Dansând cu lupii, la Vladimirescu

Stăm, cu toții și ne mirăm: „Asta-i țara lu Iohannis? O ridică Merkel din drum dac’-o pierde Ludovic Orban din buzunar?”. Un spulber de praf se ridică din mijlocul uliţei, zăboveşte puţin pe ruinele geamiei şi fuge dincolo de deal. Trece careva pe uliţă şi dă bineţe („Hai,noroc!”), cu aerul că nici nu se adresează cuiva anume. E un ţăran ciolănos, cu pielea înnegrită de trecerea ultimului veac: pe căldura iadului, drumeţul are o flanelă roasă pe la mâneci şi poartă nădragi groşi, de postav. „Uite, na!, că şi prafu’ ne pleacă la bulgari”, continuă el hâtru, fără să se uite în stânga sau dreapta când merge, ca un activist „haștag rezist” care tocmai a aflat în ce direcție e capitalismul. E vădit că pe furiş, omul încearcă să ghicească rostul nostru prin cătunul acela clădit pe pustă şi pe uitare. Stăm şi urmărim nemişcaţi balaurul de praf care se mistuie, cu încetul, în pântecul cerului. Ţăranul se oprește și el, răsuceşte un timp căciula, apoi ia o decizie bruscă şi pleacă, parcă supărat. Se întoarce după vo câţiva paşi şi ne-aruncă din mijlocul drumului: „‘grijă! Dincolo de deal eheee lupii!”.

Umilinţa fântânilor, la Vladimirescu

Cătunul Tudor Vladimirescu are zece case, trei fântâni, vreo 60 de locuitori şi umilinţă cât cuprinde. Din biserica ortodoxă a mai rămas doar un zid din piatră, iar peste drum îşi rânjeşte sărăcia o fostă geamie, frecventată de vrăbii şi şoareci. Cu ceva timp în urmă, un localnic a avut o „iluminare” şi a încropit un altar creştin într-una din camerele casei sale, e singurul fior mistic care mai traversează spinarea comunităţii, într-o epocă a risipirii. În camera-biserică mai poposeşte câteodată un popă venit de la oraș să oficieze liturghia şi, tot acolo, babele aduc împărţeală pentru cei câțiva copii. Banii n-au nicio valoare la Vladimirescu, bine că s-a inventat roata. Nu există bibliotecă, frizerie, oficiu poştal sau cinematograf, nici măcar o cameră a „comunității” unde să se adune cei speriaţi de atâta singurătate. Dobrogea, fata cu salbe de aur la gât va fi rămas fără opinci până a ajuns aici, la Vladimirescu, într-un loc unde oameni şi case stau desculți în soare. Prin curţi nu se vede nicio mişcare, doar pe păşunea care-a fost odinioară vatra satului, pasc o duzină de oi care nici măcar nu-s ale lor, ale oamenilor din Vladimirescu: sătenii îs doar tocmiţi cu lucrul, oile sunt ale unor armâni de la Băneasa.

Dansul lupilor

Majoritatea sunt femei: vin ca din întâmplare pe unicul drum al cătunului, o potecă mai lată, din pământ, pe care s-a aruncat un praf de piatră, privesc, şoptesc câte ceva cu mâna la gură, se opresc, aşteaptă, încercuindu-ne pe tăcute. S-au împărţit spontan în două tabere (care să stea de vorbă cu străinii, care să refuze) şi au adoptat chiar de la început, o poziţie plină de rezervă. La un moment dat, o femeie spune sonor ceva, alta o completează şi încep să vorbească toate odată: „…i minţit.., ticăloşii aceia…, …copiii noştri pe drum…, … careva să facă…, … lupii…, șacali… plecat, să plecăm!!!…” Un cor care nu ar avea succes pe nicio scenă a aristocraţiei mioritice de la București.

Un lider sever

„Uite, domnule, să vă zic eu: cea mai mare problemă la Vladimirescu este că cei de la Băneasa, care dracu’ o mai fi pe-acolo cu răspunderea, nu ne trimete şi nouă maşina şcolii, să ne ia şi nouă, copiii noştri, să-i ducă la clasă! Păi, la Medgidia este şcoală pentru copiii turci şi ăia au venit zilnic cu microbuzu’, ca să-şi ia elevul de la Vladimirescu, elevul lor, mulsuman! Uite că la români nu se poate! Nouă ne merge copiii printre lupi, pe jos, de nici nu-i mai trimetem la şcoală! Dăm bani pe pocnitori, să sperie lupii, iar la Băneasa îi doare-n c..r!”, spune sever, un bărbat care pare un fel de lider local.

Ce zice ciobanul Grigore

Îi spunem liderului că, după toate statisticile, lupii au dispărut demult din Dobrogea și în acel moment, de lângă el se mişcă spre noi un tânăr: zice că-l cheamă Grigore, că e ciobanul, că locuieşte „aicișea” la stâna de la intrarea în cătun, a nimerit și el „întâmplător” în pustietatea Vladimireştilor, când alții „nimeresc” Germania și Franța. Se lasă o acalmie subţire, iar lumea lungeşte gâtul să asculte: ce zice Grigore?

Lupul. Care îmbrățișează oaia

Grigore este respectat – cântă la chitară şi citeşte ziarele care ajung rar pe-acolo. „Lupii vin din pădurile sălbatice de la bulgari, că-i Bulgaria chiar peste dealul acela, acolo-i graniţă”, explică el grav. „Lupii vin la hrană întotdeauna, aţi văzut vreodată un lup care duce o oaie la haită? O îmbrăţişează ca pe-o mireasă, că oaia săraca e paralizată de frică şi îi arată lupul cu coada în ce parte să meargă! Îi ca un dans al lor, se bucură de oaie, de hrană și oaia merge, parcă-i descântată! Mă gândesc că poate n-or avea pe la bulgari ce să mănânce şi-atunci vin în sărăcia asta a noastră, de ne trezim cu ei în mijlocul drumului. Aci, la Vladimirescu, avem noroc cu câinii”.

Universul, până-n stâna lu’ Grigore

Stăm de vorbă pe îndelete cu copilul Iliuţă – figură inteligentă, ochi vii, îngustaţi de curiozitate şi de soare. Copilul este vârât într-o pereche de cizme de cauciuc şi mototoleşte în pumn o băncuţă de bani, statuie vie a nerăbdării de a ajunge adult. Zice că se pregăteşte să meargă la şcoală, da’ că nu prea are „spor”. „Cum, mă, n-ai spor?”, nu înţelege careva dintre sătenii strânşi. Copilul din Vladimirescu explică răbdător că n-are „spor” să înveţe după ce merge atâta amar de cale ca să ajungă la şcoală. Lasă puţin buza în jos şi bâzâie să nu-l auză nimeni: nu înțeleg atâția oameni mari ce greu a fost, ce greu e, ce greu va fi?

Mi-a zis bunicul

Pentru Iliuţă, lumea se termină la coada-oii, în stâna lui Grigore şi pe dealurile din jur. A văzut mai demult şi o „ţară străină” – a fost odată cu tată-său la moară, la Băneasa, i-a plăcut acolo. Mâine își ia toiagul şi ghiozdanul, îşi umple buzunarul cu pietre şi pocnitori şi pleacă la drum, 7-8 kilometri, printre lupi – până la Făurei, un sat de ţigani care are şcoală. Apoi se va întoarce şi va reveni din nou la şcoală, măcinând mereu în minte, înţelesul tainic al unor vorbe pe care le auzise, cândva, de la bunică-său: „Să nu te sperii de lupii din pădure: într-o zi vei ajunge dincolo de stâna lui Grigore, în ţara lupilor cu două picioare”.


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

3 comentarii pentru articolul „Dansând cu lupii, la Vladimirescu”

  • Bre! Ca să-l citez pe monsenior Macron…a intrat Soros în “moarte clinică”?!?
    😏

    • Soros e mumficat de mult. 😀 Doar rezistenți ca Barna, Iohannis sînt doar muieficați. Da ăștia e patronii tăi, în ce sevraj clinic ai intra tu fără să-ți vireze ăștia iarba la timp? 😀

  • Moșule, bun articolu ăsta, cu lupuleți bulgărești.Noi ăia sătui de securiși venali pe siteu ăsta, ți-am mai recomanda un articol “Lupu la mea îi place de tine”. Te-ar aranja? Lecture plecute, vorba lu Macron 😆 😎

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Începînd de a doua zi după al doilea tur, dușmanul de moarte al PNL va fi USR și nu PSD

Emisiunea Gândurile lui Cristoiu, joi, 14 noiembrie 2019, transmisă pe Mediafax și Gandul.info

Comandă online „Prizonier în închisoarea cărților”:



Motto:
„În toate manifestările mele, în literatură, în presă, și în mica existență a bietului om am fost întotdeauna contra, chiar când eram obligat la pentru. Am fost un băț în roată. Fără să vreau.”
- Tudor Arghezi