Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Cronica unor morți neanunțate

În ultimele două săptămâni, arta și cultura noastră au pierdut două personalități marcante. Săptămâna trecută, s-a stins poetul Ion Gheorghe, iar ieri, actorul Cornel Nicoară, cel care a fost, ani buni, director al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț. Două pierderi care i-au îndurerat pe cei care i-au cunoscut și i-au apreciat, dar despre care presa noastră, liberă și echidistantă, nu și-a găsit timp și loc pentru a le consemna. Poate nu neapărat în câte un articol pentru fiecare, dar măcar printr-o simplă știre. Sunt, desigur, și câteva canale de informare care au difuzat dureroasele evenimente, dar asta nu schimbă lucrurile, pe fond.

Mi se va spune că în condițiile triplei crize cu care se luptă societatea românească, o asemenea (dublă) tăcere este cumva explicabilă, dacă nu chiar și scuzabilă. Fie și așa, dar să nu uităm nici faptul că, așa prinsă în vâltoarea întreitei crize, tot presa noastră- repet și întăresc: liberă și echidistantă – și-a găsit și timp și loc pentru a relata, în timp real și cu exasperantă frecvență, despre jalnica telenovelă a unui divorț ultra-monden. Subiect care ține cu sufletul la gură onor publicul care nu poate pune seara capul pe pernă și nici nu își poate bea cafeaua de dimineață dacă nu află ce a mai făcut iubărețul cuplu și anexele. Motiv pentru care, de data aceasta din partea celor direct interesați, voi primi și o replică tranșantă. La o adică, de ce m-aș mira prea tare atâta vreme cât știu prea bine că, atât poetul Ion Gheorghe cât și actorul Cornel Nicoară, trecuseră de optzeci de ani, pe când zvăpăiatul cuplu este cam la jumătate acestei vârste, așa că dacă este să ne așteptăm la alte, noi, surprize-surprize,tot aici trebuie să rămânem, fiindcă, vorba înțeleptului, nici nu știți ce pierdeți!

Foarte adevărat, de felul lor, și Ion Gheorghe și Cornel Nicoară erau niște neadaptați, adică niște oameni dificili, în sensul că nu îi făceai, cu una cu două, să cedeze nici modelor și nici presiunilor venite din diverse surse. Dar sunt convins că tocmai această frumoasă încăpățânare îi făcea unici în felul lor. De pildă, Ion Gheorghe a rămas fidel crezului său și, după cum l-au caracterizat prestigioase nume ale critici literare, a fost un poet tradiționalist, care a relevat valoarea și substanța spiritualității noastre rurale. Fapt care, după cum bine știm, displace profund partizanilor globalismului supra-național și progresist nevoie mare, ca și pe cei ai modelului unic neoliberal. Ideologii cu care, ce-i drept, poetul Ion Gheorghe nu s-a angajat în polemici teoretizante, opera sa rămânând, însă, o veritabilă demonstrație inclusă în fapte a axiomei lui Lucian Blaga: „Veșnicia s-a născut la sat’’. Ne mai rămâne, de asemenea, o semnificativă luare de atitudine a verticalității omului de cultură Ion Gheorghe, pe care nu ezit să o evoc ori de câte ori vine vorba despre el Se povestește că la o ședință de la Uniunea Scriitorilor, în care Ion Gheorghe și-a exprimat deschis refuzul de a aplica neabătut niște obtuze canoane ideologice care țineau de cultul personalității „Geniului Carpaților’’, cel care conducea ședința, activist al secției de propagandă a CC al PCR, l-a luat cu binișorul, voind să îl dea pe brazdă. Îmbunându-l cu aceste mieroase vorbe: „Tovarășe Ion Gheorghe, așa ne cere tovarășul Nicolae Ceaușescu, dar văd că nu sunteți de acord. Să înțeleg că nu îl iubiți pe tovarășul Nicolae Ceaușescu?’’ Insinuare parșivă la care Ion Gheorghe a reacționat numaidecât: „Eu îl pot iubi pe tovarășul Nicolae Ceaușescu, dar nu mă puteți obliga să îi iubesc pe toți activiștii de la Comitetul Central!’’

