Cum a vrut NATO să mă reeduce și n-a reușit (3)

Noi, cei doisprezece, sîntem însă împotriva războiului declanşat de NATO. E drept, am fost aduşi aici la reeducare. La finele călătoriei ar urma să fim alţii. Să fim entuziaşti ai războiului împotriva Iugoslaviei. Şi să scriem, evident, articole elogioase despre bravii militari NATO care se sacrifică bombardînd oraşele sîrbeşti pentru ca sîrbii să nu mai fie criticaţi de CNN.
Noi însă ne aflăm abia la începutul stagiului de reeducare. Explicabil de ce, în timp ce notăm cele spuse de gazdele atît de drăguţe, ne gîndim că întreaga forţă armată de aici are drept scop crearea unei presiuni extraordinare asupra Serbiei.

La o adică, dacă sîrbii nu-şi vîră minţile în cap după atîta pisat cu bombe, tancurile britanice din Macedonia vor trece graniţa şi-i vor călca în picioare cu şenilele.
Gîndim aşa, dar nici unul dintre noi nu ridică mîna să i-o spună lui Brigadier W. Rollo.
Se simt deja primele efecte ale reeducării?
Nici vorbă.
Se simt deja efectele politeţii britanice asupra noastră.
A fost de ajuns o şedere la hotel, un popas la Ministerul Apărării şi o călătorie cu avionul pentru a deveni britanici.
Dacă de exemplu, se urinează cineva în capul nostru, de la balconul pe sub care trecem, nu-i strigăm, ameninţîndu-l cu pumnul: Băăă, eşti tîmpit?! Ci, ridicînd privirile, îi spunem surîzînd: nu vă supăraţi, n-aţi vrea să urinaţi un pic mai rece?!

7.
Indiferent de rolul care li se va atribui în îngenuncherea Serbiei, gazdele sînt persoane interesante.
În materialele primite, citesc despre Bill Rollo că e căsătorit, că are trei copii, că a fost obligat de profesie să meargă în Kansas, în Zimbabwe, în Bosnia.
A devenit comandantul Brigăzii a 4-a de blindate în mai 1998.

8.
Ne-am dat obolul ascultării şi notării conştiincioase. Putem merge la masă. Ne-am cîştigat din plin acest drept.
Luăm prînzul împreună cu militarii la un soi de McDonald’s NATO. În drum spre cortul de unde vine zvon de tacîmuri, trecem pe lîngă tancuri şi tunuri mascate de frunziş.
La intrare trebuie să faci două lucruri: să te consemnezi într-un registru şi să ai grijă să nu te loveşti de cei care ies cu cafele.
Nu de alta, dar pînă acum brava armată britanică n-a avut nici o victimă.
Ar fi culmea să provocăm noi una!
Prin oprărire!

Formula e cea de self-service. Neştiind dacă nu cumva consumul extra se plăteşte, iau doar un ou. Ajuns la locul liber de la o masă, realizez că alţii au luat cîte patru. Mai iau şi eu unul.
Tacîmurile şi farfuriile sînt din plastic. După ce mănînci, le arunci într-o cutie.
Toţi cei din jur au puştile la ei. În timp ce mestecă, le ţin alături. Unii pe banchetă, alţii pe masă.
La ieşire, rămîn surprins de cîţi inşi fac jogging.

(Din cartea Ion Cristoiu ”În vestă printre fracuri”, Editura Historia, București 2007)

Pagini: 1 2 3