Despre pandemie. Cifre care nu (mai) mint

Unul dintre resentimentele moștenite din pandemie (cu excepția celor față de virus și de avalanșa de privațiuni pe care a declanșat-o), îl reprezintă și ostilitatea față de cifre. Practic, a plouat necontenit, timp de doi ani, cu tot felul de numere, procente, promile, incidențe, prevalențe, raporturi, rate de reproducere virală, de îmbolnăvire, de infectare, de decese, de eficacitate vaccinală, morbidități, mortalități etc. Mai puțin s-a insistat pe rata vindecărilor ori a persoanelor sănătoase și fără risc de îmbolnăvire, cu toate că acele cifre erau mult mai ridicate decât restul evenimentelor apocaliptice afișate zilnic.

E revoltător să constați că nici măcar acum, la doi ani de la debutul pandemiei, nu se cunoaște cu exactitate numărul celor internați în spitale sau decedați „de” sau „cu” Covid; că nu se știe cât de mari au fost costurile terapiei persoanelor bolnave de Covid, ale măsurilor de „prevenție”, ori ale bolilor care au explodat pe alături, din lipsă de prevenție și terapie oportună. Revoltătoare au fost și exclamațiile stereotipe ale acelora care decretaseră unul dintre valurile pandemiei ca fiind „valul nevaccinaților”, în timp ce se vedea de la o poștă că tot mai mulți „imunizați” se îmbolnăveau. Cât privește numărul colosal al testelor efectuate zilnic și rata de pozitivare a acelora, datele i-au înfuriat pe toți deopotrivă. Pe vaccinații care-și doreau, în sfârșit, normalitatea promisă și pe care n-o puteau avea din pricina nevaccinaților (!), dar și pe ceilalți, care credeau să fi deslușit tertipurile celor care umflau artificial cifrele și nu le interpretau cum trebuie. Totul li se părea putred: de la procedeul numărătorilor – care includeau una și aceeași persoană testată pozitiv zece zile la rând și tot de atâtea ori introdusă în sistem – și până la pozitivarea și negativarea rezultatelor prin modificarea aleatorie a pragului de detecție (renumitul CT). Teste care nu spun mai nimic despre infecțiozitatea unei persoane și nici nu pot sta la baza unui diagnostic competent. Teste care se impuneau cu preponderență nevaccinaților și de care vaccinații erau în marea lor majoritate scutiți, chiar și atunci când ajungeau în spital cu sau din cauza Covid-ului. Apropo de internarea în spitale: Nu se cunoaște nici numărul acelora care au intrat în spital fără și au fost blagosloviți cu un virus Corona nosocomial pe parcurs.

A plouat cu cifre și despre eficacitatea vaccinurilor – mai cu seamă întru „prevenirea internărilor, a formelor severe de îmbolnăvire și a deceselor”, după cum s-a spus mai tot timpul. Atunci când cineva – și asta s-a întâmplat în urmă cu câteva luni unui politician influent din opoziție în Austria – îndrăznea să afirme că spitalele sunt pline nu doar cu nevaccinați infectați cu Corona, ci și cu cei veniți să-și trateze reacțiile adverse vaccinale, mai că nu a fost biciuit în piața publică și nu s-a aruncat în el cu pietre. S-a aruncat însă cu injurii din belșug. Venite inclusiv din partea medicilor din rândul cărora respectivului i se „suflase” știrea. „Corectați” și mustrați au fost și aceia care aduceau cifre menite să demonstreze că procentul deceselor era mai mare printre vaccinați decât invers. Erau de îndată puși la punct cu remarca: „E normal să fie așa, deoarece numărul vaccinaților e mult mai mare decât al nevaccinaților!” (Dar nu pentru asta se recomanda vaccinarea? Ca să nu mai existe morți și forme severe de îmbolnăvire?!)

La începutul lui februarie 2022, senatorul american Ron Johnson, membru al Subcomitetului Permanent pentru Investigații, a trimis o scrisoare secretarului Departamentului Apărării (DoD), Lloyd Austin, subliniind rapoartele referitoare la mărturii dintr-o bază de date DoD care arătau creșteri dramatice ale îmbolnăvirilor în rândul personalului militar. Senatorul scria: „Pe baza datelor din Defense Medical Epidemiology Database (DMED) s-a constatat o creștere semnificativă a diagnosticelor de avorturi spontane, cancere și multe alte afecțiuni medicale în 2021, comparativ cu media pe cinci ani din 2016-2020. […] De exemplu, diagnosticele înregistrate pentru probleme neurologice au crescut de 10 ori, de la o medie pe cinci ani de 82.000 la 863.000 în 2021.” N-a primit niciun răspuns, fiindcă oricum era cunoscut ca oaie neagră, „răspânditoare de panică și teorii ale conspirației”. (Mă întreb, totuși, dacă n-ar fi fost mai onest și mai simplu să i se fi prezentat cifrele „corecte” care să-i doboare prezumțiile lipsite de temei?!)

