Corespondență din Istanbul. O Damla pentru sufletul nostru

Să ne amintim că viața este imprevizibilă și cel mai bine este să alegem drumul drept, pe care să putem merge senini. Trăim vremuri în care nu putem să ne bucurăm că suntem bine, pentru că supărăm alți oameni, nu putem să ne plângem că ne este greu sau că avem un necaz pentru că bucurăm aceiași oameni care pe zi ce trece sunt mai roși de urât și învăluiți de întunericul sufletului lor. Să ne amintim să iubim viața cu lucrurile ei bune sau mai puțin bune, cu oamenii ei insensibili și răi, cu oamenii ei grăbiți și superficiali, cu drumuri anevoioase și uși închise, cu zile senine sau întunecate, cu bunele și relele ei, dar să încercăm să o vedem mereu prin prisma sincerității și seninătății de care avem nevoie oricare dintre noi. Iar în viață chiar nimic nu este întâmplător. Întâlnești oameni cu care iți dorești să empatizezi, pe care îi înțelegi și cărora le oferi un umăr, un sprijin, iar ei, fără nici o remușcare, se leapădă de tine și, cum au o ocazie, te înjunghie mișelește pe la spate. Dar tot viața îți dăruiește oameni frumoși și buni, oameni pe care nu credeai că îi vei putea avea aproape, oameni care îți oferă prietenia lor necondiționată pentru simplu fapt că sufletele curate se întâlnesc și parcă se și caută. Atunci poți să îi mulțumești bunului Dumnezeu că ți-a dăruit așa o binecuvântare.

Eu, cu siguranță, nu sunt un om perfect. Sunt sigură că mai am multe de învățat de la viață, de îndreptat și de șlefuit la mine. Cu mare certitudine spun că nu sunt un om deosebit, nu sunt nici cea mai bună sau cea mai frumoasă persoană, iar carisma a uitat să treacă pe la mine. Pot continua cu succes lista însă nu e cazul. Dar, cu toate acestea, cu siguranță știu că am ceva unic și extraordinar: eu iubesc cu toată ființa mea sinceritatea. Cu adevărat, sunt un om cu multe lipsuri, le-am și enumerat, dar eu iubesc sincer și necondiționat oamenii din viața mea și de aceea iubesc sinceritatea în a-mi exprima sentimentele și trăirile. Și îmi doresc să le fac fără a fi judecată că am puterea să plâng, sau am puterea să râd, sau am curajul să exprim ceea ce gândesc și ceea ce simt pentru oamenii de lângă mine. Nu vreau să mă tem să-mi arăt simțirile.  Însă, viața mi-a arătat că oamenii sinceri au prieteni puțini. Știți de ce? Pentru că nu oricine suportă adevărul în față. Oamenii preferă să fie mințiți, se complac în lingușeli false doar pentru a-și hrăni ego-ul. Deși știu că sunt mințiți, acceptă situația. Puțini sunt cei care apreciază sinceritatea.

Se spune că a fi sincer înseamnă a nu ascunde nimic celuilalt, a te deschide, însă criteriul acestei sincerității îl are întotdeauna celălalt, nu tu. De aceea, în ceasurile de mare singurătate, deschide-ți sufletul. Oamenii se caută unul pe altul tocmai pentru a anula acel sentiment al izolării definitive, iar întâlnirile cu anumite persoane, în momente aparte, nu sunt deloc întâmplătoare.  Sinceritatea este un aspect al instinctului de conservare.  Poate tocmai pentru naturalețea cu care îmi arăt sentimentele, sunt recompensată cu darul de a întâlni și a primi oameni frumoși sufletește în viața mea, în momentele cele mai grele în care mă aflu. Apar ca un dar divin și eu nu pot decât să mulțumesc pentru asta.

