Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan

6. Ceauşescu i-a chemat pe cei din CPEx ca să afle trădătorii

Acuzarea CPEx-iştilor se bazează pe stenogramele celor două şedinţe din decembrie 1989. Aţi aflat amănunte despre aceste probe?
Pot scrie o carte întreagă numai pe marginea unei probleme ridicate de acest proces. Un eseu filosofic. Pornesc de la piesa de rezistenţă a acestui proces – acea faimoasă stenogramă a şedinţei din 17 decembrie 1989. Bun. Trebuie să fac o paranteză. S-au scris volume întregi despre neputinţa, drama cuvîntului care nu poate sesiza nuanţele. A scris Camil Petrescu, şi Stendhal, şi Bergson. Proust are nevoie de o pagină ca să sesizeze o nuanţă. Ce se spune în esenţă? Dacă spun: îl iubesc, asta nu înseamnă nimic. E un cuvînt abstract, spune Bergson. E un instrument al utilităţii. Nu poţi să sesizezi nuanţa sufletească. Sînt milioane de feluri de a iubi. Atunci Camil Petrescu foloseşte acea faimoasă comparaţie. Ca noi să înţelegem cum eroul său Ştefan Gheorghidiu îşi descoperă nevasta în înfăţişarea ei mizeră din punct de vedere moral. Camil Petrescu spune că cercetătorii descoperă deseori în spatele unui tablou banal, curăţindu-l, o copie extraordinară. Face această comparaţie pentru ca noi să ne dăm seama că el nu poate să se exprime altfel. Este o dramă a cuvîntului. Cuvîntul este un produs al inteligenţei. Pe de-o parte, cum spunea Bergson, realitatea se află în mişcare heracliteană, curge, se schimbă de la o clipă la alta. Or, cuvîntul încearcă să surprindă, să fixeze tocmai această realitate fluidă. Apoi urmează încercarea de schematizare. Altfel n-am putea trăi. Dacă eu spun că mi-e foame în vreo zece pagini de roman, vrînd să arăt alte sensuri ale senzaţiei mele, cred că mor de foame. Zeci de mari scriitori, Camil Petrescu, Proust, şi-au dat seama că nu pot să spune şi să redea nuanţe. Ei, atunci cum putea să redea nuanţele unei şedinţe o simplă stenogramă? Acolo au fost multe subtilităţi. De exemplu, Vlad zice: „Am înţeles, vom executa ordinul!“. Asta nu e o probă! Aşa spune stenograma…. Dar pentru asta trebuia să fie un Camil Petrescu care să facă o parantează: „A zis Iulian Vlad şi în privirile lui se citea faptul că nu va îndeplini ordinul“. În decembrie 1989 a existat un joc dublu, dar inconştient, al întregului aparat. Se putea ca cineva să fie chemat la Ceauşescu şi la sfîrşit să-i spună: „Am înţeles, tovarăşe secretar general, voi trage!“. Pe baza acestei înregistrări putem să-l împuşcăm acuma pe omul respectiv. Dar de unde ştim noi că el a tras? De unde ştim noi că el în sinea lui n-a zis, s-o crezi tu, eu nu voi trage niciodată. Şi s-a dus, s-a plimbat pe afară, a băut o cafea… N-a zis nu trageţi. Noi vom dovedi acuma, cu documente, că retragerea tancurilor a dat peste cap planul Vest. Cel care a făcut-o a fost generalul Carp, comandantul Diviziei mecanizate. Acuma sînt probe. Culmea, chiar frate-meu a fost locţiitor tehnic al acestei divizii. Carp a dat ordin, prin radio, ca tancurile din Piaţă să plece. Exista riscul ca demonstranţii să se urce pe ele şi să ia muniţia. Şi a spus: „Este ordin de sus să plecaţi!“ Dacă iau în sine acest fapt, pot să spună că generalul Carp a vrut să salveze muniţia lui Ceauşescu. Dar de unde ştiu eu că nu era un pretext? Să nu cerem prea mult oamenilor care erau prinşi în sistem. Erau cu pistolul la tîmplă. Cum era Iulian Vlad. Putea oricînd să fie împuşcat. Ce era să facă Vlad? Să spună, tovarăşe secretar general, nu voi da ordine, îmi voi da demisia? Era o prostie. Îl schimba cu altul şi nu se ştie dacă celălalt nu era mai zelos. Era un sacrificiu inutil. Nu trebuie să cerem acestor oameni, care erau în funcţiile cheie ale puterii de stat, ale armatei, să se fi comportat ca nişte revoluţionari. Erau totuşi oameni politici. Poate că tocmai acest joc dublu a făcut posibilă răsturnarea lui Ceauşescu. Dacă Ceauşescu s-ar fi confruntat cu un Executiv care spunea, nu, noi nu vă recunoaştem, el dizolva Executivul. Avea puteri dictatoriale. Acea stenogramă nu reuşeşte să sesizeze deloc nuanţele.

