Dimitrie A. Sturdza – un premier care mergea la Biblioteca Academiei

Pasiune. Intrînd în sala atmosferei de sîmbătă dimineața (doar fundamentaliști ca mine mai vin azi la BAR), am dat cu ochii de Nicoleta Stan Țurcanu, cea care mi-a trimis, în fine, textele despre Dimitrie A. Sturdza, la propunerea mea, după o discuție anterioară despre imaginea nedreaptă păstrată în posteritate despre marele om. Citind mai ales studiul despre preocupările de cultură ale fostului premier, sesizez imediat sîmburele unui eseu:
Deși a fost om politic cu acte în regulă, șef de partid, premier, ministru, Dimitrie A. Sturdza n-a renunțat o clipă la preocupările sale de om de cultură. Și nu e vorba de eseistică, gen la îndemîna celor care vor să evite truda în bibliotecă, ci de descoperirea și editarea de documente, întocmirea de studii.

Autoarea citează un text semnificativ din Universul, 14 octombrie 1914:

„Sturdza muncea mult. Asta era singura plăcere a vieții lui. Lucra ceasuri întregi în bibliotecile Academiei, uitînd și de masă. Celor care îi atrăgeau atenția le răspundea: Nu face nimic; cu cît mănîncă omul mai tîrziu, cu atît mănîncă mai cu poftă”.

Dimitrie A. Sturdza e un colecționar împătimit. Notează autoarea despre această notă de esență a personalității celui care a fost premier:

„Cu toate acestea, în primăvara anului 1872 cînd s-a retras pentru o perioadă la Miclăușeni, Dimitrie A. Sturdza a cumpărat de la un anticar din Iași mai multe cărți. Printre ele a avut norocul să găsească și un «manuscriptu interesantu» care i-a atras imediat atenția, ce cuprindea psaltirea în versuri scrisă de mitropolitul Dosoftei pe vremea cînd era episcop la Roman, cu o prefață în care episcopul îi dedica opera lui Duca Vodă. Bineînțeles că Dimitrie A. Sturdza a fost foarte încântat de acest «tezaur public» și a decis cum era de așteptat să-l tipărească. Ulterior, Dimitrie A. Sturdza a donat acest manuscris Societății Academice Române, în ședința din 8 septembrie 1877.”

Peste tot unde se duce, chiar și dacă nu mai ales în calitate de demnitar, Dimitrie A. Sturdza caută piese prețioase. Nu pentru colecția sa personală, ci pentru Colecția care e Academia.
Ce politician de azi l-ar putea imita?

*

Distrugere. Am dat gata, la Găgești fiind, cartea La chute de Constantinople: 29 mai 1453 (French Edition) Kindle Edition, de Maurice și Marilène Chavardès. Bazată pe istoria care face mare proză, cartea se încheie cu o așa-zisă călătorie a Marelui Turc prin Constantinopol înainte de a deveni pentru secole Istanbul. E de fapt un pretext pentru a semnala uriașa moștenire lăsată de Bizanț Marelui Turc, dar și pagubele de nerecuperat făcute de Turcii din stepe și din corturi unei imense moșteniri a Europei greco-romane:

„În timpul devastării Orașului, minunate opere de artă, monumente, mii de tablouri și de cărți au fost distruse, altele stricate. A fost o lovitură teribilă pentru cultura elenistică și creștină. În același timp, savanți și oameni de litere greci care au reușit să fugă și au luat cu ei capodopere și manuscrise sustrase de sub nasul Turcilor, s-au stabilit în Italia, Astfel artiștii și scriitorii occidentali au fost influențați de civilizația bizantină, marcînd astfel debutul Renașterii”.

Finalul cărții e magistral:

„Istoricul nu poate uita că în 29 mai 1453 Occidentul a suferit o lovitură ireversibilă în politica sa, în cultura sa, în economia sa”.

Nu e ceea ce voia să exprime, cu ani în urmă, bunicul principesei Bibescu cînd spunea Căderea Constantipolului e o nenorocire personală care ni s-a întîmplat în săptămîna trecută. Dintre toate prozele născocite cu acest prilej de Istorie, una dintre cele mai puternice mi se pare credința bizantinilor că Dumnezeu, Fecioara Maria îi va salva. În zilele asediului, circulă în oraș vorba despre legenda potrivit căreia Turcii vor ajunge pînă la Arcul lui Teodosie și că acolo le va ieși în cale Arhanghelul Gavril, care îi va opri. Cînd se aude strigătul Orașul e pierdut! bărbați, femei, copii, unii de țîță, se grămădesc în Sfînta Sofia din credința că Dumnezeu nu-i va lăsa pe Turci să intre. Turcii intră, îi măcelăresc, îi iau ostatici și profanează așezămîntul. Unde e ocrotirea lui Dumnezeu?