Și mai sunt și alte încercări eșuate. Bunăoară aceea de a afla câte ceva despre transparența procedurilor în baza cărora s-a acordat aprobarea vaccinurilor. Sau despre modul – pare-se defectuos – în care s-au desfășurat studiile în vederea aprobării vaccinurilor. Indiferent cui ne-am adresa, ne izbim de un zid iar răbdarea ni se pune la grea încercare. FDA ne solicită vreo 55 de ani, UE începe să-și creeze o tradiție din a „pierde” telefoanele mobile prin care se făcuseră tranzacțiile sau din a șterge „din greșeală” consemnările. Astfel, o echipă de oameni de știință a cerut FDA – făcând apel la dreptul la informare – să li se pună la dispoziție documentele în baza cărora s-a dat aprobarea pentru Pfizer, ca și pe acelea cu reacțiile adverse colectate după aprobare. FDA are vreo 18.000 de angajați, dar a răspuns că s-au adunat în jur de jumătate de milion de pagini și că ei nu pot aloca decât 10 persoane să le elibereze (!), deci nu pot „verifica” mai mult de 500 de pagini pe lună, așa că… peste vreo 55 de ani, prin 2076, cine știe, e posibil să le vedem și noi. (Dacă nu, le putem trece în testament copiilor sau nepoților!)

Nici aceia care au încercat să afle ce se ascunde în spatele numărului neobișnuit de mare (de cinci ori mai mare decât în anii anteriori) de sportivi care fie au suferit atacuri de cord pe teren, fie au fost nevoiți să renunțe la carieră la nici 30 de ani, fie și-au pierdut viața… nu au avut mai mult succes. Din contră, au fost trecuți imediat în categoria alarmiștilor conspiraționiști, cu explicația că sportivii sunt supuși oricum unui stres imens și că numărul deceselor înregistrate în 2021 în sportul de performanță nu ar face excepție de la ce se cunoștea din anii anteriori. Deocamdată nu ne rămâne decât să lăsăm deoparte astfel de pretenții, ipoteze și teorii și să ne dedicăm altor cifre. Să luăm niște date de ultimă oră, publicate și analizate chiar de responsabilii resorturilor respective și prezentate în Bundestagul german.

Există un sistem numeric utilizat de medici și alți furnizori de servicii medicale pentru clasificarea statistică internațională a bolilor și a problemelor de sănătate conexe și codificarea diagnosticelor, simptomelor și a procedurilor înregistrate în legătură cu îngrijirea medicală: ICD-11 în actuala sa versiune. Fiecare țară își are un sistem propriu de colectare a datelor și de evaluare. Unele mai simple, altele destul de greu de descifrat. Germania are un Institut care se ocupă cu evaluarea și coordonarea sistemului de remunerare din spitale și care publică la intervale regulate date privind serviciile spitalicești pentru pacienții internați, care formează baza pentru menținerea și dezvoltarea ulterioară a așa-numitului sistem de tarife forfetare pe caz. Este un sistem care constituie baza obligatorie pentru facturarea serviciilor spitalicești încă din 2004.

Fără pretenția de a putea prezenta cifre exacte (în sensul că ele pot fi corectate – în sus!), dar cu certitudinea că cifrele prezentate nu au cum să (mai) mintă, întrucât ele corespund unei realități tangibile, imposibil de trucat (nu și în actualul context!), încercăm să le analizăm și noi și să tragem concluziile foarte probabil extrapolabile și la alte țări. Nu vom lua decât patru coduri care se referă la reacțiile adverse la vaccinuri în general și la vaccinurile anti-Covid-19 în special. Și mai precis, este vorba doar de cazuri severe și grave – care au necesitat spitalizări –, nu și de restul reacțiilor adverse – medii și ușoare, sau care nu au fost puse în legătură cu vaccinul. Le menționez pentru cei care vor avea răbdare să le caute în sistemul propriu, presupunând că acelea sunt disponibile:

• T88.0: Infecție contractată post-vaccinare
• T88.1: Alte complicații după vaccinare, neclasificate altundeva
• Y59.9: Complicațiile vaccinurilor sau ale altor substanțe biologice active
• U12.9: Reacții adverse la utilizarea vaccinurilor COVID-19, nespecificate

O primă constatare pe care o fac analiștii datelor este aceea că reacțiile adverse (RA) post vaccinale înregistrate în 2021 sunt mult mai numeroase decât erau ele cunoscute anterior de la alte vaccinuri. Așa ceva s-a mai pretins și cu luni în urmă, numai că atunci celor care cutezau astfel de comparații li se închidea numaidecât gura: „E normal să fie așa, fiindcă niciodată nu s-a vaccinat într-un timp atât de scurt un număr atât de mare de persoane.” Ei bine, analiștii au luat în calcul și acest lucru. Spuneam într-un articol anterior că șeful unei case de asigurări de sănătate pentru salariați a fost concediat pentru că a încercat să atragă atenția asupra numărului mare de persoane care au beneficiat de servicii medicale pentru RA postvaccinale. I s-a reproșat faptul că nu a ținut cont de gravitatea acelor RA, majoritatea lor putând să fi fost cazuri banale.

Că nu e vorba de bagatele ne-o demonstrează analiza datelor din spitale. Nimeni nu solicită internarea și nu este internat fără motive temeinice. Mai cu seamă pe terapie intensivă. S-a luat ca referință media celor doi ani anteriori, 2019 și 2020. Înainte de introducerea vaccinurilor anti-Covid, se aplicau 47,3 milioane de doze de vaccinuri anual. În 2021 numărul dozelor a fost de 149 de milioane. Rata RA spitalizate la care ne-am fi așteptat în 2021 ar fi trebuit să fie una de 4,2 ori mai mare decât media celor doi ani precedenți. În loc de asta, s-a înregistrat o creștere masivă (de peste 10 ori) a numărului de cazuri. La fel a fost și cu rata persoanelor care au necesitat terapie intensivă și cu cea a costurilor adiacente. Circa 23.200 de persoane au fost spitalizate pentru RA la vaccin și au petrecut în medie 4,3 zile în spital. Pentru 282 de persoane spitalizarea s-a terminat pe secția de patologie, cifra deceselor fiind de 10-14 ori mai mare decât cea la care s-ar fi așteptat analiștii prin comparație cu anii anteriori.

Același Institut ne mai furnizează și alte cifre. De exemplu numărul de zile de incapacitate de muncă (să le spunem „concediu medical”) cauzate de RA la vaccinul anti-Covid (383.170) și respectiv de boala numită Covid-19 (374.000). Putem calcula și singuri care dintre ele a costat mai mult sistemul de sănătate. Per total e vorba de o creștere de peste 100 de ori față de anii precedenți. Să nu uităm și că mulți au fost trimiși în concediu medical (carantină) doar în baza unui test pozitiv și fără simptome!

Revenind la cifrele asupra cărora atrăgea atenția șeful casei de asigurări de sănătate: El înregistrase 216.576 de cazuri care necesitaseră terapie în ambulatoriu din decembrie 2020 până în august 2021, din cauza RA vaccinale. În paralel, Institutul Paul Ehrlich (PEI), care evaluează raportările benevole din teritoriu, înregistrase între 27.12.20 și 31.12.21 doar 244.576 de astfel de cazuri, cifre care, prin comparație, nu mai par deloc plauzibile. Dacă ne încumetăm să facem o extrapolare a datelor asiguraților tratați în ambulatoriu la toate persoanele vaccinate din Germania, obținem ca rezultat posibil aproximativ 2,5-3 milioane de efecte secundare de severitate necunoscută, în loc de cele 244.576 publicate anterior în raportul de siguranță PEI.

Că vaccinurile nu s-au ținut de promisiunile (producătorilor și distribuitorilor) privind securitatea și eficiența e destul de clar. Neclar rămâne însă modul de abordare al repercusiunilor. Pentru ce se așteaptă ca „imunizații” să demonstreze complicațiilor relația de cauzalitate cu vaccinul și nu se cere producătorilor să le demonstreze vaccinurilor inofensivitatea? Mai ales că – exceptând euforia inițială născută din angoasa creată artificial –, numai de vaccinare benevolă nu poate fi vorba.