Stenograma, pînă la urmă, este corectă?
Ce să spun?!… Cînd am fost la Comisia anticorupţie, la audiere, după ce mi-au dat să semnez declaraţia, m-am stricat de rîs. Mă rog, am modificat-o pe ici pe colo, să nu rămînă în istorie că sînt analfabeţi… Aşa de bine transcrisese doamna aceea. Apoi, la acea şedinţă, să nu uităm că lucrurile au fost aşa de uluitoare, încît stenografele au rămas cu gura căscată. Poate au uitat să noteze. Normal, după asta a venit Curticeanu şi le-a spus s-o facă. Nu puteau să noteze nuanţele. În al doilea rînd, din punct de vedere constituţional, Ceauşescu respecta formal Constituţia. Partidul era conducător. Aşa era trecut în Constituţie. Dar rolul conducător al partidului nu însemna că automat un secretar de partid se ducea şi dădea ordine într-o întreprindere. Eşti de acord? Era un mecanism care funcţiona legal sau constituţional. Secretar de partid făcea parte din conducerea întreprinderii. Din această calitate dădea dispoziţii. Comitetul Politic Executiv nu avea nici o putere legală, constituţională… Puteau să se întîlnească de cinci mii de ori cei din CPEx… Nu puteau să spună armatei să tragă sau să nu tragă. Nu-i asculta nimeni din armată.

Cum ar fi fost normal?
CPEx, instanţa supremă a partidului, se întruneşte, ia o hotărîre în care se spune aşa: „Consiliul de Stat şi preşedintele ţării sînt autorizaţi să facă, să dreagă…“ Şi, apoi, intră în funcțiune mecanismul constituţional. Or, în decembrie 1989 nu s-a respectat nimic din astea. Acţiunea de comandă a armatei a fost făcută de Nicolae Ceauşescu nu în calitate de secretar general al partidului, ci în calitate de preşedinte al ţării. A-a, dacă aici era un Consiliu de Stat…, da, sînt de acord. Apoi, încă un lucru. Nu poţi să-l judeci pe un membru al CPEx de atunci, dintr-un alt sistem, cu o altă Constituţie, cu principiile Constituţiei de acuma. Este mai mult decît limpede. Şi, în cele din urmă, să nu iei în considerare raporturile lui Ceauşescu cu ei. De fapt, Ceauşescu îi chemase ca să afle trădătorii…

Cine erau trădătorii, aşa-zişii trădători?
Unul a fost Barbu Popescu care era primarul capitalei. El nici n-a fost implicat în proces. Iată, este liber. Al doilea a fost Ursu. Cel de la energia nucleară. Pentru el au intervenit sovieticii, ca să nu fie condamnat.

Din lotul de la Timişoara, au fost puşi în libertate toţi securiştii profesionişti. „Evenimentul zilei“ a lansat cartea lui Filip Teodorescu. Dezvăluirile acestuia desluşesc, cît de cît ceea ce s-a întîmplat acolo?
Fragmentele publicate la noi sînt dezamăgitoare. S-ar putea ca atunci cînd ştii foarte multe lucruri şi încerci să le aşterni pe hîrtie, să scrii ca un idiot. Cartea lui, după mine, este catastrofală. Ori nu vrea să spună, ori chiar n-o avea ce spune. Au circulat foarte multe ipoteze, multe scenarii în legătură cu eliberarea lui. I s-a dat drumul şi a fost pus să scrie tocmai pentru că nu ştia nimic. Alţii, care au murit misterios, ca Macri, au ştiut secretele. El, Filip Teodorescu, pare un fel de înaintare, un fel de faţadă.

Pavel Coruţ, fost lucrător la Contrainformaţii şi declarat ucenic al lui Filip Teodorescu, a publicat o serie de cărţi cu diverse scenarii despre Revoluţie. Se înţelege bine că vrea să salveze punctul de vedere al Securităţii.
Da. În mai multe dialoguri cu ascultătorii, în direct, la Radio „Uniplus“ şi la „Tinerama“, am observat că sînt mulţi care l-au citit pe Pavel Coruţ. După mine, cărţile lui sînt nişte prostii imense. El nu a fost ofiţer de informaţii. A fost la contrainformaţii în armată. Ce înseamnă contrainformaţii în armată? Te interesezi dacă nu cumva s-a strecurat un spion în unitatea în care lucrezi. Am înţeles că el era un locţiitor sau nu ştiu ce… Toate acele poveşti ale lui cu Malta sînt nişte prostii. Culmea, aceste lucruri plac.

(Din volumul Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan, editura Contraria, București, 1993)


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mircea Diaconu: „Președintele Iohannis execută al treilea mandat al lui Băsescu”

Interviu cu Mircea Diaconu, candidat independent susținut de alianța ALDE-ProRomânia, în cadrul emisiunii „Gândurile lui Cristoiu”, 10 octombrie 2019, transmisă pe Mediafax și Gandul.info

Transcrierea interviului o puteți urmări la rubrica Interviuri

Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi
Comandă online „Prizonier în închisoarea cărților”: