Economia de țară veselă

Deși lipsește de pe drapelul țării, țeapa e emblemă națională și, pare-se, și principalul bun exportat. Resursele sunt inepuizabile, și de partea trăgătorilor, și de partea trașilor. În fond, psihiatrii au dibuit de mult setea viscerală se agresiuni a victimelor din fire. Dar cel mai mare ajutor la capitolul ăsta pare să fie harta PISA. Din păcate, nu acoperă întregul mapamond, așa că observațiile sunt limitate. Dar știe cineva la ce servește testul PISA? OECD zice că la evaluarea internațională a elevilor, cum îi zice și numele (Programme for International Student Assessment). Are vreo utilitate? Cu siguranță da. Bunăoară, dacă vrei să te lansezi pe piața țepelor, știi foarte clar de unde să începi. N-are rost să încerci să vinzi acadele de flogistic în țările care au punctaje peste 480 la mate și științe. Asta înseamnă că majoritatea iau note de trecere și, fiind relativ educați financiar, n-o să se înghesuie la taraba ta. Dar dacă o muți în țările de 450 sau mai jos nici n-ai să faci față cererii! Bineînțeles, dacă o muți într-o țară cu punctaj 400 și PIB pe cap de locuitor de trei cifre înseamnă că ți-ai ales greșit ocupația.

Logica matematică poate juca feste urâte. O companie de fast-food din Statele Unite a lansat în anii 1980 un produs cu mai multă carne decât produsul similar al concurenței, dar rezultatul a fost un mare eșec, pentru că publicul nu a înțeles din campania de marketing că 1/3 dintr-o livră, cât oferea noul produs, înseamnă mai mult decât 1/4 dintr-o livră (cât avea produsul concurenței). Sunt calcule banale, dar foarte utile pentru buzunarul cui le stăpânește. La noi, firește, calculele pidosnice apar mai mult la firul ierbii: la piață, unde „țăranii” dau kilogramul de sare cu 2,5 lei și două kilograme cu 6 lei, ori țin legăturile de verdeață la doi lei până le aruncă, dar mai ales în supermarket, unde varietatea ambalajelor (și implicit a prețurilor) te poate năuci foarte ușor. Desigur, prețul pe kilogram (a cărui afișare e obligatorie, dar de cele mai multe ori inutilă) ne-ar putea lumina foarte ușor, dacă-l vedem. De cele mai multe ori însă cumpărăm produse mai „ieftine” din ignoranță sau nebăgare de seamă, ferm convinși că un pachet de unt de 125 de grame care costă 10 lei e o ofertă gogonată față de cel de 200 care costă 16 lei (deși prețul pe kilogram e fix același). Bineînțeles, sunt și unii care ar considera că 125 de grame la 12 lei e un chilipir. E de ajuns să faci calcule dintr-astea o dată pe săptămână la 10-20 de produse și într-un an te ușurezi de o jumătate de salariu minim pe economie, ori chiar mai mult.

Totuși, chit că ne numărăm cu greu și aiurea, am gonflat serios numărul de analfabeți funcțional și am băgat la ATI limba română folosită în public (și nici cea din cărți nu e departe), nu peste tot am mers în jos. Există cel puțin un domeniu în care am evoluat fulminant, până la un nivel la care, în absența barierelor lingvistice și culturale, am putea fi campioni mondiali: stand-up commedy (cu doi „m”, apud DOOM3 – sic!). Dacă la șah avem un singur om în primii 100 din lume, într-un clasament de stand-up (mai subiectiv, desigur, dar nu fără posibilități de măsurare calitativă) am intra cu cel puțin 10 oameni în top, și încă la locuri de frunte. Avem destui oameni pentru o „echipă galactică”, iar la „tineret-speranțe” nu stăm rău deloc. Din păcate, cultura și limba de restrânsă circulație le pun bariere la export, așa că „ai noștri” sunt doar vedete locale. În urmă cu un secol Zarifopol vorbea de „erupțiile curioase” ale imperativului categoric pe plaiurile sud-estului european. Om fi înmuiat noi cei imperativul categoric în fiertură bizantină, dar azi ne putem lăuda și cu erupțiile savuroase ale genului artistic care are deja istorie națională și, de curând, o platformă: ComedyBox. Din păcate, platformele de distribuire a țepelor sunt mult mai răspândite, așa că mântuirea economică mai așteaptă. Bine măcar că e o așteptare veselă.

Comentarii