Deportarea în Siberia, 1 aprilie 1951 – Operațiunea „Nord”. Martorii lui Iehova din fosta Uniune Sovietică

Ce a fost Operațiunea „Nord”?

În 1951, la 1 aprilie, a început Operațiunea „Nord”, al doilea mare val de deportări în Siberia din timpul regimului stalinist. Această operațiune a fost avizată direct de către Stalin, care a dat ordinul de deportare, și i-a avut drept țintă pe membrii cultului creștin „Martorii lui Iehova”. În total, 9 793 de Martori ai lui Iehova din 6 foste republici sovietice (RSS Bielorusă, Letonă, Lituaniană, Moldovenească, Ucraineană și Estoniană) au fost exilați în cele mai îndepărtate colțuri ale pădurilor siberiene, între regiunile Tomsk și Irkutsk. Casele și toate bunurile le-au fost confiscate.

Într-o comunicare a Consiliului de Miniștri al URSS, document de arhivă, se menționează: „Începând cu aprilie 1951, 7 000 de Martori ai lui Iehova care locuiau pe teritoriul situat între Țările Baltice și Basarabia au fost arestați și trimiși în vagoane de marfă în regiunile îndepărtate ale țării situate între zonele Tomsk și Irkutsk, precum și în apropierea lacului Baikal, în Siberia … Un număr mare dintre cei arestați, în special dintre cele 7 000 de persoane menționate mai sus, au murit în primii doi ani de închisoare în Siberia din cauza unei alimentații proaste”. (Numărul de exilați indicat este mai mic decât cel real.)

tren_operatiunea_nord

În timpul regimului Stalinist au avut loc mai multe valuri de deportări, aproximativ 10 naționalități fiind supuse deportării totale. Rațiunile deportărilor au fost diverse: de natură etnică, socială, politică și confesională. Operațiunea „Nord” este unică prin faptul că a fost cea mai masivă deportare totală a membrilor unei singure religii, autoritățile din URSS exilându-i pe Martorii lui Iehova și familiile lor din zona în care locuiau. A fost cea mai mare deportare confesională din istoria fostei Uniuni Sovietice.

Descriere. Operațiunea „Nord” a fost un nume de cod operațional inventat în birourile Ministerului Securității Statului (MGB). Denumirea apare de repetate ori în documente oficiale. Se pare că este o reminiscență a unei operațiuni anterioare denumită „Iug”, al cărei scop a fost deportarea cetățenilor „indezirabili” din RSS Moldovenească, la 7 iulie 1949, printre care s-au numărat și sute de Martori ai lui Iehova. Această operațiune a primit numele „Sud”, întrucât cea mai mare parte a deportaților a fost trimisă în Kazahstan. În 1951, Martorii lui Iehova au fost trimiși în zone mai nordice, de unde a provenit și numele acestei operațiuni, Operațiunea „Nord” („Sever”).

Scurt istoric. În 1950, Viktor Abakumov, șeful MGB-ului, a înaintat către Stalin o petiție și un proiect de decret în vederea unei operațiuni de amploare. Abakumov, menționându-l pe Leonid Brejnev, a făcut referire la sprijinul și aprobarea deportării de către secretarii republicilor, ai Comitetului Central al Partidului Comunist. Petiția se încheia astfel: „Vă rog să luați o decizie. Abakumov”. La mai puțin de un an, șeful MGB-ului îi scria „tovarășului Stalin”: „Ați propus să efectuați deportarea în martie-aprilie 1951”.

În URSS, operațiunea trebuia să fie organizată de către MGB. În republicile unionale, ea avea să fie pusă la punct de către consiliile republicane ale miniștrilor, precum și de ministerele securității statului. Persoanele ce aveau să fie deportate trebuiau să fie aprobate de așa-numitul Consiliu Administrativ din cadrul MGB (URSS), organ care avea dreptul la deportări extrajudiciare, la arestări și chiar la execuție. Consiliul Administrativ a pregătit documentele privind deportarea Martorilor lui Iehova abia în luna octombrie 1951. Escortarea și transportarea exilaților au fost încredințate Ministerului Afacerilor Interne al URSS, iar Ministerul Transporturilor urma să furnizeze vagoanele. Comitetele executive regionale Irkutsk și Tomsk trebuiau să asigure transportul deportaților de la gări la locurile stabilite, precum și locuri de muncă și locuințe. Ministerul Finanțelor ar fi trebuit să aloce bani pentru întreținerea unor comandamente speciale suplimentare care supravegheau exilații, pentru a nu părăsi așezările stabilite. Operațiunea „Nord” a avut caracter militar. După ce Stalin a dat ordinul de deportare, a fost pus la punct un plan și s-a alcătuit un personal militar împărțit în mai multe grupări operative care să‑l pună în aplicare. Sprijinul militar a fost oferit de trupele interne, care erau subordonate MGB-ului. În descinderi a fost implicată miliția locală și activiștii partidului sovietic (activiști civili). S-au consolidat frontierele și au fost luate măsuri împotriva eventualelor conspirații.

