Crocodilii care se autofinanţează

3. Să tot fii crocodil în Thailanda!

Pînă la noul spectacol, cel interpretat de elefanţi, vizităm fermele de crocodili. Păşim vitejeşte pe alei betonate, străjuite de grilaje de fier, dincolo de care se văd petice de apă sfîrşind în fîşii de nisip. Din punctul de vedere al apei, bălţile nu diferă între ele. Le separă însă în chip prăpăstios crocodilii care stau în ele. Tăbliţe înfipte în dreptul fiecărei bălţi ne arată vîrsta crocodililor puşi la crescut aici pentru ca, ajunşi la anumiţi parametri, să fie încărcaţi în vapoare şi răsturnaţi în apele Thailandei şi ale altor ţări. Ageamii în materie de crocodili, nu sesizăm diferenţele dintre dihăniile solzoase care-şi văd de treburile lor în ţarcurile de jos. Remarcăm însă uriaşa disponibilitate a crocodililor de a fi o bucată de lemn gata să se transforme într-o menghină mortală. La o simplă privire, pe luciul unui petic de apă plutesc doar cîţiva crocodili. Ghida ne explică însă că bazinul e arhiplin de reptile. Cele mai multe stau la marginea apei, gata să sară pe nisip la apariţia unei ispite. Ne manifestăm dorinţa de a vedea un crocodil într-o asemenea ipostază.

Nimic mai simplu.
Din loc în loc, dai de tarabe pe care scrie:
Hrană pentru crocodili.

Deşi imaginea tarabei ne trimite rapid cu gîndul la portofel, mai sperăm, totuşi, într-o bănuială neîntemeiată. Nu de alta, dar am plătit deja la intrare zece dolari. Apropiindu-ne de o tarabă, toate iluziile noastre se spulberă. O găletuşă cu resturi de pui, mîncarea preferată a crocodililor, costă un dolar. Oftînd, scoatem din buzunar valuta şi ne pricopsim cu o găletuşă. Imediat răsar ca din pămînt nişte cetăţeni desculţi, îmbrăcaţi cu chimonouri roşii. Deşi pentru noi, europenii, toţi thailandezii sînt o apă şi-un pămînt, mai avem o brumă de inteligenţă pentru a realiza că respectivii sînt alţii decît cei ce o căutau cu lumînarea în aşa-zisa bătălie dintre om şi crocodil. Primind de la noi găletuşele, respectivii se lipesc de grilaj şi prind a striga spre luciul de dedesubt. Nu ştim o boabă din limba localnicilor. Pricepem însă că îngrijitorii cheamă crocodilii la masă. Ceva în genul unei ţărănci de pe plaiurile noastre, ieşite în mijlocul ogrăzii, pentru a da grăunţe haitei de găini. Bănuind un pact secret între îngrijitori şi crocodili, ne aşteptăm ca strigătele să producă un tumult de proporţii în balta de dedesubt. Spre mirarea noastră, luciul rămîne liniştit. Abia cînd îngrijitorul aruncă vreo cîteva ciosvîrte pe nisip, din marginea apei catadicseşte să se pună în mişcare, nu fără o plictiseală vizibilă, un uriaş solzos. Tîrîndu-se pe nisip, acesta ajunge la bucata de carne, dar, în loc să se repeadă şi s-o halească, se opreşte la cîţiva centimetri distanţă. Îngrijitorul lansează o nouă bătaie din buze. Abia atunci subiectul deschide gura şi-i arde un clămpănit răsunător. Acelaşi lucru se petrece în zeci de locuri ale fermei de crocodili. Fac rapid un raţionament. Aici, potrivit ghidurilor, sînt puşi la crescut mii de crocodili. Ajunşi la un anume standard, respectivii sînt vînduţi în Thailanda şi în alte ţări. Creşterea crocodililor costă. O parte din acest preţ e scos prin exploatarea turiştilor care vizitează ferma. Ajunge o privire asupra zecilor de tarabe cu găletuşe pentru a-ţi da seama că jumătate din mîncarea crocodililor e plătită nu de proprietarii fermelor, ci de miile de vizitatori.

Am putea spune astfel că în Thailanda am întîlnit crocodili care se autofinanţează. E drept, pentru aceasta dihăniile trebuie să-şi mişte fundul şi să îndeplinească punct cu punct ritualul menit a-i încînta pe cei ce-au plătit de două ori:

O dată la intrare şi o dată pentru găletuşa cu mîncare. Socotind în termenii reci ai comerţului, afacerea e rentabilă. Pentru toată lumea. Pentru proprietarii care-şi scot o parte din bani vîrîţi în crocodili. Pentru reptile, care în eventualitatea unei crize de lichidităţi a proprietarului beneficiază de găletuşele turistice. Pentru vizitatori, care, întorşi acasă, pot relata mamelor, tovarăşilor de muncă, vecinilor cum au fost la cîţiva metri de înfricoşătorii monştri văzuţi la televizor!

(Va continua)

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Crocodilii care se autofinanţează”

  • Crocodili se hraneste usor mananca ce gaseste A rar mai mananca cate un politician dus sa faca plaja si masaj prin Tailanda Apropo Ioane su esti cam Spalacit dute dragul meu la plaja ca ai catigat destui banuti cu gurita ta stilata de jurnalist pervers verbal

Invitații cristoiublog
⚐ Circulă pe net ⚑