pacienți. Mulțumită internetului și rețelelor sociale, telemedicinei și comenzilor online, ne diagnosticăm și tratăm cu totul original. Medicii, ca și pacienții, introduc repede simptomele și în câteva secunde au diagnosticele listate pe probabilități. Dacă lucrurile merg așa în continuare, nici n-o să mai fie nevoie de medici, ci doar de informaticieni. Oricum în era digitalizării nu se mai consultă făcând uz de propriile simțuri. Pacientul e atins cel mult atunci când i se ia sânge ori măsoară tensiunea, dar nu direct, ci prin mijlocirea echipamentelor de protecție din care nu lipsesc mănușile. E investigat și diagnosticat pe baza unui algoritm strict, care nu lasă loc de interpretări personale ori de punere la îndoială. Până și unei mașini intrate în service i se acordă mai multă atenție și e verificată integral. Niciun medic specialist nu se încumetă să arunce priviri peste gard, în ograda confratelui, fiindcă și-ar depăși competențele și ar trebui să-și asume consecințele. Cel mult poate să îndrume pacientul într-acolo și să-l trimită într-o lungă și insidioasă călătorie, uneori mai lungă și mai întortocheată decât cea de care a avut parte Ulise.
Cui și de ce să-i treacă prin cap că un pacient pe care nu-l mai ascultă mușchii, de pildă, rămânând încleștați pe diverse obiecte ori făcându-i probleme la deschisul pleoapelor, nu înseamnă neapărat o boală musculară pe nume miotonie (o boală ereditară), chiar dacă algoritmul computerelor o scuipă ca fiind prima pe listă – asta după ce s-au derulat nenumărate investigații ortopedice, vasculare, electromiografice și neurologice –, ci doar o simplă funcție deficitară a glandei tiroide. Sigur că, dacă medicul ar sta de vorbă îndelung cu pacientul, dacă l-ar observa îndeaproape și l-ar consulta amănunțit, și-ar da seama neîndoios că prezintă mai toate semnele acelei boli endocrine, dar de ce-ar face-o, din moment ce el e „de fapt” neurolog, ortoped etc.?
Cui să-i vină ideea că un pacient cu diaree masivă, în inima civilizației, ar putea suferi de holeră? Nicio analiză din laboratoarele vestice nu testează de rutină după un asemenea patogen care, ce-i drept, face ravagii, dar la tropice. Cărui medic pediatru care e pus în fața unui șoc toxic și află într-un final (de la patolog) că a fost vorba de un banal stafilococ producător de toxine letale poate să-i vină ideea să consulte ginecologic o tânără adolescentă și să afle originea nenorocirii într-un tampon „uitat” și care, îndepărtat la timp ar fi salvat una dintre prea multele vieți care se pierd inutil din astfel de neglijențe? De câte ședințe de antibiotice „beneficiază” nefericiții care se întorc dintr-o călătorie la tropice și suferă de furuncule care de fapt nu sunt furuncule și nu au nevoie de niciun antibiotic, ci doar de o discuție edificatoare cu pacientul, care să poarte cu gândul la faptul că pe la sud de Sahara bântuie niște muște – în fond inofensive – care profită de ocazie și-și depun ouăle pe oriunde dau de ceva umezeală, iar din ouăle cu pricina ies apoi larve care vor părăsi de la sine „furunculele” tratate și răstratate cu antibiotice? Asta dacă pacienții sunt norocoși și nu sunt trimiși de la specialist la specialist, inclusiv la psihiatru.
Căror tineri părinți le trece prin minte să anunțe medicii (și ce medici să întrebe?) atunci când ajung să-și piardă copiii la vârste fragede cu diarei și septicemii severe, că sunt iubitori de animale exotice și că le-au permis celor mici să se joace cu reptile purtătoare de specii de salmonele care pentru cei mici pot fi letale? Care medic ezită să trateze o anemie severă prin lipsă de fier cu nenumărate perfuzii care conțin acel element, cu toate că tratamentul se dovedește a fi doar umplerea vremelnică a rezervorului, care se golește iarăși, fiindcă nu i s-a descoperit cauza? Și asta, deși s-au efectuat tot felul de analize, de la testele de sânge la colonoscopii, markeri tumorali, CT-uri și RMN-uri fără număr. Doar pentru că medicul nu a găsit timpul să stea de vorbă cu pacientul și să afle astfel și despre… pasiunea exagerată a acestuia pentru ceai negru sau verde. E știut că anumite substanțe din ceai (dar și din cafea) – polifenolii – inhibă resorbția fierului din intestin. Acest lucru le este cunoscut medicilor încă din anii 1970. Nu ar fi costat sistemul și pe toți cei implicați infinit mai puțin?
Cu cât medicii știu mai puține lucruri despre pacienți, cu atât numărul erorilor și al investigațiilor inutile – și implicit al costurilor – este mai mare. Cum altfel să bănuiască un medic o disecție masivă de aortă (cea mai mare arteră din organism, a cărei ruptură conduce la moarte în câteva minute) la un tânăr bărbat de 25 de ani, dacă nu află că acela este un halterofil amator, care, prin efortul făcut, contribuie masiv la disecția peretelui vasului de sânge, mai ales dacă face și exces de anabolice, foarte la modă în ultimul timp? Cu o durere în capul pieptului și una în umărul drept, te adresezi gastroenterologului și eventual ortopedului, iar aceștia se ocupă de parcela familiară. Tot așa și dacă acei sportivi amatori ajung să-și piardă brusc vederea și se adresează oftalmologului. Doar dacă au „norocul” să le fie foarte rău ajung direct în camera de gardă a unui spital, unde sunt concentrați experții mai multor discipline.
Cine citește – medic sau pacient – prospectul unui medicament de la un capăt la altul? Cei care o fac pot afla, de pildă, că Levofloxacina, acel antibiotic cu puteri miraculoase în tratarea infecțiilor de căi respiratorii și urinare, are, ca toate medicamentele de altfel, și o parte umbrită. Acea parte umbrită se referă la tendoanele musculare, în special la tendonul lui Achile. Ce poate face un pacient pe care-l dor brusc călcâiele la câteva zile sau chiar la o jumătate de an de la consumul acelui antibiotic? Merge la medicul de familie ori la ortoped. Dacă are ghinion și tendonul se rupe, ajunge pe masa de operație. Cu ceva noroc află și sursa nenorocirii și o poate evita pe parcurs, la următoarea bronșită și prescripție de antibiotic. Cu și mai mult ghinion, istoria se va repeta.
Problema lumii sărace este deficitul de îngrijire, a celeilalte pare să fie surplusul. Fiecare al cincilea medicament prescris de medic este inutil, la fel și fiecare a patra investigație și fiecare a zecea intervenție. Medicina a ajuns, din păcate, o afacere, în care pacientul știe (ce) să ceară, iar medicul execută comanda pentru a nu-și pierde clientela. Consultații cu amănuntul, cu de-amănuntul, de prisos sau – uneori – trecute cu vederea. Ce-i mult nu-i întotdeauna și bun, iar alteori lipsește un singur punct pe i, și tocmai pe acela îl omitem, medic sau pacient. Fiindcă nu mai știm să stăm de vorbă și să ascultăm. Și fiindcă ne bazăm aproape în exclusivitate pe tehnologie și pe inteligența artificială, în loc s-o cultivăm pe cea nativă. Uneori „descoperim” și tratăm ce nu există/nu are rost, alteori trecem cu vederea învederatul.
