Exorcismul, dramă pentru cei implicați, mină de aur pentru profitori

Încă dintru început, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a alungat demonii. „Venind, propovăduia în sinagogile lor, în toată Galileea, alungând pe demoni” (Marcu 1, 39). Mai apoi, când cei doisprezece Apostoli au fost trimiși la propovăduire, El i-a însărcinat pe aceștia și cu alungarea demonilor din întreagă făptură a lui Dumnezeu. „Chemând pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat putere și stăpânire peste toți demonii și să vindece bolile și i-a trimis să propovăduiască Împărăția lui Dumnezeu și să vindece pe cei bolnavi” (Luca 9, 1-2). „A rânduit pe cei doisprezece, pe care i-a numit Apostoli, că să fie cu El și să-i trimită să propovăduiască, să aibă putere să vindece bolile și să alunge demonii” (Marcu 3, 14-15). „Tămăduiți pe cei neputincioși, înviați pe cei morți, curățiți pe cei leproși, pe demoni scoateți-i; în dar ați luat, în dar să dați” (Matei 10, 8). „Și ieșind, ei propovăduiau să se pocăiască. Și scoteau mulți demoni și ungeau cu untdelemn pe mulți bolnavi și-i vindecau” (Marcu 6, 12-13). Când s-au întors din misiune, ucenicii Mântuitorului s-au arătat bucuroși de puterea primită de a alunga demonii, însă Mântuitorul le-a arătat că mai de preț este mântuirea, decât alungarea diavolilor. „Și s-au întors cei șaptezeci și doi, cu bucurie, zicând: Doamne, și demonii ni se supun în numele Tău. Și le-a zis: Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer. Iată, v-am dat putere să călcați peste șerpi și peste scorpii, și peste toată puterea vrăjmașului, și nimic nu vă va vătăma. Dar nu vă bucurați de aceasta, că duhurile vi se pleacă, ci va bucurați că numele voastre sunt scrise în ceruri” (Luca 10, 17-20). La rândul lor, Apostolii au încredințat această misiune tuturor celor hirotoniți spre slujirea Altarului, până astăzi. Rugăciunile de dezlegare și molitfele împotriva demonilor nu sunt acte de cult opționale, ci ele țin de datoria preotului de a împlini misiunea la care a fost chemat de Mântuitorul. Astfel, ele nu trebuie citite din mândrie sau din dorința de câștig, ci numai din faptul că ele fac parte integrantă din slujirea preoțească. La un moment dat, când la Mântuitorul a fost adus un tânăr demonizat, despre care tatăl sau spunea că încă din pruncie este muncit de un duh mut, care îl aruncă la pământ, scrâșnind din dinți, El i-a mustrat pe ucenicii Săi, care nu au putut să-l tămăduiască pe tânăr, și a certat demonul, alungându-l. Mai apoi, când ucenicii L-au întrebat pe Iisus de ce ei nu au putut alunga demonul, El le-a spus: „Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieși, decât numai cu rugăciune și cu post” (Marcu 9, 17-29). Deși este foarte important și modul de viețuire al celui care săvârșește molitfele și blestemele, demonii pot fi alungați numai în numele Mântuitorului. Demonii ies din cei posedați nu atât pentru cel care rostește cuvintele molitfei, cât mai ales pentru Cel în numele căruia sunt rostite molitfele respective. Astfel, dacă cineva îi alungă pe demoni din oameni, în numele lui Dumnezeu, această nu înseamnă automat că acela este sfânt sau că se mântuiește, după cum Dreptul Judecător ne spune: „Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit și nu în numele Tău am scos demoni și nu în numele Tău minuni multe am făcut? Și atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi” (Matei 7, 22-23). Este esențială înțelegerea faptului că Mântuitorul Iisus Hristos este cel care alungă demonii, iar nu cel ce rostește rugăciunile și blestemele împotriva demonului. Cât ține de cel care spune blestemele, el este dator să ducă o viață cât mai sfântă, petrecând în post și rugăciune, pentru ca diavolul să nu se poată răzbună pe el, pentru izbăvirea celui posedat.

