Cătălin Cîrstoiu nu se retrage: ”Mandatul meu a fost, este şi va rămâne pe masa coaliţiei”

Dinlăuntrul labirintului

Omul e propriul său labirint, de unde și nevoia fiecăruia de a avea o Ariadnă la capătul celălalt al firului-destin. Numai că și ea este om și de aici neputința ieșirii la liman. Și atunci care este soluția?  țip speriat. „Inteligența artificială !” îmi răspunde mecanic robotul de lângă mine. Nuu ! Vreau să rătăcesc întruna, prefer aventura fără sfârșit printre semenii mei, nicidecum tovărășia  rece și insensibilă a mașinii ! Când îmi pregăteam următoarea  frază de protest, am simțit în jurul gâtului un laț. Era firul de care tocmai vă povesteam. Mă strângea  de moarte și m-a cuprins frica. M-am trezit. Am visat, deși, acum, nu mai sunt atât de sigur.

Deschid  televizorul,  la o emisiune de știri. Un robot, undeva,  dirijează ditamai orchestra simfonică. Altundeva, un frate de-al lui, tot din ultima generație, susține o conferință de presă…

 

*

 

Cică „Dumnezeul antic a  creat omul antic, adică omul supus greșelii – și, prin urmare, a greșit El însuși”[1]… Dacă  scriitorul rus nu s-o înșela, îmi este teamă să-mi închipui cum arată creaturile Dumnezeului postmodern…

 

*

 

Sunt deja la asfințit și, de la un timp, am  senzația că mă urmărește cineva, prea îi aud pașii apăsați, hotărâți. Mă uit îndărăt, dar nimic.  Mi s-o  năzări ? Într-un final, dezleg misterul:  „Nu, nu bătrâneţea, slăbiciunea și moartea ar trebui să ne-ngrozească, ci faptul că în urma noastră vin oameni noi, mai tineri şi altfel plămădiţi. La urma urmei, asta înseamnă moartea. Nimeni nu ne trage în mormânt, ci suntem îmbrânciți din spate.“[2] Caut să le explic că  n-au niciun motiv să mă zorească,fiindcă oricum ceasul meu e în mâinile Ceasornicarului Suprem și că-mi va suna  negreșit în curând. Geaba le vorbesc, parcă  ar fi surzi, zău ! Tac resemnat, conștient că  „aşa a fost de când lumea: două generaţii care se ating și se succed se suportă extrem de greu şi punțile dintre ele sunt extrem de fragile. Şi totuşi, multe dintre divergenţele şi conflictele iscate între generaţii se întemeiază, la fel ca majoritatea conflictelor în general, pe neînţelegeri.”[3] Hm, viața ca  neînțelegere, ce trist…

 

*

 

„Spune-mi ce iubești, și eu îți voi spune cine ești”[4], citesc într-o carte și rămân pe gânduri. Răposatul papă chiar nu s-a înșelat, cu o condiție însă – mărturisitorul să fie sincer ! Și ar mai fi o completare obligatorie: „Spune-mi ce urăști, ca să-ți spun cine ești”…

*

 

„Și, ori de câte ori, bărbații și femeile trag umerii spre spate, înseamnă că pornesc  undeva, fiindcă nimeni nu te poate călări  decât dacă ai spinarea încovoiată”[5], remarca  la 3 aprilie 1968, înainte de a fi asasinat, tragicul Martin Luther King Jr. Privesc împrejur, pe strada forfotitoare, și observ numai oameni aduși de spate, cu umerii povârniți. Stau încremenit și îi cercetez atent, poate le descopăr cauza infirmității.  În cele din urmă mă lămuresc – îi călărește bicisnica viață.Și ce-i  mai plesnește cu biciul, și ce călcâie le arde între coaste…

*

 

„Nu suntem doar savanți; suntem oameni, de asemenea”[6], a simțit  nevoia să se scuze  întrucâtva J. Robert  Oppenheimer la puține  luni după ce copilul său  de suflet  sfârtecase sute  de mii de japonezi la Hiroshima  și Nagasaki. Au mai trecut niscaiva ani și fizicianul ni s-a destăinuit pe de-a-ntregul: „Am știut toți că lumea nu avea să mai fie la fel. Câțiva au râs, câțiva au plâns, majoritatea  au tăcut. Mi-am amintit  versetul  din vechiul text sanscrit, Bhagavad – Gita: «Acum  m-am prefăcut în Moarte, nimicitoarea lumilor».”[7] Și totuși, sunt savanții oameni ?  Inclusiv cei murdari pe mâini de sângele victimelor  de conjunctură[8], transformate în  cobaii noilor cuceriri științifice ?…

