Mirările mele. Cărţile şi broşurile postdecembriste despre comunismul românesc par scrise de nişte adolescenţi imberbi, care n-au găsit pe Internet explicaţia negreţii ivite în zone pitite ale corpului.
Venind vorba despre etapa interbelică a PCR, toţi autorii fac caz de orientarea către Moscova a comuniştilor români.
Văzută din perspectiva experienţei de viaţă şi de lectură, orientarea asta apare mai mult decît normală, apare logică.
Astfel:
Păi cum să fie patrioţi comuniştii români într-o ţară în care erau huliţi, hăituiţi?!
*
Turcologie. Citind despre Mihail Guboglu, specialist de seamă în turcă, turcolog, cum i se spune, aflu că Şcoala românească de Turcologie s-a făcut praf în postdecembrism.
Mă rog! n-ar trebui să mă mire.
S-au făcut praf industria, agricultura, învăţămîntul, limba română corectă.
Cum e să cred c-a scăpat din acest dezastru tocmai Turcologia?
*
Manevră. Printre alte îndrăzneli ale lui Mehmet Cuceritorul se întîlneşte şi propunerea făcută lui Ghenadios, duşman ortodox al Bisericii de la Roma, de a fi uns Patriarh al Constantinopolului.
Înalta Faţă a acceptat oferta. Patriarhul creştinilor spintecaţi de turci şi al creştinelor violate s-a lăsat înscăunat de cel care luase cu asalt Bizanţul, Păgînul între păgîni.
Pentru Creştinism a fost o dovadă că în cele din urmă credinţa e întruchipată de oameni, care oameni, pot fi la o adică, neputincioși.
Mehmet, în schimb, a dat o dublă lovitură:
*
Opritul la timp în romane. Complet uitat acum, faimos în epocă, volumul I din Bărăgan de V. Em. Galan ( ESPLA, 1954) rezistă, totuşi, lecturii de azi prin verva de excepţie. Explorare a unui mediu prin călătoria personajului principal, Bărăgan, volumul I, e un roman satiric pătrunzător, deconspirare sarcastică a unui mediu bizar în care logodna revoluţiei cu birocraţia naşte monştri. O lume pestriţă, de baltă a Dunării, ne pune la dispoziţie o galerie de eroi tipici: Cristescu, Mîţă, Olteanu. Criticii mai noi au văzut în stilul reportericesc principalul cusur al romanului, uitând că şi în Suflete moarte, ca şi alte romane satirice întemeiate pe călătoria personajului principal într-un mediu nou, necunoscut, atât eroului cât şi cititorului, pot fi acuzate de aceeaşi deficienţă. Al doilea volum strică însă totul. Pentru că în el scriitorul ambiţionează să adâncească psihologic lumea tipică din primul. Încercând să treacă dincolo de superficialitatea de psihologie a oricărei satire (adâncimea unei astfel de proze nu e psihologică, ci sociologică, ochiul poetului comic e ochiul colectivităţii care judecă individul ca tip, ca întruchipare a tendinţei generale, şi nu ca entitate unică), scriitorul eşuează. Ca dovadă că literatura e şi o chestiune de a şti să te opreşti la timp.
Dar cel mai tare i-a indreptat spre Rasarit pe comunistii din Romania , dorinta de unire cu fratii lor de neam si credinta si deasemenea dorinta atingerii unui statut nou , cel de conducatori ai romanilor . Visul lor s-a implinit cu sprijinul fratilor din Est dupa 23 August 1944
Fraza de început a considerațiilor dvs. postate aici este nu numai dizgrațioasă prin limbaj, prin aluzii descalificate pentru un intelectual, dar este și total ofensatoare la adresa istoriografiei noastre profesioniste, academice, dedicată studierii comunismului românesc. Nu vă irosesc timpul dând exemple fără număr de studii, monografii, sinteze, enciclopedii etc. pe care, dacă v-ați lua osteneala de a le consulta (acasă sau la BAR), cu siguranță ați avea o cu totul altă opinie în materie. În numele Clubului Istoricilor „N. Bălcescu”, protestez – știu, inutil… – față de părerea (formulată așa, la grămadă, fără nuanțe) pe care o etalați aici.