Diyarbakır. Kurzii și problemele lor cu turcii

Un articol de Ionuț Cojocaru 

Cine sunt kurzii? Ce vor ei? Cum gândesc viața politică? Care este aportul lor în societatea turcă și de ce, din când în când apar explozii și atentate care se soldează cu pierderi de vieți omenești. Cei mai mulți kurzi sunt la Istanbul dar pentru a-i înțelege și a-i asculta am venit în zona lor. Una încărcată de istorie unde cel puțin în secolul XX evenimentele nu sunt încă lăsate doar în seama istoricilor ci sunt folosite foarte des din punct de vedere politic. Kurzii, armenii și turcii. Viziuni diferite, minorități încorporate în cadrul statului turc. Stat turc care nu contenește să le arate ce înseamnă identitatea statului turc.

Pentru a înțelege mai bine ceea ce nu se observă nici de acasă și nici din Istanbul am întreprins o deplasare de documentare în zona de sud-est a Turciei. Mai exact, la Diyarbakir, Batman și Siirt. O zonă preponderent kurdă, o zonă în care limba kurdă și araba se împletesc cu limba turcă.

Diyarbakir este al doilea oraș ca mărime din Anatolia. Se află la aproximativ 1 500 de km de Istanbul, în zona de sud-est a Turciei.  În limba kurdă se numește Amed. Un  oraș cu aproximativ 2 milioane de locuitori. Este în Mesopotamia, străbătut de râul Tigru și Dicle. În zilele noastre orașul este ”capitala” kurzilor, națiunea care nu a mai avut loc pentru a fi o țară și astfel a fost împărțită între vecini. Turcia are cea mai mare majoritate, în jur de 15 milioane. Kurzii din oraș spun că sunt în jur de 30 de milioane dar turcii nu vor să recunoască.

Restul sunt în Iraq, Iran și Siria. Vorbesc trei dialecte diferite (kumanji, sorani și zaza) folosesc două alfabete (arab și latin) iar ideologic sunt divizați în aproximativ 10 mișcări antagonice de la socialiști la jihadiști. Într-un fel, sunt printre populațiile cele mai tensionate din Orientul Mijlociu. În Turcia ei sunt prinși între regimul AKP și PKK.

După ce Siria a fost nevoită să-l expulzeze pe Abdullah Öcalan de teama de a nu fi atacată de Turcia, acesta a fugit în Kenya. A fost prins la Nairobi și adus în Turcia. Își execută pedeapsa de închisoare pe viață pe o insulă de lângă Istanbul. Povestea sa este lungă dar nu face obiectul cercetării noastre.

Mulți dintre kurzi trăiesc la Istanbul dar majoritatea este în zona de sud-est. Diyarbakir este orașul încărcat de istorie unde soarta le-a dat de furcă armenilor, kurzilor și turcilor. Orașul este renumit și pentru Grădinile Hevsel, Cetatea Diyarbakır și zidurile de piatră care sunt pe locul al doilea după zidul chinezesc. Un centru în calea diferitelor civilizații încă din antichitate, acesta a fost scena multor lupte ale PKK cu statul turc. Zeci de mii de morți. Toți cetățeni turci în luptă unii cu alții. Principii diferite, crezuri diferite și multă politică. Nu sunt susținătorul ideii înființării unul stat Kurdistan dar nu pot să nu mă întreb cum de statul turc susține cu toate forțele înființarea unui stat Palestina și este împotriva unuia, Kurdistan. Răspunsul poate fi funcție de context și, evident de interes. Din discuțiile cu kurzii, reiese clar că ei nu se simt parte a Turciei. Se uită, acceptă dar nu sunt de acord cu situația lor.

Înainte de luptele din secolul XX, aici trăit multe nații. De la  hurieni la asirieni, de la perși la romani, de la bizantini la abbasizi, de la selgiucizi la otomani.

Orașul este cunoscut și din cauza închisorii devenită din păcate cunoscută pentru metodele de tortură. După lovitura de stat din 1980, aici s-au întâmplat lucruri care au dus această închisoare în primele 10 din lume într-un top al torturilor provocate deținuților nevinovați. Construcția sa a început în 1972 și a fost deschisă pe 4 iulie 1980. După lovitura de stat din 12 septembrie, a fost predată administrației militare și folosită drept închisoare militară prin lege marțială. Închisoarea a fost folosită încă 40 de ani și a fost  închisă  în 2022.

Pe ușa închisorii este scris:

 Cel ce se pocăiește de păcatele sale este asemenea celui care nu are păcate (Profetul Muhammed).

Șeful închisorii, un fel de Vișinescu dar la un alt nivel striga la prizonierii kurzi:

Allah nu e aici! Eu sunt aici!.

Bastoanele erau inscripționate cu:  Allah nu este aici, a plecat în vacanță!

Închisoarea  a fost catalogată ca Auschwitzul loviturii de stat. Câinele comandantului, un ciobănesc pe nume Joe a devenit figură populară. Prizonierii erau obligați să i se adreseze cu Domnule Comandant. Familiile prizonierilor erau obligate să-i arate respect. Astfel, acest câine a devenit o figură familiară în istoria politică a Turciei iar germenii mișcării armate kurde PKK au apărut în camerele de tortură ale acestei închisori.