Aș fi putut alege sute de exemple. M-am oprit la câteva (majoritatea extrase din experiența profesională proprie) dintre cele considerate drept cameleoni ai medicinei (prin carențe de comunicare), fiindcă ele pun în încurcătură nu doar pacienții – pe care-i derutează până nu mai știu cărui specialist să se adreseze –, ci și pe specialiștii înșiși, ca să nu mai vorbim de Dr. Google! Risipa de timp, energie și mai ales resurse este una considerabilă (și asta fără să luăm în calcul goana după profit a multora dintre cei implicați în „grija” pentru om și sănătatea sa). Dar și alergătura inutilă din poartă-n poartă ar putea fi redusă la minimul necesar, dacă am înceta cu toții – medici, pacienți și industria farma – să mai tratăm corpul uman ca pe o mașină. Dacă am învăța să ne ascultăm unii pe alții. Pacienții să-și plece urechea la ce le șoptește propriul corp, iar medicii la ce le comunică suferinzii și suferințele. E nevoie de specialiști, dar nu doar de ei și în niciun caz de unii cu vederi atât de înguste. Baza piramidei ar trebui s-o formeze aceia care văd ansamblul, nu doar piesele componente. Aceia care nu-și abandonează inteligența nativă, lăsând totul pe seama celei artificiale.
Există mii de motive pentru care oamenii în general și medicii în special n-ar trebui să-și pună prea multe și prea mari speranțe în acea inteligență. O să încercăm să exemplificăm câteva dintre ele în articolele următoare. O boală nu ne prezintă niciodată toate simptomele descrise în cărțile de medicină, ci doar indicii încotro să ne orientăm căutările. Doar experiența fiecărui medic și atenția acordată întregului ne pot ușura căutarea și îndrepta pe drumul corect. Unul care să ne conducă spre sursa neplăcerilor, nu spre combaterea simptomelor cu un pumn de medicamente.
Comentarii
Daca cea mai culta.. chestie… de pe planeta asta ajunge sa fie, in mod evident, inteligenta artificiala, asta inseamna ca omenia e…chiar pe masura ei ?
–
Nu cumva ‘ inteligenta artificiala’ , adica cea mai culta chestie de pe planeta e fix cea mai lipsita de omenie?:))
–
Daca intr un minut poti indesa toaaate cartuliile din bibliotecile lumii intr o ‘inteligenta artificiala’,
asta inseamna ca ea e cea mai culta denpe planeta asta?
–
Daca finetea lui Vitas sau a lui Dimash este copiata matematic, iar armoniile folosite in alte si alte exprimari ale unei ‘inteligente artificiale’ atunci inseamna ca ‘ inteligenta artificiala ‘ e cel putin la fel de sensibila ca un om? Clonand matematic trairile omenesti, ce rezulta poate fi un robot care sufera de omenie?
–
De ce se porneste de la premisa ca omului tre sa i mai adaugi, spre ex cultura, cind de fapt lui poate ca tre sa i faci fix pe dos, adica sa i mai cureti impuritatile adaugate in timp, pentru ca el sa straluceasca?!
De ce omul crede ca este virba despre Acumulare, cind se prea poate sa fie fix ibvers, adica sa fie vorba despre Daruire?!
–
De ce ‘ cultura’ e vazuta altfel decat o bogatie, asemenea banilor, spre ex…?
–
In Unicul Foton se gaseste toata informatia din Univers, or suprapunerea Referintei omului peste Unicul Foton face din ecuatia de miscare a omului…Totul, adica Zero, adica il face pe om… una cu Oul Absolut.
@online: „De ce se porneste de la premisa ca omului tre sa i mai adaugi, spre ex cultura, cind de fapt lui poate ca tre sa i faci fix pe dos, adica sa i mai cureti impuritatile adaugate in timp, pentru ca el sa straluceasca?!”
.
Isi adauga singur, ca-si pune intrebari. Ce, nu te-ai prins de ce scrii tu insuti pe aici? 🙂 Altcineva isi pune altele. Si peste doua zile nu e garantat ca o sa mai fiti de acord cu ce ati gandit azi. Inteligentei artificiale ii poti da o suma de tutoriale, deci e cu totul altceva.