Acum, că am terminat cu o extrem de scurtă parte teoretică, haideți să vedem împreună câteva exemple. În anul 1778, croitorul englez George Lukins avea un comportament ciudat, mai precis vorbea folosind voci ciudate, făcea zgomote inumane și cânta imnuri pe dos. În cadrul unei ceremonii ținute în biserica Temple din Bristol, șapte preoți au poruncit demonilor care se pare că au pus stăpânire pe sufletul lui Lukins să plece, o dată pentru totdeauna. La sfârșitul ceremoniei, Lukins a recitat Rugăciunea Domnească și le-a mulțumit preoților. Aceasta a fost una dintre puținele exorcizări înregistrate cu un final fericit. Mai târziu, în anul 1842, sătenii germani au observat lucruri ciudate în casa unei femei de 28 de ani, pe nume Gottleibin Dittus. Dittus susținea că locuința ei era bântuită și în curând a început să intre și să iasă din ceea ce alții au descris drept fiind stări de „transă”, dar abia când un pastor religios a început o exorcizare, lucrurile au luat-o razna cu adevărat. Dittus a devenit violentă, necesitând constrângeri fizice. Timp de doi ani chinuitori, în care pastorul a efectuat diverse procedee specifice de exorcizare, Dittus a vomitat sticlă, cuie și sânge. În cele din urmă, Dittus a informat pe toată lumea că demonii au dispărut și a declarat că „Isus este învingător.”

După ceva timp, o tânără de 16 ani din Africa de Sud, Clara Cele, a fost auzită făcând un pact cu diavolul și în curând a început să se comporte în mod ciudat, rupându-și hainele, mârâind, vorbind în limbi pe care nu le-a cunoscut anterior și demonstrând o forță supraomenească. În 1906 și 1907, doi preoți au efectuat exorcizări asupra Clarei, în timpul cărora pielea ei „a ars” atunci când a fost atinsă cu apă sfințită, iar corpul ei a levitat în fața a 170 de martori. Însă, după ce s-a observat un „miros toxic” care părăsea corpul ei, Clara a fost considerată eliberată de rău. Trecem la alt caz. Anna Ecklund nu era numele ei real, dar este cel pe care oamenii îl asociază cu acest caz american clasic de posedare demonică, datorită filmului horror din 2016, „The Exorcism of Anna Ecklund”. Fata reală s-a născut în 1882, iar numele ei este necunoscut. Tatăl ei a acuzat-o că este posedată de diavol la vârsta de 14 ani, după ce i-a refuzat avansurile sexuale. După mai mulți ani și două exorcizări îndelungate, întrerupte de un joc murdar, datorită iubitei tatălui Annei, o femeie pe nume Mina, care practica magia neagră și a introdus o altă posedare demonică, „Anna” a fost în cele din urmă eliberată de demonii ei, în decembrie 1928.

Trecând la alt dosar, în care numele victimei a fost schimbat în Roland Doe pentru a-i proteja intimitatea, putem să vedem, la început, un biet băiat care suferea în urma pierderii unei mătuși iubite. Totul părea normal, asta până când a început să vadă și să audă lucruri ciudate. Pe măsură ce posedarea s-a agravat, Roland a început să dea dovadă de o forță supraomenească violentă. Părinții săi l-au dus, în 1949, la St. Louis pentru o exorcizare de câteva săptămâni, cunoscută acum sub numele de „Exorcizarea din St. Louis”. Aceasta este povestea pe care se bazează „Exorcistul”. Roland a țipat, a blestemat și i-a atacat pe exorciștii săi până când un „miracol”, potrivit exorciștilor, l-a scos în cele din urmă pe Roland din starea de transă. Băiatul a declarat pur și simplu: „A plecat”.

