Marcel Ciolacu: „E o speculă. Noi am făcut o mare tâmpenie. S-a vândut toată energia electrică pe anul acesta. Am vândut energia cu 200 -300 de lei, iar acum se vinde cu 4000 de lei”

Drama unui căpitan de artilerie român. Viața unui prizonier în Germania

Constantin Ionescu, un om care avea să ofere României un mare cadou, reprezentat de „zugrăvirea” unor vremuri de mult apuse și de serviciul său în slujba patriei, cu onoare și credință. Un om ca oricare altul, cel puțin la prima vedere, un român cu aspirații și idealuri nobile, un patriot și militar profesionist, nu carierist, ci de carieră. Deoarece a fi carierist înseamnă „a călca pe cadavre”, în drumul către mult visatele funcții, deoarece cu toții știm că funcția bate gradul. Acest român s-a născut la data de 24 august 1878, într-o familie de proprietari funciari din Dolj. A terminat liceul în anul 1896 și s-a înscris peste doi ani la Facultatea de Drept a Universității București. Practica juridică îi este întreruptă de efectuarea stagiului militar, la artilerie, fapt care l-a salvat probabil de la moarte în Primul Război Mondial. Avocat din 1903, procuror din 1905, avansat căpitan încă din 1915, este reactivat în armată în 1916, dar cade prizonier după doar trei luni. Revine din prizonieratul german în anul 1917 și practică avocatura până la pensie. Suferă din cauza instaurării regimului comunist, care-i confiscă o parte din casă și colecția de arme. Patriotul moare în anul 1963, Dumnezeu să-l odihnească în pace. Acum o să-l las tocmai pe Constantin Ionescu, prin scrierile sale, să-și povestească viața:

„Sunt la 1500 kilometrii depărtare de tot ce am mai scump… Sunt prizonier de război al germanilor în insula Dänholm, insula în Marea Baltică în fața orașului Stralsund… În această insula sunt aproape 1.000 prizonieri englezi, francezi, ruși, români, prizonieri făcuți de germani cu ocazia marelui război mondial… ca să-și treacă timpul și să li se pară depărtarea de ai lor mai ușoară și suportabilă, au căutat să se distreze precum urmează: unii învață cu vioara, flautul, piano, alții sculptează în lemn și lucrează traforaj, alții învață englezește, nemțește, franțuzește, alții pictează, alții joacă tenis, footbol sau prind pește pe malul canalului ce desparte cele două insule… vreau să încep cu anul nașterii mele, 1878, august 24, tot an de război, pentru că atunci era războiul pentru independența țării mele „România” cu turcii, din care război românii au ieșit victorioși, după cum sperăm ca și acum, după 38 ani și 6 luni, România să iasă biruitoare și mărită… După primul an de facultate, a trebuit, în 1900, ianuarie 1, să vin la Craiova și să intru în armată să-mi fac stagiul; și cu toate că tătița dorea să îmi fac armata la infanterie, deoarece nu voia să-mi dea 600 lei pentru cal (pentru) a o face la armată călăreață, eu nu am vrut s-o fac decât la artilerie, care acum, cu ocazia acestui grandios război, poate de eram la infanterie n-aș mai fi putut scrie aceste rânduri, deoarece la infanterie aș fi fost poate mai expus glonțului, cu toate că și la artilerie am trecut prin multe, pe care le voi descrie mai târziu… România declarase război Bulgariei. Mi-am făcut imediat bagajele și a trebuit să mă prezint la Regiment, deoarece eram locotenent, aghiotant la Brigada II artilerie comandată de generalul Frunză… Am dormit în cort multă vreme, era ploaie foarte des prin munți, cam frig, cu toate că era în toiul verii, și, ajunși la Orhania, la 40 km de Sofia, ne-am oprit. Pe la sfârșitul lui iulie s-a încheiat armistițiul și apoi pacea cu câștigul nostru, luând Cadrilaterul dobrogean, Turtucaia-Balcic (este vorba de al Doilea Război Balcanic, țara noastră, România declarase război Bulgariei, la data de 27 iunie/10 iulie 1913, noi am luptat alături de Grecia, Serbia, Muntenegru și Imperiul Otoman, n.red.)… Mă prezint la Regiment, mi se dă bateria în primire, aveam 2 sublocot. în baterie, pe Băluț Dumitrescu, un băiat foarte bun, f. activ, și pe N. Ludoșanu, cam lenevior, era de rezervă și cam plăcea milităria; aveam însă un plutonier, Andreescu, foarte bun. Îmi aranjez bateria, o echipez, aranjez atelajele împerechind caii bătrâni și cei mai mulți orbi și, fără să știu, în dimineața zilei de 30 iulie 1916, duminică, sunt anunțat de colonelul Pașalega că la ora 8 p.m. voi porni cu bateria, cu tot ce-mi trebuie pentru război, la gara Livezi, din Dolj, unde mă voi îmbarca… Aceste lucrări de tranșee au durat până în noaptea de 25 august, în care noapte, după o lucrare până la 4 dimineața în 26 aug, după ce am așezat tunurile în adăposturi, am primit ordin să deschid focul asupra orașului bulgăresc Rahova, care era situat în fața orașului românesc Bechetul Vechi. După ce am deschis focul și am tras 6 lovituri, tunurile bulgare deschid focul asupra bateriei mele, pe care imediat o încadrează; cădeau proiectilele la 5 metri în fața bateriei și 10 m în spate, ba unul a căzut pe roata tunului 3, fărămându-mi roata; cădeau asupra noastră numai foc și fier, ca 400 proiectile… Dzeu însă care stă deasupra noastră și vede curajul cu care luptam, cinstea ce era în sufletele fiecăruia din noi… ne-a protejat și ne-a scăpat pe toți neatinși, dar groaza era mare; primisem ordin să mă retrag cu trupa din tranșee, iar tunurile să le las acolo. Așa am și făcut, am scos câte 3-4 soldați, care, fugind și ascunzându-se după cutele de teren de focul ucigător al vrăjmașului, ajungeau la adăpost; după ce toată trupa părăsi tranșeele, plec și eu cu amândoi sublocotenenții mei, bulgarii urmărindu-ne cu focurile; am fost de multe ori forțați să ne culcăm la pământ, până, căzând un proiectil aproape de noi, eu am sărit într-o groapă în care am stat o oră, în care timp proiectilele tunurilor inamice treceau deasupra mea. Obișnuindu-mă cu acest tunet, cu acest vacarm, în groapă am început a fuma și a-mi face cu briceagul scări să pot ieși din groapă, dar în zadar; a trebuit să aștept până a venit un soldat, care, venind pe pântece ca broasca să nu fie văzut de inamic, a ajuns la groapa unde eram, mi-a întins mâna și eu, băgând picioarele în scări, am ieșit și am luat-o la picior… curgeau răniții pe șosea, de mai mare-ți era mila de bietul soldat român, care lupta bine, dar n-avea comandant, care uitase și de ordine, și tot, își pierduse capul… copiii, sărăcuții, goi, nemâncați, plângeau de frig în car, căci erau înveliți numai în zdrențe. Îți făcea mai mare groază cum se țineau carele lanț pe șosele, oameni cu figurile speriate… însă prin beznă, cum mergeam pe lângă gard, patrulele inamice deschid focul asupra noastră și auzim gloanțele sărind prin scândurile gardului pe lângă care treceam; imediat ne-am trântit cu burta la pământ, ne-am sculat, am sărit un gard, am intrat într-un grajd și de acolo într-o altă casă părăsită, unde de-abia ne revenisem din emoțiile prin care trecusem, și ne și pomenim cu 2 nemți că dau năvală peste noi în casă și ne pun puștile în piept. Eu am spus că sunt ofițer, și ei mi-au cerut revolverul și binoclul…”.

Ceea ce a rămas, dragi cititori, rămâne să citiți, dacă doriți. O să continui să evoc, în perioada care urmează, diverse figuri ale unor oameni care au trăit în vremuri cu adevărat grele, făcând sacrificii mari pentru neam și țară. După cum am obiceiul, vă atașez și niște fotografii.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Crunta exploatare a sînului Julietei

Fiecare poveste de călătorie scrisă de Ion Cristoiu aduce ceva ce nu te aștepți, pentru că ochiul versat surprinde amănuntul pe lângă care ceilalți trec fără să-l vadă.
Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Mediafax
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog