Din biblioteci risipite, cărți și hârtii rătăcite… (I)

Răscolind printre „troace“, cum ar zice nevastă-mea, adică „gunoaie“, tradus din limba lui Marin Preda de unde se inspiră și i se află originile și dumneaei, dădui iar peste un ceva care măcar aici, pe pagina asta, să fie istorie, dacă acolo unde i-ar fi locul nu s-o afla.

Am găsit un plic cu fotografii, iar pe versoul uneia, o însemnare:

„Dragilor mei Lia și Virgil această imagine a ceasului muzical năsăudean, rod al gândirii mele, încununat de cel mai deplin succes, ceas construit pentru a marca trecerea timpului în anii, deceniile și poate secolele ce vor urma.
Tata
4 mai 1986 – Năsăud”

Cine este Tata?
Sigur, aflam și fără suplimentul de informații pe care îl conținea plicul, datat 15 decembrie 1987 (marți), ora 22, aflat miraculos în podul meu.
Această dată este data morții lui Emil Catarig, născut în 1922; acesta este năsăudean de origini, este inventatorul mecanismului ceasului cu lamele, dar și al melodiei cântate de acest ceas, „Noapte de vară“, pe versuri de George Coșbuc, care făcea parte din Obeliscul metalic (al treilea monument de acest gen din Europa acelor ani).

„Era ridicat în jurul anilor ’80.
În vârful obeliscului era amplasat un glob cu diametrul de un metru, care se învârtea în jurul axei sale la adierea vântului. Tot pe obelisc erau amplasate difuzoarele ceasului muzical (unicat la nivel de țară) care era adăpostit la parterul Primăriei, alcătuit dintr-un ansamblu mecanic și altul electronic care se declanșa la anunțarea orei exacte, cântând melodia compusă de prof. Emil Catarig, după versurile lui George Coşbuc. Melodia era amplificată prin difuzoarele amplasate în vârful obeliscului care era atracția și monumentul reprezentativ al orașului Năsăud în anii ’80-’90.

De-a lungul anilor s-a degradat, mecanismele s-au deteriorat, globul și ceasul au dispărut; în locul globului a fost amplasat un „mănunchi“ de patru steaguri, iar în perioada de iarnă obeliscul ajuta la pavoazarea parcului cu ghirlande multicolore.

Conducerea administrativă a urbei a hotărât – în 2014, înțeleg – înlocuirea obeliscului, care a devenit un potențial pericol din cauza uzurii, cu un monument care să reprezinte »Grănicerul Năsăudean»”.

Aceste ultime informații sunt preluate din articolul Olgăi Lucuța din 3 mai 2014, ziarul local „Răsunetul“.
Această întâmplare îmi oferă prilejul de a începe în acest loc câteva povești despre oameni și bibliotecile lor risipite. Povești la care am luat parte sau pe care le-am auzit de la alții. E un capitol și subiect trist, despre care se poate scrie o întreagă literatură.

Revenind la protagonistul de azi, Emil Catarig, nu știu dacă noul proiect, monument al Năsăudului, a fost realizat și, astfel, profeția sa ca invenția sa să străbată mai mult decât deceniile să nu se fi împlinit. Un lucru e cert: că, odată ce și aceste fotografii se vor pierde, identitatea și opera unui truditor vor fi și ele, ca atâtea altele, condamnate la uitare.