Alt caz interesant este cel care urmează. Când englezul Michael Taylor, soț și tată a cinci copii, a întâlnit-o pe pastorul Marie Robinson, în vârstă de 21 de ani, crizele sale frecvente de depresie au părut să se atenueze. În parte, Taylor a crezut că acest lucru se datora capacității lui Robinson de a exorciza demonii care îl chinuiau. După ce soția lui Taylor l-a confruntat pe Taylor cu privire la o posibilă aventură cu Robinson, el a atacat-o, iar acest lucru a dus la o exorcizare reală efectuată de către doi preoți, eveniment care a avut loc pe 5 octombrie 1974. Michael a avut crize, i-a scuipat și i-a mușcat pe exorciști și a țipat în limbi necunoscute anterior. A doua zi, el și-a ucis cu brutalitate soția. Cu toate acestea, nu a fost condamnat, din cauza argumentului apărării potrivit căruia exorcizarea l-a făcut nebun. Mai târziu, în 1990, reverendul James LeBar a supravegheat trei exorcizări, toate aprobate de arhiepiscopul de New York, cardinalul John O’Connor și de Vatican. Unul dintre ele, exorcizarea unei adolescente din Florida pe nume Gina, a fost televizat de rețeaua ABC, în 1991. Newsweek a descris ceremonia, care a fost acompaniată de muzică în stil medieval, ca fiind „puțin mai mult decât chinul gratuit al unei tinere fete profund tulburate”. Legată de un scaun, aceasta a țipat și a lătrat fraze neinteligibile în timp ce reverendul îi apăsa o cruce pe față și le spunea presupușilor ei demoni că dacă vor durere, el le-o va da. În cele din urmă, medicamentele antipsihotice au fost cele care i-au oferit Ginei alinare.

După ani, în 2003, un băiat autist de opt ani, Terrance Cottrell, a fost ucis în timpul unei slujbe de rugăciune care avea drept „scop” alungarea spiritelor rele care se presupune că îi provocau boala. Cauza oficială a morții este asfixia mecanică din cauza comprimării externe a pieptului, ceea ce înseamnă că Terrance a fost sufocat. Reverendul Ray Hemphill, cel care a efectuat exorcizarea, ar fi stat pe pieptul băiatului până când acesta a încetat să mai respire. Reverendul a fost condamnat pentru omucidere.

Spre final, trecem la un eveniment din anul 2005. Călugărița româncă Maricica Irina Cornici avea 23 de ani când a început să audă voci. Ea credea că este vorba de diavol, care vorbește cu ea. Deși a fost tratată pentru schizofrenie, a recidivat și a fost supusă apoi unui exorcism. Legată de o cruce cu un prosop și lăsată într-o cameră umedă a mănăstirii timp de trei zile, fără mâncare și apă, Cornici a murit sufocată și deshidratată. Procesul a fost unul controversat și multe probe au fost respinse. Preotul a susținut tot timpul că este nevinovat. De exemplu, medicul legist susținea că măicuța ar fi murit în urma unei doze de adrenalină, iar asistenta de pe salvare, care i-ar fi administrat-o, a recunoscut că într-adevăr ea i-ar fi făcut injecția. Dar mărturiile nu au fost luate în calcul în proces, iar preotul a fost condamnat la 7 ani de închisoare. Acum, ce mi se pare mie interesant este următorul lucru, adică moartea anchetatorilor. Procurorul care a anchetat cazul a murit subit. După ce a stat la serviciu 12 ore, i s-a făcut rău, iar apoi în doar o lună de zile a murit. Judecătorul de la Înalta Curte de Casație și Justiție care a dat sentință definitivă a murit și el la fel de suspect și neașteptat.

Încheiem cu un eveniment extrem de trist. În ziua de Crăciun a anului 2010, un băiat de 15 ani, Kristy Bamu, a fost bătut și înecat într-o cadă din Londra de către sora sa și de prietena acesteia, în încercarea de a exorciza spiritele rele din băiat. De origine din Republica Congo, cele două l-au torturat pe băiat folosind cuțite, bețe, bare de metal, un ciocan și o daltă până când acesta „a implorat să moară”. Cele două au fost condamnate pentru uciderea băiatului. În mod cert, victimele se vor odihni în pace, iar torționarii și torționarele își vor primi sentința și post-mortem.