Subiect prea vast, nu-ti ajung toate blogurile din lume.
scriam mai jos, ca si cum as fi simtit ca imi vei raspunde cindva asa cum mi ai raspuns acum :), asa:
–
„Omenia…te apropie de cultura, pentru a omenia aduca cu sine starea de…Cautator ( al echilibrului absolut )
Deci mai intai e omenia si dupaia cultura, care e un simplu efect…
Cultura nu produce omenie, ci doar ii e de folos acesteia.”
–
a ti pune intrebari e procedura standard in cazul Cautatorului, insa procedura asta nu urmareste Adaugarea, Acumularea, ci…descotorosirea de cele Acmulate ( mie mi a luat o gramada de Anotimuri sa scap de ;definitia’ Timpului varata in mine…imediat ce am ajuns pe planeta asta:))) ),
–
deci exista doua feluri de intrebari, unele te ajuta pe calea catre Infinit, deciintrebari proprii Acumularii,
iar altele iti sustin calea catre tine insuti, catre Zer0, astea fiind proprii Daruirii,
insa calea catre tine insuti e una a purei descoperiri, in sensul ca azi te descoperi ( deci iti erai acoperit ) pe un colt, iar mai apoi in toata splendoarea :)), si facand asta creca ajungi la un moment dat sa te minunezi vazind ca Zer0 este Totul, nu Nimicul, deci…ce sa i mai adaugi lui Zer0?:)))
–
„Ce, nu te-ai prins de ce scrii tu insuti pe aici? ?”
eu Caut. cu tupeu, ca dupa ce m am pierdut pe mine insumi…ce sa mai pierd:))
io doar Caut, necautind ceva anume, tocmai daia ce mi rasare in fata sint floricele asemenea celei care esti tu, iar asta e chiar mirarea care mi hraneste, asta simt acum, chiar bucuria de a intrezari definitia…Vietii :), deci…Multumesc! 🙂
‘eu Caut. cu tupeu, ca dupa ce m am pierdut pe mine insumi…ce sa mai pierd:))’
spun asta cu recunostinta, …cred ca m a luat Mintea pe dinainte, …pentru ca…cam banui care e putinta ‘punerii la indoiala’ manifestata de superpozitia Mintii care…cu asta se ocupa, daia si spun(em), cind si cind, ‘si nu ne duce pe noi in ispita )…
@online: Imi cer scuze, vazusem si mesajele tale de mai jos care mi se adresau cu @, nu am raspuns doar pentru ca nu am stiut ce, mi-ai dat greu. E cu idei mai profunde, iar eu nu-s chiar cel mai inteligent de pe aici, sunt doar un baiat venit de la tara. Nu e o gluma, chiar e motivul real pentru care nu am raspuns.
Subiect prea vast, nu-ti ajung toate blogurile din lume.
–
Subiect vast…cit Creatia, cai sint doua, superpozitiile Căii, pe una mergi catre Infinit, pe cealalta, care e chiar Calea, catre tine insuti, insa…e de defrisat, calea asta, ca, asa cum spuneam, abia Zer0 e Totul, iar Infinit doar tinde, perpetuu, catre Zero, fara sa si l poata atinge vreodata…
cred ca ne am intelege de minune daca am folosi aceeasi referinta:)),
adica ori Infinitul ( care tinde perpetuu sa fie Totul ),
ori Zero ( care chiar E! Totul ), caz in care se poate manifesta libera si cealalta referinta 🙂
–
cunoasterea care te ajuta sa te recunosti e de folos, ca nu e despre ‘mai mult’, ci…doar despre tine insuti , care esti chiar Oglinda lui Zero, nu Imaginea din Oglinda a lui Zero…
uf!, ce adinci sint discutiile cu tine:)))
Medicul de familie ar trebui sa fie, în primul rând, medicul care-si cunoaste foarte bine pacientul „în întregul lui”, sa fie cel care, pentru început, recomanda cele mai simple si mai putin toxice si invazive metode de investigatie si de tratament. Din pacate însa, în multe cazuri nu este posibil sa fie asa, pentru ca listele cu pacienti sunt prea încarcate, iar timpul acordat unei consultatii este prea scurt. Nu sunt de vina medicii, ci sistemele medicale din multe tari, care-i obliga pe medicii generalisti sa-si consulte prea repede pacientii, altfel nu ar fi rentabili…
