Măsurile de izolare legate de COVID-19 în Austria s-au bazat pe o ordonanţă neconstituţională, a decis miercuri Curtea Constituţională din Viena, declanşând noi critici că guvernul a ignorat statul de drept în răspunsul la pandemie, relatează dpa, citată de Agerpres.
Partidele de opoziţie au cerut guvernului să plătească înapoi penalităţile impuse celor care au încălcat măsurile.
Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra unei plângeri a unui cetăţean împotriva unei ordonanţe a Ministerului Sănătăţi, care a interzis prezenţa persoanelor în spaţiile publice dacă nu erau singure sau exclusiv cu membri ai familiilor lor.
Judecătorii au constatat că ministrul sănătăţii Rudolf Anschober şi-a depăşit atribuţiile legale, în contextul în care ordonanţa sa se baza pe o lege ce permitea doar interdicţii pentru anumite locuri publice, dar nu îi acorda autoritatea de a emite o izolare generală.
De asemenea, instanţa s-a pronunţat împotriva deciziei guvernului de a deschide mai întâi magazinele de bricolaj şi de grădinărit, în contextul începerii ridicării izolării impuse de pandemie la jumătatea lunii aprilie, în timp ce alte tipuri de magazine mari au trebuit să rămână închise.
„Curtea Constituţională nu a găsit un motiv obiectiv pentru acest tratament inegal”, a precizat instanţa într-un comunicat.
Cele două politici au fost anulate la sfârşitul lunii aprilie în timp ce numărul infecţiilor a scăzut.
Cancelarul conservator Sebastian Kurz a respins anterior criticile împotriva măsurilor impuse de COVID-19, spunând că „despică firul în patru din punct de vedere legal”.
„Curtea Constituţională confirmă atitudinea neglijentă a guvernului faţă de statul de drept”, a precizat Partidul Social Democrat, de opoziţie, într-un comunicat, în timp ce formaţiunea liberală Neos a acuzat că „acest guvern a acţionat în mod deliberat împotriva legii luni întregi”.
Ministrul afacerilor constituţionale Karoline Edtstadler a spus că guvernul trebuie încă să evalueze hotărârea. Ea nu a precizat dacă amenzile vor fi rambursate.
Deci CCR nu e singura care decide ca s-au incalcat drepturile noastre! Si sper ca CCR sau alte curti constitutionale vor face asta si pe viitor tinand cont de actuala situatie care devine ceva de genul „teroarea statului aspura cetatenilor”. Multe de spus…Nu stiu cum a ajuns Nelu Tataru (adica pe ce date stiintifice publicate) sa decida 3 imbolnaviri la 1000 locuitori criteriu de inchidere a localitatilor. Il intreaba cineva??? Tot asa, trebuie intrebati acesti oameni care raspandesc teroarea in natiune: stiu despre Consiliul Europei versus OMS in 2009-2010??? De ce se ascunde adevarul??? Se stie ca deja OMS a dus la cheltuieli uriase, nesabuite, falimentare in baza „recomandarilor” date anterior! Articole sunt, dar nu le discuta nimeni cu vizibilitate si imapact, doar mass-media corupta e lasata sa vorbeasca. De ce?? „Contesting a Pandemic: The WHO and the Council of Europe” la https://www.tandfonline.com/doi/pdf/10.1080/09505431.2016.1212825; „Horizontal Review between International Organizations: Why, How, and Who Cares about Corporate Regulatory Capture” la https://law.yale.edu/sites/default/files/area/center/privatelaw/document/deshman.horizontal_review.pdf; „The elusive definition of pandemic influenza” at https://scielosp.org/article/bwho/2011.v89n7/532-538/en/; „The swine flu vaccine, public attitudes, and researcher interpretations: a systematic review of qualitative research” la https://bmchealthservres.biomedcentral.com/articles/10.1186/s12913-016-1466-7. Se vede ca tocami cei care ar trebui sa citeasca si sa se informeze nu o fac! Dati-le dvs. informatiile, daca va pasa.