Acum 20 de ani, cam pe timpul ăsta, într-o minivacanță de weekend la Voineasa, fiică-mea a facut, într-o noapte, de la un virus intestinal, temperatură 40,5. Delira, nu mă mai cunoștea, avea vedenii. M-am speriat, am urcat-o in mașină si am gonit disperată printre serpentine la Spitalul din Brezoi. Au fost 40 de minute de drum care mi s-au parut o veșnicie, un adevărat coșmar. Nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi intâmplat cu ea și ce clipe de groază aș fi trăit dacă găseam spitalul inchis.
Acum, dacă o familie care alege, să zicem, să își petreacă weekendul la Vaideeni și copilul face o enteroviroză, ca e sezonul lor deja, si vrea să fugă cu copilul la cel mai propiat spital, spitalul din Horezu, o să il găsească inchis, pentru că spitalul din Horezu, cu o capacitate de 160 de paturi, este spital suport Covid. In tot spitalul sunt internati doar 4 pacienți, toti asimptomatici. Asta, în condițiile în care spitalul nu are angajat niciun medic infecționist. Cu toate că nu au medic infecționist angajat si cu toate ca nu s-a descoperit niciun tratament pentru Covid, ci doar tratamente care tratează eventuale complicatii, asimptomaticii internati primesc tratament cu medicamente cu care se tratează SIDA.
Alt exemplu este spitalul din Caransebeș, orașul unde a fost Vela 12 ani primar, spital cu o capacitate de 388 paturi, tot spital suport Covid, desi in tot județul nu a mai fost inregistrat niciun caz nou de 22 de zile. Ultimul pacient Covid a fost externat acum 4 zile.
Ca astea două spitale mai sunt și altele. Spitale goale, cu sute de paturi, fără pacienți, cu personal medical și auxiliar platit de noi toți cu salarii intregi, bașca sporuri pentru că nu-i așa, ei sunt eroii din linia intâi. Toti complici, omerta, nimeni nu dă nicio relatie, toate legăturile pe care le face cea care raspunde la telefon se opresc in niste birouri goale, toată lumea e plecată. La salariile de personal se adauga întretinerea spitalelor, tot bani aruncați.
Ministerul Sănătății ține secretă situația internatilor din fiecare spital suport Covid. Nici DSP-urile judetene nu vor sa dea informatii, trimițându-i pe toți să se adreseze ministrului sănătății. Este un secret foarte bine păzit pentru că, dacă s-ar ști situatia reală pe fiecare spital, nu ar ieși calculul la totalul de pozitivi anunțat la nivel național doar pentru a forța prelungirea stării de alertă.
Dar, surpriză! Starea de alertă nu se poate prelungi fără complicitatea PSD-ului, care are cele mai multe voturi în Parlament. Dacă PSD-ul votează mizeria asta, fără să aibă cifrele internaților din fiecare spital suport Covid din țară pe care să ni le prezinte și nouă, celor pe care îi reprezintă, să vedem si noi cât de gravă e pandemia creată de in virus respirator vara, in România, se numește că PSD este complice la acest genocid și merită să dispară definitiv de pe scena politică, alături de hoții din PNL.
(Adriana Vitan Balint)
Lasă un răspuns