*
Doamna doctor, poate o sa ne vorbiti si despre importanta regimurilor alimentare si a asocierii corecte a alimentelor, care în multe patologii, sunt cele mai importante. 🙂
Corectez, ca sa evit repetitia deranjanta a unui cuvânt:
„… sunt ESENTIALE”, nu „sunt cele mai importante”. 🙂
Perfect adevarat, medicul de familie in prezent in majoritatea cazurilor, este o persoana care elibereaza retetele compensate si certificatele medicale indicate de DSP, este mai mult operator al calculatorului. A disparut medicul generalist, care cu experienta, stetoscop, termometru si mai ales credinta in meserie era omul cel mai important si stimat din comunitate. Cred ca este o rusine a meseriei de medic sa accepti fara sa vezi pacientul, eliberarea unui certificat medical cu diagnostic covid numai in baza unui test incert si mai ales ales rusine mare pentru un medic legist care elibereaza un certificat de deces din cauza covid, fara autopsie, si in baza testului PCR,, incert si care poate fi „reglat”
Corect. Sistemele sunt incapabile să realizeze că, de fapt, costurile sunt mult mai mari iar rezultatele… lasă de dorit.
PS: am deja în program capitolul despre alimentație 🙂
Super! ? ?
Sa abordezi organismul uman ca un intreg e tot una cu a considera…totul! un intreg.
–
Poti trata ‘conducerea unui stat’ sau ‘rinduielile unei natii’ altfel decat ca pe un intreg? …care e insasi Natura?
Da!,… insa in cazul asta vei sfarsi prin a considera Natura…o boala de care tre sa te tratezi:))
De fapt astasi e tratamentul prescris pe vremurile astea:)
@spicy
omenia nu se preda, se insamanteaza, iar cu treaba asta, atunci cind omul renunta, se ocupa Natura.
Cea care ne dezvaluie masura omeniei pe planeta e chiar masura cu care Artificialul tinde sa se zbenguie liber pe planeta: colosala, tendinta fiind ca ea sa devina…pura.
mai simplu: Artificialul se desparte de Natural pe motiv de incompatibilitate, caz in care Artificialul se suprapune peste Minte, iar toate cele ale Naturii…peste Inima ( cu Mintea ei cu tot 🙂 )
–
Omul pina nu e Cernut ( plenar ) nu poate fi declarat, in mod absolut, Om :))
Or…cum sa l cerni pe om mai cu talent decat varandu l in Artificial. In adincurile Artificialului doar Omul rezista.
Rezumat:
iata cea mai potenta nonactiune care se poate manifesta in Creatie:
Actiunea prin care Omul ramane…ceea ce e:))))
–
Deci…creca pare a fi chiar culmea!, omului, pentru a trece testul Cernerii, i se cere sa ramana…ceea ce e:))))))
Acum poate ca ‘alegerea’ asta pare a fi simpla, insa ‘beneficiile’ transumanismului, in frunte cu Nemurirea, vor atat de atragatoare, mai cu seama prin contrast, incat…chiar doar Omul va putea rezista…acestei Ispite.
@spicy
Stie omul cu ce se joaca, atunci cind munceste de zor la asamblarea noului Turn Babel, poreclit mai nou Computer Cuantic?
…creca nu!:))
–
Adica asa da semne:))), ca nu prea are habar ca ce mestereste el acolo e o conexiune…stabila:)) cu Mintea Creatiei ( care e Seaca, spre deosebire de Inima Creatiei( cu Mintea ei cu tot ) )
–
Infricosatoarea Judecatave cea prin care omul se judeca sinfur, insa in mod absolut, alegand…plenar liber…intre Minte si Inima.