Conform planului aprobat, deportarea credincioșilor din toate cele șase republici ale URSS care au fost vizate urma să aibă loc într-o singură zi, duminică, 1 aprilie 1951. La această dată, unități de militari dotate cu câini au intrat în diverse zone din cinci din cele șase republici, excepție făcând Ucraina. Aici, operațiunea a fost amânată cu o săptămână, respectiv pentru ziua de 8 aprilie 1951. Nu se cunoaște motivul amânării, întrucât nu au fost găsite în arhivă documente explicative.

De unde au provenit deportații și unde au fost trimiși?

În arhive au fost găsite diverse acte de predare-primire a deținuților, precum și liste de nume dispersate și notițe explicative. Verificarea datelor arată că au fost deportate 53 de persoane din Letonia, 151 de persoane din Lituania (inițial era planificate 76 de persoane), 270 de persoane din Estonia și 2 617 persoane din Moldova. O săptămână mai târziu, 6 308 persoane au fost deportate din Ucraina.

Mai precis, potrivit documentelor existente, din Republica Moldova peste 720 de familii de Martori – circa 2 600 de persoane – au fost trimise la Tomsk, situat la aproximativ 4 500 km în vestul Siberiei. Vagoanele au fost golite în stațiile de tren Bogashevo, Tugan și Asino. Deportații din Ucraina au fost trimiși în regiunea Irkutsk și lăsați în stații de tren, precum Zarianka și Tareya, și în regiunea Krasnoiarsk, localitatea Acinsk. Din Țările Baltice (Estonia, Letonia și Lituania), aproximativ 500 de persoane au fost debarcate în Regiunea Tomsk. Înainte de a lua cruntul drum al exilului, autoritățile înregistrau doar lucrurile de valoare neînsemnată ale deportaților. Obiectele valoroase „dispăreau”.

Actul oficial care reglementa deportarea credincioșilor a fost Decretul Consiliului de Miniștri al URSS, din 3 martie 1951, semnat de președintele Consiliului, Stalin, și de secretarul Consiliului, Pomaznev. Decretul conținea următoarele mențiuni: „acceptarea propunerii Ministerului Securității Statului al URSS privind deportarea”; „deportarea să fie efectuată pentru totdeauna”; „aplicarea efectelor decretului asupra deportaților «Cu privire la răspunderea penală pentru evadarea din așezările obligatorii și permanente»”; „asigurarea convoiului și transportului”; „permiterea persoanelor deportate să ia… lucrurile personale… toată averea să fie confiscată”.

 Cum au fost transportați deportații?

Potrivit ordinelor date, deportaților trebuia să li dea suficient timp ca să-și adune câteva lucruri înainte de a fi duși la tren. De asemenea, vagoanele ar fi trebuit să fie „amenajate pentru transportul persoanelor”. Totuși s-a întâmplat cu totul altceva.

În negura nopții, în jurul orei două, un grup de aproximativ 4-5 persoane (soldați și funcționari) veneau pe nepusă masă acasă la o familie de Martori. Conducătorul grupului citea decizia privind deportarea lor „pentru totdeauna în zonele separate ale Uniunii Sovietice”. Le dădeau ordinul de deportare și le spuneau că au doar două ore ca să-și strângă lucrurile înainte de a fi duși la tren. Vagoanele erau vagoane de marfă, neizolate termic, în care aproximativ 40 de persoane erau aruncate pentru o călătorie ce avea să dureze două săptămâni. În interior aveau 6,4 metri lungime și 2,7 metri lățime, cu o suprafață de 17,5 metri pătrați. Unii credincioși își amintesc că în vagoane era bălegar proaspăt de animale. Gardienii, simțind mirosul înțepător, refuzau să intre. Prin urmare, deportații curățau murdăria cu mâinile goale. Nu era apă pentru a spăla pereții și podeaua. Transportați asemenea animalelor, ei nu aveau nici măcar un loc unde să doarmă sau să‑și facă nevoile. Călătoria a durat în general mai mult de o lună, pe măsură ce deportații erau lăsați pe traseu în gările stabilite.

