Raport ONU: Foametea la nivel mondial s-a accentuat din nou anul trecut, iar amploarea acesteia ar putea fi fără precedent în 2022 (news.ro)

Cu nostalgie despre o carte editată de mine în 1999: 23 de personalități ale vieții publice din România despre Miracolul chinezesc

Dialogul meu video cu Daniel Tomozei, aflat la Beijing, mi-a amintit că în 1999 am scos la editura Evenimentul românesc, pe care o conduceam, volumul 23 de personalități ale vieții publice din România despre Miracolul chinezesc. Potrivit amănuntului tipografic, cartea a primit bun de tipar pe 5 martie 1999. Asta înseamnă că s-a lucrat la ea la finele lui 1998 și începutul lui 1999. Nu mai țin minte pe unde mă aflam cu slujba la vremea respectivă. Cred că la Cotidianul lui Ion Rațiu. Cred asta, deoarece interviurile care alcătuiesc volumul sînt luate de redactori de la Cotidianul. Pe site-ul ambasadei Chinei dau acum peste această însemnare din textul „Centura și drumul” – calea comună a prosperității și renașterii, publicat pe 13 mai 2017:

„În 1999, celebrul jurnalist din România – Ion Cristoiu a scris o carte numită «Miracolul Chinezesc», care cuprinde interviurile de la 23 de personalități ale vieții publice. După ce cartea a fost publicată, mulți români și-au întrebat prietenii chinezi: Care este secretul miracolului chinezesc? Pot oare și alte țări beneficia?”

„Celebrul jurnalist” e o apreciere menită a valoriza semnătura subsemnatului. Numai că volumul nu era scris de mine.
El purta titlul 23 de personalități ale vieții publice din România despre Miracolul chinezesc.

Sub comanda mea, jurnaliștii de la Cotidianul, aici colaboratori ai Editurii Evenimentul românesc, luaseră interviuri personalităților publice de la noi care vizitaseră China. Lista și titlurile ar putea surprinde azi, cînd China e pusă la index și pînă și trecerea pe celălalt trotuar prin fața Ambasadei Chinei la București îți poate atrage supravegherea electronică:

  • Cuvînt înainte de lon Cristoiu
  • Horia Alexandrescu: «China a fost pentru mine un vis»
  • Victor Babiuc: «China este si va fi o putere mondială»
  • Radu Berceanu: «,Pentru noi, China este un partener corect și serios»
  • Mircea Coșea: «China are un program de dezvoltare economică pe o sută de ani»
  • Ion Cristoiu: «Niciodată nu știi ce se ascunde dincolo de protocolul chinezesc»
  • Oliviu Gherman: «China nu poate fi comparată cu nici una din țärile europene»
  • Ion Iliescu: «La chinezi, reforma nu va fi spectacol, ci evoluție».
  • Victor Ionescu: «Am o atracție deosebită față de civilizația chineză»
  •  Viorel Lis: «La Shanghai, aveam impresia că sînt la New York»
  • Vasile Manea-Drăgulin: «Tot ce fac, chinezii fac la cel mai înalt nivel de calitate»
  • Virgil Măgureanu: «20 de ani de dezvoltare accelerată»
  • Angelo Miculescu: «China nu e o țară, ci un continent»
  • Alexandru Mironov: «Am descoperit o lume fantastică»
  • Bogdan Niculescu-Duvăz: «China, un potențial uman extraordinar»
  • Dan V. Poenaru: «În China, se trece de la sec. XIX direct la sec. XX»
  • Ghiorghi Prisăcaru: «O realitate chinezească: economia socialistă de piață»
  • Petre Roman: «În China, investitorii străini dau buluc»
  • Alexandru Sassu: «Politicienii chinezi își programează totul pe termen lung»
  • Adrian Severin: «În China, te afli la izvoarele culturii»
  • Răzvan Temeșan: «Pentru chinezi, afacerile nu sînt o blasfemie ca în România»
  • Gheorghe Tinca: «O țară bîntuită de aureola înțelepciunii»
  • Dan Constantin Vasiliu: «Poporul chinez își evaluează la justa ei valoare munca»
  • Vasile Văcaru: «Dacă aş fi chinez, as fi membru al partidului lor»

Nume faimoase ale României postdecembriste, dar mai ales titluri care spun totul despre entuziasmul stîrnit de China în România de la vremea respectivă. Aprecierile intervievaților sînt sincere. Mulți dintre ei le-ar publica și azi. Dacă ar avea unde. Între poziția oficială față de China din 1999 și poziția oficială față de China din 2021 e o prăpastie. Deși azi s-ar putea vorbi despre China cu și mai mare entuziasm și mai ales cu și mai mare uimire, e greu de presupus că vreo personalitate din România de azi ar cuteza să răspundă pozitiv unei inițiative asemănătoare celei avute de mine în 1999.

Cum se explică posibilitatea unei cărți precum Miracolul chinezesc în România lui 1999?
Răspunsul îl dă un fragment din Prefața semnată de mine:

„Dacă ar fi să căutăm cauzele dezastrului din România de azi, am descoperi la loc de frunte lipsa de pragmatism. De la domeniul economic pînă la cel internațional, atitudinea politicienilor noştri după decembrie 1989 a fost marcată de sacrificarea realismului de dragul ideologicului. Din acest punct de vedere, un efect catastrofal asupra deciziilor l-a avut anticomunismul teatral. Mult timp după decembrie 1989, prestația politicienilor, a jurnaliștilor, a managerilor n-a fost judecată după gradul de competență, ci după pozițiile lor ostentative față de comunism. Această sacrificare a realismului necesar, indispensabil oricărei politici la nivel înalt, s-a evidențiat cu putere în atitudinea față de Republica Populară Chineză. Regimul anterior lui decembrie 1989 stabilise solide legături economice, eficiente pentru ambele părți, cu Beijing-ul. Pentru că Republica Populară Chineza avea un alt sistem politic decât cel instaurat in decembrie 1989, politicienii români s-au străduit din răsputeri să-și expună distanțarea față de Beijing. Ei au considerat că o asemenea atitudine îi face sa treacă automat, în ochii românilor, drept oameni fără nici o legătura cu trecutul comunist. S-a ajuns pînă acolo cu paranoia asta anticomunistă încît primele vizite ale unor politicieni români în China să fie rapid taxate drept expresii ale nostalgiei după regimul ceaușist. O asemenea atitudine a fost promovată nu numai la nivelul clasei politice, dar și la cel al conducerii noii Românii. In plan economic, efectele au fost catastrofale. Șefi de state occidentale se întreceau să viziteze Beijing-ul. Marile trusturi transnaționale nu ezitau să investească în China. Punind intre paranteze diferențele ideologice politicienii din Vest, în frunte cu cei din SUA, au încurajat investițiile în China. Numeroşi jurnalişti străini, stîrniti de ceea ce s-a numit miracolul chinezesc, au întreprins lungi călătorii de documentare în China, de unde s-au întors cu o înțelegere profundă a ceea ce se întâmpla sub conducerea lui Deng Xiaoping în marele imperiu, după 1978. E suficient în acest sens să amintim faimosul volum, publicat de Alain Peyrefitte, în 1996, la Editura Fayard, sub titlul sugestiv Le Chine s’est évéillée. Titlul n-a fost ales întîmplător. El s-a dorit o replică la titlul unui alt volum al marelui politolog francez, Quand la Chine s’éveillera…, tipărit tot la Paris, în 1973.

Treptat-treptat, anticomunismul primitiv și-a pierdut pozițiile de forță în România postdecembristă. Atit în plan intern, cît și în plan internațional a început să-şi spună cuvîntul pragmatismul. Pe acest fond, politicienii noștri au descoperit, nu fără uimire, că România pierduse, între timp, un partener economic de prim rang: China. Văzînd nonșalanța cu care sefi de state occidentale mergeau la Beijing pentru a se întoarce de acolo cu uriașe contracte pentru firmele de prestigiu din țările lor, politicienii nostri au căutat prilejul de a merge în China. Trecuseră vremurile când o vizită la Beijing îți aducea automat suspiciunea de a fi un nostalgic al comunismului. Drept urmare, au mers în China, în vizite oficiale, numeroși politicieni, unii dintre ei plimbîndu-se mai departe în poziția de anticomunişti. La întoarcerea in tară, respectivii au făcut declarații despre rezultatele vizitei. Numai că ele au fost de circumstanță, incluse în hotarele reacțiilor oficiale. Ce-au gîndit și simțit politicienii și jurnaliştii de vază pe parcursul călătoriilor în China a rămas o necunoscută. Dezlegarea acesteia și-a propus volumul de față, scos de editura Evenimentul Românesc.”

Așadar, în 1997-1999, politicienii noștri își pot permite să meargă în China și să se întoarcă de acolo entuziasmați. Trecuse blestemata teroare a anticomunismului agresiv, primitiv și păgubos. Atmosfera asta a depins și de pragmatismul lui Emil Constantinescu, mai întîi și de cel al lui Adrian Năstase mai apoi. Cîtă vreme Marele Licurici n-a băgat de seamă ridicarea Chinei, acea trezire care avea să cutremure Pămîntul, se mai putea scrie și vorbi în public la noi cît de cît entuziast. Ba chiar, Klaus Iohannis a fost tradus în China în 2016, după ce, cu prilejul unei vizite a lui Klaus Iohannis la New York presa noastră a difuzat o fotografie de la întîlnirea acestuia cu președintele chinez. Același Klaus Iohannis, în clipa în care America a declarat China dușmanul de serviciu, n-a ezitat să impună în România o atmosferă de ostilitate față de China.
Cine ar cuteza azi să viziteze China fără a se gîndi că la întoarcere va fi lapidat de presa închinată partenerului strategic?


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

11 comentarii pentru articolul „Cu nostalgie despre o carte editată de mine în 1999: 23 de personalități ale vieții publice din România despre Miracolul chinezesc”

  • Ați uitat de cartea „Evantaiul celor 10.000 de gânduri. Romania și China. Trei veacuri de istorie”, apărută, tot în 1999, la Editura „Ion Cristoiu”! Al doilea volum a apărut în 2005, dar la alta editura. Și la „Miracolul…”, și la „Evantaiul…”, am contribuit și eu, ca redactor responsabil (când s-a editat primul volum din „Evantaiul…”, eram directorul editurii care va purta numele, înființată în 1999, dvs. conducând atunci „Cotidianul”, cu sediul – demolat între timp – în Calea Plevnei). Frumoase timpuri! Și frumoase cărți. Sunt onorat că am avut șansa să mă implic, după puteri, în apariția lor.

  • Avem o genă defectă. Când ni se pune pata pe ceva o ținem așa, ca prostu’! Au fost perioade când parcă ne era rușine să spunem ceva de bine despre poporul chinez. Au rămas niște filmări cu Ceaușescu la o vizită oficială a sa, în China, prin anii ’70. Am văzut români râzând prostește la admirația chinezilor afișată pe străzi conducătorului României. Nu era de nasul fin al nostru! Ne era rușine. Las’ că e mai bine acum, când facem numai ce ne cer alții, după propriile lor interese! Aceeași greșeală și abordare o avem și față de Rusia. Nu învățăm nimic din istoria trecută sau recentă a țării noastre! Suntem conduși de o șleahtă care-și simt doar burdihanurile pe care le vor cât mai pline! Păcat de un așa popor care, aparent, nu are nicio vină!

  • S-a ”iluminat” distinsul istoric Marius Oprea (!!!!????) La aritmetică de clasa a 2-a, la o banală scădere: 2021 – 1993 = 18 ani (!!!???) pentru domnia sa? https://bit.ly/3e8Ex4C … A. Drăghici ”a murit în 8 decembrie 1993.”

  • Da, China a făcut prima un salt în viitor. La ei totul e posibil.
    Maestre, se încheie încă un an. Vă citesc cu plăcere zilnic.
    Mai citesc aticolele lui Nistorescu și „Stiri pe surse”.
    Din presa străină citesc Fox News și Aljazeera. Atât.

  • Maestre, pe vremurile astea, insa si in cele care vin, adica pe vremurile Marii Revolutii, masa la care stai, daca te tin țîțînii:)), e…a Creatiei, nu a planetei Pamant, doar:))

    Deci..din start nivelul e plenar superior,
    or daca tu ai probleme cu statul la masa mare cit planeta, …pare a fi clar ca orizontul definit de masa mare cit Creatia..iți e in ceața:)))

  • Sa vedem si altfel istoria :
    -in iulie 1997 venea Clinton la Bucuresti in vizita de „consolare” dupa Madrid. Muierea lui ramasese la Viena.
    – politicienii romani au fost rezervati : in urma cu 6 luni a venit la Bucuresti J.Chirac si le-a promis „marea cu sarea”.
    – prostimea a iesit pe strazi sa ” pupe in cur licuriciul” Imi amintesc ca a dat mana cu niste cersetori, dar nu le-a
    pus in mana cativa „verzisori”.
    – EXACT ATUNCI era in vizita neoficiala presedintele Chinei Jiang Zemin. El a fost oficial in 1996, dar nu a fost lasat
    sa se intalneasca cu C Dorobantu si V Naghi prieteni dragi lui. Ptr. cine nu stie Zemin era si vorbitor de lb. romana.
    – el a venit sa salveze Fabrica de Matrite Campulung Muscel la a carei constructie a participat in anii 70.
    – in presa a aparut un comunicat sec de la Ambasada Chinei si atat. (despre fabrica sa nu vorbim…..)
    – tot prin 97 vine la Bucuresti presedintele patronatului japonez. Banchet mare la Cotroceni. Sunt invitat de un om
    drag mie ptr ca stia ca imi plac „bucatele alese”. Japonezii voiau sa ia in gestiune economia Romaniei, dar cu niste
    conditii stricte.
    -N-ai pretentie la Zoe Petre (istoric de meserie), dar la Ulm Spineanu …Eu aveam.
    -NU NE VINDEM TARA ! O DAM GRATIS AMERICANILOR SI LE DAM SI BANI CA SA O IA !
    -nici mancarea nu mi-a priit cand am vazut cum mancau politicienii : „ca porcii” , josnic etc.
    Acestui popor ii lipseste DEMNITATEA.

  • Cu așa niște politicieni contemporani limitați si slugarnici care Europa si SUA, relațiile economice cu China si Rusia sunt reduse la minim, in detrimentul României.

  • Aveti dreptate Maestre.
    Acum vreo 50 de ani, cand a inceput sa vina la noi si ceva presa din Occident, nu numai ‘ Humanite, am citit in Paris Match niste articole:”Cele 5 Chine” Autorul, jurnalit francez povestea ce a vazut el in China, Taiwan, Honk Kong, Macau si Singapore. M-au marcat relatarile.
    Intre 1995-2018 am reusit sa le vizitez pe rand si eu, Macau fiind inca posesiune portugheza.
    Impresionant. Iar in ultima am vazut in R.P. Chineza doua chestii care m-au uimit:
    1. Practic lipsa banilor marunti in circulatie, totul se platea cu telefonul, si
    2. Discursul Presedintelui Xi la ultimul Congres. Dupa ce a trecut in revista realizarile( chestie oarecum cunoscuta) Presedintele a mentionat ca mai sunt inca cca. 50 milioane de oameni nevoiasi( in comunism sa spui asa ceva!) a caror situatie trebuie urgent inbunatatita.
    In ceea ce priveste atitudinea Presedintelui nostru, n-am nimic de comentat, omul atata poate.

  • Politică de țară mică cu oameni de stat mici cu reflexe fanariote,ne bazăm doar pe norocul nostru proverbial.

Crunta exploatare a sînului Julietei

Fiecare poveste de călătorie scrisă de Ion Cristoiu aduce ceva ce nu te aștepți, pentru că ochiul versat surprinde amănuntul pe lângă care ceilalți trec fără să-l vadă.
Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Mediafax
Invitații cristoiublog