Alegand Mintea va alege Nemurirea, iar alegand Vesnicia va alege Inima, si abia asa Viata:)
–
Sint vremurile astea pe masura Omului?
Pai…daia si arata asa, pentru ca asta e masura cu care Omulne pus plenar la indoiala. Daca omul nu era atat de…maret, nici punerea la indoiala n ar fi fost…intr atat de …infricosatoare.
Si acum…hai sa privim spre terciul tesut de maretii politicieni ai acestor vremuri.:))))
Nu cumva…ceva nu se leaga intre masura vremurilor si masura cu care conducatorii vremelnici vad vremurile?:))))
–
Pina la urma…e chiar distractiv:)))), iar asta e asa maibales dupabce ajungi la cobcluzia ca…le potibexplica in ce felndoresti, ei tot nu vor pricepe ce vremurivtraiesc, caz in care iti vezi, ca mine, de ‘vorbitul de unul singur’:)))
@online: Am adaugat comentariul despre „omenie” pentru ca mi-am adus aminte de un articol al doamnei doctor in care aseza cultura langa omenie (sau asa am interpretat eu). In prima fraza din articol poate gasesti si un raspunsul la „cum sa-l cerni pe om”. Articolul se numeste „Cultura ca un virus”, il gasesti cu google aici sau pe site-ul cu dot at.
Am observat, odata cu manifestarea pandemiei de covid, ca oameni culti se dovedesc lipsiti de omenie. Prin urmare o fi avand cultura o legatura cu omenia, insa s ar parea ca tot asa cum se poate sa nu aiba.
Stanculescu a fost un tip cult? Daca da, a fost si omenos?
Daca da, omenia e tot una cu tradarea?
–
Omenia…te apropie de cultura, pentru a omeia aduca cu sine starea de…Cautator ( al echilibrului absolut )
Deci mai intai e omenia si dupaia cultura, care e un simplu efect…
Cultura nu produce omenie, ci doar ii e de folos acesteia.
Eu…inca ma mir de fiecare data cind intalnesc oameni care asteapta ca Inima sa inunde…Pamantul (Curcubeului ), cu planeta asta cu tot,
cind de fapt e fix pe dos, Mintea…Pamantului pune la indoiala fix Inima ( Naturii ), declarand Iubirea, adica ecuatia de miscare a Naturii, o boala, care insa poate fi tratata:)), prin Artificializare.
–
Eu de fiecare data cind ma gindesc la felul in care vor reactiona oamenii in fata Nemuririi…vad cozi interminabile:))), unde…cu pretul Vesniciei poti cumpara cita Nemurire doresti:)))
Nemurirea, care…e colea, uite acușica o sa apara :)), e ispita absoluta.
Omul..e desavarsit. Acu daca asa a fost Facut, io cum sa zic ca e altfel:)), insa unii…il vor imbunatati, facandu l nemuritor…si rece,
insa nu de Gheata, ca Fulgul de Nea e simbolul absolut al Iubirii
@online: Da, chiar am incercat sa gasesc o ordine in timp ce scriam mai sus… dar ma depaseste.
Din ce am observat, cred ca traim intr-o tip de societate in care timpul alocat studiului in orice domeniu este destul de limitat (si in timpul facultatii si dupa, mai ales – cand tinde spre zero), iar asta poate fi si ea o cauza a celor mai multe dintre problemele expuse de dumneavoatra. Alte lucruri sunt mai importante in vremurile noastre, vad.
Iar de omenie nici nu mai poate fi vorba. Ar incurca rau cifrele de afaceri, nu exista aplicatie pe telefon sau proceduri pentru ea, nu mai are cine sa o „predea”, nici cui pentru ca e cam tarziu.
Sper să nu aveți dreptate cu „școala omeniei”, deși mă tem și eu să nu fie prea târziu.
Si eu sper sa ma insel. Oricum de tot nu o sa dispara pentru ca ramane optiunea „prin contra-exemplu”, dar care e cam prea dureroasa.