Cum a vrut NATO să mă reeduce și n-a reușit (3)

Sîntem într-un avion al Royal Air Force!

1.
O întreagă zi dedicată instrucţiunilor de rigoare. Operaţiunea de reeducare a revenit, cum era şi de aşteptat, Ministerului Apărării al Marii Britanii, Defence Information Division. Răspunde de noi Tom Rounds, de pe a cărui carte de vizită pricep că e Squadron Leader.

Din întreaga bulibăşeală, nu reţin decît că:
a) peste tot unde am fost duşi a trebuit să ne atîrnăm un ecuson şi să semnăm într-un caiet că am trecut pe acolo;
b) de fiecare dată a trebuit să ne servim singuri cu cafele;
c) am prins ceea ce se cheamă alarmă la Ministerul Apărării; dar nu m-a dat gata, deoarece toată lumea bîntuia prin clădire cu cafele şi cu dosare în mîini;
d) noi, cei doisprezece care am speriat NATO, sîntem din diferite ţări europene: Italia, Ungaria, Rusia, şi de la diferite ziare. Deocamdată, nu s-a văzut poziţia noastră împotriva războiului din Iugoslavia. Cu toţii am ascultat sau, mă rog, ne-am făcut că ascultăm şi am notat cu pixul, într-un carneţel. Şi pixul şi carneţelul ne-au fost oferite de gazde. Fiecare dintre noi avea stilouri de sute de lire şi carneţele cu arc şi scoarţe lucioase.

De ce am folosit pixul şi carneţelul?
De ce aţi bombardat Belgradul?!
De aia! ar răspunde mai marii NATO.
De aia! am răspunde şi noi, cei aduşi de NATO la reeducare.

2.
De la Londra la Skopje zburăm cu un avion din The Royal Squadron din cadrul lui Royal Air Force. Pentru aeroportul militar, de unde e decolarea, microbuzul mă ia de la hotel pe la 4 dimineaţa. Deşi sîntem într-o delegaţie oficială – doisprezece jurnalişti plus doi însoţitori – cum scrie despre noi în Programul pentru vizita corespondenților străini în Balcani, la îmbarcare sîntem controlaţi riguros: corporal şi la bagaje. Noroc că valiza am lăsat-o la hotel. Mi-am luat doar cîteva lucruri, pentru două nopți.

Aparatul e însă mai mult decît simpatic. Locuri puţine, cît să încăpem doar noi, plus însoţitorii, măsuţe, dispozitive care arată ora de la Londra şi ora de la destinaţie. Un bărbat ne serveşte cu cafele, sucuri şi alte fleacuri menite a îndulci dificultăţile zborului cu un aparat mai mici. Normal ca stewardul să nu fie o femeie. Sîntem într-un avion al Royal Air Force, nu al Casei de Modă Gucci!
Nu scap prilejul unei raite la toaletă, dînd curs ţelului meu suprem de a redacta un amplu studiu despre wc-urile planetei.

Remarc standarde înalte: dulăpior cu maşină de ras, perie de cap, apă de colonie. La hotelurile din străinătate, nu mă las pînă nu şterpelesc ceva din fleacurile din baie. Din toaleta de aici ies fără un pieptene sau un flacon de duş ascuns sub haiă.
Din alte motive decît cele că aş fi simţit deja efectele reeducării de către NATO.
Şi anume:
1) Toaleta unui avion al The Royal Air Force e locul ideal pentru instalarea dispozitivelor de supraveghere.
2) Eram în avion suficient de puţini călători pentru ca, la o adică, să scap nevătămat de la o verificare corporală a tuturor pasagerilor.

Pagini: 1 2 3