De când se știe, omenirea visează la arme cât mai eficiente, care să funcționeze ireproșabil și să nimicească rapid dușmanul, cruțând însă atacatorul (care ar dispune, se înțelege, de antidoturi gata pregătite). Tocmai de aceea, cele mai aventuroase și mai (științifico)fantastice cercetări se desfășoară în cadrul instituțiilor militare. De când am descoperit genele și genomul, ne-am îndreptat atenția teribilist-nimicitoare într-acolo și le-am „studiat” insistent, modificând tot ce ne-a trecut prin cap și ne-a căzut în mână. Poate că n-ar fi totul chiar atât de… negru, dacă am acorda ceva atenție și biosecurității și am lua măsuri de precauție corespunzătoare, ca în orice joc cu focul. Se pare însă că suntem mai circumspecți la manipulările genetice ale plantelor și animalelor (pe care le „optimizăm” în folosul omenirii, se înțelege) decât la experimentele pe oameni. Și mai macabru este că de multe ori se implică în astfel de proiecte nu atât instituțiile (oneste), cât mai ales persoane cu mulți bani (sau dornice de parvenire), sperând, firește, să scoată de acolo și mai mulți sau măcar să tragă foloase proprii din sinistra „cercetare”.
Bineînțeles că muritorii de rând habar nu au (și nu vor avea niciodată) de toate câte se „studiază” în spatele ușilor închise ale laboratoarelor, mai ales ale celor militare, fiindcă totul e strict secret și bine camuflat. Aflăm despre unele doar atunci când erorile – umane – de neevitat lasă să scape câte ceva în eter și în spațiul public, cu consecințe teribile fie pentru cercetători, fie pentru alte categorii expuse. Ne mângâiem și ne liniștim cu toții cu ideea că armele chimice și cele biologice sunt interzise, dar nu alocăm niciun gând manipulărilor genetice și himerelor microscopice produse în laborator. Cu candoarea tipică, așteptăm încrezători rezultatele miraculoaselor cercetări, fiindcă ni se spune că se lucrează la găsirea soluțiilor care promit vindecarea bolilor grave și prelungirea vieții. Nu-i voie să ne atacăm cu bacterii și virusuri naturale, dar nimeni nu pare să aibă ceva de reproșat celor manipulate. Dacă legile nu permit astfel de experimente în propria țară, ele pot fi efectuate altundeva pe mapamond. Cu bani, totul devine posibil. Aproape totul, fiindcă sănătatea rămâne unul dintre darurile neprețuite, dar asta e valabil doar pentru cei care au rămas oameni și nu s-au lăsat manipulați. Nici genetic și nici altcumva.
A solicita guvernelor – declarat pacifiste și în realitate mai războinice decât oricând – să renunțe la asemenea experimente este echivalent cu a le cere să renunțe la înarmare. Și ce dacă se semnează o convenție după alta? În acele convenții unii au avut grijă să treacă și lista substanțelor și a agenților biologici interziși. Prin urmare, este ca și la reacțiile adverse ale vaccinurilor: ceea ce nu e trecut pe listă, se subînțelege a fi permis, sau cel puțin nu poate fi pus în legătură cu presupusa cauză. E atât de simplu de manipulat orice! E trecut în convenție că e interzis a experimenta cu virusul febrei hemoragice? Ne dedicăm atunci virusului Corona. E interzisă bacteria ciumei? Nu și bacteriile multirezistente la antibiotice. Nu mai vorbim de manipulările genetice, unde nimeni nu s-a sinchisit să arunce priviri mai profunde asupra nu doar posibilelor, ci foarte probabilelor dezastre. Ba tocmai aici ne macină curiozitatea să aflăm ce și cum ar fi dacă…
Cum ar fi dacă am manipula genetic țânțarii să nu mai transmită malaria ori febra galbenă, ci toxine puternice, ori alți agenți netrecuți pe lista interzicerilor dar la fel de periculoși, întrucât nu există remedii? Bineînțeles că născocitorii plănuiesc ca ei și anturajul să dispună de antidoturi și să le folosească în exclusivitate, dar se potrivește oare întotdeauna socoteala de acasă cu cea din târg? (Asta făcând abstracție de monstruozitatea ideii în sine!) S-a potrivit vreodată? Nu întotdeauna s-au numărat victime de ambele părți? Cine ia în mână o armă, indiferent de ce fel și în ce scop (ofensiv ori defensiv), poate face victime și devine un potențial agresor, chiar criminal. Oare Declarația de la Hamburg, o petiție semnată în februarie 2022 de oameni de știință (cu adevărat responsabili) din mai multe țări, ar putea schimba ceva din visele morbid-expansioniste ale finanțatorilor unor experimente de tip Gain-of-function efectuate pe virusuri? Greu de crezut că ar putea însemna mai mult decât un strigăt în pustiu, dar speranța încă nu a murit.
