Majoritatea românilor consideră că situaţia generală a ţării este mai rea comparativ cu cea din urmă cu 30 de ani, potrivit rezultatelor unui sondaj INSCOP

Din România lucrurilor mărunte. Ferestrele Orașului

Când se îngână iarna cu primăvara, ca în nicio altă perioadă din an, orașul își dezvăluie fața necosmetizată cu verdele copacilor și flori din ronduri. Pe trotuare denivelate, murdare de pământul înmuiat de ultimii fulgi apoși de zăpadă, își târâie pașii diverși trecători, cei mai mulți aduși de spate, cu ochi plecați și frunți golite de gânduri. Și înotând prin mulțimea pestriță, te poți întreba: „Aceasta-i viața orașului meu?”…Iar câteva străzi mai încolo, în centru, după niște ziduri de sticlă și beton se deschide o altă lume, ceva mai colorată, mai cosmetizată și mult mai zgomotoasă. Ziua, orașul pare uniform în ternul cenușiu al blocurilor anilor ‘60-’80, cu mici ruperi de ritm prin construcții noi, plasate nepotrivit, de parcă cei de la Urbanism au răsturnat cutia cu Lego la întâmplare.

Simt orașul precum un organism viu ce pulsează în ritmul inimilor celor ce îl locuiesc. Privesc în jur încercând să găsesc acea motivație pentru încă o zi până la Soare, Verde, Viață, sperând să aud dincolo de zgomotul de fond al sirenelor, rularea mașinilor și vânt măcar o bătaie de inimă a bucurie. De undeva, deasupra capului meu, se deschide o fereastră prin care iese un abur aromat al unei oale cu sarmale în cuptor, dar și o gospodină zeloasă ce scutură cu spor o cârpă de praf. Aș vrea să ripostez, dar geamul se închide abrupt în fața indiscreției de a pătrunde, dincolo, în intimitatea celor ce se ascund după ferestrele orașului.

Lăsând în urmă ceea ce mă înconjoară, privesc în sus, spre acel puzzle imens, compus din ferestre după care ar trebui să se ascundă adevărata viață. Pe stradă, oamenii ies cu mască și multiple măști, în casă, dezbrăcați de „hainele de oraș”, își duc traiul fără mască, dar cu alte măști acceptate și aprobate de cei cu care conviețuiesc, de cele mai multe ori de nevoie, sub același acoperiș. Fiecare fereastră spune o poveste în sine, ca un ochi prin care ai putea citi în sufletul celui ce îl poartă. Fiecare fereastră este înconjurată de o tencuială, mai mereu coșcovită de timp și ploi, precum machiajul crăpat al unei bătrâne curtezane, iar câte o perdea ponosită se zărește după sticla mătuită de praf și poluare. Câte-un pervaz găzduiește o pisică plictisită, ce-și mătură agale coada peste-o pojghiță de praf și poate-o pânză de păianjen, privind în gol, căscând a lene… și te apasă frigul, sărăcia; și nu atât cea materială, cât cea a Sufletului. Se spune că o casă reprezintă Sufletul femeii ce o locuiește și o îngrijește. Se spune că femeile unui loc sunt curate precum apele, pădurile și câmpiile ce îl înconjoară…și gându-mi este întrerupt de-o pungă goală ce se zbârlește-n vânt, în gardul viu.

Ferestre peste ferestre, vieți puse una peste alta, până la risipirea oricărei urme de individualitate, povești ce se îmbină, trecând ca aburul mâncării sau fumul de țigară, din ușă în ușă, pe casa scării, pe aerisirea de la baie sau își caută drum spre libertate prin câte-o fereastră deschisă.

Se lasă seara peste oraș, ferestre, oameni… griul dispare topit în lumina galbenă a iluminatului public și blocurile se transformă în cuburi de lumină, în care se adună singurătăți obligate să trăiască împreună, mințindu-se frumos că aceasta ar fi viață. Trăim o lume în care autismul este principalul nostru refugiu, iar masca cea de toate zilele, un bun prilej de a fugi de noi și lume. Suntem lucruri mărunte, puse unul lângă altul precum ferestrele unui bloc. Imaginea în ansamblu este Viața însăși, pe care-o mână nevăzută a hotărât să o construim împreună.

Poate greșesc și îmi asum pesimismul sfârșitului de Gerar, dar vă invit să priviți în jur, priviți în sus și dați-vă voie să simțiți! Simțiți-vă inima, auziți-vă gândurile și dați-vă voie să Trăiți adevărat și asumat!


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Din România lucrurilor mărunte. Ferestrele Orașului”

  • ferestrele orasului pe care il privesti…sint masura ferestrelor…prin care privesti!:))
    iar…ochii prin care privesti sant masura inimii tale:)

    ce vezi, aia esti!

    toti oamenii traiesc ‘adevarat’ si ‘asumat’,
    atata tot ca ‘adevarat’ e pictat in culorile curcubeului, deci are tot atatea fete,
    si
    ‘asumat’ e pictat in culorile curcubeului si are tot atatea fete,
    cite?:))
    pai …tot atatea cate inimi exista, tot atatea cate minti exista.
    🙂

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog