Cum să distrugi un stat în 4 pași. Scurt studiu de caz: România

În cadrul materialului anterior, v-am atașat un videoclip în care Iuri Alexandrovici Bezmenov ne prezintă o parte dintre ideile sale. În rândurile următoare vă voi prezenta o parte dintre aceste, mai precis, o colecție mică de idei pe care eu le găsesc interesante: „Subversiunea ideologică este un proces legitim, limpede și deschis, adică un proces pe care îl puteți vedea cu ochii dumneavoastră. Tot ceea ce puteți face, tot ceea ce trebuie să facă americanii este să își deconecteze bananele de la urechi, să își deschidă ochii și vor putea vedea. Nu există niciun mister. Nu are nimic de-a face cu spionajul. Știu că spionajul și culegerea de informații par mai romantice, se vând mai bine publicului prin publicitate, probabil. De aceea producătorii de la Hollywood sunt atât de înnebuniți după thrillerele de tip James Bond. Dar, în realitate, principala prioritate a KGB-ului nu se regăsește deloc în domeniul informațiilor. După părerea mea și a multor dezertori de calibrul meu, doar aproximativ cincisprezece la sută din timpul, banii și forța de muncă sunt cheltuite pentru spionaj ca atare. Celelalte optzeci și cinci la sută reprezintă un proces lent, pe care noi îl numim fie subversiune ideologică, fie măsuri active, fie război psihologic. Ceea ce înseamnă, în esență, schimbarea percepției realității, a fiecărui american, într-o asemenea măsură încât, în ciuda abundenței de informații, nimeni nu este capabil să ajungă la concluzii raționale în interesul apărării lor, a familiei, a comunității și a țării lor. Este un mare proces de spălare a creierului, care se desfășoară foarte lent și este împărțit în patru etape de bază. Prima dintre ele fiind demoralizarea. Este nevoie de cincisprezece până la douăzeci de ani pentru a demoraliza o națiune. De ce atâția ani? Pentru că acesta este numărul minim de ani necesar pentru a educa o generație de studenți în țara inamicului tău, expusă ideologiei inamicului. Cu alte cuvinte, ideologia marxistă, leninistă este pompată în capetele moi a cel puțin trei generații de studenți americani, fără a fi provocată sau contrabalansată de valorile de bază ale americanismului, ale patriotismului american. Cea mai mare parte a activității departamentului a fost de a compila o cantitate uriașă, un volum de informații despre indivizi care au avut un rol esențial în crearea opiniei publice. Scriitori, editori, jurnaliști, actori, pedagogi, profesori de științe politice, parlamentari, reprezentanți ai cercurilor de afaceri. Majoritatea acestor persoane au fost împărțite aproximativ în două grupuri. Cei cărora li se spunea politica externă sovietică, aceștia urmau să fie promovați în poziții de putere prin intermediul mass-media și prin manipularea opiniei publice. Cei care refuzau influența sovietică în țara lor urmau să fie „anulați” sau executați fizic, ei fiind contrarevoluționari. Același lucru s-a întâmplat și într-un orășel numit HEWA din Vietnamul de Sud. Câteva mii de vietnamezi au fost executați într-o singură noapte, când orașul a fost capturat de Vietcong pentru doar două zile. Iar CIA-ul american nu a putut niciodată să își dea seama cum ar putea comuniștii să cunoască fiecare individ, să știe unde locuiește, unde să-l prindă și să fie arestat într-o singură noapte, practic în vreo patru ore înainte de răsărit, urcat într-o dubă, scos din oraș și împușcat. Ele (strategiile și tacticile) nu servesc decât în faza de destabilizare a unei națiuni. De exemplu, stângiștii voștri din Statele Unite, toți acești profesori și toți acești frumoși apărători ai drepturilor civile, ei sunt instrumente în procesul de subversiune, doar pentru a destabiliza o națiune. Când treaba lor este terminată, nu mai sunt necesari. Ei știu prea multe. Unii dintre ei, când sunt dezamăgiți, când văd că marxistul leninist a ajuns la putere, evident că se simt jigniți. Ei cred că ei vor ajunge la putere. Asta nu se va întâmpla niciodată. Vor fi aliniați la perete și împușcați.”

Dacă ați văzut primul stadiu al măsurilor active (demoralizarea), rămâne să realizați o căutare, dacă doriți, și să descoperiți ce reprezintă și restul stadiilor. Mai exact:

2. Destabilizarea;
3. Criza;
4. Normalizarea.

Spre finalul materialului meu, după cum am enunțat și în titlu, urmează ca noi să realizăm împreună un mic studiu de caz. Astfel, actorul statal principal care este analizat este reprezentat de către țara noastră, România. Însă, țara noastră reprezintă un caz atipic, toate procesele având loc concomitent, fiind realizate de către multipli actori statali și non-statali.

Prima fază, demoralizarea, are loc încă de la realizarea schimbării de regim din anul 1989, proces aflat în perfectă sincronizare cu alte schimbări de regim. Însă, la noi, așa zisa tranziție a avut loc prin mijloace sângeroase. În cadrul aceste faze, populația României a fost spălată pe creier și „bombardată” cu o mulțime de idei, idealuri și ideologii. Demoralizarea contribuie la absolut toate vulnerabilitățile noastre, amenințările și riscurile la adresa noastră.

A doua fază, destabilizarea, nu doar că este prezentă în anul 1989, dar revine și în anii „Deceniului Pierdut al României” (1990-1999), prin evenimente precum: Conflictul interetnic de la Târgu Mureș (19 martie- 21 martie 1990), Manifestațiile din Piața Universității și Mineriada din iunie 1990, revenirea minerilor din septembrie 1991. Destabilizarea caută să „nască” noi instituții și să „anuleze” România pe plan extern și intern.

A treia fază, criza, este strâns legată de toate fazele, deoarece toate aceste etape sunt interdependente și interconectate. Criza are loc, și în anul 1989, în anii 90’, să nu uităm de experimentul CARITAS, prăbușirea fondului afectând peste 400.000 de deponenți, oameni care au investit în schema piramidală peste 1.257 de miliarde de lei (33% din masa monetară a României). Criza economică globală „își pune amprenta și asupra României”, cu efecte încă vizibile, iar așa zisa luptă împotriva corupției aparent încă continuă. În 2009 și 2010, România a fost puternic lovită de criză economică la nivel mondial. Demn de menționat este faptul că, după încheierea acordului de împrumuturi cu Fondul Monetar Internațional, pe 7 mai 2010, președintele Traian Băsescu a susținut o declarație televizată la Cotroceni prin care a anunțat că Guvernul Boc a ales o varianta, în urmă negocierilor cu FMI, pentru combaterea crizei. Varianta includea măsuri precum restructurarea dură a cheltuielilor publice, scăderea pensiilor cu 15%, scăderea salariilor bugetarilor cu 25% și scăderea cu 15% a ajutorului de șomaj. În iunie 2010, guvernul a crescut TVA de la 19 la 24%. La data de 9 ianuarie 2012, Traian Băsescu intră într-un conflict și cu atotputernicul zilei de astăzi, nimeni altul decât Raed Arafat. Starea de lucruri din 2012 până în prezent, vizibilitatea corupției la nivel înalt și mișcările anti-corupție au adâncit și mai mult România în starea de criză națională și internațională. România are parte de crize specifice statelor africane. Pandemia contribuie și mai mult la starea de criză, mai ales prin măsurile aberante și, surpriză, tot nu sunt vaccinat și tot sunt în viață. Nu este acesta oare un paradox? Este posibil oare ca tocmai „genialii” și atot(ne)știutorii cioclii apocaliptici să se fi înșelat?

