Au eșuat negocierile pentru formarea guvernului. Dacian Cioloș: „Până duminică, dacă PNL este în continuare interesat de discuţii, ştie unde să ne găsească”

Din România lucrurilor mărunte. Viața la țară. Neromanțată

O ședință de Consiliu Local. Nu, nu sunt consilier local. După ani de zile de servit comunitatea și rezolvat lucrurile prin efortul personal, ne-am permis a ne înscrie la o ședință, pentru a expune câteva probleme a căror rezolvare nu mai stă în putința noastră.

Cabinetul nostru are doi vecini, de-a dreapta este Sediul Poliției Locale, de-a stânga, Cabinetul Medicului de Familie. Medicul a rămas același în aproape 17 ani, în schimb Șeful de Post și cei 2-3 lucrători care-l însoțesc au venit și au plecat, unii mai repede decât trecerea unui anotimp. Așadar, cam de prin 2012, am pierdut șirul și socializarea cu „vecinii”, postul de Poliție arătând acum ca un sat… plin de câini fără stăpân, a căror singură preocupare, în ritm firesc și natural, este înmulțirea. Anul trecut, în plină Stare de Urgență, când norocul a făcut să ne descotorosim de cel care ne îngrijea curtea, dar care-și făcea parte singur din mâncarea câinilor noștri și din provizia de lemne de foc, deși era plătit și răsplătit, am rămas ca două prințese a avea grijă și de animale. Apă, mâncare, curățenie. Astfel, la trei zile mergeam la cabinet, cu Declarație pe Proprie Răspundere. Vigilentul Șef de Post ne pândea de după ferestrele murdare să nu care cumva să intre picior de pacient pe poartă. În tot acest timp, în magazia dărăpănată din curtea autorității, se aciuase o cățea ușor gravidă. Atât de ușor, că a fătat 8 pui. Cu tot cei doi soți ai dumneaei se făcuseră de vreo 11 suflete ce schelălăiau după apă și mâncare. Într-una dintre zile, echipată corespunzător situației pandemice, dar și pentru curățenia la câini (Avem trei exemplare în dotare, castrate, vaccinate, deparazitate și cipate, Costică, Strontzi și Lola. Pe Lola am salvat-o de la moartea în laț, prin înfometare, din curtea Poliției Locale, unde fusese abandonată de un „păzitor al ordinii și legii”), mă aventurez la o discuție cu vecinul, onorabilul Șef de Post, încurajată fiind și de propaganda acelor zile în care ministrul Vela se poza pe toate gardurile cu pui de cățel în brațe, informând muritorii de rând despre înființarea Poliției Animalelor. Expun situația și punctul de vedere și obțin promisiunea că rezolvă problema. Că leagă câinii, puii îi duce la un padoc și castrează cățeaua. Dar cum a promite „este de neam nobil și a te ține de cuvânt de neam prost”, nu s-a luat nicio măsură. Singura metodă prin care s-au împuținat cățeii a fost lăsarea lor liberă în calea mașinilor care trec în viteză prin fața Sediului. Dar chiar și așa, tot au rămas 5 exemplare, printre care și „izvorâtoarea” de pui. Exemplare care, prin așa zisul gard care ne desparte, își fac loc și vin în curtea noastră pentru a fura mâncare și apă. Dar primim la schimb papuci, popândăi, cranii de animale, covoare de pe la ușile sătenilor. Prin toamnă, reiau discuția cu distinsul Șef, în plus am abordat fiecare polițist ieșit la fumat pe lângă gard. Dar nu. Ei nu au rezolvat nimic în propria ogradă, în schimb au amendat o pacientă de-ale noastre pentru că îi lătra câinele…

Aceasta fiind situația, am încercat noi să o rezolvăm pe alte căi. Am sunat veterinarul, care ne-a spus că o castrează dacă i-o aducem la Iași, de parcă nu ne plimbaserăm cu suficient de mulți câini până la ora respectivă. Am informat polițaii că avem veterinar dispus să o sterilizeze gratis. Au zis „da”, și atât. Am sunat la toate Padocurile și Asociațiile de profil, ni s-a răspuns că doar Primăria sau cei de la Poliție pot face cererea către ei. Așadar, cum paleta noastră de activități nu se rezumă doar la a gestiona câinii comunitari care latră și sar la trecători și pacienți, a trecut și iarna și a venit, în pas zglobiu, primăvara, aducătoare de chef de viață și reproducere în rândul celor care nu cuvântă. Cum am înțeles că mare bază și speranță în autoritatea polițienească nu putem avea, am făcut hârtie către Primărie și am fost în audiență la Primar. „Da-da-daaa, se rezolvă!”. Paranteză. Îndelunga experiență cu oamenii ne-a făcut să pricepem că o anumită intonație și ritmicitate a lui „Da” îți semnalează faptul că interlocutorul nu a priceput nimic, asta în cazul în care a reușit să asculte înșiruirea de cuvinte. Iarăși o paranteză. La audiența respectivă am aflat că Poliția care „face și drege” sau ar trebui să… nu este în stare să-și repare poarta și s-au trezit cu toate cauciucurile tăiate la mașina de Poliție.