Ce greutăți au întâmpinat Martorii lui Iehova care au fost deportați?

Localnicii nu aveau hrană suficientă nici măcar pentru ei. Iată de ce deportații au fost nevoiți să se hrănească cu coajă de pin și rădăcini comestibile și să mănânce supă de urzică. Vara, au avut de înfruntat roiuri de insecte, de înțepăturile cărora le era imposibil să se ascundă și care le tumefiau fețele și trupurile. Ajungând într-un loc cu o climă diferită de cea din care veneau, din cauza iernilor lungi și geroase, unii au ajuns invalizi. La acestea s-au adăugat munca istovitoare, bolile și accidentele de muncă.
Mulți au trebuit să înfrunte durerea sufletească, deoarece au fost smulși de lângă familiile lor pe care nu le-au revăzut sau cu care nu au corespondat ani la rând.

De ce au fost deportați Martorii lui Iehova în Siberia în timpul regimului lui Stalin?

Motivele care au stat la baza deportări membrilor cultului creștin Martorii lui Iehova au fost păstrarea neutralității politice și practicarea credinței lor. Astfel, deși au manifestat respect față de autoritățile guvernamentale, acesta fiind un principiu definitoriu al credinței lor, Martorii lui Iehova au refuzat să se alăture organizațiilor de partid, să servească în armată sau să susțină în vreun fel războiul. Ei însă au manifestat respect față de simbolurile Statului și nu s-au opus autorităților în vreun fel. Tocmai această poziție personală, fără niciun compromis, i-a adus pe Martorii lui Iehova în atenția autorităților sovietice care și-au manifestat nemulțumirea față de ei.

Scrisoarea ministrului Securității Statului, Abakumov, care a fost adresată lui Stalin la 30 mai 1950 a fost declasificată. În ea apăreau astfel de expresii și exprimări: „Cu privire la necesitatea deportării membrilor sectei iehoviste și a familiilor lor din regiunile vestice [ale URSS]”, „sectă ilegală”, „liderii activității clandestine iehoviste”, „mai multe organizații antisovietice descoperite și lichidate”, „acțiune ostilă”, „activitate inamică intensă”, „propagandă antisovietică rău intenționată”, „comploturi provocatoare”. Scrisoarea conține următoarele argumente: „Ei desfășoară o propagandă despre instaurarea unui sistem teocratic în URSS, în care conducerea ar trebui să aparțină clasei duhovnicești. Iehoviștii se opun activităților partidului și guvernului Sovietic, în special privind formarea colhozurilor, îndemnul la refuz de a sluji în Armata Sovietică și distribuirea literaturii antisovietice în rândurile populației”.

A realizat Stalin scopul pe care și l-a propus prin desfășurarea Operațiunii „Nord”?

Conform mai multor materiale declasificate din arhivele Statului, scopul declarat al lui Stalin a fost „suprimarea continuă a activități antisovietice”. Un document chiar menționa: „Deportarea va fi efectuată pentru totdeauna”.

Totuși, potrivit rezumatului raportului șefului de departament „P” (așezări speciale) al Ministerului Afacerilor Interne al URSS, la 1 iulie 1953, în regiunile în care au fost deportați, existau deja 10 387 de Martori ai lui Iehova, ca urmare a exilului din anul 1951.

După moartea lui Stalin, Președintele Sovietului Suprem al URSS a decretat, în septembrie 1965, că „restricțiile privind relocarea … «Martorilor lui Iehova» … și a membrilor familiilor lor” au fost ridicate. Totuși, până 1965, multe persoane din regiunile în care Martorii fuseseră deportați au îmbrățișat credința lor. Chiar dacă după 1965 nu toți Martorii lui Iehova s-au întors în locurile natale, unii s-au mutat în alte regiuni ale Uniunii Sovietice nemaifiind stingheriți de agenturile Statului. Ministerul Securității Statului s-a înșelat crezând că interzicerea și represiunea ar fi putut eradica religia Martorilor lui Iehova din țară.

Colonelul-general Viktor Abakumov a fost arestat la 12 iulie 1951, la doar două luni după desfășurarea operațiunii „Nord”. A fost acuzat de trădare de stat și, în 1954, a fost împușcat în Levașovo (astăzi Sankt Petersburg).

Informațiile au fost obținute prin amabilitatea Birourilor de informații publice ale Organizației Religioase „Martorii lui Iehova” din Republica Moldova și România.

Mai multe detalii puteți găsi și pe site-ul: https://1951deport.org/en/