Cum i-a zdrobit Doamna de Fier pe mineri. Dar nu numai pe ei

Margaret Thatcher e cunoscută, printre altele, pentru felul brutal în care a zdrobit grevele minerilor din 1984-85 și a îngenuncheat sindicatele, care au tăiat și spânzurat până la venirea Doamnei de Fier. Guvernul Callaghan (laburist) a fost doborât de grevele minerilor din 1978-79. La următoarele alegeri au câștigat Conservatorii, iar Maggie Thatcher a ajuns prim ministru. Încă de la începutul secolului 20, minerii din Regatul Unit al Marii Britanii au fost interesați de politică, organizându-se în jurul satelor din nordul Angliei, care trăiau și se dezvoltaseră dintr-o singură industrie. Vechea stângă Laburistă își are rădăcinile, în cea mai mare parte, în zonele din nordul Angliei, unde se dezvoltase o puternică industrie a cărbunelui.

The Iron Lady a știut ce-a vrut de cum a ajuns la putere: să nu lase sindicatele miniere să o doboare, așa cum l-au doborât pe predecesorul ei. De la începutul mandatului, a pus la punct un plan secret cu scopul de a asigura circuitul cărbunelui, în situația extremă a unor noi greve generale. Maggie a dat ordin să se facă rezerve (în secret) cu această materie primă. În 1984-85, șeful sindicatelor miniere a căzut în plasă, neștiind de acele rezerve și făcând greșeala să nu le ceară minerilor votul în privința declanșării grevei generale. Un vot majoritar în favoarea grevelor ar fi eliminat conflictele între minele de cărbune: unele au făcut grevă, altele au boicotat sau au cedat pe parcurs. Intenția grevelor din 1984-85 a fost de a închide toată industria cărbunelui din Marea Britanie, pentru a preveni închiderea minelor de cărbune, prioritate pe agenda guvernului Thatcher. Deși se avea în vedere ecologizarea minelor și, la nivel declarativ, se urmărea închiderea doar a minelor nerentabile, sindicatele știau că s-ar fi închis mai multe. În bătălia cu minerii, Margaret Thatcher a învins categoric: toate grevele au fost zdrobite, iar minerii s-au întors la muncă. Dar pe termen lung ce a câștigat Regatul Unit al Marii Britanii din victoria guvernului Thatcher în raport cu minerii? A câștigat din punct de vedere ecologic și economic, dar a produs declinul nordului și a Țării Galilor în raport cu centrul și sudul. Aceste diferențe există și azi. Au fost distruse comunități, oameni afundați în depresii, s-a creat dependență de ajutor social inter-generațional, ceea ce a dus la prăbușirea încrederii- stimei de sine. Ultima mină de cărbune s-a închis în 2015.

Am scris această introducere cu scopul de a puncta faptul că în situația în care se află acum România, o grevă a minerilor sau zdrobirea grevelor ar fi cea mai proastă soluție. Pe vremea lui Margaret Thatcher nu exista Green Deal-ul, nici cooperarea statelor europene în vederea ecologizării continentului european.

Nu știu ce prevede noul plan Green Deal (rescris de România) pentru obținerea finanțării de 30 miliarde de euro. Din punctul meu de vedere, reconversia minelor și sprijinirea comunităților afectate sunt un MUST HAVE. Sprijin nu înseamnă șomaj tehnic, plata unui număr de salarii sau alte paliative analgezice. Un alt aspect de luat în calcul e construcția de autostrăzi și șosele. În timp ce Occidentul a devenit rezervat în această privință, optând pentru dezvoltarea industriei de cale ferată (electrică), a benzilor pentru biciclete și pentru oferirea de stimulente angajatorilor ca să încurajeze mersul pe bicicletă la serviciu, România insistă cu șoselele. Dacă electoratul asta cere – șosele ca afară- riști să-ți superi electoratul dacă încerci să explici, de ce, pe moment, nu e oportun din punctul de vedere al Green Deal-ului? După ce s-ar pune la punct și s-ar începe tranziția de la mașini pe petrol/motorină la cele electrice, te întorci la construcția – în forță – de șosele.