Lăsând parantezele în urmă, am așteptat vreo lună un răspuns oficial. Cum poșta între Primărie și Cabinet nu funcționează, am cerut o participare la o ședință de Consiliu Local. Secretara, drăguță și amabilă precum o varză acră uitată în lighean la soare, ne repede că e ședință pentru aprobarea bugetului și ce treabă avem noi cu bugetul. Păi, avem, că și problemele noastre țin de buget. Cu hâr și mâr ne trece pe lista de participare.

În ziua ședinței, ne înființăm regulamentar la ora 9 la Primărie. Din mașini luxoase, pe la un 9.15, au început să răsară onorabilii domni consilieri locali. Intrăm în sala de ședințe. Mai bine de trei sferturi ne trecuseră pragul, și nu o dată. În afară de doi dintre ei, restul aveau aceeași acreală, strecurată pesemne de secretară, prin paharele de plastic cu cafea. Ne priveau ostil și dacă nu ar fi știut că mai au nevoie de noi, sigur ne scoteau pe geam, nu pe ușă, afară. Vine și Primarul pe la ora 9.30. Dumnealui e de vreo 25 de ani în funcție, deci tot dumnealui era când am pus prima dată piciorul în comună. În tot acest timp, i-am tratat copiii gratis și tot neamul. Doar amanta cred că ne-a scăpat. De obicei ne vorbește frumos și cu „Sărut-mâna”. Acum ne privea de parcă nu ne mai văzuse vreodată în viața sa. Începe ședința. Consilierii își ridică măștile de pe bărbie și le așează regulamentar sub nas. Ca să scape de noi mai repede suntem invitate să deschidem luările de cuvânt. Dă colega mea să scoată trei cuvinte, secretara o întreabă sec cine este și îi cere să se prezinte, de parcă nu ea ne înscrisese pe lista de participare și nu toți, până atunci, nu ni se adresaseră cu „doamna doctor”. Se purta de parcă cei din sală aveau în față doi extratereștri. Trecem peste moment și începem narațiunea, noi cu speranță, ei obosiți deja și plictisiți în așteptarea hălcilor personale din buget. Povestim despre câini, povestim despre gard. Gardul comun cu Poliția, pe care nu îl putem reface și pe acela din banii noștri (după un calcul estimativ este vorba de vreo 12.000 lei). Ni se răspunde cu același „Da-da-daaa!”. Pentru câini, imediat cum trece Paștele, că au vorbit deja cu Salubrisul. Pentru gard, să mai depunem o hârtie, că trebuie una separată, specială, să nu poată fi acuzați că mituiesc Poliția sau medicii; deși în prima sesizare expusesem pe larg și problema gardului.

Între timp, la Postul de Poliție schelălăie 5 creaturi noi, plus cele deja existente. Gardul putrezește și se apleacă sub vânturi și ploi. Paștele a trecut. Natura își urmează cursul ei nezdruncinat peste tot și toate. O vacă paște liniștită sub un cireș bătrân înflorit în curtea cabinetului de Medicină de Familie. Vântul aduce cu el miros de grătar și notele unui acordeon. Clopotul Bisericii dăngăne rar, anunțând Duminica. Departe, la oraș, unii aleargă la Maratonul cu Ace. Alții visează la banii din PNNR. Iar Arthur, aliniat progresismului, nu știe dacă e Urs sau Ursoaică și rămâne a fi doar o legendă, poate din timpul Primului Descălecat. Ori un personaj dintr-un basm rusesc, de prin taigaua Siberiană. Dar cel mai probabil, un nou brand de bere unisex.

Colajele cu fotografii reprezintă o scurtă istorie în imagini a cabinetului de atunci – octombrie 2004- și până acum- 2021. Primăria nu ne-a ajutat cu nimic. Clădirea dispensarului este construită în 1964 și a avut drept destinație inițială de Ocol Silvic. Din anii ’90, o jumătate a fost repartizată pentru Medicină de Familie. Jumătate a fost lăsată în paragină, amintind de imaginile cu spitalul din orașul Cernobîl de după accidentul nuclear. Pământul era sterp și plin de gunoaie, sticle vechi de la Polidin, corpuri de seringi de sticlă sparte, ace vechi. Primăvara creșteau doar scaieți și brusturi atât de înalți și viguroși că se rupea tăietoarea în ei. Primăria nu ne-a ajutat nici măcar cu un cosit. Nici măcar să ne trimită un om pe care să îl plătim noi. Fiecare floare și fiecare copac a fost plantat de noi, pe lângă cei mulți care au murit în încercarea de a schimba fertilitatea locului. În verile din urmă, nu era pic de umbră să astâmpere arșița. Acum avem aproape o pădure de salcâm, tei și pomi fructiferi.

De aceea îmi și permit să vorbesc și să-mi dau cu părerea. Acest loc, de la cum era și cum arată acum, este principala mea carte de vizită. Nu oamenii pe care i-am ajutat, pentru că oamenii uită. Pământul. El este singurul care ține minte și te răsplătește.

