Fanatismul bolșevic

Istoria secolului XX nu poate fi înțeleasă în afara fanatismului orb al bolșevicilor. Și poate nicăieri în altă parte n-ai cum să-ți dai seama de acest fanatism ca la femeia bolșevică. Din acest punct de vedere, cartea Larisei Vasilieva ,, Doamnele Kremlinului. Fapte, amintiri, documente, zvonuri, legende si punctul de vedere al autorului”, apărută în 1993 la Chișinău, îți oferă o lectură plină de învățăminte. Noi, cei care am trăit în ultimele două decenii de comunism, nu vom înțelege niciodată, de exemplu, pe Nadejda Krupskaia, concubina lui Lenin. Și dintr-un motiv de o simplitate dezarmantă. Noi am cunoscut comunismul sub înfățișarea sa oportunistă: comunismul ca pașaport pentru privilegii și pentru putere. Purtătorii acestui comunism, activiștii de partid și de stat, invocau superioritatea socialismului asupra capitalismului pentru a putea trăi ca în capitalism. Cu cît tunau mai tare împotriva burgheziei, cu atît mai mult aveau fericita șansă de a se îmbogăți. Plecînd de la acest comunism oportunist, mulți au văzut în doctrina comunistă o demagogie de un cinism unic în secolul XX. Ei au fost tentați să creadă și să afirme că n-au existat comuniști convinși, că toți foloseau cuvintele mari pentru a se bucura, după răsturnarea burgheziei, de privilegiile pe care ei le condamnau la burghezie.
Ar fi simplist să procedăm așa.

Adevărul e că bolșevicii, singurii comuniști adevărați din istorie, erau sincer convinși de idealul comunist. Altfel cum s-ar putea explica faptul că au îndurat, totuși, închisoarea, exilul, persecuțiile de tot felul. Ar fi nedrept să credem că ei se gîndeau să răstoarne pe țar pentru a-i lua locul la balurile de la curte. Ar fi nu numai nedrept, dar și primejdios. Pentru că, judecîndu-i astfel pe bolșevici, nu vom putea înțelege pe teroriștii de azi. Schema felului de a fi al teroriștilor de azi nu e o noutate absolută. Ea e schema bolșevicilor de ieri. Schema fanaticilor și-a făcut o axiomă din tema: bolșevicii erau alcătuiți dintr-un alt aluat decît oamenii de rînd. Impusă milioanelor de oameni simpli, zecilor de generații, această teză s-a demonetizat atît de tare, încît a sfîrșit prin a fi luată, de toată lumea, drept un simplu slogan propagandistic. Numai că sintagma e adevărată. Bolșevicii erau făcuți dintr-un alt aluat decît oamenii de rînd. Aluatul din a cărui frămîntare au ieșit și vor ieși de-acum încolo fanaticii. Aluatul din care sînt făcuți toți cei care, azi, în numele unei idei, deturnează avioane, pun bombe în gări și aeroporturi, meșteresc automobile-capcană, se avîntă în misiuni sinucigașe. S-o luăm, de exemplu, pe Nadejda Krupskaia. Cartea Larisei Vasilieva ne înfățișează o femeie dură, lipsită de complicațiile sufletești ale altora, o femeie care își reprimă drastic orice tresărire sentimentală. Nu e geloasă pe strălucitoarea Inessa Armand. Nu cedează tentațiilor de a răspunde avansurilor jucăușe pe care i le mai făceau unii bărbați. Ea îl iubește pe Lenin. Dar și în acest caz, e greu de precizat dacă e vorba, într-adevăr, de iubire, și nu de fascinațiea pe care o exercita conducătorul asupra unui adept fanatic. A rămas celebru răspunsul dat de Krupskaia cînd Lenin a cerut-o de nevastă: „Mă rog, fie și soție”. E limpede că pentru ea conta doar faptul că amîndoi erau bolșevici. Nu întîmplător, istoria comunismului o consemnează nu ca soție (nici n-a fost oficial), nu ca iubită, ci ca „tovarășă de luptă” a lui Lenin. Înainte de a fi femeie, ea era o fanatică. Adică nu un om, ci un om de oțel. Că e așa o dovedește faptul că, după moartea lui Lenin, nu s-a retras să-l plîngă în singurătate, ca o demnă văduvă, ci s-a avîntat mai puternic în bătăliile din partid. În ce constă marea, enorma greșeală a bolșevicilor? În greșeala fanaticilor de ieri și de azi. În greșeala pe care o fac teroriștii. Aceea de a impune altora, milioane uneori, felul lor de a fi. Or fanatismul e o abatere de la firea omenească. Atît de mare, încît poate fi considerată o boală, o anomalie. Comunismul real, cum îi spunea Brejnev, a încercat să facă din oamenii închiși în lagărul socialist niște fanatici ai muncii, ai sacrificiului pentru un ideal. Oamenii nu pot fi însă reduși la această condiție de roboți. Ei sînt mult mai complicați, mult mai nuanțați, mult mai șovăielnici, într-un cuvînt mult mai măreți decît fanaticii. De aceea, contrar, poate, chiar propriilor lor intenții, comuniștii au făcut nefericiți milioane de oameni.