Niciun laborator din lume, oricât de modern și de bine dotat ar fi, și niciun proiect, oricât de bine ar fi conceput, nu pot oferi 100% securitate și siguranță. Chiar și fără rău intenționați ne riscăm specia și viitorul planetei. Bineînțeles că armata e interesată într-o cercetare care să aducă o creștere a performanței și rezistenței organismului uman în condiții extreme care, se știe, își are limitele sale. Dacă până acum militarii și mai ales sportivii s-au mulțumit cu substanțe-minune (nu le pot spune medicamente) care să reducă masiv perioada necesară somnului, să le crească vigilența, concentrația și alte performanțe, de ce nu s-ar lăsa manipulați și altfel (să spunem genetic) pentru „succes”? De ce nu și un dopaj genetic, mai greu de depistat? Ce-i drept, în sportul de performanță așa ceva e interzis din 2003, dar la militari lucrurile stau altfel. Acolo se cere de la fiecare mai mult decât poate da un simplu organism uman.
Human Enhacement (HE) și respectiv Human Performance Enhacement (HPE) se cheamă obiectivul cercetării medicinei militare. Întocmai ca și NATO Science and Technology Organisation (STO), care se preocupă de transformarea soldaților obișnuiți în supermeni prin intermediul ingineriei genetice – al așa numitului Gendoping – și în formarea de echipe performante om-mașină: „Acest lucru ar putea permite utilizatorului să «vadă» prin pereți, să simtă vibrațiile și să detecteze substanțe chimice din aer și modificări ale câmpurilor magnetice. Variante mai invazive de îmbunătățit simțurile existente au fost, de asemenea, demonstrate, de exemplu, acoperirea celulelor retiniene cu nanoparticule pentru a permite vederea în spectrul infraroșu.” Dar infernalul plan nu se oprește aici. El presupune și slăbirea forțelor adversarului pe aceleași căi. Human Performance Degradation (HPD) se cheamă procedurile la fel de oribile prin care oamenilor li se atacă – inclusiv genetic – reziliența, abilitățile cognitive, vorbirea, orientarea, percepțiile, rațiunea, memoria, echilibrul etc. Să mai spună cineva, după ce află de toate aceste „cuceriri științifice”, că omul se numără printre ființele inteligente ale planetei!
Fiindcă vorbeam mai sus de persoane influente care susțin financiar astfel de perversități „științifice”, în timp ce predică publicului larg avantajele în prevenirea bolilor transmise de țânțari ori a pandemiilor: Una dintre fundațiile obsedate de Gene-Drive-Technik (adică de impulsionarea răspândirii genelor în părți ale populației) este cea înființată de Bill și Melinda Gates. Dar nu e singura. Se pare că e un întreg păienjeniș cu membri în diverse țări și continente (în frunte cu ministerul apărării SUA, cel mai puternic finanțator), membri ai guvernelor, aliați de nădejde ai NATO interesați de interesele sponsorilor și suporterilor care-i împing de la spate. Cu toții „se apără” opunându-se eforturilor de reglementare a odioaselor experimente și-și retrag munca asiduă în… subteran. Ajutați de cine? Nu toți oamenii de știință se închină la codurile eticii, unii par să fi descoperit și alți idoli. Nimic nou sub soare.
E inutil să mai spun asta, însă o fac: Detest armele, detest înarmarea și detest manipularea biologiei umane în sprijinul „unui nou concept de purtare a războaielor”. În timp ce ne apărăm cu mâinile și cu picioarele împotriva manipulării genetice a plantelor și animalelor, ne introducem în corp fără ezitare tot felul de (auto)înșelăciuni. Pe cine mai impresionează astfel de performanțe artificiale?! De mult s-ar cuveni să fi aflat că într-un război nu există victorie și nu există învingători. (Cu excepția celor aflați la butoane și la foarte mari distanțe. Poate că lor le-ar face bine un astfel de dopaj genetic. Cine știe, poate i-ar ajuta să vadă mai bine realitatea și să-și înțeleagă semenii!) Dacă am fi fost ființe inteligente, am fi renunțat de mult la orice fel de arme. Nu îmi doresc ca „în următorii 30 de ani, soldații să poată obține efecte operaționale sporite sau mai diverse și cu impact asupra structurii forțelor armate, programului de echipamente și doctrinei noastre”, ci îmi doresc ca niciunul dintre urmașii noștri să nu mai îmbrace uniforma de soldat și să nu mai fie nevoit să poarte cu el niciun fel de armă. De asta ar trebui să se ocupe generația tânără de astăzi, nu de perfecționarea tehnicilor de purtare a unor conflicte fără vreun câștigător. Poate că n-ar strica să-și introducă încă un deziderat în program, unul numit Every Day For Future. Fiindcă doar Friday e insuficient.