Un „nealiniat’’, în felul său, a fost și Cornel Nicoară. L-am cunoscut exact acum cincizeci de ani, adică în 1971, când, proaspăt ziarist angajat cu carte de muncă fiind, am fost la Piatra Neamț și am vizitat Teatrul Tineretului, acest adevărat fenomen al artei și culturii noastre și al cărui director era, pe atunci, Eduard Covali. Cornel Nicoară fiind director adjunct. Țin minte ca acum, atâtea și atâtea secvențe de-a dreptul antologice din spectacolul cu piesa „Slugă la doi stăpâni’’, avându-i ca principali interpreți pe Rozina Cambos și Horațiu Mălăiele. Actori aflați la început de drum, despre care Cornel mi-a recomandat să scriu și să le cosemnez originala interpretare dată personajelor lui Carlo Goldoni. Cu acest prilej, am legat cu Cornel Nicoară, el însuși un actor de o extraordinară forță, o temeinică prietenie și nu ascund că unul dintre principalele motive pentru care reveneam cu mare plăcere la Piatra Neamț era și o nouă întâlnire cu el. Ani de-a rândul, Cornel Nicoară a fost director al Teatrului Tineretului (acronim:T T) așa încât sunt perfect îndreptățite aceste gânduri pe care ni le-a  transmis Catrinel Dana Cojocaru: „TT nu e TT dacă nu e Cornel Nicoară’’.

Poate că aș fi lăsat să treacă niște zile, iar știrile (câte au fost) despre aceste două dureroase despărțiri să facă loc altora mai luminoase, dacă nu aș fi convins că nu a fost vorba doar despre niște regretabile omisiuni, ci despre o nenorocită răsturnare a scării de valori cu care operează ideologia și practicile consumerismului. A cărui ideologie manipulatoare are ca valori fundamentale vulgaritatea, violența spiritului primar agresiv pe care îl stigmatiza, încă, Marin Preda.

Așa încât, cu tot regretul, trebuie să închei accentuând ideea că, neacordând atenția și cinstirea meritată memoriei și creației fiecăruia dintre cei doi eminenți dispăruți, nu facem decât să dovedim că, după „Cronica unei morți anunțate’’, scrisă de Gabriel Garcia Marquez, a venit vremea unei alte cronici. Cea a unor morți neanunțate!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Cronica unor morți neanunțate”

  • Stimate domnule Iordan Herford, Cu tot respectul cuvenit, îmi permit să vă atrag atenția că textul pe care îl comentații nu d-l Ion Cristoiu este cel care se miră, ci …subsemnatul.Cât despre faptul că împlinirea a șase decenii de la moartea lui Mihail Sadoveanu a trecut neobservată îmi permit să vă fac cunoscut faptul că, nu cu multă vreme în urmă, o comunitate de scriitori de limbă română din diaspora l-a judecat foarte aspru pe Sadoveanu pentru că a pactizat cu comuniștii. Asta da, lecție de morală civică și de verticalitate spirituală!

  • Răsturnarea scării de valori cu care operează ideologia și practicile consumerismului,a cărui ideologie manipulatoare are ca valori fundamentale vulgaritatea, violența spiritului primar agresiv ,la care va rederiti este valabila astazi,in orice domeniu,in Romania.
    Pe lânga faptul ca peste tot se fura de la diplome de doctorat,sine de tren,stalpi de inalta tensiune,terenuri de la stat,comisiuoane din lucrarile din banii publici,etc s- a mai furat si scara valorilor……..
    Cum este posibil ca cei 60 de ani de la trecerea in nefiinta a celui mai mare scriitor al neamului român,Mihail Sadoveanu,sa nu fie amintita in nici o fițuica românească,macar una de bulevard,Clic,Can Can,whatever….
    Așa ca ce va mai mirati stimate d- le Cristoiu…..?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *