Despre politicianismul de Podul Mogoșoaiei, unic în Europa

Roman refuzat. Ca de obicei cînd poposesc la Mallul din Focșani, trec și pe la Librăria Alexandria, plasată în partea Stîngă a uriașei construcții.
De fiecare dată cînd intru, aparatele de verificat mărfurile șterpelite piuie alarmant.
De la tejghea, cele două librărese, pe care le știu, ridică privirile. Zîmbesc a prietenie cînd văd cine e detonatorul țiuitului.

Pe Stînga cum intri sînt cărțile scoase cred de RAO într-o colecție de popularizare.
Lîngă Camus și Marquez, zăresc romanele lui Herman Hesse. Mi se opresc privirile pe Jocul cu mărgelele de sticlă.

Halucinantă relația mea cu acest roman.
Pe vremea studenției, prima mea prietenă mai acătării, cu care aș fi putut să mă însor, m-a bătut la cap să citesc Jocul cu mărgelele de sticlă.
Ulterior, s-a măritat cu altul.
Poate de aceea m-a lovit o antipatie stranie față de romanul Jocul cu mărgelele de sticlă.

Au trecut ani, decenii.
N-am citit Jocul cu mărgelele de sticlă.
N-ar fi fost o problemă pentru mine, care citesc în viteză.
Nu l-am citit dintr-o rezistență interioară obscură.

Cu ceva ani în urmă, nu mai țin minte precis cînd, la BAR fiind, m-a acostat o asistentă la Științe Economice. A găsit în mine persoana folosită pentru a se dezlănțui împotriva ignoranței funciare a ziariștilor în chestiunea Crizei economice Mondiale.

Da, era în timpul Crizei.
Cum în 2010 s-a vorbit la noi despre criză, înseamnă că întîmplarea s-a petrecut acum 5 ani. Din vorbă în vorbă, eu fiind o minte deschisă la idei îndrăznețe (avea o teorie, pe care mi-a prezentat-o cu un patetism amintindu-mi de cel al prietenei din studenție) am ajuns la Jocul cu mărgele de sticlă. De fapt, ea a ajuns, în împrejurări de care nu-mi amintesc acum, și, evident, mi-a pledat pentru cartea lui Herman Hesse, avertizîndu-mă că pierd urieșește dacă n-o citesc.
N-am citit-o nici după acest îndemn.

La ceva timp, am aflat că interlocutoarea mea murise în chip misterios.
Cică oprise mașina pe șoseaua spre Constanța, în plină iarnă, și, lăsînd portiera deschisă, o luase pe cîmpul înzăpezit, prin troienele pînă la brîu și dispăruse.

Am văzut Jocul cu mărgelele de sticlă la sectorul Cărți al Carrefour-ului Băneasa.
N-am cumpărat-o.

Acum, la Focșani, am prins să șovăi.
Am luat-o de pe raft, am deschis-o la prima pagină, am citit îndemnul publicitar de pe coperta a IV-a (din care n-am înțeles nimic) și am pus-o la loc.

De ce nici măcar n-am cumpărat-o?
Din convingerea că n-o voi citi niciodată.
Și dacă la un moment dat, luîndu-mi inima-n dinți voi rupe vraja și mă voi apuca de citit Jocul cu mărgele de sticlă?

*

Democrație de tîrguieli

„Mulțumesc lui Dumnezeu c-am apucat să trăiesc prăbuşirea comunismului! Fac această afirmație referindu-mă nu atît la posibilitatea de a scrie ce-mi trece prin cap, oferită de garantarea libertății de expresie, cît mai ales la nesperatul prilej de a cunoaște pe viu haznaua politicianismului românesc interbelic. Despre acest politicianism de Podul Mogoşoaiei, unic în Europa, ca și sarmalele și țuica, aflasem din lectura marilor scriitori dintre cele două războaie mondiale. Remarcasem dezgustul lui Arghezi, Camil Petrescu, Sadoveanu față de democrația noastră originală, democrație de tîrguieli făcute la colţ de stradă, pe întuneric, unde se oferă prostituatele. La vremea respectivă, înainte de 1989, îi suspectasem niţel de comunism pe marii scriitori. De altfel, denunțarea scriitoricească a politicianismului nostru de mujdei fusese folosită de comunişti, sub eticheta de realism critic, în cadrul propagandei pe tema demascării trecutului burghez. De șapte ani însă, de cînd pe meleagurile noastre de deal-vale s-a instaurat democrația, am avut numeroase prilejuri să-mi dau seama că scîrba marilor scriitori nu-şi avea temeiul în bolșevism, ci în bunul simț. Aceasta deoarece, repetîndu-le experiența, am beneficiat și eu de ocazia de a vedea cît de tare poate mirosi nespălatul pe picioare politicianism dîmbovițean.” (Ion Cristoiu, Bordelul politic funcționează non-stop, Național, 9 noiembrie 1997)