Traseul zilnic pe care îl străbat în drumul meu spre muncă e ca un ritual bine impregnat, cu aceleași imagini ce ți se derulează dinaintea ochilor, cu multe pisici care dorm sau își savurează mâncarea din castronele special pregătite pentru ele, cu oameni grăbiți sau somnoroși, cu multe cafenele și simbolicul kahvaltı, cu mult mai puțină forfotă decât de obicei. În tot acest cotidian mă intersectez cu o doamnă în aproape fiecare dimineață. O admir, este o prezență rafinată și se remarcă discret în mulțimea de oameni ce străbat strada. La început ne zâmbeam discret, apoi am început să ne spunem Günaydın , adică Bună dimineața, iar într-una din zile s-a oprit să poarte un dialog cu mine. Banalul dialog care cuprinde prezentarea, de unde ești și unde lucrezi, pentru că turcii sunt foarte curioși și direcți și nu trebuie să te superi că intră în intimitatea ta. Cu turca mea, cu engleza am încropit un dialog reconfortant.  Acest lucru a continuat și în alte dimineți, făcând din întâlnirile cu ea o mare bucurie și un moment de respiro. Îmi face mereu complimente care mă măgulesc, dar care simt că vin dintr-o sinceritate debordantă. După o dimineața și un astfel de dialog, am plecat cu un zâmbet larg pe chip și pentru că timpul mi-a permis am intrat și pe la biserică, pentru că și aceasta se află  în drumul meu spre muncă.  Curtea ei e generoasă și are o alee străjuită de bănci. M-am așezat pe una dintre ele privind în gol am rememorat toate întâlnirile noastre fugitive și mi-am dat seama că toate privirile, gesturile și cuvintele ei sunt calde și sincere. Într-un loc departe de casă, printre străini, fără prieteni, este un pansament pentru suflet să întâlnești astfel de oameni, e chiar mai mult de atât, este o binecuvântare.

        Am rămas acolo, pe bancă, preț de câteva clipe și m-am gândit la atât de multe momente, la atât de multe persoane pe care le-am întâlnit pe parcursul vieții, la  oamenii pe care îi întâlnesc zilnic și am concluzionat  că sinceritatea şi adevărul sunt vitale în relațiile umane şi în relaţia cu Dumnezeu, fiindcă sinceritatea este lumina faptelor noastre, este temelia vieţii spirituale, fiindcă adevărul este ceea ce ne uneşte pe noi oamenii şi  ne face unici,  adevărul este etern și de nezdruncinat.  Sinceritatea înseamnă gânduri şi fapte care să te reprezinte în totalitate.  A fi sincer înseamnă, în primul rând, să fii cine ești cu adevărat. Un om sincer este un om care nu doreşte să pară mai bun decât este în ochii celor din jurul său, care se descoperă cu bune şi cu rele, care are puterea să înțeleagă că nu este perfect, că pe lângă multele calităţi are şi multe defecte, care permite să fie citit ca o carte deschisă, cu pagini curate şi cu pagini mai puțin curate, cu poveşti frumoase şi cu poveşti mai puţin frumoase. Un om sincer recunoaște când greşeşte, îşi asumă greșelile şi nu vrea să găsească ţapi ispăşitori pentru ele. Unui om sincer îi poți accepta mult mai ușor toate greşelile, sinceritatea lui te face să-l iubeşti, să mai crezi în adevărata prietenie. 

Acolo, pe bancă, cu privirea ațintită spre biserică, cu gândurile la doamna Damla, pentru că așa o cheamă pe partenera traseului meu matinal, dar și la toate celelalte persoane din viața mea, pe care nu o să le enumăr, dar care când vor citi acest articol se vor regăsi, mai ales pentru că ele știu că le iubesc, am înțeles că un om sincer este un om pe faţa căruia poţi privi ca într-o oglindă sufletul său, îi poţi vedea în ochi orice trăire, este un om care nu își mimează fericirea atunci când sufletul lui plânge, care îşi lasă lacrimile să-i curgă pe obraz fără să ascundă când simte că nu mai poate merge singur, când simte că a obosit sub greutatea poverilor sale.

Poate că e greu, poate că preferăm nesinceritatea, pentru că ne face mai nesimțitori, însă toți avem nevoie de oameni care să ne aducă o rază de speranță în cele mai întunecate zile și tocmai de aceea e bine să învățăm că fiecare dintre noi are nevoie și are voie să fie o Damla.