http://www.ms.ro/wp-content/uploads/2020/08/HG-privind-stabilirea-bolilor-infectocontagioase-%C8%99i-lista-de-unitati-san-cu-observatii-SG-FINAL.pdf
-ati crezut (pe cine???) ca „variola a fost eradicata”???????
uite-o pe lista guvernului,
este chiar la punctul 13,
oameni mici credintze mici,
pentru asta e si punctul 25.
(au trebut vremurile blenoragiei intratabila preventiv,
rushinoasa).
In „operatiunea speciala” care se desfasoara acum, ministerul rus al Apărării acuză că pe teritoriul Ucrainei funcționează 30 de laboratoare biologice care operează cu agenți patogeni ai infecțiilor periculoase, în cadrul unor programe comune cu Pentagonul.
De ce au tinut sa spuna tocmai acum, ce urmeaza si daca isi pregatesc scuzele sa foloseasca arme biologice si sa dea vina pe explozia unor laboratoare existente sau nu, nu se stie, dar la cata credibilitate mai au…
O sa vedem cum o sa pregateasca presa subiectul si o sa stim mai multe.
doamna doctor,
in opinia ‘stiintei’ omul are o problema,…moare.
deci in opinia ‘stiintei’ omul trebuie imbunatatit,
pentru ca, in opinia ‘stiintei’ daia si moare, motivul fiind ca…ii lipseste ceva.
–
‘stiinta’, evident, va rezolva problema, …procedura e scrisa in rinduielile universului: implinirea oricarei dorinte. 🙂
–
procesul de imbunatatire a omului se numeste Artificializare.
–
acceptind Artificializarea omul…se va judeca singur, infricosator,
insa si neacceptind-o se va judeca singur:))), si si judecata asta e infricosatoare, pentru ca nu-i de colea ca la un moment dat, in imparatia lui Dumnezeu, care e in noi insine, sarasara direct Hristos! :))))
–
a doua venire a lui Hristos este…in noi insine, el acolo va veni, …in noi insine:)
caz in care Fiul lui Dumnezeu se suprapune peste Fiul Omului, …asta da! stare, nenica :)))
–
ce inseamna Fiul lui Dumnezeu?…altceva decit ce a zis deja Hristos ca inseamna?!, adica…’implinesc Voia Tatalui’
deci…iata cine va implini Voia Omului, atunci, insusi Hristos 🙂
omul are si acum un ‘fiu’, care ii implineste voia, rezultata din intregul minte-inima,
insa atunci, adica atunci cind Mintea e pusa la locul ei si Inima va pusa tot la locul ei, ca urmare a Alegerii ( ori om natural ori om artifical ), ‘fiul’ devine chiar Fiul! :)), adica Fiul lui Dumnezeu,
caz in care Voia Sfintei Treimi e una cu Voia Omului.
–
mai simplu: Hristos e…chiar Fiul tau, Omule! :)), mai inainte de a fi si Voia Tatalui, adica Voia ta :))),
iar perversitatile stiintifice doar iti clatesc inima,…in mod absolut, e adevarat 🙂
tudy, fii si tu consecvent,
spune si tu…’hipersonicele lui Antihrist’, nu ‘hipersonicele lui Putin’, ca lumea stie deja ca Putin e Antihrist insusi, ne tot atentionezi tu, de-o vreme… 🙂
tudy, …fii profesionist, ce naiba!
ieri…ziceai ca peci. azi…vad ca…n ai plecat.
insa abia asta demonstreaza inaltul profesionalism care te caracterizeaza, nu i asa?
nu i de colea sa fii dus ( in sensul ca ai plecat ) si sa fii si consistent, adica…prezent.
manifestarea gen ‘a fi si a nu fi’ nu e chiar la indemana oricui.
Bravo!
cind esti bun, …apai esti!,
…jos palaria!
Dar ceva care sa anihileze arsenalele nucleare in asa fel incat sa nu mai poata fi folosite de nimeni,un scut antiracheta global si impenetrabil nu pot sa scoata? Sa bareze hipersonicele lui Putin?
Cum sa nu? Le arati criminalilor ca nu ti-e teama.
Sa bareze tot, mai putin hipersonicele lui Uncle Sam, ca ele aduc dimacrasi. Pentru informatii suplimentare sunati la Belgrad, Bagdad sau Kabul!