PKK și-a anunțat prezența printr-un atac sângeros în 1984. Kurzii care nu vorbeau sub tortură, vorbeau în acest fel și nu în limba turcă. În zona de vizite a închisorii era scris:

Vorbește în turcă, vorbește mai mult!

Fără a cunoaște altă limbă în afară de kurdă, mamele prizonierilor nu puteau să scoată niciun cuvânt când își vedeau copiii torturați. Scriitorul kurd, Musa Arter, arestat și el fluiera și își manifesta gestul prin faptul că „fluiera în limba kurdă”.

Închisoarea militară Diyarbakır nr. 5 este unul dintre cele mai importante locuri care va media mecanismul de adevăr și confruntare din țară. În această închisoare au fost închiși cei care au gândit diferit, în special kurzii. Este un centru de memorie unde au fost încălcate drepturile omului. Președintele Recep Tayyip Erdoğan a anunțat că închisoarea va fi evacuată și transformată într-un centru cultural în timpul vizitei sale la Diyarbakır din 9 iulie 2021. Cu două zile înainte de vizita lui Erdogan la Diyarbakır clădirea a fost evacuată rapid și 270 de prizonieri și 170 din personal au fost transferați în alte orașe.

Majoritatea celor eliberați din închisoare, unde peste 37 de persoane și-au pierdut viața ca urmare a torturii între 1981 și 1984, erau fie invalizi, fie aveau probleme permanente de sănătate. Cu toate acestea, niciunul dintre cei care torturau în închisoare în acel moment nu a fost pedepsit. După lovitura de stat din 1980, sute de cuvinte din limba turcă au fost interzise. Ele au fost interzise la televiziunea de stat dar treptat nu s-au mai folosit nici în viața cotidiană.

S-a decis transformarea închisorii, care găzduia torturi inimaginabile, într-un muzeu. Au început lucrările la închisoare, care a fost transferată de la Ministerul Justiției la Ministerul Culturii și Turismului în 2022. Pe 3 septembrie 2024 va fi inaugurat muzeul. Zona închisă de 17 mii de metri pătrați va include muzee, săli de expoziție, o bibliotecă, sală de teatru și spectacole și ateliere. Dacă promisiunile se vor concretiza!

Orașul reprezintă un punct important al mișcării naționaliste kurde dirijate de PKK. Lupta dintre guvernul turc și PKK cred că  este cunoscută oriunde pe glob. De la înființarea de către Öcalan a PKK, acest grup duce un război împotriva statului turc. Chiar dacă Turcia a reușit să țină sub control acest grup, zeci de mii de victime au lăsat urme în sufletul oamenilor. În anii ”80, Turcia a interzis limba kurdă: în justiție, administrație și mass-media. Chiar și cântecele kurde au fost interzise. Decizia statului turc nu a făcut decât să-i enerveze și mai tare pe kurzi care au ajutat PKK să-și creeze o bază de susținători în anii ”80, ”90.[1]

Un copil născut în Diyarbakir nu prea avea de ales dacă să devină sau nu membru al unei ”gherile”. În Diyarbakir există numeroase povești spuse printre glume. Ei între ei nu își mai povestesc pentru că au trăit cu toții aceleași lucruri. Când s-a spus că liderul PKK Abdullah Öcalan a fost tăiat cu forța în închisoare, copiii de 12 ani au ieșit în stradă să protesteze și au fost închiși 20 de ani! De ce tinerii fugeau și dispăreau în munți (tabere de instrucție PKK) imediat ce termină liceul sau chiar mai devreme? De ce vocea unui om de afaceri kurd este emotivă când vorbește despre copilărie? De ce parlamentarii kurzi trebuie să fie condamnați la închisoare pe viață pentru că au depus jurământul în limba kurdă?[2] La școala primară, copiii trebuie să recite  în fiecare dimineață jurământul care începe cu:

Sunt turc, onest și muncitor….și se termină cu: Îmi voi dedica întreaga viață existenței Turciei.[3]

Când patru prizonieri și-au dat foc în semn de protest față de tortura la care erau supuși în închisoarea din Diyarbakir s-a produs scânteia rebeliunii. PKK s-a născut din cruzimile fără limite din închisoare. Începând cu primul atac, PKK a devenit cel mai util dușman. Crimele cu autor necunoscut au marcat anii ”90. Au fost uciși sau dați dispăruți ziariști, oameni de afaceri, politicieni, intelectuali, etc. Lumea a început să vorbească despre terorile din închisoarea Diyarbakir din anii ”80. Cu cât era mai negată existența kurzilor, cu atât creștea PKK în anii 1980 – ”90. Organizația nu a format doar militanți cu arme ci și studenți care făceau politică. Au reușit așa să intre în legătură cu organizațiile internaționale din Europa. PKK a adus în regiunea cunoscută pentru reacționismul religios viziunea de stânga. Cum fraza des folosită

Fiecare turc este născut soldat  tot așa și mulți kurzi din regiune s-au născut membri ai gherilelor.[4]

Continuarea articolului AICI