Cum a vrut NATO să mă reeduce și n-a reușit (10)

În sfîrşit, NATO cu faţă militară!

1.
Militarii britanici au fost dislocaţi în Macedonia pentru a transpune în viaţă înţelegerile de la Rambouillet. Negocierile au eşuat. Forţa militară britanică a căpătat alt rol. Cel de a supraveghea mişcările armatei sîrbeşti din Kosovo. Şi, la o adică, de a trece graniţa, pentru invadarea terestră a Serbiei.

După NATO cu faţă umană, e musai să vedem şi NATO cu faţă militară.
Altfel spus, NATO cu adevărata sa faţă!

Ultima zi a stagiului de reeducare scurt, dar intens, e rezervată vizitei la Bateria 52 din cadrul Regimentului 4 Regal de Artilerie. Aparţinînd Brigăzii a 4-a de Blindate, Regimentul numără 40 de ofiţeri şi 710 de soldaţi.

De la hotel, unde asistăm la un scandal de tip balcanic, angajat la recepţie între doi băştinaşi, un microbuz ne duce la locul de unde luăm elicopterul spre Kumanovo. La Kumanovo se îmbarcă – pentru a ne însoţi –, într-un alt microbuz, oficiali NATO. De la Kumanovo, cu un alt microbuz, ne deplasăm spre Matice. 80 de militari britanici au fost dislocaţi aici, cu piesele de artilerie. La doar 20 de kilometri de graniţa cu Kosovo.

2.
Trecem cu cele două microbuze prin sate sîrbeşti. Unuia dintre ele îi depistez numele: Lukovar. Sate pricopsite: uliţe lună, case din cărămidă, cu aspect de vilă. Pe pereţii celor mai multe dintre ele, inscripţii anti-NATO: Nu dăm Serbia! Trăiască Iugoslavia! Jos NATO! De la însoţitori aflu că-n zilele de după primele lovituri aeriene împotriva Serbiei maşinile NATO au fost lovite cu pietre. Deşi acum lucrurile s-au mai liniştit, microbuzele noastre sînt însoţite de două taburi NATO, cu armament de luptă la bord.

Satelor sîrbeşti le urmează cele albaneze. O diferenţă uriaşă, de ordinul prăpastiei. Diferenţă de gospodărie. Case din chirpici, cu varul descojit, garduri într-o rînă, grădini neîngrijite, ferestre fără perdele, curţi cotropite de buruieni. Diferenţă de atitudine. Mai toţi aşa-zişii gospodari tîndălesc pe la porţi. Ne fac semnul victoriei cu degetele răşchirate. Puradei goi pînă la brîu, desculţi, cu un viitor implacabil de cerşetori, aleargă după convoi, zbierînd cît îi ţin bojocii: NATO! NATO!

3.
Trecem de Matice (sat de albanezi macedoneni, sporit cu mulţi refugiaţi din Kosovo) şi urcăm la Bateria numărul 52. Militarii de aici sînt veniţi doar de trei săptămîni. Pentru ei, militari profesionişti, e un job. Alcătuiesc nucleul armatei terestre care ar putea invada Serbia. Deşi liderii NATO agită chestiunea unui eventual atac sîrbesc, războiul e pentru ei destul de depărtat. O prezenţă care se face simţită doar prin exploziile rachetelor de croazieră dincolo de munţi.

(Din cartea Ion Cristoiu ”În vestă printre fracuri”, Editura Historia, București 2007)