 

*

 

„Cuțite înfig în noi doar cei pe care îi iubim”, ne-a lăsat cu limbă de moarte Ileana Vulpescu. De aceea, uneori, când îmi pipăi trupul, ocolesc cu grijă cicatricele acelea nevindecate vreodată…

 

*

 

Zice Părintele Necula: „Nu există lege care să ne facă  să iubim! Poți să dai câte decrete vrei, oricâte hotărâri ale nu-știu-cui, n-are nicio treabă, n-are ! Iubirea nu încape în lege ! Ea e  exercițiul cel mai bun de supraviețuire!” Încerc să-mi imaginez imposibilul  act normativ cu un articol unic: „Orice persoană, indiferent de vârstă, sex, rasă, confesiune religioasă, are obligația de a iubi. Încălcarea acestei dispoziții are ca efect decăderea din drepturile  naturale și cetățenești.” S-ar înființa,  bineînțeles, și  o Poliție a Iubirii îndrituită să vegheze la respectarea  prevederii cu pricina…

 

*

 

„Drept înainte nu poți merge foarte departe”[9], rostește Micul prinț, surprinzând ca nimeni altcineva tâlcul caznei individului pândit ireversibil de finitudine. Să fi știut  el că orice cale trece printr-o încâlcitură  de galerii, sortită fiecăruia dintre  noi de capricioasele ursitoare și că linia dreaptă, ca drumul cel mai scurt între două puncte, nu-i decât o creație imaginară? În definitiv, până la moarte, ocolești cogeamitea, ademenit de cărările întortocheate ale dedalului. Chiar,  câți  pământeni oare își doresc să meargă foarte departe ?

 

*

 

Adesea, îl aud  pe Iisus povățuindu-ne  din Cerurile necuprinse: „Eu sunt ușa. Străduiți-vă  să intrați pe ușa strâmtă. Mulți vor încerca, dar nu vor putea.  Strâmtă  e poarta, îngustă  calea ce duce la viață, puțini o găsesc.”  Fiul Domnului își încheie rostirea și o liniște  apăsătoare, sfredelitoare, pogoară pe pământ împresurându-mă. Dau să fug repede din casă, s-o iau oriîncotro văd cu  ochii, doar că nu mai nimeresc… ușa. Culmea, adineauri era la locul ei, ce s-o fi întâmplat ?  Ah, am uitat că orbecăi încă prin labirint…  Măcar de n-ar ațipi  Ariadna, altfel sunt pierdut !

 

 

[1] Evgheni Zamiatin, Noi

[2] Ivo Andrić, Cronică din Travnik

[3] Ibidem

[4] Papa Ioan Paul al II-lea, alocuțiunea rostită la 18 iunie 1983, în Polonia natală. (Discursuri care au schimbat lumea)

[5] Discursuri care au schimbat lumea

[6] Discursuri care au schimbat lumea

[7] Discursuri care au schimbat lumea

[8] „Simt că am mâinile pătate de sânge !” îi va mărturisi Robert Oppenheimer, după câțiva  ani, președintelui  american Harry Truman.

 

[9] Antoine de Saint-Exupéry, Micul prinț


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

13 comentarii pentru articolul „Dinlăuntrul labirintului”

  • omul nu e supus greșelii, ci dorințelor.
    atunci cînd reușești, pentru că prin definiție poți, sa ți armonizezi dorințele cu instinctele, cu toate instinctele!, atunci nu mai greșești. calea către această destinație e …lunga, însă Ariadna e Nădejdea…pe care o recunoaștem pentru că e cea de linga care am plecat, atunci cînd am ieșit pentru prima data…chiar cu o firimitura de dorință, din Instincte, care reprezintă ‘suficienta dorintelor’

    • Și dorințele pot fi greșite, nefirești,deci omul este supus greșelilor și alegerilor greșite.

      • asta am spus si eu, atunci cind am zis: atunci nu mai greșești

        orice dorinta e …ori mai mult ori mai putin decit ar fi suficient, daca acea dorinta nu se armonizeaza cu toate instinctele omului.

        ori vorbim despre ‘toate instinctele omului’, ori vorbim despre ceva ‘gresit’, care insa va fi \corectat’, negresit
        ‘dorintele omului’ au o stare de echilibru in care ele ‘exista’ fara sa genereze reactiuni. aceasta stare e proprie manifestarii ‘tuturor instinctelor omului’. manifestarea dezechilibrata a unui instinct …genereaza reactiuni, iar asta e ceva ‘gresit’
        deci da, bineinteles ca dorintele omului pot fi gresite, si chiar sint asa de fiecare data cind nu sint una cu ‘toate instinctele omului’

        exista o ‘suficienta a dorintelor’ care e atinsa atunci cind ‘toate instinctele omului’ se manifesta.
        orice dorinta …din afara acestei manifestari e …’gresita’, insa va fi corectata negresit ( atunci cind o vei trai pe propria piele, in varianta absoluta. cind? …cindva, pina la sfarsitul veacuilor, negresit )