N.B. Cățelul alb din fotografie Țica – Alba – Fetița este primul câine care s-a lipit de noi, și care acum nu mai este. Costică a fost primul ei companion.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

11 comentarii pentru articolul „Din România lucrurilor mărunte. Viața la țară. Neromanțată”

  • Sa fii exemplu pentru altii, cred ca e unul din cele mai importante lucruri, chiar daca si unul singur il urmeaza. Modelele pozitive lipsesc cel mai mult prin tarisoara, cred eu.
    Imi pare rau ca aveti toate problemele acelea.

  • De ce nu plecati? Nu neaparat dincolo, ci în alta localitate. Majoritatea pacientilor români, primarii cu consilierii si secretarele lor cu tot, plus alti mahari au falsa impresie ca medicul este sluga lor, ca trebuie sa se sacrifice ca prostul, paradindu-si sanatatea si întreaga viata pentru ca au auzit ei, inteligentii, ceva despre un juramânt al unuia care se numea Hipocrate. Si au mai auzit si altele, dar nu au auzit sub nicio forma ca în orice tara civilizata medicul este cel mai respectat membru al comunitatii.
    Cautati un primar luminat caruia sa-i impuneti dv. conditiile de instalare si scapati de calvarul pe care îl traiti acolo, în localitatea care nici macar un nume ca lumea nu are. (Am vrut sa scriu „… calvarul pe care îl traiti acolo, în Grajduri…”, dar suna ca naiba.)

    • După 17 ani nu mă mai mut nicăieri. În niciun caz pentru stomatologie 🙂. Cu atât mai mult cu cât, în sfârșit am o mică pădure în spatele cabinetului. Vara, când tot orașul se topește, noi avem răcoare gratis. Ba mai mult, momentul în care teii și salcâmii înfloresc…este o cură de aromoterapie minunată. Plus flori de ceai pentru toată iarna. Și la câți politruci prin diverse funcții mi-a fost dat să cunosc nu am speranță că în altă parte lucrurile ar fi altfel…

  • @Smarandita,

    Un gard viu?… Poate ar fi o idee de discutat in contextul „eco” pe care-l promoveaza toti, incepand de la primu’ plantator al statului, iar gardu’ ala darapanat sa-l doneze muzeului satului, spre cinstea primarului si a politiei romane… 🙂

    PS. Apropo de poze: te-ai echipat de spargere la vreo banca sa faci rost de bani pentru gard? Zambesc doar… 🙂

    • Varianta de „gard viu” am probat-o pentru a separa terenul în fața cabinetului, 3 m. După 8 ani am ajuns la un rezultat 😀. Iar speranța moare ultima. 😊

  • Nu oamenii pe care i-am ajutat, pentru că oamenii uită. Pământul. El este singurul care ține minte și te răsplătește.

    …nu prea cred:))
    cel care nu uita e Cerul:)

    Curcubeul are Cer si Pamant.
    insa si Cerul are ‘cerul sau si ‘pamantul sau:)
    dupa cum si Pamantul are ‘cerul si ‘pamantul sau
    -intre ‘cerul si ‘pamantul Cerului sta Marti, pe post de reazem intre ‘cer si ‘pamant
    -intre ‘cerul si ‘pamantul Pamantului sta Vineri, pe post de reazem intre ‘cerul si ‘pamantul…Pamantului:)

    intre ‘reazemul Cerului si ‘reazemul Pamantului sta Joi,
    Verdele Curcubeului
    6-le Creatiei,
    Pacea,
    Echilibrul Absolut,
    Referinta Absoluta,
    …adica Iubirea

    oamenii…mai si uita, insa exclusiv in mod relativ. in mod absolut… nimic nu e uitat, ci scrijelit pe ‘peretii Inimii Naturii’:))

    ps
    cind eram mic am cazut de pe un pod.
    priveam, mergand, inspre stanga mea si n am vazut ca…o blana era lipsa:))
    in drumul meu spre… pamant, cam 7 metri, care a durat…cam cit dureaza o astfel de cazatura:)), prin fata ochilor mi s-a derulat intreaga mea viata de pina atunci, adica 6 ani si ceva:). si…din ce am vazut, nimic nu era uitat, acolo:))))

    oamenii mai uita. insa ‘cerul lor nu prea cred ca uita. iar Cerul…nici atat!:)))

    • zici…’neromantata.
      povestea ta de azi mie mi se pare chiar o romanta!:))

      of! nu ne mai intelegem deloc!:))
      si era o vreme cind ne intelegeam asa d bineee…:)))

      • 😅 dar nu este timpul pierdut!…să ne înțelegem bine 😉

  • He, he, nici militienii nu mai ie ce ierea odata!
    PS Va raciti gura de pomana. Mama prostilor e forever pregnant!

  • vezi,ai schimbat faţa locului in care eşti stăpână
    vrei să schimbi satul?peste trei ani vezi că-s alegeri
    vrei să repari doar gardul,cred că tre’ să te faci Şefă de post:)

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog