E mor(t)al ca țări conduse de tâmpiți să vândă sau să cumpere arme?

Cu ceva luni în urmă, cazul unei ziariste cu probleme de sănătate mintală era pus în discuție pe micile ecrane. Ce ar fi putut manipula draga de ea? Rușine nu i-a fost însă CNA-ului de minimalismul vestimentației unora care apar la televizor, nici de cuvintele murdărite și de prost gust, dar i-a fost rușine de adevăr. Câtă vreme CNA nu are bun simț, nu are motiv de existență pe statul de plată. Masoneriile au încercat să păstreze aparența unei morale tangențiale, dar parada de impertinențe și deficitul de cultură nu le face niciun bine. Piramidele clădite pe idioți utili nu mai funcționează, încă nu au fost plătite mizeriile de felul Caritas. Doar nu întâmplător Clujul a deschis un restaurant al maimuței urlătoare. Oamenii nu s-au mulțumit nici măcar cu CV-urile prelucrate științific, rămânând datori Cuvântului și drept e ca să-și plătească taxele transferate abuziv cezăricilor de circumstanță.

De câțiva ani problemele de sănătate mintală au devenit o modă în Occident, motiv de laudă, de a ieși din comun, la fel ca și moda prezentării de identități imaginare, fără nicio legătură cu realitatea. Nimeni nu spune însă că depresia e cauzată de folosirea excesivă a telefoanelor mobile, a calculatoarelor, a wi-fi-ului, de droguri, de băutură, de fumat, de nemuncă. Mișcarea a fost mutată la sală, un loc unde te poți împuți nu numai de propria transpirație. Sănătoasă e doar mișcarea în aer curat. Unele săli de gimnastică intelectuală au baruri și chioșcuri de junk food. Yoga urbană a tâmpit până și câinii. Multe ogoare au rămas însă nearate și nesemănate. Au fost ani în care nu a avut cine culege belșugul pământului. Evoluția de care se face mare caz a avut loc doar la nivelul prostiei.

Nu și-a pus nimeni problema de ce mai există CNA, așa după cum nu și-a pus nimeni problema dacă țările conduse de tâmpiți au dreptul să vândă sau să cumpere arme.

Au fost însă mici deraieri de la bunul simț care îndreptate la timp nu ar fi produs dezastre urlătoare la cer. Dar oamenii bogați și uneltele lor politice nu-și văd tenișii de burțile minților supraevaluate.

În 1992, Stella Liebeck, o bătrânică de 79 de ani din America, a cumpărat cafea de la un McDonald și încercând să dea jos capacul s-a opărit. A avut nevoie de spitalizare, spitalizare care a costat o avere. Drept urmare a dat în judecată McDonald și, ajutată de un avocat care nu a putut să vadă mai mult de negrul de sub unghie și judecători cu studiile colectate dar nu și însușite, a deschis o cutie a Pandorei care a făcut drum imbecilității corporatiste, permițând justiției corupte să-și arate colții de jigodie. I s-a făcut Stellei dreptate? Nu. A câștigat aproape 3 milioane de dolari în primă instanță, din care a primit vreo 600 de mii. Departe de mine să țin partea McDonald, o companie care vinde mâncare ca de plastic, aportul lor la sănătate și la binele planetei fiind niște punguțe cu câteva felii necăjite de mere tratate cu chimicale. În filmulețul pe care îl voi lista la sfârșitul articolului, publicat pe un site educativ, veți face cunoștință și cu avocatul care și-a descris șmecheria ca pe o facere de bine. Stella Liebeck și-a luat cafeaua în mașină, nu se poate să nu fi simțit prin paharul de hârtie fierbințeala cafelei. Și-a pus-o între picioare. Nu era fierbinte? Cafeaua s-a vărsat și pentru că mâinile tremurânde ale bătrânicii nu au făcut față efortului. Hainele, probabil din polyester, i s-au lipit de piele și până la arsurile de gradul 2 sau 3 nu a mai fost mult. Mă mir că nicio cafenea nu a fost obligată să vândă cafea rece. A fost vina McDonald? Acuzațiile au fost de râs și s-a râs. Stella Liebeck a suferit în spital și mai ales a suferit umilită de un sistem care a subjugat viețile propriilor cetățeni printr-un sistem de sănătate scump și abuziv. Până și cele mai sărace țări din lume au sisteme de sănătate gratuite. SUA a vrut chiar să exporte modelul de sistem sanitar discriminatoriu și nesimțit. Stella Liebeck nu a fost făcută să sufere de McDonald ci de prostie, de prostia ajunsă la grad de guvernare. Și de acolo a început tăvălugul. Ca să nu fie obligate să plătească compensații, toate statele și corporațiile americane au conceput reguli atât de absurde și lipsite de noimă și de bun simț că ai senzația că maimuța a urlat la Cluj și și-a găsit ecou în SUA. Modelul a fost importat și de britanici, de canadieni, de vest-europeni, de australieni. După cum am mai scris, nu poți da nici măcar de pomană săracului fără să te întrebi dacă nu e alergic la gluten sau la inteligență naturală. În ultimii ani corporatiștii și lucrătorii la stat au fost bombardați cu proceduri și reguli de o imbecilitate de nedescris. Dacă vă întrebați unde e omenia, vă spun că se ascunde să nu fie găsită de tâmpeniile corporatiste. Povestea Stellei Liebeck a fost mulsă așa după cum sunt mulse imaginile de copii pentru reclamele TV, concepute să facă să lăcrimeze orice om cinstit. Și, din păcate, mai sunt făcute și de netrebnici care n-au dat în viața lor un ban pentru săraci sau pentru vreun bine.

Un al doilea bulgăr care a creat o avalanșă asurzitoare a fost decizia doamnei Merkel de a primi imigranți de peste tot din lume cu brațele deschise, după care și-a pus mâna în fund și a părăsit nudismul politicii globaliste. Imigranții trebuiau și trebuie ajutați în țările lor, să muncească ogoarele lor, nu să se dezrădăcineze. Cu toate eforturile, mare parte din imigrați nu au apreciat valorile europene și au trăit, ca și băștinașii, mai mult din ajutoare sociale, cu pretenții, însă, de râsu-plânsu. Am văzut însă musulmani și care s-au apucat de băut sau s-au ratificat cu valori de alte identități. Cultura veche, de tradiție a Europei nu a fost mâzgălită de niște circari, ci distrusă de elitele masonice care i-au cântat prohodul mult înainte de cântecul cocoșului.

Bă, da’ ce dăștepți sunteți!

https://ed.ted.com/best_of_web/noVRnZ7N