Cea de a patra fază și totodată cea finală, adică normalizarea, apare în țara noastră sub forma discursului actualului președinte și anume prin programul: „Împreună pentru România normală”. Vă rog să accesați acest link, și pentru că vă veți amuza din plin. Doar lecturați următoarele fraze: „…România normală este România legii, adică țara în care legea este egală pentru toți. Klaus Iohannis a precizat că a fost și rămâne un susținător „ferm” al luptei împotriva corupției și a pledat pentru o legislație suplă, ușor de înțeles și aplicat. România normală este România sustenabilă prin educație, sănătate și solidaritate, a menționat șeful statului. Klaus Iohannis dorește continuarea proiectului „România educată”, lansat în primul său mandat, proiect care înseamnă că fiecare copil va avea acces la învățământ de calitate, școlile sunt spații sigure pentru elevi și profesori, iar școala formează cetățeni activi și implicați. (scurtă paranteză. Toată lumea este nemulțumită iar elevii se aruncă de pe geam. Așa că despre ce discutăm?) România normală este, de asemenea, țara în care se construiesc spitale moderne, în care cetățenii se bucură de servicii medicale de calitate și în care profesioniștii se simt prețuiți și încurajați. România normală este și România solidarității sociale, România tuturor vârstelor. „După ani de guvernare social-democrată, țara noastră, din păcate, este încă prima la sărăcie și ultima la ocrotirea persoanelor vulnerabile dintre toate statele Uniunii Europene. Trist!”, a acuzat șeful statului…”.

Din punctul meu de vedere, totul este un mare eșec și o mare minciună. Priviți și rândurile următoare: „…Premierul desemnat, Ludovic Orban, a declarat că președintele Klaus Iohannis poate să spună, la capătul primului mandat, că a oprit asaltul PSD împotriva democrației. Liderul PNL a acuzat „modul în care a fost condusă România”, dar şi „modul în care s-a făcut politică” în România. „Marea majoritate a politicienilor au promis marea cu sarea și când au ajuns la putere au oferit românilor praful de pe tobă. Marea majoritate a politicienilor s-au afirmat printr-un discurs public mincinos, plin de promisiuni goale, fără niciun pic de onestitate față de români și fără să dea cu adevărat fundament real pentru orice promisiune, sau pentru orice obiectiv pe care și l-au stabilit”, a acuzat Ludovic Orban…” Oare a vorbit cu o oglindă în față? Asistăm la căințe?

Revenind la normalizare, eu am scris un articol despre incapacitatea noastră actuală de apărare, fiindcă nu vrem, nu fiindcă nu putem, dumneavoastră puteți să lecturați materialul aici. Am scris clar că eu nu mă bazez pe niște avioane care ne cad în cap, la propriu. Și ce evenimente tragice au avut loc la 3 luni distanță: Un MiG-21 și un elicopter militar s-au prăbușit în Dobrogea, iar pilotul avionului și 7 militari din elicopter au murit. Oare ce am mai scris în articol? „Eu nu mă bazez pe niște avioane care ne cad în cap, la propriu. Sau pe niște tancuri și TAB-uri care sunt tractate de tractoare mai vechi decât ele”. Și ce tragedie a avut loc? Un militar român a murit călcat de un tanc în poligonul Smârdan. Iar „cireașa de pe tort” care este oare? Un individ sau poate o doamnă/domnișoară a intrat într-o unitate militară din Mamaia, județul Constanța și a dezarmat soldatul de pază. Persoana neidentificată a fugit apoi cu arma și cu un încărcător cu 30 de cartușe. Hmm, oare are legătură cu faptul că din ce în ce mai mulți străini care stau în România „iau cu asalt” poligoanele de tragere de le noi din țară? Interesant, în anul 2022, un civil trage mult mai des, mult mai multe cartușe și folosește armament mult mai calitativ și performant decât un militar român sau un funcționar al statului, care poate că este nevoit să-și folosească arma și are prevăzută în fișa postului dotarea cu armament și muniții. Chiar mi-am dorit să nu am dreptate, însă vom asista la și mai multe evenimente tragice, în viitorul apropiat.

În concluzie, eu nu îmi retrag ideile anterioare referitoare la statutul actual al României și revin cu aceeași teză. Știu că pentru unii soarele răsare din Vest, iar pentru alții din Est, dar mai știu și că toți pierd din vedere momentul în care soarele stă deasupra României. Între atâția rusofili și americanofili, nu mai există românofili? România merită să fie un stat puternic, din punct de vedere practic, nu doar pe hârtie. Iar noi trebuie să ne unim și să aducem România acolo unde i se cuvine să fie, nu unde au adus-o ciocoii acum. Dacă nu noi, cine? Dacă nu acum, când?