Corespondență din Anglia. Gaze, doctori și dicarbocalm

În afară de prostie nu m-a împins nimeni de la spate să plec din România. Nu fac parte dintre cele care iau prânzul la Paris și, în drum spre casă, își mai cumpără o tinichea cu patalama de la Roma. Concertele făceau naveta și la București, iar țoale de firmă nici nu am prea avut, nici n-am suferit după ele. Mulți ani m-a urmărit însă povestea unui arhitect român.

A fost odată ca niciodată un arhitect român, proaspăt absolvent de facultate. Cu ceva noroc, reușise să trimită, prin tot felul de interpuși, niște materiale pentru proiecte, parte a unor competiții internaționale. A câștigat câteva, reușind să se pricopsească cu un contract mai mult decât avantajos, unde altundeva dacă nu în America? Occidentul avea fonduri și era gata să plătească, atât cât era nevoie, pentru școliții și inteligenții altora. Tânărul nu-și mai încăpea în piele de bucurie. Pe atunci nu existau rețele sociale, dar vorba a mers din vecin în vecin până a ajuns să fie aclamat de tot orașul. Primele săptămâni la noua firmă au fost de vis. Locuință cum numai în filme mai văzuse, limuzină, birou luxos, legende vii, invitații imposibil de refuzat. Condiții de lucru excepționale. Și foarte mulți oameni, cu diplomă și fără, prost pregătiți, fără imaginație, greu de urnit. Proiectul lui ar fi avut succesul visat doar dacă și l-ar fi realizat singur, de la desen până la ultima tușă de vopsea. Nici materialele de construcții nu erau din cele cu care fusese învățat, ci copii ieftine, dar mai fățoase. Proprietarul firmei i-a promis mână liberă. Tânărul arhitect a mulțumit, și-a făcut bagajele și s-a întors acasă. Acasă, unde erau greu de adunat banii de investiții, dar oamenii erau entuziaști, ageri la minte și iubitori de biserici. Că atât se mai construia.

Occidentul nu s-a dezvoltat atât de mult pentru că a fost vreo agora de oameni deștepți, s-a dezvoltat pentru că a colonizat alte teritorii, a luat de la alții, iar când s-a îmbogățit și-a permis să cumpere inteligență și talent, cu care să facă și mai mulți bani. Asta nu înseamnă că nu s-au născut și acolo genii, doar că nu într-un număr atât de mare pe cât am fost făcuți să credem, mai ales raportat la numărul de locuitori. În plus, având bani, și-au permis să investească din plin în idei și proiecte inovatoare, folosind mână de lucru ieftină, adusă din colonii. Nu s-a investit prea mult în educație și în sănătate, pentru că ar fi fost niște opțiuni comuniste, iar Occidentul nu a fost interesat de binele cetățeanului de rând, ci de profit. Banii au fost înmulțiți ca să cumpere putere, nu bunăstare.

Omul a dezamăgit atât de mult încât a reușit să se facă de râs până și în fața celor mai idioți dintre strămoși. Mii de ani de strădanie și cunoaștere au fost schimbați pe câteva secunde de măscăreală pe telefon. Știința a ajuns să trăiască din ajutor de șomaj în timp ce tâmpiții fac trafic de titluri de domeniul absurdului.

Că dacă nu ar fi fost, nu s-ar fi povestit. De mai bine de doi ani nu am văzut niciun medic. Am vorbit cu doi la telefon, m-am întâlnit cu câteva asistente și cu câțiva tehnicieni de radiologie, dar cu niciun specialist. Unde sunt medicii? Ce fac? Cine îi plătește? Se recomandă, la schimb, aplicații. Pe site-ul sistemului britanic de sănătate sunt afișate și recomandate teste de diagnosticare. Având în vedere calitatea învățământului, mă gândesc că diagnosticele în cauză nu pot fi decât niște arătări demne de lumea lui Borges. Eu, care mai citesc din când în când câte o carte, aproape că m-am speriat de ce ar fi putut să concluzioneze. Până și în cele mai grele momente ale omenirii, medicii au stat alături de pacienți, de bolnavi. Când s-a dat startul la pandemie au fugit precum șobolanii. Nici nu au clipit când alții i-au declarant eroi, deși în spitale muriseră pacienți cărora li se puseseră diagnostice greșite, cărora le fuseseră arși plămânii cu oxigen, pacienți care fuseseră lăsați nemâncați, nespălați, abandonați în propria mizerie. În Marea Britanie, eroii căzuți la datorie au fost câteva asistente mămoase, din cele care toată viața și-au cocoloșit pacienții, și câțiva medici pensionari, din cei care se întorseseră să ajute cu nebunia din spitale. Medicii și asistentele au făcut parte din marea minciună. Au încasat probabil comisioane de la guverne, dar și de la corporațiile farmaceutice, ca să susțină vaccinarea. După doi ani de bătaie de joc la adresa sistemului (ar trebui taxați pentru slăbirea acestuia), medicii au adunat câștiguri de invidiat doar din stat la telefon câteva ore pe zi. Cine își permite să plătească așa niște aberații? Cadrele medicale sunt acum în grevă, iar guvernul a anunțat că va folosi pe ambulanțe militari. Îi aduce probabil înapoi din Ucraina, că nu sunt învățați cu zăpada și cu frigul, iar pe-acolo nu mai e nimic de câștigat. Nu mai au decât de pierdut.

Programa din școli e și ea săracă și sinistră. În ultimii ani, mulți profesori au fost mai interesați de predarea ideologiilor fanteziste decât de popularizarea științei. Se promovează arta facilă, de ghenă, la niște prețuri aberante. Dumnezeu s-a supărat mai demult, acum nici dracul nu mai înțelege nimic.
Sparangheliști în spitale, sparangheliști în școli, căpșunari la sparanghel, iar la căpșuni profesori fără doctorate.

Despre gaze numai de bine. Instituțiile de stat duduie de căldură. În unele spitale, primării, școli, universități e nesănătos de cald. Dar fără doctori cu scaun la cap e greu de explicat că diferențele mari de temperatură sunt periculoase pentru sănătate. La serviciu, slujbașii stau în tricouri, apoi se duc acasă unde dârdâie sub două pulovere, că s-a scumpit contractul. Guvernul dă însă parte din scumpire înapoi, ca ajutor. Guvernații și economiștii de azi nu meritau să fie nici măcar ciobani la stâna lui Becali. Pentru că anul acesta iarna a adus în regat și un pic de îngheț, s-a anunțat înființarea unor așa numite puncte calde. Pensionarii și oamenii străzii pot veni în instituții ale statului să stea la cald și să bea ceai. După cum am spus, acolo căldura duduie, grețos și nesănătos. Casele celor ce trăiesc din salariu sunt însă mai friguroase, dar cetățenilor li s-a explicat că de le e frig e pentru că se are în vedere un scop cu mult mai nobil și mai mare decât a lor existență măruntă: binele planetei prin eliminarea poluării. Nu există poluare mai mare decât lăcomia sau parșivenia. Logic, pentru poluare trebuie să plătească cei ce au făcut profit poluând. Mai e de mirare că în lăudatul Occident tot felul de ramoliți și-au lăsat averile unor câini sau unor pisici, în timp ce copiii săracilor au fost traficați pentru organe?
Vine Crăciunul și singura vorbă bună a spus-o Dumnezeu. Să ne fie rușine.