        • ‘iesirea din instincte’ …e. adica …se manifesta. genereaza reactiuni, care ‘indrapta’ dorinta catre ‘cuibul ei, care e ‘toate instinctele omului’

          atunci cind iese din ‘toate instinctele’ …nu e ‘rau’ si nici atunci cind se intoarce in ele …nu e ‘bine’. pur si simplu …se manifesta dinamica.
          aceasta dinamica in sine e de folos, pentru ca abia asa reusesti sa recunosti ‘suficienta instinctelor, atunci cind se manifesta toate, intr un intreg’

          • deci …omul nu e supus greselii, ci dorintelor ( care odata manifestate au o singura treaba, in mod absolut: sa gaseasca calea cea mai scurta pentru a se implini. faptul ca asta inseamna ca ea sa se implineasca …tocma la sfarsitul veacurilor …aia e. insa de implinit ea se va implini, nu exista indoiala. pentru ca unei dorinte sa i fie intrerupta dinamica e nevoie ca cel care a emis o s-o neutralizeze, …cu oparere de rau, cu constientizarea faptului ca ea …o luase pe alaturi de ‘toate instinctele omului’ )

            in Univers …’regina’ e dorinta omului. insusi Universul participa plenar la implinirea unei dorinte, chiar si a unei firimituri de dorinta :)). si o face in stil Non, daca dorinta omului e in granitele ‘tuturor instinctelor omului’, insa o poate face si generind reactiuni absolute, spre corectarea …traiectoriei, astfel incat in final ‘generatorul de dorinte’,…adica omul,…sa nu mai dea erori:)))),
            aceasta ‘procedura’ ducind chiar la desavarsirea omului 🙂

          • pe vremuri Batranii, intelepti fiind, recunoasteau Forta dorintei,
            daia au s rinduit datini, traditii si obiceiuri armonizate cu Natura, punind capastru dorintelor, tinindu le in curtea Naturii, a ‘instinctelor’,…ca nu cumva sa devina nici mai mari …nici mai mici:)). astfel ‘dorintele omului’ erau indreptate….mai mult de atat nu se poate face!, care datini, traditii si obiceiuri, iar omului …numai la astea ii statea gandul :))))
            astazi?
            astazi daca i spui unui conducator ca Esenta e Dinamica Dorintelor si ca ‘datinile, traditiile si obiceiurile’ sint fundamentale in conducerea unui neam ..creca moare de ris :))))))
            Dinamica Anotimpurilor …nu mai face doua parale pe lumea asta, Stapanul Lumi este, mai nou,…Timpul. Infinit, daca s ar putea!:)))))

  • Universul nu poate fi cucerit, nici măcar în mod științific însă în mod științific te poți cuceri pe tine însuți.

    Universul se dăruiește! Plenar!
    Recunoscind asta îți dai seama că nu poți fi cucerit, pentru că …dai de ‘tine’ abia atunci cînd nu ți mai aparti, atunci nu ‘traiesti’ pentru tine, tot așa cum și Universul nu trăiește pentru el

  • ‘drumul cel mai scurt’ e Realitatea.
    oricum altfel …ar fi fost despre un drum ..mai lung.
    Universul e plenar eficient, el urmează calea cea mai scurta către destinații. alta mai scurta …nu exista, in mod absolut nu exista. daca ar fi existat atunci ar fi urmat o Universul, aceasta cale devenind Realitate

  • ‘vezi’ in propria cheie, oglindindu te. privim către aceeași destinație, însă vedem diferit, adesea.
    totuși, se manifestă și armonii, evident. armoniile care urmează ‘drept inaintele’ sunt cele care au că referință Natura

  • Drept înainte nu poți merge foarte departe

    depinde care e referința mișcării. daca ‘drept inainte’ înseamnă ‘sa fii una cu vremurile, fiind una cu tine’ atunci …te afli pe ‘calea cea mai scurta’, deci …uite că fix drept înainte ai mers:))

  • ce vezi …aia ești

    • spune ți ce vezi și ai aflat cine ești. cei care ți spun cine ești habar n au cine sunt.
      cei care au aflat cine sunt, știu că doar recunoașterea de sine îți spune cine ești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *